Document embed

DECIZIE nr. 338 din 30 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, a anexelor nr. 2 şi nr. 3b la lege, precum şi a acestei legi în ansamblul său

Daniel Marius Morar	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Corina Copae şi alţii, prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în Dosarul nr. 1.308/113/2014 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 314D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că reprezentantul legal al autorilor excepţiei, Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", a comunicat la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 356D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi a anexelor nr. 2 şi nr. 3b la lege, excepţie ridicată de Eva Al Akel şi alţii, prin reprezentant legal Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în Dosarul nr. 1.556/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.

5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

6. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 356D/2015 la Dosarul nr. 314D/2015. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 356D/2015 la Dosarul nr. 314D/2015, care este primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa constantă a Curţii în această materie. Totodată, arată că Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice elimină discriminările salariale în cazul instituţiilor şi unităţilor bugetare şi acordă personalului plătit din fonduri publice salariul maxim în raport cu condiţiile de vechime, pregătire şi funcţia pe care o ocupă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin Încheierea din 27 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.308/113/2014, şi prin încheierea din 18 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.556/83/2014, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, respectiv, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, respectiv a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi a anexelor nr. 2 şi nr. 3b la lege, excepţie ridicată de Corina Copae şi alţii, prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", respectiv de Eva Al Akel şi alţii, prin reprezentant legal Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în cauze având ca obiect acordarea de drepturi băneşti.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii sintetizează evoluţia cronologică a dispoziţiilor legale care prezintă relevanţă în cauza de faţă, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008, nr. 1/2009, nr. 31/2009 şi nr. 41/2009 declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale. De asemenea, fac referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în care s-a reţinut faptul că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 şi nr. 1/2009, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009. Arată că, potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, salariile de bază ale personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ au rămas la nivelul salariilor legale din luna decembrie 2009, respectiv la nivelul salariilor prevăzute de Legea nr. 221/2008, însă aplicarea textului de lege menţionat a fost blocată de prevederile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010. Invocă atât Decizia Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011 prin care au fost supuse controlului de constituţionalitate dispoziţiile art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, cât şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11/2012, pronunţată într-un recurs în interesul legii cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, şi arată că dreptul personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ la salarizarea conform Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, s-a perpetuat şi după data de 1 ianuarie 2010. Totodată, arată că diminuarea cu 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010 şi majorarea ulterioară de 15% trebuiau să fie aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 şi perpetuate apoi în anii 2010 şi 2011, iar acest calcul implica utilizarea coeficientului de multiplicare 1,000 în cuantum de 400,00 lei, aşa cum prevedea Legea nr. 221/2008. În continuare arată că, până la pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 877 din 28 iunie 2011 şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei nr. 11/2012, ordonatorii de credite au fost obligaţi să încalce prevederile Legii nr. 221/2008 şi ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, salarizarea în învăţământul preuniversitar fiind făcută neuniform, majoritatea ordonatorilor de credite efectuând salarizarea conform coeficienţilor de ierarhizare şi valorilor rezultate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, impusă de art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, în vreme ce în judeţele Botoşani, Buzău şi Suceava salarizarea s-a făcut conform coeficienţilor de salarizare şi valorilor rezultate din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Susţin că Guvernul, prin Legea nr. 63/2011, a uniformizat salariile personalului didactic din învăţământ, iar pentru a stabili valorile salariale a luat în calcul coeficienţii de multiplicare şi de ierarhizare din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, reducând astfel cu 25% valorile salariale în raport cu Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 221/2008, fără ca în expunerea de motive a actului normativ menţionat să fie prezentate argumente faţă de restrângerea drepturilor în raport cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie. În concluzie, susţin că Legea nr. 63/2011 contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), întrucât "perpetuează prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, neconstituţională, chiar dacă introduce în locul coeficienţilor de multiplicare şi de ierarhizare rezultatul înmulţirii acestora". În opinia autorilor excepţiei soluţia constituţională era aceea a uniformizării salariilor din învăţământ prin raportare la valorile rezultate din prevederile Legii nr. 221/2008.

10. Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că prin adoptarea Legii nr. 63/2011 nu este încălcat principiul supremaţiei Constituţiei şi al legii consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Arată că este dreptul legiuitorului să reglementeze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente, iar procedura de adoptare a legii prin angajarea răspunderii este reglementată de Constituţie. Cât priveşte conţinutul Legii nr. 63/2011 prin raportare la reglementările anterioare în materia salarizării personalului din învăţământ, dispuse prin ordonanţe de urgenţă, respectiv ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 1/2010, nr. 41/2009 şi nr. 31/2009, reţine că acest argument nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate. Neconstituţionalitatea ordonanţelor enumerate a fost determinată nu de aspecte intrinseci, ci de încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, reţinându-se că există limite în legiferarea prin ordonanţe de urgenţă şi că, pe această cale, Guvernul nu trebuie să urmărească şi să determine contracararea efectelor unei legi adoptate de Parlament. Prin adoptarea Legii nr. 63/2011, această critică de neconstituţionalitate a fost înlăturată, Parlamentul, unica autoritate legiuitoare a ţării, luând măsurile pe care le-a considerat oportune.

11. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată câtă vreme legiuitorului îi aparţine competenţa stabilirii sistemului de salarizare a personalului bugetar, iar în realizarea politicilor sale, raportat la condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat, poate prevedea un regim salarial distinct pentru anumite categorii de bugetari. Legea nr. 63/2011 nu afectează drepturile salariale dobândite pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acesteia. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a opinat în sensul că statul este în măsură să stabilească valoarea sumelor ce urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, statul putând introduce, suspenda ori înceta plata unor astfel de sume prin modificări legislative (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei). Actul legislativ sus-menţionat s-a adoptat tocmai pentru a fi realizată unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, anexele nr. 2 privind salariile de încadrare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar şi nr. 3b referitoare la salariile de încadrare pentru personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar, la această lege, precum şi Legea nr. 63/2011 în ansamblul său. Deşi Legea nr. 63/2011 reglementează, după cum indică însuşi titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, având aplicabilitate limitată în timp, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acesteia, întrucât îşi produce efecte în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Mai mult, aplicabilitatea Legii nr. 63/2011 a fost prelungită de legiuitor, succesiv, până la sfârşitul anului 2015.

Dispoziţiile art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 au următorul conţinut:

Art. 1 alin. (1), (2) şi (6):

"(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011, personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.

(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a şi 3b, după caz. [...]

(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi băneşti sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.

Art. 2 alin (1) şi (2):

"(1) Încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Persoanele care au salariul de încadrare între limita minimă şi maximă a tranşei de vechime pentru funcţiile didactice din învăţământul universitar, respectiv a gradului profesional sau a treptei profesionale pentru funcţiile didactice auxiliare îşi păstrează încadrarea avută dacă se situează între limitele prevăzute în anexele la prezenta lege."

Art. 6:

"Orice alte dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă."

16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 63/2011 a constituit obiect al controlului de constituţionalitate a priori, prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Curtea constatând că obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile Legii privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este neîntemeiată, în raport cu criticile formulate.

18. Totodată, actul normativ criticat, în ansamblul său, cât şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză. În acest sens, sunt, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, Decizia nr. 264 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 5 iunie 2012, Decizia nr. 494 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 28 octombrie 2014, Decizia nr. 553 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015, Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 637 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 8 ianuarie 2015, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate, constatând că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.

19. În jurisprudenţa precitată, Curtea a reţinut, în esenţă, faptul că legea supusă controlului de constituţionalitate stabileşte drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare, aşadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Din examinarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, Curtea a constatat, de asemenea, că dreptul la anumite foloase băneşti în calitate de salariat a fost asimilat, în anumite condiţii, unui drept de proprietate şi analizat din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În această privinţă, însă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. Astfel, prin Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Lelas împotriva Croaţiei, paragraful 58, Curtea a reţinut că nu este consacrat prin Convenţie dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum; venitul care a fost câştigat reprezintă însă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în acest sens, Decizia din 9 noiembrie 2000, pronunţată în Cauza Schettini şi alţii împotriva Italiei). Aceeaşi distincţie semnificativă este realizată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aplicabilă, mutatis mutandis, în prezenta cauză, spre exemplu Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

20. Aşa încât, cât priveşte salariul ce urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23). De altfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).

21. Cu privire la principiul constituţional al art. 1 alin. (5), examinând legea criticată prin prisma exigenţelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea Constituţională a constatat că acestea nu sunt încălcate câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reţinut că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate.

22. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

24. Totodată, având în vedere faptul că autorul excepţiei invocă aceleaşi critici de neconstituţionalitate şi cu privire la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 63/2011, referitor la încadrarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ între limitele minime şi maxime ale salariului de încadrare prevăzute în anexele la lege, respectiv anexele nr. 2 şi nr. 3b, Curtea reţine că cele statuate în deciziile anterior citate sunt valabile şi cu privire la aceste din urmă texte de lege criticate.

25. Curtea observă că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, legiuitorul a reglementat prin art. 2 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, o majorare cu până la 10% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, pentru anumite categorii de personal didactic din învăţământul preuniversitar, începând cu ianuarie 2014, iar prin art. 2 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, o majorare cu 5% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază al personalului didactic şi didactic auxiliar, începând cu 1 martie 2015, şi cu 5% începând cu 1 septembrie 2015.

26. Cât priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 63/2011, potrivit cărora "Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi băneşti sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi. [...]", prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, precitată la paragraful 19, Curtea s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii acestora, reţinând faptul că dreptul la negocieri colective în materie de muncă, reglementat de art. 41 alin. (5) din Constituţie, nu presupune posibilitatea exercitării acestuia în mod discreţionar şi nici nu implică existenţa unei autonomii de reglementare prin încheierea contractelor de muncă, respectiv de decizie în privinţa conţinutului acestora, în afara cadrului legal, care este general obligatoriu.

27. Cât priveşte invocarea de către autorii excepţiilor de neconstituţionalitate a deciziilor nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, Curtea observă că acestea au vizat o situaţie existentă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011, iar aspectele rezultate din aceste decizii nu mai subzistă în actuala reglementare, care a stabilit un sistem de salarizare unitar pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. De altfel, legiuitorul nu este obligat la adoptarea unei soluţii legislative care să preia cele stabilite în decizia pronunţată în urma soluţionării unui recurs în interesul legii, ci poate adopta o reglementare nouă şi neechivocă (în acest sens este Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011). Decizia pronunţată în urma promovării unui recurs în interesul legii reprezintă rezultatul unei activităţi de interpretare a legii (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 221 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 26 aprilie 2010), şi nu de legiferare (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), şi îşi găseşte aplicabilitatea atât timp cât temeiul de drept, mai precis norma interpretată, este în vigoare. De altfel, aceste considerente de principiu se regăsesc în prevederile art. 518 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora "Decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării".

28. Distinct faţă de cele statuate în jurisprudenţa menţionată, Curtea reţine că legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârşitul anului 2015), totuşi, în activitatea de legiferare în această materie, legiuitorul trebuie să ţină seama că învăţământul constituie o prioritate naţională, iar salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul şi importanta activităţii prestate.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Corina Copae şi alţii, prin reprezentant legal Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în Dosarul nr. 1.308/113/2014 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, respectiv de Eva Al Akel şi alţii, prin reprezentant legal Sindicatul Liber din Învăţământ Satu Mare, în Dosarul nr. 1.556/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2), art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b la lege, precum şi legea în integralitatea sa sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 aprilie 2015.

-****-

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 466 din data de 29 iunie 2015