HOTĂRÂRE nr. 913 din 21 octombrie 2014 pentru completarea art. 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", precum şi pentru modificarea art. 4 din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 175/2010
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
După alineatul (23) al articolului 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (24), cu următorul cuprins:
"(24) Până la 31 decembrie 2014 plafonul disponibil pentru emiterea de garanţii în cadrul programului «Prima casă» se majorează cu 400,5 milioane lei."
Art. II
- Alineatul (24) al articolului 4 din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 175/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 12 martie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(24) Pentru anul 2014, plafonul total al garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2010, aprobată prin Legea nr. 120/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este de 10 milioane euro."
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 771 din data de 23 octombrie 2014