Document embed

DECIZIE nr. 466 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 7 şi art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Valer Dorneanu	- preşedinte
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Augustin Zegrean	- judecător
Ingrid Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 7 şi art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Marin Melinescu în Dosarul nr. 671/46/2015/a1 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 137D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a transmis prin poşta electronică o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a fi reprezentat de un avocat desemnat de Uniunea Naţională a Barourilor din România, având în vedere faptul că el se află în imposibilitatea fizică şi financiară de a-şi susţine cauza în faţa Curţii Constituţionale.

4. Având cuvântul asupra cererii de amânare, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia, apreciind că de la data sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate şi până în prezent, autorul acesteia a avut suficient timp pentru a-şi angaja un apărător.

5. Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul pe fond reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în ceea ce priveşte art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 388 din 26 iunie 2014 şi nr. 717 din 9 decembrie 2014, iar în ceea ce priveşte art. 39 din acelaşi act normativ apreciază că aceste prevederi nu sunt de natură să tergiverseze soluţionarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea nr. 93 din 22 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 671/46/2015/a1, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 şi art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Marin Melinescu cu ocazia judecării unei cereri având ca obiect reexaminarea taxei judiciare de timbru.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că obligaţia stabilită, în mod arbitrar, prin art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, de plată a unei taxe judiciare de timbru pentru acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice, constituie o încălcare a însăşi demnităţii persoanei fizice. Se susţine, de asemenea, că este neconstituţional şi art. 39 alin. (1) din acelaşi act normativ, deoarece instituie un termen foarte scurt, de 3 zile, în care poate fi contestat cuantumul taxei de timbru, cu consecinţa încălcării art. 21 din Constituţie. În ceea ce priveşte art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, autorul excepţiei apreciază că taxele de timbru sunt excesiv de mari în raport cu scopul urmărit, într-o perioadă în care "guvernanţii au recunoscut scăderea puterii de cumpărare a cetăţenilor români". În acest context, autorul excepţiei face referire la conceptul de acces liber la justiţie care trebuie să fie concret şi efectiv, invocând în acest sens o serie de cauze ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum Vermeire contra Belgiei, Weissman contra României, Iorga contra României etc.

9. Concluzionând, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca aplicarea în mod diferenţiat a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în sensul că taxele stabilite pentru acţiunile evaluabile în bani au un cuantum diferit faţă de cele pentru acţiunile neevaluabile, este de natură a crea premisele unei discriminări. Apreciază că asigurarea accesului la instanţă doar justiţiabililor care îşi pot achita taxele de timbru reprezintă o încălcare a egalităţii în faţa justiţiei a tuturor cetăţenilor, iar prin restricţia accesului la justiţie generată de noul sistem de taxare se aduce atingere, implicit, dreptului de proprietate privată, precum şi principiului constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale, din perspectiva cuantumului ridicat al taxei judiciare de timbru.

10. Judecătoria Râmnicu Vâlcea apreciază că prevederile art. 7 şi cele ale art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sunt constituţionale prin raportare la criticile autorului excepţiei şi dispoziţiile constituţionale invocate.

În acest sens arată că perceperea unei taxe de timbru, conform art. 7 din ordonanţa de urgenţă mai sus menţionată, nu aduce atingere în niciun mod libertăţii conştiinţei şi libertăţii de exprimare, după cum nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile în care acţiunile în instanţă nu se confundă cu petiţiile reglementate de norma constituţională precitată.

11. Instanţa de judecată arată că accesibilitatea justiţiei nu înseamnă caracterul gratuit al acesteia, iar stabilirea unei taxe de timbru în cuantum de 100 de lei nu reprezintă o sarcină exorbitantă pentru justiţiabil. De asemenea apreciază că nici prevederile art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu contravin art. 21 din Constituţie, întrucât termenele-limită pentru introducerea unor acţiuni se numără printre limitările permise ale dreptului de acces la o instanţă, scopul urmărit de legiuitor vizând securitatea raporturilor juridice şi celeritatea soluţionării cauzelor.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens subliniază că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, exemplu fiind Decizia nr. 104 din 27 februarie 2014 sau Decizia nr. 245 din 29 aprilie 2014, prilej cu care a reţinut că accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru. Reţine că, şi în ceea ce priveşte art. 7 şi art. 39 din ordonanţa de urgenţă criticată, Curtea s-a mai pronunţat, exemplu fiind Decizia nr. 388 din 26 iunie 2014 şi, respectiv, Decizia nr. 1.561 din 6 decembrie 2011, în sensul constituţionalităţii acestor prevederi legale.

14. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 7 şi art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sunt constituţionale. În acest context, referitor la art. 7 din acest act normativ, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 388/2014 şi nr. 717/2014, iar în ceea ce priveşte critica referitoare la art. 39 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă menţionează că cererea de reexaminare are natura juridică a unei veritabile căi de atac împotriva modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru, astfel încât termenul de 3 zile este justificat de necesitatea de a nu se tergiversa soluţionarea cauzei. Apreciază, totodată, că dispoziţiile constituţionale ale art. 29 alin. (2), art. 30 alin. (2), art. 51 alin. (3) şi art. 52 alin. (3), invocate de autorul excepţiei în susţinerea criticilor sale, nu au incidenţă în cauza de faţă.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Deşi prin dispozitivul încheierii de sesizare au fost reţinute ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate numai prevederile art. 7 şi art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Curtea observă că, aşa cum reiese atât din cuprinsul încheierii de sesizare, cât şi din notele scrise ale autorului excepţiei, acesta critică şi prevederile art. 3 din acelaşi act normativ. În cauză, însă, instanţa de judecată a omis a se pronunţa asupra admisibilităţii/inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

18. În acest context, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, întrucât excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul solicită instanţei judecătoreşti sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate, instanţa, exercitându-şi competenţa prevăzută de lege, trebuie să constate admisibilitatea sau inadmisibilitatea excepţiei, în cadrul considerentelor hotărârii, şi să dispună sesizarea Curţii, respectiv respingerea cererii de sesizare a Curţii, prin dispozitivul aceleiaşi hotărâri. Astfel, în ipoteza formulării unei excepţii prin care se invocă neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii din legi sau ordonanţe, instanţa judecătorească are obligaţia de a analiza întrunirea condiţiilor de admisibilitate referitoare la fiecare dintre dispoziţiile vizate şi de a se pronunţa cu privire la sesizarea Curţii sau la respingerea cererii de sesizare, corespunzător rezultatului controlului efectuat. Cu alte cuvinte, formularea unor critici de neconstituţionalitate care vizează dispoziţii diferite din legi sau ordonanţe necesită o analiză a fiecăruia dintre aceste texte în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate. Din această perspectivă, Curtea a constatat că omisiunea instanţei judecătoreşti de a se pronunţa cu privire la unele dispoziţii din legi sau ordonanţe a căror neconstituţionalitate a fost invocată de autorul excepţiei nu poate avea drept consecinţă înlăturarea controlului realizat de Curtea Constituţională. A admite o soluţie contrară echivalează cu atribuirea unor efecte "extra legem" şi chiar "contra legem" omisiunii sau refuzului instanţei judecătoreşti de a se pronunţa cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale având ca obiect soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate. Într-o atare ipoteză, conduita instanţei judecătoreşti s-ar constitui într-o modalitate de paralizare a exercitării dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultată din controlul legii de către instanţa de contencios constituţional.

19. Aşa fiind, având în vedere cele mai sus menţionate, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionaiitate îl constituie prevederile art. 3, art. 7 şi art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi care au următorul conţinut:

-Art. 3: "(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:

a) până la valoarea de 500 lei - 8%, dar nu mai puţin de 20 lei;

b) între 501 lei şi 5.000 lei - 40lei+ 7% pentru ce depăşeşte 500 lei;

c) între 5.001 lei şi 25.000 lei - 355 lei + 5% pentru ce depăşeşte 5.000 lei;

d) între 25.001 lei şi 50.000 lei - 1.355 lei + 3% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;

e) între 50.001 lei şi 250.000 lei - 2.105 lei + 2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei;

f) peste 250.000 lei - 6.105 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei.

(2) Se taxează potrivit alin. (1) şi următoarele categorii de acţiuni:

a) în constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial; cererea privind repunerea părţilor în situaţia anterioară este scutită de taxă de timbru dacă este accesorie acestor cereri;

b) privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial;

c) prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora.";

- Art. 7: "Acţiunile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se taxează cu 100 lei.";

- Art. 39 alin. (1): "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru."

20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi, art. 20 raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţie, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 29 alin. (2) referitor la libertatea conştiinţei, art. 30 alin. (2) potrivit căruia "Cenzura de orice fel este interzisă", art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi referitor la dreptul de proprietate privată, art. 51 alin. (3) care prevede că "Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.", art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimoniala a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) referitor la contribuţiile financiare, precum şi art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei.

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare.

22. Astfel, în ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la art. 3 din acest act normativ, Curtea s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin Decizia nr. 649 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 279 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 4 iulie 2016, constatând că aceste prevederi sunt constituţionale. Curtea a statuat că accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorui având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru. De asemenea a reţinut faptul că nicio dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind, astfel, justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Astfel, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii.

23. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a analizat dacă accesul liber la justiţie este un drept absolut şi dacă poate forma obiectul unei restrângeri sau limitări. În acest context, instanţa europeană a statuat că "dreptul la un tribunal" nu este absolut, acest drept putând fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). De asemenea, prin Hotărârea din 11 octombrie 2007, definitivă în 11 martie 2008, pronunţată în Cauza Larco împotriva României, Curtea Europeană a statuat că obligaţia de a plăti în faţa instanţelor civile o taxă judiciară corespunzătoare cererilor formulate nu poate fi considerată ca o limitare a dreptului de acces la o instanţă, care ar fi, în sine, incompatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea Europeană a subliniat că, în dreptul român, cu privire la cererile evaluabile în bani, valoarea taxei judiciare de timbru este calculată sub forma unui procent din valoarea obiectului cauzei.

24. Referitor la constituţionalitatea prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 717 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 29 ianuarie 2015, Decizia nr. 388 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 13 august 2014, precum şi prin Decizia nr. 279 din 10 mai 2016, mai sus citată, decizii prin care a reţinut, în esenţă, că "soluţia legislativă actuală este justificată atât timp cât legiuitorul optează, în ipoteza despăgubirilor pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice, pentru sistemul unei taxe fixe şi nu la valoare."

25. De asemenea, Curtea a analizat şi constituţionalitatea art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, exemplu fiind Decizia nr. 221 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 iunie 2016, prin care a reţinut că textul criticat reprezintă o normă procedurală care reglementează soluţionarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei judiciare de timbru, aşadar un incident procedural prealabil antamării fondului de către instanţa de judecată, deoarece în discuţie este o chestiune prealabilă, a cărei soluţionare este guvernată de principiul celerităţii, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, a obligativităţii citării părţilor, precum şi a posibilităţii exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluţionare a cererii de reexaminare. Curtea a mai observat că raţiuni ce ţin de necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti justifică în mod obiectiv soluţia legislativă criticată, care asigură în mod eficient un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - stabilirea corectă a taxelor judiciare de timbru - şi mijloacele procedurale utilizate. Acest cadru legislativ, în deplin acord cu normele fundamentale, creează premisele necesare ce permit instanţei judecătoreşti să examineze circumstanţele specifice fiecărui caz şi să realizeze un just echilibru între interesele individuale şi cele privind administrarea justiţiei, astfel încât solicitantului să îi fie asigurat accesul efectiv la justiţie.

26. De altfel, cu privire la instituirea taxelor judiciare de timbru, Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţa, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marin Melinescu în Dosarul nr. 671/46/2015/a1 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi constată că prevederile art. 3, art. 7 şi art. 39 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 656 din data de 26 august 2016