Document embed

DECIZIE nr. 413 din 3 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) şi (8), precum şi ale art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Irina Loredana Gulie	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) şi (8) şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Cristina Mihaela Ene, Elena Coroian şi Teodora Radu în Dosarul nr. 12.966/3/CA/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 181D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Mirela Dojană, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată. În esenţă, că prevederile art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi (4) şi art. 53, având în vedere faptul că, în opinia sa, dreptul persoanei îndreptăţite la despăgubiri este stabilit în mod irevocabil în momentul în care dosarul ajunge la Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dat fiind că existenţa acestui drept a făcut obiectul analizei entităţii însărcinate cu soluţionarea notificării, precum şi al controlului de legalitate a dispoziţiei/deciziei acestei entităţi, exercitat de către prefect. Astfel, în condiţiile existenţei şi a unor căi de atac împotriva acestei decizii/dispoziţii, dreptul material al persoanei îndreptăţite nu mai poate face obiect al altui control, exercitat, în temeiul prevederii legale criticate, de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, arată că instituirea termenului de 60 de luni pentru soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încalcă un drept câştigat al persoanei îndreptăţite la restituire, întrucât dreptul persoanelor care au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 avea corelativă obligaţia statului de a stabili dreptul de despăgubire, obligaţie deja scadentă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, repunerea statului într-un nou termen de executare a acestei obligaţii echivalează cu o încălcare a unor drepturi câştigate, astfel încât prevederile legate criticate sunt retroactive, fiind încălcat şi dreptul constituţional de proprietate. În aceleaşi condiţii, este încălcat şi principiul constituţional al accesului liber la justiţie, având în vedere faptul că acţiunile în instanţă introduse de către persoanele îndreptăţite sunt respinse ca prematur introduse.

4. Reprezentatul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă, având în vedere faptul că aceste prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei.

5. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, Reprezentatul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate se referă la anumite verificări administrative făcute de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, sub aspectul dreptului persoanei îndreptăţite la despăgubiri. Aceste prevederi legale nu aduc atingere dreptului de proprietate, întrucât, pe de o parte, verificările efectuate de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării şi de către prefect sunt administrative, esenţialmente revocabile până la intrarea în circuitul civil, concretizată în emiterea titlului de despăgubire, care încorporează creanţa împotriva statului. Invocă cele statuate în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, paragrafele 140, 142 şi 145. De asemenea, arată că, din interpretarea per a contrario a considerentelor statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 232 din 10 mai 2013 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, considerente referitoare la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din lege, rezultă că validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entităţii învestite de lege poate fi făcută doar în cazul deciziilor care nu au fost emise ca umflare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au stabilit în concret valoarea despăgubirilor. Astfel, potrivit deciziei Curţii Constituţionale, prevederile art. 22 din Legea privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, devenită Legea nr. 165/2013, nu au în vedere şi deciziile emise de entităţile învestite de lege ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti prin care s-a stabilit în concret valoarea despăgubirilor. Or, în prezenta cauză, verificările efectuate de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor asupra existenţei dreptului de proprietate se fac fără a fi existat anterior un control judecătoresc asupra acestui drept, ceea ce este în acord cu cele statuate de către Curtea Constituţională în decizia amintită.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 22 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 12.966/3/CA/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) şi (8) şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Cristina Mihaela Ene, Elena Coroian şi Teodora Radu într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii în contencios administrativ privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în ceea ce priveşte prevederile art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, că, în temeiul noilor atribuţii dobândite potrivit Legii nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor verifică existenţa dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la dobândirea măsurilor reparatorii, după ce această evaluare a fost realizată de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, iar soluţia acesteia din urmă a fost deja supusă controlului de legalitate al instituţiei prefectului. Or, în opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, în condiţiile în care existenţa dreptului persoanei îndreptăţite a fost deja stabilită, la momentul înregistrării dosarului pe rolul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, posibilitatea de reevaluare a existenţei dreptului persoanei îndreptăţite încalcă ordinea de drept, echivalând cu un mod nelegal de încetare a dreptului de proprietate, fiind încălcat şi principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile.

8. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, se arată că repunerea în termenul de soluţionare a dosarelor aflate pe rolul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor încalcă lin drept câştigat, respectiv dreptul de a solicita executarea unei obligaţii care incumbă statului, obligaţie deja scadentă. De asemenea, este încălcat "dreptul de proprietate al (...) persoanei îndreptăţite la restituire", precum şi accesul liber la justiţie, câtă vreme oricărei acţiuni în justiţie i se poate opune excepţia prematurităţii, care operează şi pentru litigiile aflate în curs de soluţionare în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Se mai arată că prevederile legale criticate sunt retroactive şi aduc limitări nejustificate ale dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, contravenind dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi ale art. 53 din Constituţie.

9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, arătând că aceasta este întemeiată. Astfel, se apreciază că prevederile art. 21 alin. (5) şi (8) dispun asupra unei situaţii juridice deja finalizate. Astfel, în opinia instanţei de judecată, prin continuarea procedurii administrative derulate anterior în temeiul Legii nr. 247/2005, republicată, cu procedura reglementată în prezent prin Legea nr. 165/2013 se ajunge la situaţia în care dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, asupra căreia instituţia prefectului a efectuat controlul de legalitate, emiţând avizul de legalitate, conform şi obligatoriu, potrivit legii, este controlată în prezent de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care efectuează un nou control de legalitate asupra existenţei dreptului persoanei îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii. Cu alte cuvinte, art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 recunoaşte dreptul statului de a repune în discuţie aspecte deja analizate şi stabilite prin act al unei entităţi ce aparţine tot statului român - instituţia prefectului - reglementând asupra unei situaţii clarificate în trecut, tot de către stat şi producând astfel efecte asupra unui raport juridic finalizat, între petiţionar, notificator şi stat. Mai mult, instanţa de judecată apreciază că, odată ce statul, prin instituţiile sale, a luat în discuţie existenţa dreptului la despăgubire şi a stabilit, prin autorităţile sale, existenţa dreptului la restituirea bunului, care se transformă într-un drept de creanţă, a repune în discuţie existenţa acestui drept, numai pentru a corecta disfuncţionalităţi şi inadvertenţe din activitatea instituţiilor ce aveau atribuţii în procedura de recunoaştere a acestui drept, prin supunerea din nou a existenţei dreptului la o analiză de legalitate, încalcă principiile securităţii raporturilor juridice. Se mai arată că principiul supremaţiei dreptului este propriu fazei de judecată, însă este necesar şi în cadrul procedurii administrative, în condiţiile în care garanţiile referitoare la procesul în instanţă se extind, prin aplicarea art. 6 din Convenţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, şi asupra fazei administrative.

10. În opinia instanţei de judecată, speranţa legitimă s-a născut din momentul depăşirii controlului de legalitate al prefectului, pentru că ulterior acestui moment, potrivit Legii nr. 247/2005, nu se mai punea în discuţie existenţa dreptului la măsuri reparatorii, conform art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale având competenţa unui control de legalitate restrâns doar la aspectele privitoare la alternativa de restituire în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

11. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, instanţa de judecată apreciază că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, arată că termenul de 60 de zile este unul maxim, în care statul, prin nou-înfiinţata Comisie Naţională pentru Compensarea Imobilelor trebuie să finalizeze dosarele transferate de către Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce nu înseamnă că toate dosarele vor atinge limita acestui termen. Textul de lege criticat nu aduce atingere principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, deoarece în acest caz este vorba despre situaţii juridice în cure de constituire (facta pendentia). Mai mult, nu se poate susţine că, întrucât acţiunea a fost introdusă la un moment la care nu erau în vigoare art. 4 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013, efectele acestora nu se întind în timp pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât, din punctul de vedere al aplicării legii în timp, respectiv al supravieţuirii sau nu a legii vechi, trebuie făcută distincţie între situaţiile juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere. Astfel, prin derogare de la principiul aplicării imediate a legii noi, efectele viitoare ale situaţiilor juridice voluntare rămân, în principiu, cârmuite în continuare de legea contemporană cu formarea lor (în sensul că atât drepturile patrimoniale, cât şi obligaţiile corelative ale părţilor, configurate prin acordul lor de voinţă, îşi păstrează întinderea, durata, modalităţile de exercitare şi de executare stabilite la data perfectării actului juridic). Situaţia acţiunilor în justiţie aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu poate fi asimilată însă unor situaţii juridice voluntare, ci reprezintă situaţii juridice legale, în desfăşurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor, cu consecinţa că acestea intră sub incidenţa noului act normativ. Nu sunt încălcate nici prevederile art. 44 şi nici cele art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie nu este încălcat prin prevederile legale amintite, întrucât prin art. 34 din Legea nr. 165/2013 s-au stabilit noi termene pentru soluţionarea administrativă a cererilor de restituire, la expirarea cărora orice persoană interesată se poate adresa instanţei judecătoreşti pentru verificarea legalităţii deciziilor şi dispoziţiilor emise în această procedură.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

13. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că normele criticate nu se aplică retroactiv, din moment ce pentru dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ se realizează plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. În plus, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a fost înfiinţată ca organism nou, prin Legea nr. 165/2013, prin instituirea unei noi proceduri de stabilire şi acordare a despăgubirilor, acordate în urma verificării documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de acordare de către unităţile deţinătoare. În punctul de vedere exprimat în cauză de către Avocatul Poporului se mai arată că trebuie avut în vedere faptul că stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 21 alin. (5) şi (8), precum şi ale art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 21 alin. (5) şi (8), precum şi ale art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora:

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 21 alin. (5) şi (8): "(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. (...)

(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).";

- Art. 34 alin. (1) şi (2): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni."

17. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate şi alin. (4) privind naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere în proprietate publică şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate arată, în esenţă, că atribuţia Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a verifica dosarele transmise de către entităţile învestite de lege, din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri compensatorii, încalcă dreptul de proprietate, contravine principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile şi dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, în condiţiile în care această evaluare a fost realizată deja de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, iar soluţia acesteia din urmă a fost supusă controlului de legalitate al instituţiei prefectului.

19. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, entitatea învestită cu soluţionarea notificării, stabilind că restituirea în natură nu este posibilă, propune acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. În temeiul art. 16 alin. (2¹) cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, în prezent abrogate, dispoziţia de propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent era supusă controlului de legalitate exercitat de către instituţia prefectului, iar ulterior acesta înainta dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Potrivit art. 16 alin. (4) din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, dispoziţii în prezent abrogate, "(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură." Aşadar, în temeiul Legii nr. 247/2005, controlul de legalitate exercitat de către această din urmă autoritate administrativă se referea numai la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, şi nu privea analiza existenţei dreptului la restituire.

20. După intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt transmise către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, are ca atribuţie validarea/invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. În acest scop, potrivit art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, textele de lege criticate în prezenta cauză, Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii şi validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). Cu alte cuvinte, legea nouă, instituind atribuţia Comisiei Naţionale de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile entităţilor învestite de lege, reglementează competenţa acesteia de a se pronunţa asupra existenţei dreptului la despăgubire, după ce acest control de legalitate a fost efectuat de către instituţia prefectului, care a emis un aviz de legalitate. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate critică această soluţie legislativă, arătând, în esenţă, că în acest mod este încălcat dreptul de proprietate al persoanei îndreptăţite, precum şi principiul neretroactivităţii legii civile.

21. Aceste critici de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute. Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit acestui principiu constituţional, legea nouă civilă dispune numai pentru viitor, aşadar aceasta nu poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau unor situaţii juridice finalizate la intrarea în vigoare a acesteia. În speţă, la momentul intrării în vigoarea Legii nr. 165/2013, procedura administrativă derulată în temeiul Legii nr. 247/2005 a fost continuată, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu procedura reglementată prin acest din urmă act normativ. Prin urmare, contrar susţinerilor autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire, pe de o parte, şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu sunt raporturi juridice finalizate, asupra cărora intervenţia legii noi ar aduce modificări esenţiale, de natură a genera o încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. Cu alte cuvinte, analiza pretinsei încălcări a principiului neretroactivităţii priveşte, în Speţă, ansamblul procedurilor administrative finalizate prin emiterea titlului de despăgubire/deciziei de compensare în puncte, iar nu fiecare etapă în parte, astfel încât, din punctul de vedere al aplicării legii în timp, incidenţa legii noi asupra unor situaţii juridice în curs de constituire (facta pendentia) nu echivalează cu retroactivitatea acesteia.

22. Mai mult, nu se poate vorbi de afectarea adusă unui drept câştigat, câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală, respectiv, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, până la emiterea deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională, persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.

23. Prin urmare, Curtea reţine că existenţa unui dublu control de legalitate al deciziei/dispoziţiei entităţii învestite cu soluţionarea notificării, prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, nu este de natură a contraveni dispoziţiilor constituţionale invocate, cu atât mai mult cu cât deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura care este competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate. Astfel, potrivit prevederilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii, deciziile/dispoziţiile entităţilor învestite cu soluţionarea notificării, însoţite de avizul de legalitate al instituţiei prefectului, precum şi, respectiv, decizia de compensare în puncte emisă de către Comisia Naţională sunt supuse controlului instanţei de judecată, care, pronunţându-se asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, poate dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.

24. De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014^*), nepublicată la data publicării prezentei decizii, pronunţându-se asupra constituţionalităţii prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să valideze sau să invalideze decizia entităţii învestite de lege care conţine propunerea de acordare de măsuri reparatorii şi, după caz, să aprobe punctajul cuvenit, a reţinut că această atribuţie nu este de natură să aducă atingere stabilităţii raporturilor juridice, întrucât oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului de proprietate. Prin decizia menţionată, Curtea a mai observat că invalidarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări, şi anume, constatarea posibilităţii restituirii în natură a imobilului respectiv, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepţia Legii nr. 165/2013, conform principiului enunţat în art. 2 lit. a) din lege, ori constatarea faptului că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat, ca urmare a verificării documentelor în completare solicitate entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante, potrivit art. 21 alin. (5) din acelaşi act normativ. Aşa cum s-a reţinut în decizia menţionată, scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv, recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, stabilirea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just.

^*) Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.

25. Cele statuate în decizia menţionată cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate a persoanei îndreptăţite la restituire îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, având în vedere că nu au fost invocate elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

26. De asemenea, în prezenta cauză, pentru aceleaşi considerente, având în vedere că nu a fost constatată încălcarea dreptului de proprietate, nu este necesară analiza respectării condiţiilor cuprinse în art. 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, astfel încât această prevedere constituţională nu este incidenţă în cauză.

27. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că aceste prevederi legale au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, anterior citată, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

28. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, prin raportare la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale.

29. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

30. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, aceste prevederi legale nu sunt incidente în cadrul soluţionării cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, cauză care vizează un dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar nu dosare care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a legii. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.", excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Cristina Mihaela Ene, Elena Coroian şi Teodora Radu în Dosarul nr. 12.966/3/CA/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceleaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 608 din data de 14 august 2014