DECIZIE nr. 13 din 15 octombrie 2012 privind delegarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Deputaţilor
În temeiul art. 33 şi 34 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Camerei Deputaţilor adoptă prezenta decizie.
Articol unic
În perioada 15-16 octombrie 2012, atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
-****-

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU ŞTEFAN ZGONEA

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 705 din data de 15 octombrie 2012