ORDIN nr. 4314 din 11 august 2014 privind aprobarea Calendarului desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, seria a 7-a
În baza prevederilor art. 246 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.549/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă Calendarul desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, seria a 7-a, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională, Direcţia informatizare, dezvoltarea infrastructurii şcolare şi universitare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi inspectoratele şcolare duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

ANEXĂ: CALENDARUL desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional

20 august 2014

Afişarea programului orar al înscrierilor, a numărului de locuri scoase la concurs şi a metodologiei de concurs la sediul inspectoratului şcolar şi pe site-ul propriu

20-29 august 2014

Completarea formularului de selecţie on-line, în aplicaţia informatică

29 august 2014

Afişarea listelor cuprinzând candidaţii admişi în această etapă, în urma introducerii informaţiilor în formularul de selecţie on-line

1-10 septembrie 2014

Depunerea portofoliului cu documentele prevăzute la art. 7 din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.549/2011, cu modificările şi completările ulterioare, la inspectoratul şcolar de către candidaţii declaraţi admişi după etapa de selecţie on-line, conform programului afişat

11-12 septembrie 2014

Inspectoratele şcolare transmit la Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) lista candidaţilor declaraţi admişi după etapa de selecţie on-line, care la data înscrierii la selecţie ocupă o funcţie de conducere sau de îndrumare şi control din inspectoratul şcolar, precum şi dosarele acestora

15-18 septembrie 2014

Evaluarea portofoliilor candidaţilor de către comisiile de evaluare constituite la nivelul inspectoratului şcolar, respectiv la nivelul MEN

19 septembrie 2014

Transmiterea către inspectoratele şcolare a rezultatelor selecţiei făcute de comisia de evaluare constituită la nivelul MEN, în vederea afişării acestora la sediul inspectoratului şcolar

19 septembrie 2014

Validarea rezultatelor selecţiei de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea rezultatelor evaluării, în ordinea descrescătoare a punctajelor

22-26 septembrie 2014

Depunerea contestaţiilor la inspectoratul şcolar, respectiv la MEN

29 septembrie-1 octombrie 2014

Soluţionarea contestaţiilor

2 octombrie 2014

Transmiterea de către MEN a rezultatelor contestaţiilor la inspectoratul şcolar

3-6 octombrie 2014

Întocmirea de către inspectoratele şcolare a listelor cuprinzând candidaţii promovaţi şi înaintarea acestor liste la MEN

7 octombrie 2014

Emiterea ordinului de ministru privind înscrierea cadrelor didactice declarate promovate în Registrul naţional al experţilor în management educaţional

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 607 din data de 14 august 2014