ORDIN nr. 3731 din 24 aprilie 2015 privind aprobarea calendarului sesiunii speciale de bacalaureat 2015 pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale, precum şi pentru absolvenţii de liceu care susţin examenul de admitere în universităţile din străinătate
În temeiul prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2015,
având în vedere Nota nr. 27.116 din 28 ianuarie 2015 cu privire la aprobarea perioadei de desfăşurare a examenului de bacalaureat 2015 - sesiune specială şi Nota nr. 96 din 22 aprilie 2015 privind participarea la sesiunea specială de bacalaureat 2015 a absolvenţilor de liceu 2015, care susţin examenul de admitere în universităţile din străinătate care se desfăşoară în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat 2015 - sesiunea iunie-iulie,
în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă calendarul sesiunii speciale de bacalaureat 2015 pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale, precum şi pentru absolvenţii de liceu care susţin examenul de admitere în universităţile din străinătate, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Comisia judeţeană de bacalaureat a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Ilfov nominalizează unităţile de învăţământ - centru de examen şi centru zonal de evaluare pentru sesiunea specială de bacalaureat 2015.
Art. 3
Lista nominală a absolvenţilor de liceu care fac parte din loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile internaţionale pe discipline şcolare şi a absolvenţilor de liceu 2015 care susţin examenul de admitere în universităţile din străinătate care se desfăşoară în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat 2015-sesiunea iunie-iulie, avizată de directorul general al Direcţiei generale învăţământ preuniversitar, şi lista nominală a absolvenţilor de liceu care fac parte din loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile sportive internaţionale, avizată de directorul Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar, sunt aprobate de preşedintele Comisiei Naţionale de Bacalaureat - 2015.
Art. 4
(1)Se numesc ca preşedinţi ai comisiilor de bacalaureat din centrul de examen şi din centrul zonal de evaluare, după cum urmează:
- Ioan Mărgineanu, prof. univ. dr., de la Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Materialelor, Universitatea Politehnică din Bucureşti - preşedintele comisiei de bacalaureat din centrul de examen;
- Mirela Târnoveanu, lect. univ. dr., de la Facultatea de Matematică-Informatică, Universitatea Transilvania din Braşov - preşedintele comisiei de bacalaureat din centrul zonal de evaluare.
(2)Comisia judeţeană de bacalaureat a Inspectoratului Şcolar al Judeţului Ilfov stabileşte componenţa comisiilor de bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale şi a comisiilor de bacalaureat din centrul de examen şi din centrul zonal de evaluare.
Art. 5
Sesiunea specială de bacalaureat 2015 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificările ulterioare, valabilă şi pentru examenul de bacalaureat 2015 şi potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2015.
Art. 6
Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia pentru învăţământ în limbile minorităţilor, Direcţia generală învăţământ universitar, Direcţia generală buget-finanţe, salarizare şi resurse umane. Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ilfov şi conducerea unităţilor de învăţământ - centre de bacalaureat pentru sesiunea specială - 2015 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

ANEXĂ: CALENDARUL sesiunii speciale a examenului de bacalaureat
Sesiunea 16 mai-29 mai 2015

16-17 mai 2015

Înscrierea candidaţilor la sesiunea specială de examen

18-19 mai 2015

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

20-21 mai 2015

Evaluarea competenţelor digitale - proba D

22-23 mai 2015

Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C

25 mai 2015

Limba şi literatura română - proba E) a) - proba scrisă

26 mai 2015

Proba obligatorie a profilului - proba E) c) - proba scrisă

27 mai 2015

Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E) d) - proba scrisă

28 mai 2015

Limba şi literatura maternă - proba E) b) - proba scrisă

Afişarea rezultatelor până la ora 18

Depunerea contestaţiilor (orele 18-20)

29 mai 2015

Rezolvarea contestaţiilor

Afişarea rezultatelor finale

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 304 din data de 5 mai 2015