HOTĂRÂRE nr. 1019 din 17 octombrie 2012 privind unele măsuri referitoare la derularea proceselor de privatizare pentru unele societăţi comerciale la care Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri este acţionar şi pentru filialele acestora
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
1.Alineatul (1) al articolului 13 din Hotărârea Guvernului nr. 546/2005 privind aprobarea Strategiei de privatizare a Societăţii Comerciale Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Muntenia Sud" - S.A., a unor măsuri pentru punerea în aplicare a strategiei, precum şi privind constituirea Comisiei pentru coordonarea privatizării acestei societăţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 7 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 13
(1) Comisia pentru coordonarea privatizării Societăţii Comerciale Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice «Electrica Muntenia Sud» - S.A., este alcătuită din 7 membri, după cum urmează:
1. ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri sau un secretar de stat desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, având funcţia de preşedinte;
2. şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie sau un reprezentant desemnat prin decizie a şefului acestei instituţii;
3. un reprezentant al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri;
4. un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
5. un reprezentant al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
6. un reprezentant al Ministerului Mediului şi Pădurilor;
7. preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice «Electrica» - S.A."
Art. II
1.Alineatul (2) al articolului 4 din Hotărârea Guvernului nr. 827/2010 pentru aprobarea strategiei de vânzare a unor acţiuni emise de Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş prin metode specifice pieţei de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 27 august 2010, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Comisia pentru coordonarea procesului de vânzare a acţiunilor prin ofertă publică de vânzare are următoarea componenţă:
a) ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri sau un secretar de stat desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, având funcţia de preşedinte;
b) un reprezentant din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, numit de primul-ministru;
c) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
d) şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie sau un reprezentant desemnat prin decizie a şefului acestei instituţii;
e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri."
Art. III
1.Alineatul (2) al articolului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 831/2010 privind aprobarea strategiei de privatizare prin ofertă publică a Societăţii Naţionale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaş şi a mandatului instituţiei publice implicate în derularea acestui proces, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 23 august 2010, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Comisia pentru coordonarea procesului de vânzare de acţiuni prin ofertă publică secundară iniţială are următoarea componenţă:
a) ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri sau un secretar de stat desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, având funcţia de preşedinte;
b) un reprezentant din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, numit de primul-ministru;
c) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
d) şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie sau un reprezentant desemnat prin decizie a şefului acestei instituţii;
e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri;
f) directorul general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale «Romgaz» - S.A. Mediaş."
Art. IV
1.Alineatul (2) al articolului 4 din Hotărârea Guvernului nr. 832/2010 pentru aprobarea strategiei de vânzare a unor acţiuni emise de Societatea Comercială "OMV Petrom"- S.A. Bucureşti prin metode specifice pieţei de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 27 august 2010, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Comisia pentru coordonarea procesului de vânzare a acţiunilor are următoarea componenţă:
a) ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri sau un secretar de stat desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, având funcţia de preşedinte;
b) un reprezentant din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, numit de primul-ministru;
c) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
d) şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie sau un reprezentant desemnat prin decizie a şefului acestei instituţii;
e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri."
Art. V
1.Alineatul (2) al articolului 6 din Hotărârea Guvernului nr. 38/2012 pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A. Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2012, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Comisia pentru coordonarea procesului de privatizare are următoarea componenţă:
a) ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri sau un secretar de stat desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, având funcţia de preşedinte;
b) un reprezentant din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, numit de primul-ministru;
c) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
d) şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie sau un reprezentant desemnat prin decizie a şefului acestei instituţii;
e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri;
f) directorul general al Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale «Hidroelectrica» - S.A. Bucureşti;
g) un reprezentant al Societăţii Comerciale Fondul «Proprietatea» - S.A., în calitate de acţionar minoritar semnificativ."
Art. VI
1.Alineatul (2) al articolului 6 din Hotărârea Guvernului nr. 39/2012 pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale "Nuclearelectrica" - S.A. Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2012, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Comisia pentru coordonarea procesului de privatizare are următoarea componenţă:
a) ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri sau un secretar de stat desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, având funcţia de preşedinte;
b) un reprezentant din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, numit de primul-ministru;
c) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
d) şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie sau un reprezentant desemnat prin decizie a şefului acestei instituţii;
e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri desemnat prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri;
f) directorul general al Societăţii Naţionale «Nuclearelectrica» - S.A. Bucureşti;
g) un reprezentant al Societăţii Comerciale Fondul «Proprietatea» - S.A., în calitate de acţionar minoritar semnificativ."
Art. VII
Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor prevăzute la art. I-VI se aprobă prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,

Daniel Chiţoiu

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mariana Câmpeanu

Ministrul mediului şi pădurilor,

Rovana Plumb

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 738 din data de 1 noiembrie 2012