DECIZIE nr. 1015 din 29 noiembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă

Petre Lăzăroiu

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Filipescu, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere Deva, în Dosarul nr. 1.870/97/2011 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 812D/2012.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 29 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.870/97/2011, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de Gheorghe Filipescu, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere Deva, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva deciziei de pensionare prin care i-a fost recalculată pensia conform dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, aşa cum au fost modificate prin prevederile art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, suprimând dreptul de a formula recurs împotriva hotărârii judecătoreşti prin care o instanţă se declară necompetentă, lasă judecătorilor posibilitatea de a se situa deasupra legii, conferindu-le astfel o situaţie privilegiată şi încălcând prevederile constituţionale ale art. 16.
Autorul apreciază că se îngrădeşte dreptul de acces la instanţă prevăzut de art. 21 din Constituţie, prin permisiunea dată instanţei de a se desesiza, fără posibilitatea de a se controla această hotărâre.
Cu referire la art. 1 alin. (3) din Constituţie, autorul excepţiei arată că prin refuzul de a judeca se încalcă principii ale statului de drept, inclusiv principiul disponibilităţii, îngrădindu-se drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Referitor la pretinsa încălcare prin textele de lege criticate a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, instanţa arată că acestea nu instituie o discriminare, ci un regim legal, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, aspect ce ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Prin stabilirea caracterului irevocabil al hotărârii judecătoreşti de declinare a competenţei judecării cauzei, nu se încalcă dreptul de acces la instanţă şi nici principiul dublului grad de jurisdicţie, întrucât caracterul irevocabil al hotărârii de declinare a competenţei nu vizează fondul cauzei, aceasta urmând a fi judecată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, coroborate cu cele ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, ci priveşte numai soluţia de declinare a cauzei, deci de stabilire a instanţei competente să judece.
Totodată, instanţa subliniază faptul că scopul textelor de lege criticate este acela de creştere a celerităţii judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării soluţionării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului îşi menţine punctul de vedere exprimat în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.282D/2011, potrivit căruia dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.".
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor din Constituţie ale art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 826 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 25 iulie 2011, şi Decizia nr. 67 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012.
Prin aceste decizii, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, statuând că dreptul la un proces echitabil şi dreptul la folosirea căilor de atac sunt asigurate prin art. 1591 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care instituie în sarcina instanţei învestite prin hotărârea de declinare a competenţei atribuţia de a verifica şi de a stabili, din oficiu, dacă este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, iar prin art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă se conferă părţii interesate posibilitatea de a critica nelegalitatea sentinţei pronunţate asupra fondului prin invocarea motivului de recurs, respectiv dacă hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, invocată în condiţiile legii.
De altfel, Curtea a statuat că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.
Curtea a mai reţinut că în faţa instanţei considerate competentă prin hotărârea de declinare a competenţei se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 159 alin. 4 şi 5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, la prima zi de înfăţişare, aceasta este obligată să verifice dacă este competentă general, material şi teritorial să judece cauza, precizând în încheierea de şedinţă temeiurile de drept pentru care se consideră competentă, demers ce nu împiedică formularea de excepţii de necompetenţă în cazurile şi în condiţiile prevăzute de alin. 1 al aceluiaşi articol. Împotriva hotărârii pronunţate în soluţionarea litigiului de către instanţa astfel învestită, partea interesată, aşa cum s-a arătat mai sus, poate formula recurs, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă. De asemenea, dacă instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei se declară, la rândul său, necompetentă, conflictul negativ de competenţă va fi soluţionat de instanţa ierarhic superioară, conform prevederilor art. 20 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gheorghe Filipescu, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere Deva, în Dosarul nr. 1.870/97/2011 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 29 din data de 14 ianuarie 2013