HOTĂRÂRE nr. 376 din 18 mai 2016 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2016-2017
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 132 alin. (2) şi art. 138 alin. (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 2
Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2016-2017, prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 3
Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2016-2017, prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 4
Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2016-2017, prevăzute în anexa nr. 4.
Art. 5
Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu, care organizează numai programe de studii universitare de masterat/studii postuniversitare, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2016-2017, prevăzute în anexa nr. 5.
Art. 6
Specializările prevăzute în anexa nr. 6 intră în lichidare începând cu anul universitar 2016-2017, în sensul că la acestea nu se mai organizează admitere.
Art. 7
Instituţiile de învăţământ superior acreditate şi programele de studii universitare acreditate ale acestora care au depăşit termenul legal de evaluare externă a calităţii sunt obligate să se supună procesului de evaluare, în condiţiile legii.
Art. 8
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Adrian Curaj

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Dragoş-Nicolae Pîslaru

ANEXA nr. 1: Nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare

Cod DFI

Domeniul fundamental
(DFI)

Cod RSI

Ramura de ştiinţă (RSI)

Cod
DSU_D/M

Domeniul de studii universitare de doctorat/masterat (DSU_D/M)

Cod DL

Domeniul de licenţă (DL)

Cod S

Specializarea
(S)

Număr de credite (ECTS)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

10

Matematică şi ştiinţe ale naturii

10

Matematică

10

Matematică

10

Matematică

10

Matematică

180

20

Matematici aplicate

180

30

Matematică informatică

180

50

Informatică

20

Informatică

40

Informatică

10

Informatică

180

20

Informatică aplicată

180

20

Fizică

10

Fizică

20

Fizică

10

Fizică

180

20

Fizică medicală

180

30

Biofizică

180

40

Fizică informatică

180

30

Chimie şi inginerie chimică

10

Chimie

30

Chimie

10

Chimie

180

20

Biochimie tehnologică

180

30

Radiochimie

180

40

Chimie informatică

180

50

Chimie medicală%

180

20

Inginerie chimică

50

Inginerie chimică

10

Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului

240

20

Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie

240

30

Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale

240

40

Ştiinţa şi ingineria polimerilor

240

50

Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice

240

60

Inginerie chimică

240

70

Controlul şi securitatea produselor alimentare

240

80

Inginerie biochimică

240

90

Ingineria fabricaţiei hârtiei

240

100

Tehnologia chimică a produselor din piele şi înlocuitori

240

110

Tehnologie chimică textilă

240

120

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

240

130

Prelucrarea petrolului şi petrochimie

240

140

^)

150

Chimie militară

240

40

Ştiinţele pământului şi atmosferei

10

Geografie

20

Geografie

10

Geografie

180

20

Geografia turismului

180

30

Cartografie

180

40

Hidrologie şi meteorologie

180

50

Planificare teritorială

180

10

Geologie

30

Geologie

10

Geologie

180

20

Geochimie

180

10

Ştiinţa mediului

40

Ştiinţa mediului

10

Chimia mediului

180

20

Ecologie şi protecţia mediului

180

30

Geografia mediului

180

40

Fizica mediului

180

50

Ştiinţa mediului

180

20

Ştiinţe inginereşti

10

Inginerie civilă

10

Inginerie civilă şi instalaţii

60

Inginerie civilă

10

Construcţii civile, industriale şi agricole

240

20

Căi ferate, drumuri şi poduri

240

30

Construcţii şi fortificaţii

240

40

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

240

50

Construcţii miniere

240

60

Inginerie sanitară şi protecţia mediului

240

70

îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală

240

80

Inginerie civilă

240

90

Inginerie urbană şi dezvoltare regională

240

100

Infrastructura transporturilor metropolitane

240

110

Drumuri, poduri şi infrastructuri militare%)

240

70

Ingineria instalaţiilor

10

Instalaţii pentru construcţii

240

20

Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei

240

30

Instalaţii pentru construcţii - pompieri

240

20

Inginerie electrică, electronică şi telecomunicaţii

10

Inginerie electrică

90

Inginerie electrică

10

Sisteme electrice

240

20

Electronică de putere şi acţionări electrice

240

30

Electrotehnică

240

40

Instrumentaţie şi achiziţii de date

240

50

Electromecanică

240

60

Inginerie electrică şi calculatoare

240

70

Informatică aplicată în inginerie electrică^)

240

20

Inginerie energetică

110

Inginerie energetică

10

Ingineria sistemelor electroenergetice

240

20

Hidroenergetică

240

30

Termoenergetică

240

40

Energetică industrială

240

50

Energetică şi tehnologii nucleare

240

60

Managementul energiei

240

10

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

100

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

10

Electronică aplicată

240

20

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

240

30

Reţele şi software de telecomunicaţii

240

40

Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii

240

50

Telecomenzi şi electronică în transporturi

240

60

Echipamente şi sisteme electronice militare

240

70

Comunicaţii pentru apărare şi securitate^)

240

30

Inginerie geologică, mine, petrol şi gaze

10

Inginerie geologică

120

Inginerie geologică

10

Inginerie geologică

240

20

Geologia resurselor miniere

240

30

Geologia resurselor petroliere

240

40

Geofizică

240

20

Inginerie geodezică

30

Inginerie geodezică

10

Măsurători terestre şi cadastru

240

20

Topogeodezie şi automatizarea asigurării topogeodezice

240

30

Cadastru şi managementul proprietăţilor

240

40

Geodezie şi geoinformatică

240

10

Mine, petrol şi gaze

260

Mine, petrol şi gaze

10

Inginerie minieră

240

20

Prepararea substanţelor minerale utile

240

30

Topografie minieră

240

40

Inginerie de petrol şi gaze

240

50

Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor

240

40

Ingineria transporturilor

10

Inginerie aerospaţială

40

Inginerie aerospaţială

10

Construcţii aerospaţiale

240

20

Sisteme de propulsie

240

30

Echipamente şi instalaţii de aviaţie

240

40

Inginerie şi management aeronautic

240

50

Aeronave şi motoare de aviaţie

240

60

Navigaţie aeriană (Air Navigation)

240

70

Design aeronautic%)

240

20

Ingineria autovehiculelor

160

Ingineria autovehiculelor

10

Construcţii de autovehicule

240

20

Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule

240

30

Autovehicule rutiere

240

40

Echipamente şi sisteme de comandă şi control pentru autovehicule

240

50

Blindate, automobile şi tractoare

240

30

Ingineria transporturilor

240

Ingineria transporturilor

10

Ingineria transporturilor şi a traficului

240

20

Ingineria sistemelor de circulaţie feroviară

240

30

Ingineria sistemelor de circulaţie rutieră

240

50

Ingineria resurselor vegetale şi animale

10

Agronomie

10

Agronomie

10

Agricultură

240

20

Ştiinţele solului

240

30

Montanologie

240

40

Protecţia plantelor

240

50

Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industria alimentară

240

20

Horticultură

20

Horticultură

10

Horticultură

240

20

Peisagistică

240

30

Inginerie forestieră

140

Inginerie forestieră

10

Ingineria prelucrării lemnului

240

20

Ingineria şi designul produselor finite din lemn

240

40

Silvicultură

30

Silvicultură

10

Silvicultură

240

20

Exploatări forestiere

240

30

Cinegetică

240

50

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

10

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

10

Inginerie economică în agricultură

240

20

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

240

10

Biotehnologii

50

Biotehnologii

10

Inginerie genetică

240

20

Biotehnologii*10)

240

10

Ingineria produselor alimentare

150

Ingineria produselor alimentare

10

Ingineria produselor alimentare

240

20

Tehnologia prelucrării produselor agricole

240

30

Controlul şi expertiza produselor alimentare

240

40

Pescuit şi industrializarea peştelui

240

50

Protecţia consumatorului şi a mediului

240

60

Extracte şi aditivi naturali alimentari^)

240

10

Zootehnie

40

Zootehnie

10

Zootehnie

240

20

Piscicultură şi acvacultură

240

60

Ingineria sistemelor, calculatoare şi tehnologia informaţiei

10

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

10

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

10

Calculatoare

240

20

Tehnologia informaţiei

240

30

Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională

240

40

Ingineria informaţiei

240

20

Ingineria sistemelor

220

Ingineria sistemelor

10

Automatică şi informatică aplicată

240

20

Ingineria şi securitatea sistemelor informatice militare^)

240

30

Ingineria sistemelor multimedia

240

70

Inginerie mecanica, mecatronică, inginerie industrială şi management

10

Inginerie mecanică

180

Inginerie mecanică

10

Sisteme şi echipamente termice

240

20

Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice

240

30

Mecanică fină şi nanotehnologii

240

40

Maşini şi echipamente miniere

240

50

Inginerie mecanică

240

60

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

240

70

Utilaje petroliere şi petrochimice

240

80

Utilaje pentru transportul şi depozitarea hidrocarburilor

240

90

Echipamente pentru procese industriale

240

100

Utilaje tehnologice pentru construcţii

240

110

Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în construcţii

240

120

Utilaje pentru textile şi pielărie

240

130

Vehicule pentru transportul feroviar

240

140

Instalaţii şi echipamente portuare şi marine^)

240

150

Ingineria designului de produs (Product Design Engineering)

240

10

Inginerie industrială

130

Inginerie industrială

10

Tehnologia construcţiilor de maşini

240

20

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

240

30

Ingineria sudării

240

40

Design industrial

240

50

Ingineria şi managementul calităţii

240

60

Ingineria securităţii în industrie

240

70

Nanotehnologii şi sisteme neconvenţionale

240

80

Tehnologia şi designul produselor textile

240

90

Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi înlocuitori

240

100

Ingineria sistemelor de energii regenerabile

240

110

Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor

240

120

Ingineria prelucrării materialelor polimerice, textile şi compozite

240

130

Logistică industrială

240

140

Inginerie industrială (Industrial Engineering)

240

20

Inginerie navală şi navigaţie

210

Inginerie marină şi navigaţie

10

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial

240

20

Navigaţie, hidrografie şi echipamente navale

240

30

Electromecanică navală

240

30

Ştiinţe inginereşti aplicate

270

Ştiinţe inginereşti aplicate

10

Inginerie medicală

240

20

Optometrie

240

30

Biotehnologii industriale

240

40

Inginerie fizică

240

50

Informatică industrială

240

60

^)

70

^)

80

Matematică şi informatică aplicată în inginerie

240

90

Fizică tehnologică

240

100

Bioinginerie

240

110

Biomateriale şi dispozitive medicale

240

120

Echipamente şi sisteme medicale

240

40

Arhitectură navală

200

Arhitectură navală

10

Arhitectură navală

240

20

Sisteme şi echipamente navale

240

10

Mecatronică şi robotică

250

Mecatronică şi robotică

10

Mecatronică

240

20

Robotică

240

10

Ingineria materialelor

170

Ingineria materialelor

10

Ştiinţa materialelor

240

20

Ingineria elaborării materialelor metalice

240

30

Ingineria procesării materialelor

240

40

Informatică aplicată în ingineria materialelor^)

240

50

Ingineria biomaterialelor %

240

10

Ingineria mediului

190

Ingineria mediului

10

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

240

20

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

240

30

Ingineria şi protecţia mediului în industria chimică şi petrochimică

240

40

Ingineria şi protecţia mediului în agricultură

240

50

Ingineria dezvoltării rurale durabile

240

60

Ingineria mediului

240

70

Ingineria valorificării deşeurilor

240

80

Reconstrucţie ecologică

240

10

Inginerie şi management

230

Inginerie şi management

10

Inginerie economică industrială

240

20

Inginerie economică în domeniul mecanic

240

30

Inginerie economică în construcţii

240

40

Inginerie şi management naval şi portuar

240

50

Inginerie economică în domeniul transporturilor

240

60

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

240

70

Inginerie economică în industria chimică şi de materiale

240

80

^)

90

^)

100

Inginerie şi management în industria turismului

240

110

Inginerie şi management forestier

240

120

Ingineria şi managementul afacerilor

240

10

Inginerie genistică, Inginerie de armament, rachete şi muniţii

20

Inginerie genistică

10

Maşini şi utilaje de geniu

240

20

Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare

240

80

Inginerie de armament, rachete şi muniţii

10

Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi sisteme de salvare

240

20

Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi

240

30

Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului

240

40

Sisteme integrate de armament şi muniţie

240

50

Materiale energetice şi apărare CBRN%)

240

30

Ştiinţe biologice şi biomedicale

10

Biologie

10

Biologie

10

Biologie

10

Biologie

180

20

Biochimie

10

Biochimie

10

Biologie

20

Biochimie

180

30

Medicină

10

Medicină

10

Sănătate

10

Medicină 1)

360

40

Asistenţă medicală generală 1)

240

50

Moaşe 1)

240

20

Sănătate

10

Radiologie şi imagistică

180

20

Laborator clinic

180

30

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

180

70

Audiologie şi protezare auditivă

180

90

Nutriţie şi dietetică

180

40

Medicină veterinară

10

Medicină veterinară

10

Medicină veterinară

10

Medicină veterinară 1)

360

50

Medicină dentară

10

Medicină dentară

10

Sănătate

20

Medicină dentară 1)

360

20

Sănătate

40

Tehnică dentară

180

50

Asistenţă dentară

180

80

Asistenţă de profilaxie stomatologică

180

60

Farmacie

10

Farmacie

10

Sănătate

30

Farmacie 1)

300

20

Sănătate

60

Asistenţă de farmacie

180

100

Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic%)

180

40

Ştiinţe sociale

10

Ştiinţe juridice

10

Drept

10

Drept

10

Drept

240

20

Drept european şi internaţional

240

20

Ştiinţe administrative

10

Ştiinţe administrative

50

Ştiinţe administrative

10

Administraţie publică

180

20

Administraţie europeană

180

30

Asistenţă managerială şi secretariat

180

40

Poliţie locală

180

50

Servicii şi politici de sănătate publică (Public Health)

180

60

Leadership în sectorul public (în limba engleză)%

180

30

Ştiinţe ale comunicării

10

Ştiinţe ale comunicării

60

Ştiinţe ale comunicării

10

Jurnalism

180

20

Comunicare şi relaţii publice

180

30

Publicitate

180

40

Ştiinţe ale informării şi documentării

180

50

^)

40

Sociologie

10

Sociologie

20

Asistenţă socială

10

Asistenţă socială

180

10

Sociologie

10

Sociologie

10

Sociologie

180

20

Antropologie

180

30

Resurse umane

180

50

Ştiinţe politice

10

Relaţii internaţionale şi studii europene

40

Relaţii internaţionale şi studii europene

10

Relaţii internaţionale şi studii europene

180

20

Ştiinţe politice

30

Ştiinţe politice

10

Ştiinţe politice

180

20

Studii de securitate

180

60

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

10

Informaţii şi securitate naţională

10

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

60

Comunicare şi relaţii publice - informaţii

180

70

Psihologie - informaţii

180

90

Securitate şi apărare

180

110

Comunicare publică şi interculturală în domeniul securităţii şi apărării

180

120

Sisteme informaţionale

180

130

Studii de securitate şi informaţii

180

20

Ordine publică şi siguranţă naţională

10

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

160

Ordine şi siguranţă publică*12)

180

30

Ştiinţe militare

10

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

10

Conducere interarme - forţe terestre

180

20

Conducere interarme - forţe navale

180

30

Conducere interarme - forţe aeriene

180

40

Logistică^)

180

50

Managementul organizaţiei

180

80

Management economico-financiar

180

100

Conducere militară

180

140

Managementul traficului aerian

180

150

Management în aviaţie

180

160

Managementul sistemelor de rachete şi artilerie antiaeriene

180

170

Managementul sistemelor de comunicaţii militare %)

180

70

Ştiinţe economice

10

Administrarea afacerilor

30

Administrarea afacerilor

10

Administrarea afacerilor

180

20

Economia firmei

180

30

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

180

40

Merceologie şi managementul calităţii

180

50

Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii

180

60

Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate

180

70

Administrarea afacerilor în comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii

180

10

Cibernetică şi statistică

50

Cibernetică, statistică şi informatică economică

10

Cibernetică economică

180

30

Statistică şi previziune economică

180

20

Informatică economică

50

Cibernetică, statistică şi informatică economică

20

Informatică economică

180

10

Contabilitate

40

Contabilitate

10

Contabilitate şi informatică de gestiune

180

10

Economie

10

Economie

10

Economie generală

180

20

Economie agroalimentară

180

30

Economia mediului

180

40

Economie şi comunicare economică în afaceri

180

50

Economie agroalimentară şi a mediului

180

60

Economie generală şi comunicare economică

180

70

Economie şi finanţe (în limba engleză - Economics and finance)

180

10

Finanţe

20

Finanţe

10

Finanţe şi bănci

180

10

Management

70

Management

10

Management

180

20

Managementul dezvoltării rurale durabile

180

10

Marketing

80

Marketing

10

Marketing

180

10

Economie şi afaceri internaţionale

60

Economie şi afaceri internaţionale

10

Economie internaţională

180

20

Afaceri internaţionale

180

30

Economie şi afaceri internaţionale

180

80

Psihologie şi ştiinţe comportamentale

10

Psihologie

80

Psihologie

10

Psihologie

180

20

Terapie ocupaţională

180

10

Ştiinţe ale educaţiei

70

Ştiinţe ale educaţiei

10

Pedagogie

180

20

Psihopedagogie specială

180

30

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

180

50

Ştiinţe umaniste şi arte

10

Filologie

10

Filologie

20

Limbă şi literatură

10

Limba şi literatura română*1)

180

20

Limba şi literatura*2)

180

30

Limba şi literatura modernă*3)

180

40

Literatură universală şi comparată*11)

180

50

Filologie clasică*4)

180

30

Limbi moderne aplicate

10

Traducere şi interpretare

180

20

Limbi moderne aplicate

180

20

Filosofie

10

Filosofie

10

Filosofie

10

Filosofie

180

30

Istorie

10

Istorie

40

Istorie

10

Istorie

180

20

Arheologie

180

30

Arhivistică

180

40

Muzeologie

180

50

Istoria artei

180

50

Studiul patrimoniului (Heritage Studies)

10

Studiul patrimoniului şi managementul bunurilor culturale

180

20

Arheologie, studii antice şi antropologie istorică

180

30

Turism cultural şi studii muzeale

180

40

Teologie

10

Teologie

10

Teologie

10

Teologie pastorală*5)

240

20

Teologie didactică*5)

180

30

^)

40

Teologie asistenţă socială*5)

180

50

Studii religioase

180

50

Studii culturale

10

Studii culturale

50

Studii culturale

10

Etnologie

180

20

Studii iudaice

180

30

Studii americane

180

40

Studii culturale

180

50

Studii europene

180

60

Turism cultural

180

60

Arhitectură şi urbanism

10

Arhitectură

10

Arhitectură

10

Arhitectură 1)

360

20

Arhitectură de interior

300

30

Design de produs

300

40

Conservare şi restaurare de arhitectură

180

50

Arhitectura peisajului

180

60

Mobilier şi amenajări interioare

180

70

Tehnologie arhitecturală

180

20

Urbanism

20

Urbanism

10

Proiectare şi planificare urbană

240

20

Urbanism şi administrarea teritoriului

180

30

Amenajarea şi planificarea peisajului

240

70

Arte*13)

10

Arte vizuale

40

Arte vizuale

10

Arte plastice*9)

180

20

Arte decorative

180

30

Design

180

40

Conservare şi restaurare

180

50

Artă murală

180

60

Pedagogia artelor plastice şi decorative

180

80

Ceramică - sticlă - metal

180

90

Arte textile - design textil

180

100

Modă - design vestimentar

180

110

Scenografie şi eveniment artistic

180

120

Design ambiental

180

130

Artă monumentală

180

140

Artă sacră

180

20

Istoria şi teoria artei *13)

40

Arte vizuale

70

Istoria şi teoria artei

180

10

Teatru şi artele spectacolului

10

Teatru şi artele spectacolului

10

Artele spectacolului *6)

180

20

Teatrologie *7)

180

30

Scenografie

180

20

Cinematografie şi media

20

Cinematografie şi media

10

Cinematografie, fotografie, media*8)

180

20

Filmologie

180

30

Comunicare audiovizuală- multimedia

180

10

Muzică

30

Muzică

10

Pedagogie muzicală

180

20

Muzică religioasă

180

30

Muzicologie

240

40

Interpretare muzicală - canto

240

50

Interpretare muzicală - instrumente

240

60

Compoziţie muzicală

240

70

Dirijat

240

80

Artele spectacolului muzical

240

60

Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice

10

Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice

10

Ştiinţa sportului şi educaţiei fizice

10

Educaţie fizică şi sport

10

Educaţie fizică şi sportivă

180

20

Sport şi performanţă motrică

180

20

Kinetoterapie

10

Kinetoterapie şi motricitate specială

180

___
*1)Se poate adăuga: în combinaţie cu o limbă şi literatură modernă/clasică/literatură universală şi comparată.
*2)Se adaugă: limba şi literatura maghiară, limba pentru care se organizează programul de studii, în combinaţie cu limba şi literatura română/o limbă şi literatură modernă/clasică/literatură universală şi comparată.
*3)Se adaugă: limba pentru care se studiază, în combinaţie cu o altă limbă şi literatură modernă/clasică sau în combinaţie cu limba şi literatura română/clasică/literatură universală şi comparată.
*4)Se elimină "în combinaţie cu limba şi literatura română sau o limbă şi literatură modernă/clasică/literatură universală şi comparată".
*5)Se referă, după caz, la Teologie ortodoxă, Teologie romano-catolică, Teologie greco-catolică, Teologie reformată, Teologie baptistă, Teologie protestantă, Teologie penticostală, Teologie adventistă, Teologie creştină după evanghelie.
*6)Se adaugă, după caz: Actorie, Regie, Păpuşi-Marionete, Coregrafie.
*7)Se adaugă, după caz: Management cultural, Jurnalism teatral.
*8)Se adaugă, după caz: Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie.
*9)Se adaugă, după caz: Pictură, Sculptură, Grafică, Fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii.
*10)Se adaugă, după caz: agricole, medical-veterinare, pentru industria alimentară.
*11)Se poate adăuga: în combinaţie cu o limbă şi literatură modernă/clasică/limba şi literatura română.
*12)Ofiţer de poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, penitenciare; specializarea trece din domeniul "Ştiinţe juridice" la domeniul "Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică".
*13)Se poate susţine doctorat ştiinţific în domeniul de studii universitare de doctorat "Istoria şi teoria artei" pentru toţi absolvenţii de studii universitare de licenţă şi master aparţinând programelor de studii din ramura de ştiinţă "Arte".
^)Eliminarea specializării "Extracte şi aditivi naturali alimentari" din domeniul de licenţă "Inginerie chimică" şi reîncadrarea acesteia în domeniul de licenţă "Ingineria produselor alimentare".
^)Eliminarea specializării "Informatică aplicată în ingineria materialelor" din domeniul de licenţă "Ştiinţe inginereşti aplicate" şi reîncadrarea acesteia în domeniul de licenţă "Ingineria materialelor".
^)Eliminarea specializării "Artă sacră" din domeniul de licenţă "Teologie" şi reîncadrarea acesteia în domeniul de licenţă "Arte vizuale".
^)Eliminarea specializării "Comunicare audiovizuală-multimedia" din domeniul de licenţă "Ştiinţe ale comunicării" şi reîncadrarea acesteia în domeniul de licenţă "Cinematografie şi media".
^)Eliminarea specializărilor "Inginerie economică în agricultură" şi "Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism" şi reîncadrarea acestora în domeniul de studii universitare de licenţă cu denumirea "Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală" din cadrul (DII) Agronomie, Horticultură, Silvicultură, Inginerie forestieră.
^)Eliminarea specializării "Informatică aplicată în inginerie electrică" din domeniul de licenţă "Ştiinţe inginereşti aplicate" şi reîncadrarea acesteia în domeniul de licenţă "Inginerie electrică".
^)Schimbarea denumirii domeniilor de licenţă/master/doctorat "Inginerie electronică şi telecomunicaţii" în "Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale".
^)Schimbarea denumirii specializării "Echipamente pentru modelare, simulare şi conducere informatizată a acţiunilor de luptă" din cadrul domeniului de licenţă "Ingineria sistemelor" în "Ingineria şi securitatea sistemelor informatice militare" cu încadrarea în acelaşi domeniu de licenţă "Ingineria sistemelor".
^)Schimbarea denumirii specializării "Utilaje şi instalaţii portuare" din cadrul domeniului de licenţă "Inginerie mecanică" în "Instalaţii şi echipamente portuare şi marine" cu încadrarea în acelaşi domeniu de licenţă "Inginerie mecanică".
^)Schimbarea denumirii specializării "Conducere logistică" din cadrul domeniului de licenţă "Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică" în "Logistică" cu încadrarea în acelaşi domeniu de licenţă "Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică".
^)Schimbarea denumirii specializării "Transmisiuni" din cadrul domeniului de licenţă "Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale" în "Comunicaţii pentru apărare şi securitate", cu încadrarea în acelaşi domeniu de licenţă "Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale".
%)Se înfiinţează o nouă specializare cu denumirea "Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic" în cadrul domeniului de licenţă "Sănătate".
%)Se înfiinţează o nouă specializare cu denumirea "Managementul sistemelor de comunicaţii militare" în cadrul domeniului de licenţă "Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică".
%)Se înfiinţează o nouă specializare cu denumirea "Chimie medicală" în cadrul domeniului de licenţă "Chimie".
%)Se înfiinţează o nouă specializare cu denumirea "Leadership în sectorul public (în limba engleză)" în cadrul domeniului de licenţă "Ştiinţe administrative".
%)Se înfiinţează o nouă specializare cu denumirea "Ingineria biomaterialelor" în cadrul domeniului de licenţă "Ingineria materialelor".
%)Se înfiinţează o nouă ramură de ştiinţă cu denumirea "Informatică" în cadrul domeniului fundamental (DFI) "Matematică şi ştiinţe ale naturii".
%)Se înfiinţează o nouă specializare cu denumirea "Drumuri, poduri şi infrastructuri militare" în cadrul domeniului de licenţă "Inginerie civilă".
%)Se înfiinţează o nouă specializare cu denumirea "Materiale energetice şi apărare CBRN" în cadrul domeniului de licenţă "Inginerie de armament, rachete şi muniţii".
%)Se înfiinţează o nouă specializare cu denumirea "Design aeronautic" în cadrul domeniului de licenţă "Inginerie aerospaţială".
1)Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene: Medicină, Asistenţă medicală generală, Moaşe, Medicină dentară, Farmacie, Medicină veterinară, Arhitectură.
ANEXA nr. 2: Structura instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2016-2017

1. UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Inginerie Electrică

Inginerie electrică

Electronică de putere şi acţionări electrice

A

IF

240

120

Instrumentaţie şi achiziţii de date

A

IF

240

60

Sisteme electrice

A

IF

240

120

Informatică aplicată în inginerie electrică

A

IF

240

30

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

A

IF

240

30

2

Facultatea de Energetică

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

75

Inginerie energetică

Energetică şi tehnologii nucleare

A

IF

240

50

Hidroenergetică

A

IF

240

60

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

IF

240

65

Managementul energiei

A

IF

240

60

Termoenergetică

A

IF

240

60

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

A

IF

240

50

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică industrială

A

IF

240

60

3

Facultatea de Automatică şi Calculatoare

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

500

Tehnologia informaţiei

A

IF

240

100

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

400

4

Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Ingineria informaţiei

A

IF

240

100

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

100

Electronică aplicată (în limba engleză)

A

IF

240

60

Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii

A

IF

240

150

Reţele şi software de telecomunicaţii

A

IF

240

150

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

IF

240

150

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba engleză)

A

IF

240

60

5

Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică

Inginerie industrială

Design industrial

AP

IF

240

50

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

IF

240

50

Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice

A

IF

240

50

Mecanică fină şi nanotehnologii

A

IF

240

100

Sisteme şi echipamente termice

A

IF

240

75

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

65

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

IF

240

100

Ştiinţe inginereşti aplicate

Optometrie

A

IF

240

50

6

Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice

Inginerie industrială

Ingineria securităţii în industrie

AP

IF

240

60

Ingineria sudării

A

IF

240

35

Ingineria şi managementul calităţii

A

IF

240

90

Logistică industrială

AP

IF

240

50

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

IF

240

35

Nanotehnologii şi sisteme neconvenţionale

A

IF

240

40

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

200

Inginerie industrială (în limba engleză - Industrial engineering)

AP

IF

240

100

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

IF

240

125

Mecatronică şi robotică

Robotică

A

IF

240

60

7

Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice

Ingineria mediului

Ingineria dezvoltării rurale durabile

A

IF

240

60

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

A

IF

240

95

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

AP

IF

240

50

Inginerie mecanică

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

IF

240

115

8

Facultatea de Transporturi

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

IF

240

150

Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule

AP

IF

240

50

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

A

IF

240

160

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Telecomenzi şi electronică în transporturi

A

IF

240

100

Inginerie mecanică

Vehicule pentru transportul feroviar

A

IF

240

75

9

Facultatea de Inginerie Aerospaţială

Inginerie aerospaţială

Construcţii aerospaţiale

A

IF

240

50

Echipamente şi instalaţii de aviaţie

A

IF

240

60

Inginerie şi management aeronautic

A

IF

240

50

Navigaţie aeriană (în limba engleză)

AP

IF

240

60

Sisteme de propulsie

A

IF

240

40

Design aeronautic

AP

IF

240

50

10

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Ingineria materialelor

Ingineria elaborării materialelor metalice

A

IF

240

60

Ingineria procesării materialelor

A

IF

240

60

Ştiinţa materialelor

A

IF

240

60

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

60

Inginerie şi management

Inginerie economică în industria chimică şi de materiale

A

IF

240

50

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie medicală

A

IF

240

45

11

Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industria chimică şi petrochimică

A

IF

240

50

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

IF

240

50

Inginerie chimică

Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie

A

IF

240

60

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

A

IF

240

60

Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice

A

IF

240

60

Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale

A

IF

240

100

Ştiinţa şi ingineria polimerilor

A

IF

240

60

Ştiinţe inginereşti aplicate

Biotehnologii industriale

AP

IF

240

50

12

Facultatea de Inginerie în Limbi Străine

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Ingineria informaţiei (în limba engleză)

A

IF

240

45

Ingineria informaţiei (în limba franceză)

A

IF

240

30

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor (în limba engleză)

A

IF

240

30

Inginerie chimică

Inginerie chimică (în limba engleză)

A

IF

240

25

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată (în limba engleză)

A

IF

240

30

Electronică aplicată (în limba franceză)

A

IF

240

25

Electronică aplicată (în limba germană)

A

IF

240

30

Inginerie mecanică

Inginerie mecanică (în limba engleză)

A

IF

240

25

Inginerie mecanică (în limba franceză)

A

IF

240

25

Inginerie mecanică (în limba germană)*)

A

IF

240

0

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic (în limba germană)

A

IF

240

25

Inginerie economică în domeniul mecanic (în limba germană)

A

IF

240

30

13

Facultatea de Ştiinţe Aplicate

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie fizică

A

IF

240

40

Matematică şi informatică aplicată în inginerie

A

IF

240

50

14

Facultatea de Inginerie Medicală

Ştiinţe inginereşti aplicate

Biomateriale şi dispozitive medicale

AP

IF

240

200

Echipamente şi sisteme medicale

AP

IF

240

200

Inginerie medicală*)

A

IF

240

0

15

Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor

Inginerie şi management

Ingineria şi managementul afacerilor

A

IF

240

150

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

A

IF

240

75

Inginerie economică în industria chimică şi de materiale

A

IF

240

25

*)Specializări/Programe de studii universitare de licenţă pentru care nu se organizează admitere în anul universitar 2016-2017.

2. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie (AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

1

Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

IF

240

450

Inginerie urbană şi dezvoltare regională

A

IF

240

100

Inginerie şi management

Inginerie economică în construcţii

A

IF

240

75

2

Facultatea de Hidrotehnică

Ingineria mediului

Ingineria mediului

A

IF

240

50

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

50

Inginerie civilă

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

A

IF

240

120

Inginerie sanitară şi protecţia mediului

A

IF

240

100

3

Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri

Inginerie civilă

Căi ferate, drumuri şi poduri

A

IF

240

150

Infrastructura transporturilor metropolitane

A

IF

240

75

4

Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii

A

IF

240

325

Instalaţii pentru construcţii (în limba franceză)

A

IF

240

60

Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei

A

IF

240

120

5

Facultatea de Utilaj Tehnologic

Inginerie mecanică

Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în construcţii

A

IF

240

70

Utilaje tehnologice pentru construcţii

A

IF

240

150

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

AP

IF

240

60

6

Facultatea de Geodezie

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

IF

240

250

Geodezie şi geoinformatică

AP

IF

240

200

Cadastru şi managementul proprietăţilor

AP

IF

240

200

7

Facultatea de Inginerie în Limbi Străine

Inginerie civilă

Inginerie civilă (în limba engleză)

A

IF

240

100

Inginerie civilă (în limba franceză)

A

IF

240

40

8

Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare (engleză, franceză, germană, spaniolă)

A

IF

180

45

3. UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM "ION MINCU" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

1

Facultatea de Arhitectură

Arhitectură

Arhitectură*1)

A

IF

360

320

Arhitectură (în limba engleză)*1)

AP

IF

360

50

Conservare şi restaurare de arhitectură (la Sibiu)

A

IF

180

25

2

Facultatea de Arhitectură de Interior

Arhitectură

Arhitectură de interior

A

IF

300

70

Design de produs

A

IF

300

40

Mobilier şi amenajări interioare

A

IF

180

40

3

Facultatea de Urbanism

Urbanism

Amenajarea şi planificarea peisajului

A

IF

240

50

Proiectare şi planificare urbană

A

IF

240

60

Urbanism şi administrarea teritoriului (la Sibiu)

AP

IF

180

30

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

4. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie (AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Agricultură

Agronomie

Agricultură

A

IF

240

250

Agricultură

AP

IFR

240

100

Protecţia plantelor

A

IF

240

40

Ştiinţele solului

A

IF

240

40

Biologie

Biologie

A

IF

180

100

Biologie

A

IFR

180

75

Silvicultură

Silvicultură

A

IF

240

50

2

Facultatea de Horticultură

Horticultură

Horticultură

A

IF

240

150

Horticultură

AP

ID

240

75

Peisagistică

A

IF

240

75

3

Facultatea de Zootehnie

Zootehnie

Zootehnie

A

IF

240

90

Piscicultură şi acvacultură

A

IF

240

50

Ingineria produselor alimentare

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A

IF

240

100

Silvicultură

Cinegetică

A

IF

240

50

4

Facultatea de Medicină Veterinară

Medicină veterinară

Medicină veterinară*1)

A

IF

360

240

Medicină veterinară (în limba engleză) *1)

AP

IF

360

30

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

120

5

Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului

Inginerie civilă

Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală

A

IF

240

90

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în agricultură

A

IF

240

150

Ingineria şi protecţia mediului în agricultură

A

IFR

240

150

Inginerie şi management

Inginerie economică în construcţii

A

IF

240

60

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

IF

240

150

Măsurători terestre şi cadastru

AP

IFR

240

150

6

Facultatea de Biotehnologii

Biotehnologii

Biotehnologii agricole

A

IF

240

50

Biotehnologii medical-veterinare

A

IF

240

40

Biotehnologii pentru industria alimentară

A

IF

240

60

7

Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie economică în agricultură

A

IF

240

200

Inginerie economică în agricultură

A

ID

240

225

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

IF

240

400

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

ID

240

250

8

Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală - Filiala Slatina

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie economică în agricultură

A

IF

240

100

9

Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală - Filiala Călăraşi

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie economică în agricultură

A

IF

240

120

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

5. UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie (AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Administraţie şi Afaceri

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

200

Administrarea afacerilor (în limba engleză - Business administration)

AP

IF

180

75

Marketing

Marketing

A

IF

180

150

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

250

2

Facultatea de Biologie

Biologie

Biochimie

A

IF

180

80

Biologie

A

IF

180

120

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

60

3

Facultatea de Chimie

Chimie

Biochimie tehnologică

A

IF

180

35

Chimie

A

IF

180

155

Ştiinţa mediului

Chimia mediului

A

IF

180

75

4

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

600

Drept

A

ID

240

400

5

Facultatea de Filosofie

Filosofie

Filosofie

A

IF

180

180

6

Facultatea de Fizică

Fizică

Biofizică

A

IF

180

30

Fizică

A

IF

180

70

Fizică (în limba engleză)

A

IF

180

50

Fizică informatică

A

IF

180

50

Fizică medicală

A

IF

180

40

Ştiinţe inginereşti aplicate

Fizică tehnologică

A

IF

240

50

7

Facultatea de Geografie

Geografie

Cartografie

A

IF

180

100

Geografia turismului

A

IF

180

200

Geografia turismului

A

ID

180

100

Geografia turismului (la Călimăneşti)

A

IF

180

30

Geografia turismului (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

180

50

Geografie

A

IF

180

150

Geografie

A

ID

180

50

Hidrologie şi meteorologie

A

IF

180

80

Planificare teritorială

A

IF

180

100

Planificare teritorială (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

180

50

Ştiinţa mediului

Geografia mediului

A

IF

180

120

8

Facultatea de Geologie şi Geofizică

Geologie

Geologie

A

IF

180

60

Inginerie geologică

Geofizică

A

IF

240

60

Inginerie geologică

A

IF

240

120

9

Facultatea de Istorie

Istorie

Istoria artei

A

IF

180

75

Istorie

A

IF

180

250

Istorie

A

ID

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

120

10

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

120

Comunicare şi relaţii publice

A

ID

180

75

Jurnalism

A

IF

180

130

Jurnalism

A

ID

180

50

Publicitate

A

IF

180

50

Publicitate

AP

ID

180

50

11

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă

A

IF

180

400

Literatură universală şi comparată - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, portugheză, rusă)/Limba şi literatura latină

A

IF

180

75

Studii culturale

Etnologie

A

IF

180

100

Studii europene

A

IF

180

120

Ştiinţe administrative

Asistenţă managerială şi secretariat

A

IF

180

75

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

150

Comunicare şi relaţii publice

AP

IFR

180

75

Ştiinţe ale informării şi documentării

A

IF

180

60

12

Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine

Limbă şi literatură

Limba şi literatura neogreacă A - Limba şi literatura modernă B/Limba şi literatura română B

A

IF

180

30

Limba şi literatura rromani - Limba şi literatura română/O limbă şi literatură modernă

A

IF

180

21

Limbă şi literatură modernă - Limba şi literatura coreeană (B)

A

IF

180

25

Limbă şi literatură modernă - Limba şi literatura catalană (B)

A

IF

180

25

O limbă şi literatură modernă - Limba şi literatura română/Limba şi literatura neogreacă

A

IF

180

30

O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B)/ Limba şi literatura română

A

IF

180

850

Filologie clasică (Limba şi literatura latină A - Limba şi literatura greacă veche B)

A

IF

180

50

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

A

IF

180

270

Traducere şi interpretare

A

IF

180

180

Studii culturale

Studii americane

A

IF

180

50

Studii iudaice

A

IF

180

25

13

Facultatea de Matematică şi Informatică

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Tehnologia informaţiei

A

IF

240

100

Informatică

Informatică

A

IF

180

300

Informatică

A

ID

180

75

Matematică

Matematică

A

IF

180

180

Matematică informatică

A

IF

180

75

Matematici aplicate

A

IF

180

75

14

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

300

Asistenţă socială

A

ID

180

50

Sociologie

Antropologie

AP

IF

180

50

Resurse umane

AP

IF

180

120

Sociologie

A

IF

180

400

15

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

300

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

120

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

ID

180

125

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Buzău)

A

IF

180

50

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Focşani)

A

IF

180

50

Pedagogie

A

IF

180

70

Pedagogie (în limba engleză)

AP

IF

180

30

Psihopedagogie specială

A

IF

180

90

16

Facultatea de Ştiinţe Politice

Ştiinţe politice

Studii de securitate (cu module opţionale în limbile română, engleză, franceză)

AP

IF

180

60

Ştiinţe politice

A

IF

180

200

Ştiinţe politice (în limba engleză)

A

IF

180

150

Ştiinţe politice (în limba franceză)

A

IF

180

60

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba engleză)

AP

IF

180

100

17

Facultatea de Teologie Baptistă

Teologie

Teologie baptistă asistenţă socială

A

IF

180

35

18

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Arte vizuale

Artă sacră

A

IF

180

60

Teologie

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

IF

180

60

Teologie ortodoxă didactică

A

IF

180

60

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

230

19

Facultatea de Teologie Romano - Catolică

Teologie

Teologie romano-catolică asistenţă socială

A

IF

180

50

Studii religioase

AP

IF

180

50

6. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "CAROL DAVILA" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Medicină

Sănătate

Medicină**)*1)

A

IF

360

1.266

Medicină (în limba engleză)*1)

AP

IF

360

250

2

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară**)*1)

A

IF

360

334

3

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie**)*1)

A

IF

300

225

4

Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

100

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

A

IF

180

50

Moaşe*1)

A

IF

240

15

Tehnică dentară

A

IF

180

50

**) Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării Naţionale.

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

7. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată

Economie

Economie şi comunicare economică în afaceri

A

IF

180

300

2

Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului

Economie

Economie agroalimentară şi a mediului

A

IF

180

375

Economie agroalimentară şi a mediului

AP

ID

180

100

3

Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor (în limba engleză)

A

IF

180

200

Administrarea afacerilor (în limba franceză)

A

IF

180

100

Administrarea afacerilor (în limba germană)

A

IF

180

100

4

Facultatea de Business şi Turism

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor în comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii

A

IF

180

500

Administrarea afacerilor în comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii (în limba engleză)

AP

IF

180

100

5

Facultatea de Management

Management

Management

A

IF

180

600

Management (în limba engleză)

AP

IF

180

100

Management

A

ID

180

100

Management (la Piatra-Neamţ)

A

ID

180

50

6

Facultatea de Marketing

Marketing

Marketing

A

IF

180

450

Marketing (în limba engleză)

AP

IF

180

100

Marketing

A

ID

180

125

Marketing

AP

IFR

180

100

7

Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Cibernetică economică

A

IF

180

220

Informatică economică

A

IF

180

300

Informatică economică (în limba engleză)

AP

IF

180

100

Informatică economică

A

ID

180

125

Statistică şi previziune economică

A

IF

180

100

8

Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

500

Finanţe şi bănci (în limba engleză)

AP

IF

180

100

Finanţe şi bănci

A

ID

180

100

Finanţe şi bănci (la Buzău)

A

ID

180

50

9

Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

550

Contabilitate şi informatică de gestiune (în limba engleză)

AP

IF

180

125

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

125

10

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

IF

180

460

Economie şi afaceri internaţionale (în limba engleză)

AP

IF

180

100

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

AP

IF

180

100

11

Facultatea de Administraţie şi Management Public

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

350

Sociologie

Resurse umane

AP

IF

180

120

12

Bucharest Business School (Şcoala de Afaceri)

Administrarea afacerilor

MBA Româno-Canadian (în limba engleză)**)

A

IF

120

50

MBA Româno-Francez INDE (în limba engleză)**)

A

IF

120

50

MBA Româno-Francez INDE (în limba engleză)**)

A

IFR

120

50

Management

Dezvoltarea economică a întreprinderii**)

A

IF

120

60

**) Programe de studii universitare de master.

8. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE MUZICĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

1

Facultatea de Interpretare Muzicală

Muzică

Interpretare muzicală - canto

A

IF

240

25

Interpretare muzicală - instrumente

A

IF

240

90

2

Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală

Muzică

Compoziţie muzicală

A

IF

240

35

Dirijat

A

IF

240

10

Muzică religioasă

A

IF

180

12

Muzicologie

A

IF

240

10

Pedagogie muzicală

A

IF

180

50

9. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

1

Facultatea de Arte Plastice

Arte vizuale

Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii)

A

IF

180

45

Arte plastice (pictură, sculptură, grafică)

A

IF

180

160

Pedagogia artelor plastice şi decorative

AP

IF

180

30

2

Facultatea de Arte Decorative şi Design

Arte vizuale

Artă murală

A

IF

180

30

Arte textile - design textil

A

IF

180

40

Ceramică - sticlă - metal

A

IF

180

40

Design

A

IF

180

60

Modă - design vestimentar

A

IF

180

50

Scenografie şi eveniment artistic

A

IF

180

20

3

Facultatea de Istoria şi Teoria Artei

Arte vizuale

Conservare şi restaurare

A

IF

180

25

Istoria şi teoria artei

A

IF

180

25

10. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ "I. L. CARAGIALE" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

1

Facultatea de Teatru

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (Actorie, Regie, Păpuşi - Marionete, Coregrafie)

A

IF

180

81

Scenografie

A

IF

180

20

Teatrologie (Management cultural, Jurnalism teatral)

A

IF

180

20

2

Facultatea de Film

Cinematografie şi media

Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie)

A

IF

180

66

11. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

200

Educaţie fizică şi sportivă (în limba franceză)

A

IF

180

25

Sport şi performanţă motrică

A

IF

180

112

Sport şi performanţă motrică (în limba engleză)

AP

IF

180

50

Sport şi performanţă motrică

AP

IFR

180

50

2

Facultatea de Kinetoterapie

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

150

12. ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

1

Facultatea de Administraţie Publică

Ştiinţe administrative

Administraţie europeană

A

IF

180

150

Administraţie publică

A

IF

180

200

Administraţie publică

A

ID

180

100

2

Facultatea de Ştiinţe Politice

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

150

Sociologie

Sociologie

A

IF

180

50

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

IF

180

200

3

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

300

Publicitate

A

IF

180

150

4

Facultatea de Management

Management

Management

A

IF

180

100

NOTĂ:

Pentru absolvenţii Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, învăţământ universitar de lungă durată, înmatriculaţi în anul I de studii în anii universitari 1998-1999, 1999-2000 şi 2000/2001, profilul şi specializarea obţinute sunt "Ştiinţe ale comunicării", respectiv "Comunicare socială şi relaţii publice".

13. UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Istorie şi Filologie

Istorie

Arheologie

A

IF

180

30

Arheologie (în limba engleză)

AP

IF

180

75

Istorie

A

IF

180

70

Limbă şi literatură

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză

A

IF

180

50

Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză

A

IF

180

75

Limba şi literatura română - Limba şi literatura franceză

A

IF

180

75

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare

AP

IF

180

100

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

75

Administrarea afacerilor (în limba engleză)

AP

IF

180

60

Administrarea afacerilor

A

ID

180

75

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

75

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

ID

180

50

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

100

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

75

Marketing

Marketing

A

IF

180

50

3

Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti

Informatică

Informatică

A

IF

180

125

Informatică (în limba engleză)

AP

IF

180

75

Ingineria mediului

Ingineria mediului

A

IF

240

60

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

50

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

IF

240

60

4

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

60

Asistenţă socială

A

ID

180

50

Drept

Drept

A

IF

240

150

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

AP

IF

180

50

Psihologie

Terapie ocupaţională

AP

IF

180

50

Sociologie

Sociologie

A

IF

180

50

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

50

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

75

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

AP

ID

180

50

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

AP

IF

180

50

5

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Teologie

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

IF

180

50

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

150

Muzică

Muzică religioasă

AP

IF

180

30

14. UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

1

Facultatea de Inginerie

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

IF

240

80

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

60

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

100

Tehnologia şi designul produselor textile

A

IF

240

50

Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor

A

IF

240

50

Ingineria sudării

AP

IF

240

60

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

IF

240

50

2

Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism şi Protecţia Mediului

Ingineria mediului

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

A

IF

240

60

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

60

Ingineria produselor alimentare

A

IF

240

60

Protecţia consumatorului şi a mediului

AP

IF

240

60

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

IF

240

60

3

Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale

Limbă şi literatură

Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză

A

IF

180

80

Limba şi literatura română - Limba şi literatura germană

AP

IF

180

30

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

50

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

IF

180

24

Teologie

Teologie penticostală didactică

A

IF

180

30

4

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

75

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

100

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

75

Management

Management

A

IF

180

75

Marketing

Marketing

AP

IF

180

75

5

Facultatea de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea"

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

75

6

Facultatea de Ştiinţe Exacte

Informatică

Informatică

A

IF

180

75

Informatică aplicată

AP

IF

180

75

Matematică

Matematică informatică

A

IF

180

75

7

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

75

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

75

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

130

Psihopedagogie specială

A

IF

180

60

8

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

60

9

Facultatea de Design

Arte vizuale

Design

A

IF

180

25

Design ambiental

AP

IF

180

25

Modă - design vestimentar

A

IF

180

25

15. UNIVERSITATEA "VASILE ALECSANDRI" DIN BACĂU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Inginerie

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Tehnologia informaţiei

A

IF

240

50

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

100

Ingineria dezvoltării rurale durabile

AP

IF

240

100

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

A

IF

240

60

Inginerie chimică

Controlul şi securitatea produselor alimentare

AP

IF

240

50

Inginerie biochimică

A

IF

240

60

Inginerie energetică

Energetică industrială

A

IF

240

50

Inginerie industrială

Design industrial

A

IF

240

30

Ingineria şi managementul calităţii

A

IF

240

75

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

75

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

IF

240

50

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

70

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

IF

240

60

2

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză

A

IF

180

50

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)

A

IF

180

50

O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză) - Limba şi literatura română

A

IF

180

75

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare (engleză, franceză)

A

IF

180

40

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

75

3

Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

90

Educaţie fizică şi sportivă

A

IFR

180

60

Sport şi performanţă motrică

A

IF

180

50

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

90

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IFR

180

60

Psihologie

Terapie ocupaţională

A

IF

180

60

4

Facultatea de Ştiinţe

Biologie

Biologie

A

IF

180

50

Informatică

Informatică

A

IF

180

80

Informatică

A

IFR

180

75

Matematică

Matematică

A

IF

180

50

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

50

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

75

5

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

100

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

200

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IFR

180

100

Marketing

Marketing

A

IF

180

100

Marketing

A

ID

180

60

16. UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAŞOV

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Inginerie Mecanică

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

IF

240

150

Autovehicule rutiere

A

IFR

240

125

Autovehicule rutiere (în limba engleză)

A

IF

240

60

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

A

IF

240

100

Inginerie mecanică

Inginerie mecanică

A

IF

240

60

Inginerie mecanică

AP

IFR

240

60

Inginerie mecanică (în limba engleză)

AP

IF

240

30

Sisteme şi echipamente termice

AP

IF

240

30

2

Facultatea de Inginerie Tehnologică şi Management Industrial

Inginerie aerospaţială

Construcţii aerospaţiale

A

IF

240

60

Inginerie industrială

Ingineria şi managementul calităţii

A

IF

240

60

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

IF

240

50

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

120

Inginerie şi management

Ingineria şi managementul afacerilor

AP

IF

240

60

Inginerie economică industrială

A

IF

240

90

Inginerie economică industrială

A

ID

240

100

3

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Ingineria materialelor

Informatică aplicată în ingineria materialelor

AP

IF

240

25

Ştiinţa materialelor

A

IF

240

50

Ingineria biomaterialelor

AP

IF

240

60

Inginerie industrială

Ingineria securităţii în industrie

A

IF

240

60

Ingineria sudării

A

IF

240

60

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

60

4

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

50

Tehnologia informaţiei

A

IF

240

50

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

100

Inginerie electrică

Electrotehnică

A

IF

240

50

Inginerie electrică şi calculatoare (în limba engleză)

A

IF

240

60

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

50

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

IF

240

75

Mecatronică şi robotică

Robotică

A

IF

240

30

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică industrială

AP

IF

240

60

5

Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

IF

240

50

Silvicultură

Cinegetică

A

IF

240

100

Cinegetică

A

ID

240

125

Exploatări forestiere

A

IF

240

110

Silvicultură

A

IF

240

110

6

Facultatea de Ingineria Lemnului

Inginerie forestieră

Ingineria prelucrării lemnului

A

IF

240

80

Ingineria prelucrării lemnului

A

IFR

240

75

Ingineria şi designul produselor finite din lemn

A

IF

240

75

7

Facultatea de Construcţii

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii

A

IF

240

60

Inginerie civilă

Căi ferate, drumuri şi poduri

A

IF

240

30

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

IF

240

100

8

Facultatea de Alimentaţie şi Turism

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

60

Ingineria produselor alimentare

A

IF

240

60

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

IF

240

50

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

IF

240

50

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

IF

240

75

Inginerie şi management

Inginerie şi management în industria turismului

A

IF

240

60

9

Facultatea de Matematică şi Informatică

Informatică

Informatică

A

IF

180

100

Informatică

A

ID

180

75

Informatică aplicată

A

IF

180

75

Informatică aplicată (în limba germană)

A

IF

180

50

Matematică

Matematică informatică

A

IF

180

50

Matematici aplicate

AP

IF

180

35

10

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor (în limba engleză)

A

IF

180

50

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

100

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

ID

180

75

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

IF

180

75

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

ID

180

75

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A

IF

180

75

Afaceri internaţionale

AP

ID

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

75

Finanţe şi bănci

A

ID

180

50

Management

Management

A

IF

180

75

Management

A

ID

180

75

Marketing

Marketing

A

IF

180

100

Marketing

A

ID

180

75

11

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

100

Psihologie

AP

ID

180

60

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

120

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

ID

180

75

Pedagogie

A

IF

180

50

Psihopedagogie specială

AP

IF

180

60

12

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

80

Educaţie fizică şi sportivă

A

IFR

180

25

Sport şi performanţă motrică

A

IF

180

45

Sport şi performanţă motrică

AP

IFR

180

50

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

75

13

Facultatea de Muzică

Muzică

Interpretare muzicală - canto

AP

IF

240

10

Interpretare muzicală - instrumente

A

IF

240

25

Pedagogie muzicală

A

IF

180

20

14

Facultatea de Medicină

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

150

Laborator clinic

AP

IF

180

45

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

A

IF

180

60

Medicină*1)

A

IF

360

100

15

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană)/Limba şi literatura română

A

IF

180

150

Limba şi literatura chineză - Limba şi literatura română/O limbă şi literatură modernă (engleză/franceză/germană)

AP

IF

180

30

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană)

A

IF

180

200

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)

A

ID

180

100

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate (franceză - engleză)

A

IF

180

50

Limbi moderne aplicate (germană - engleză)

A

IF

180

30

Studii culturale

Studii americane (în limba engleză)

A

IF

180

60

16

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

300

Drept

A

IFR

240

100

17

Facultatea de Sociologie şi Comunicare

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

100

Sociologie

Sociologie

A

IF

180

100

Resurse umane

AP

IF

180

60

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

100

18

Facultatea de Design de Produs şi Mediu

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

60

Ingineria valorificării deşeurilor

A

IF

240

30

Inginerie industrială

Design industrial

A

IF

240

60

Design industrial (în limba engleză)

A

IF

240

50

Ingineria sistemelor de energii regenerabile

A

IF

240

60

Inginerie mecanică

Ingineria designului de produs (în limba engleză)

AP

IF

240

25

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

IF

240

65

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie medicală

A

IF

240

60

Optometrie

A

IF

240

50

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

17. UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism

Arhitectură

Arhitectură*1)

A

IF

360

100

2

Facultatea de Automatică şi Calculatoare

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

150

Calculatoare (în limba engleză)

A

IF

240

120

Tehnologia informaţiei

A

IF

240

160

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

210

Automatică şi informatică aplicată (în limba engleză)

A

IF

240

60

Automatică şi informatică aplicată (la Satu Mare)

A

IF

240

45

3

Facultatea de Construcţii

Inginerie civilă

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

A

IF

240

60

Căi ferate, drumuri şi poduri

A

IF

240

130

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

IF

240

200

Construcţii civile, industriale şi agricole (în limba engleză)

A

IF

240

50

Construcţii civile, industriale şi agricole (la Baia Mare)

A

IF

240

50

Inginerie urbană şi dezvoltare regională

A

IF

240

60

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru (la Baia Mare)

A

IF

240

50

Măsurători terestre şi cadastru

A

IF

240

50

Inginerie şi management

Inginerie economică în construcţii

A

IF

240

60

4

Facultatea de Construcţii de Maşini

Inginerie industrială

Design industrial

A

IF

240

60

Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la Bistriţa)

A

IF

240

60

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

90

Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba germană)

A

IF

240

40

Tehnologia construcţiilor de maşini (la Alba Iulia)

A

IF

240

60

Tehnologia construcţiilor de maşini (la Satu Mare)

A

IF

240

60

Tehnologia construcţiilor de maşini (la Zalău)

A

IF

240

60

Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba engleză)

AP

IF

240

60

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

IF

240

75

Inginerie economică industrială (la Bistriţa)

A

IF

240

50

Inginerie economică industrială (în limba engleză)

A

IF

240

100

Inginerie economică industrială (la Alba Iulia)

A

IF

240

50

Inginerie economică industrială (la Satu Mare)

A

IF

240

50

Mecatronică şi robotică

Robotică

A

IF

240

60

Robotică (în limba engleză)

A

IF

240

60

Robotică (la Bistriţa)

AP

IF

240

30

5

Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

120

Electronică aplicată (în limba engleză)

A

IF

240

60

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

IF

240

120

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba engleză)

A

IF

240

60

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

A

IF

240

60

6

Facultatea de Inginerie Electrică

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

50

Electronică de putere şi acţionări electrice

A

IF

240

30

Electrotehnică

A

IF

240

60

Instrumentaţie şi achiziţii de date

A

IF

240

60

Inginerie energetică

Managementul energiei

A

IF

240

75

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

AP

IF

240

75

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie medicală

A

IF

240

45

Inginerie medicală (la Bistriţa)

AP

IF

240

50

7

Facultatea de Instalaţii

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii

A

IF

240

200

8

Facultatea de Mecanică

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

IF

240

180

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

AP

IF

240

35

Inginerie mecanică

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară (Alba Iulia)

AP

IF

240

35

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

IF

240

30

Mecanică fină şi nanotehnologii

A

IF

240

40

Sisteme şi echipamente termice

A

IF

240

70

Sisteme şi echipamente termice (la Alba Iulia)

AP

IF

240

35

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

IF

240

75

9

Facultatea de Ingineria Materialelor şi a Mediului

Ingineria materialelor

Ingineria procesării materialelor

A

IF

240

50

Ingineria procesării materialelor (la Zalău)

A

IF

240

60

Ştiinţa materialelor

A

IF

240

60

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

75

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

AP

IF

240

60

10

Facultatea de Inginerie**)

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

50

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

50

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

45

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

IF

240

45

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

46

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

IF

240

35

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

60

Ingineria materialelor

Ingineria procesării materialelor

A

IF

240

30

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

50

Ingineria valorificării deşeurilor

A

IF

240

50

Mine, petrol şi gaze

Inginerie minieră

A

IF

240

30

Mecatronică şi robotică

Robotică

AP

IF

240

27

11

Facultatea de Litere**)

Arte vizuale

Arte plastice (pictură)

A

IF

180

26

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

100

Filosofie

Filosofie

A

IF

180

35

Limbă şi literatură

Limba şi literatura română

A

IF

180

50

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)

A

IF

180

80

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

A

IF

180

50

Studii culturale

Etnologie

A

IF

180

30

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

IF

180

75

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

AP

IF

180

40

Teologie

Teologie ortodoxă didactică

A

IF

180

25

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

50

12

Facultatea de Ştiinţe**)

Administrarea afacerilor

Economia firmei

A

IF

180

90

Biologie

Biologie

A

IF

180

40

Chimie

Chimie

A

IF

180

25

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

IF

180

75

Informatică

Informatică

A

IF

180

75

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

25

Ingineria produselor alimentare

A

IF

240

60

Management

Management

A

IF

180

100

Management

A

IFR

180

75

Fizică

Fizică

A

IF

180

40

Matematică

Matematică informatică

A

IF

180

40

Matematică

A

IF

180

14

Ştiinţa mediului

Ştiinţa mediului

A

IF

180

40

**) Funcţionează în cadru Centrului Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM).

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

18. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Agricultură

Agronomie

Agricultură

A

IF

240

120

Agricultură

A

ID

240

75

Agricultură (în limba franceză)

A

IF

240

30

Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industria alimentară

AP

IF

240

45

Montanologie

A

IF

240

60

Biologie

Biologie

A

IF

180

50

Ingineria mediului

Ingineria mediului

A

IF

240

60

Ingineria mediului

A

ID

240

50

2

Facultatea de Horticultură

Horticultură

Horticultură

A

IF

240

110

Horticultură

A

ID

240

50

Peisagistică

A

IF

240

100

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

IF

240

60

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie economică în agricultură

A

IF

240

75

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

IF

240

90

Inginerie şi management

Inginerie şi management în industria turismului

AP

IF

240

75

Silvicultură

Silvicultură

A

IF

240

100

3

Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii

Biotehnologii

Biotehnologii agricole

A

IF

240

40

Biotehnologii medical-veterinare

AP

IF

240

35

Biotehnologii pentru industria alimentară

A

IF

240

50

Zootehnie

Piscicultură şi acvacultură

A

IF

240

45

Zootehnie

A

IF

240

150

Zootehnie

A

ID

240

50

4

Facultatea de Medicină Veterinară

Medicină veterinară

Medicină veterinară*1)

A

IF

360

235

Medicină veterinară (în limba engleză) *1)

AP

IF

360

30

Medicină veterinară (în limba franceză) *1)

AP

IF

360

45

5

Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

90

Ingineria produselor alimentare

AP

IF

240

50

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A

IF

240

100

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A

ID

240

50

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

19. UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Matematică şi Informatică

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Ingineria informaţiei

AP

IF

240

30

Informatică

Informatică

A

IF

180

200

Informatică (în limba engleză)

A

IF

180

200

Informatică (în limba maghiară)

A

IF

180

125

Informatică (în limba germană)

AP

IF

180

75

Matematică

Matematică

A

IF

180

100

Matematică (în limba maghiară)

A

IF

180

25

Matematică informatică

A

IF

180

200

Matematică informatică (în limba maghiară)

AP

IF

180

50

2

Facultatea de Fizică

Fizică

Fizică

A

IF

180

36

Fizică (în limba maghiară)

A

IF

180

25

Fizică informatică

A

IF

180

25

Fizică informatică (în limba maghiară)

A

IF

180

25

Fizică medicală

A

IF

180

50

Ştiinţe inginereşti aplicate

Fizică tehnologică

A

IF

240

20

Fizică tehnologică (în limba maghiară)

A

IF

240

15

3

Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică

Chimie

Chimie

A

IF

180

60

Chimie (în limba engleză)

AP

IF

180

30

Chimie (în limba franceză)

AP

IF

180

40

Chimie (în limba germană)

AP

IF

180

30

Chimie (în limba maghiară)

AP

IF

180

45

Inginerie chimică

Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie

A

IF

240

40

Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie (în limba maghiară)

A

IF

240

25

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

A

IF

240

45

Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului

A

IF

240

45

Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice

A

IF

240

45

Inginerie biochimică

A

IF

240

40

Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale

A

IF

240

45

4

Facultatea de Biologie şi Geologie

Biologie

Biochimie

A

IF

180

50

Biologie

A

IF

180

80

Biologie (în limba maghiară)

A

IF

180

50

Geologie

Geologie

A

IF

180

40

Geologie (în limba maghiară)

AP

IF

180

30

Inginerie geologică

Inginerie geologică

A

IF

240

50

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

25

Ecologie şi protecţia mediului (în limba germană)

A

IF

180

15

Ecologie şi protecţia mediului (în limba maghiară)

A

IF

180

25

Ştiinţe inginereşti aplicate

Biotehnologii industriale

A

IF

240

50

5

Facultatea de Geografie

Geografie

Cartografie

A

IF

180

70

Geografia turismului

A

IF

180

400

Geografia turismului

A

ID

180

75

Geografia turismului (în limba maghiară)

A

IF

180

75

Geografia turismului (în limba maghiară, la Gheorgheni)

A

IF

180

50

Geografia turismului (la Bistriţa)

A

IF

180

85

Geografia turismului (la Gheorgheni)

A

IF

180

25

Geografia turismului (la Sighetu Marmaţiei)

A

IF

180

100

Geografia turismului (la Zalău)

A

IF

180

50

Geografia turismului (în limba germană)

AP

IF

180

50

Geografie

A

IF

180

80

Geografie (în limba germană)

A

IF

180

20

Geografie (în limba maghiară)

A

IF

180

50

Hidrologie şi meteorologie

A

IF

180

50

Planificare teritorială

A

IF

180

50

Planificare teritorială (în limba maghiară)

A

IF

180

30

Ştiinţa mediului

Geografia mediului (la Sighetu Marmaţiei)

AP

IF

180

50

6

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului

Ingineria mediului

Ingineria mediului

A

IF

240

60

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

A

IF

240

50

Ştiinţa mediului

Geografia mediului

A

IF

180

25

Ştiinţa mediului

A

IF

180

140

Ştiinţa mediului (în limba maghiară)

A

IF

180

40

Ştiinţa mediului (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)

AP

IF

180

40

7

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

550

Drept

A

ID

240

150

8

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Filologie clasică

A

IF

180

50

Limba şi literatura chineză - Limba şi literatura română/maghiară/modernă/latină/greacă veche/ebraică/Literatura universală şi comparată

A

IF

180

40

Limba şi literatura coreeană - Limba şi literatura română/maghiară/modernă (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă, norvegiană, finlandeză, japoneză, chineză, ucraineană)/ latină/greacă veche/ebraică/ Literatura universală şi comparată

A

IF

180

40

Limba şi literatura finlandeză - Limba şi literatura română/Limba şi literatura maghiară/ Limba şi literatura modernă (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă, norvegiană, japoneză, chineză, coreeană, ebraică)/Limba latină/Limba greacă veche/Literatura universală şi comparată

A

IF

180

30

Limba şi literatura maghiară

A

IF

180

30

Limba şi literatura maghiară/modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă) - Limba şi literatura română/Limba şi literatura maghiară/modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă)/Latină/Greacă veche/Ebraică/Literatura universală şi comparată

A

IF

180

700

Limba şi literatura română - Limba şi literatura maghiară/modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă)/latină/greacă veche/ebraică/Literatura universală şi comparată

A

IF

180

150

Limba şi literatura română/Limba şi literatura maghiară/Literatură universală şi comparată/Limbi şi literaturi moderne (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă, ucraineană, norvegiană, finlandeză, japoneză)/ Limbi şi literaturi clasice (latină) - Limba şi literatura chineză

AP

IF

180

25

Limba şi literatura română/Limba şi literatura maghiară/Literatură universală şi comparată/Limbi şi literaturi moderne (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă, ucraineană, norvegiană, finlandeză, japoneză)/ Limbi şi literaturi clasice (latină) - Limba şi literatura coreeană

AP

IF

180

25

Limba şi literatura ucraineană - Limba şi literatura română/maghiară/modernă (în limbile engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă, ebraică, norvegiană, finlandeză, japoneză)/latină/greacă veche/Literatura universală şi comparată

A

IF

180

50

Limbă şi literatură japoneză - limba şi literatura română/maghiară/modernă/ latină/ greacă veche/ebraică/Literatura universală şi comparată

A

IF

180

40

Limba şi literatura norvegiană - Limba şi literatura română/maghiară/modernă (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă, coreeană, finlandeză, japoneză, chineză, ucraineană)/latină/greacă veche/ebraică/ Literatura universală şi comparată

A

IF

180

40

Limbă şi literatură română/maghiară/modernă (în limbile engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă) - O limbă şi literatură modernă (ucraineană, ebraică, norvegiană, finlandeză, japoneză)/latină/greacă veche/ ebraică/Literatura universală şi comparată

A

IF

180

50

Literatură universală şi comparată - Limba şi literatura română/Limba şi literatura maghiară/ Limba şi literatura modernă (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, rusă, ucraineană, norvegiană, finlandeză, japoneză, chineză, coreeană, ebraică)/Limba latină/ Limba greacă veche

A

IF

180

70

Limbă şi literatură maghiară/Limbă şi literatură română/Limbă şi literatură modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă, ucraineană, norvegiană, finlandeză, japoneză, chineză, coreeană) - Literatura universală şi comparată (în limba maghiară)

AP

IF

180

35

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

A

IF

180

180

Studii culturale

Etnologie (în limba maghiară)

A

IF

180

20

Studii culturale (în limba maghiară)

AP

IF

180

30

9

Facultatea de Istorie şi Filosofie

Filosofie

Filosofie

A

IF

180

75

Filosofie

A

ID

180

25

Filosofie (în limba maghiară)

A

IF

180

50

Istorie

Arheologie

A

IF

180

50

Arheologie (în limba maghiară)

A

IF

180

25

Arhivistică

A

IF

180

20

Arhivistică (în limba maghiară)

A

IF

180

15

Istoria artei

A

IF

180

30

Istoria artei (în limba maghiară)

A

IF

180

20

Istorie

A

IF

180

210

Istorie

A

ID

180

50

Istorie (în limba maghiară)

A

IF

180

40

Istorie (în limba maghiară)

A

ID

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

125

Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba franceză)

A

IF

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba maghiară)

A

IF

180

40

Studii culturale

Etnologie

A

IF

180

15

Turism cultural

AP

IF

180

100

Turism cultural (în limba maghiară)

AP

IF

180

40

Studii iudaice

A

IF

180

40

Ştiinţe ale comunicării

Ştiinţe ale informării şi documentării

A

IF

180

25

Ştiinţe ale informării şi documentării (în limba maghiară)

A

IF

180

20

Ştiinţe politice

Studii de securitate

A

IF

180

200

Studii de securitate (în limba engleză)

AP

IF

180

100

10

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

150

Asistenţă socială

A

ID

180

125

Asistenţă socială (în limba maghiară)

A

IF

180

35

Asistenţă socială (în limba maghiară)

A

ID

180

30

Sociologie

Antropologie

A

IF

180

50

Antropologie (în limba maghiară)

A

IF

180

25

Resurse umane

A

IF

180

125

Resurse umane (în limba maghiară)

A

IF

180

30

Sociologie

A

IF

180

125

Sociologie (în limba maghiară)

A

IF

180

30

11

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

350

Psihologie

A

ID

180

200

Psihologie (în limba maghiară)

A

IF

180

80

Psihologie (în limba maghiară)

A

ID

180

100

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

100

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

ID

180

125

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară)

A

IF

180

60

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară)

AP

ID

180

75

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară, la Odorheiu Secuiesc)

A

IF

180

50

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară, la Târgu Mureş)

AP

IF

180

50

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară, la Târgu Secuiesc)

A

IF

180

25

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Năsăud)

A

IF

180

80

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Năsăud)

A

ID

180

50

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Sibiu)

A

IF

180

150

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Sibiu)

AP

ID

180

30

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Sighetu Marmaţiei)

A

IF

180

60

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Sighetu Marmaţiei)

A

ID

180

50

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Târgu Mureş)

A

IF

180

80

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Târgu Mureş)

A

ID

180

75

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Vatra Dornei)

AP

IF

180

50

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba germană, la Sibiu)

A

IF

180

25

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară, la Odorheiu Secuiesc)

AP

ID

180

30

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară, la Satu Mare)

AP

ID

180

30

Pedagogie

A

IF

180

50

Psihopedagogie specială

A

IF

180

75

Psihopedagogie specială

A

ID

180

50

Psihopedagogie specială (în limba maghiară)

A

IF

180

65

12

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

150

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

ID

180

75

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)

AP

IF

180

60

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)

AP

ID

180

30

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Sfântu Gheorghe)

A

IF

180

50

Economia firmei (în limba germană)

A

IF

180

50

Economia firmei (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)

A

IF

180

50

Economia firmei (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)

AP

ID

180

50

Economia firmei (la Sfântu Gheorghe)

AP

ID

180

50

Administrarea afacerilor (în limba germană)

AP

IF

180

100

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

IF

180

150

Informatică economică

A

ID

180

125

Informatică economică (în limba maghiară)

AP

IF

180

50

Statistică şi previziune economică

A

IF

180

60

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

250

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

100

Contabilitate şi informatică de gestiune (în limba engleză)

AP

IF

180

25

Contabilitate şi informatică de gestiune (în limba franceză)

AP

IF

180

30

Contabilitate şi informatică de gestiune (la Sighetu Marmaţiei)

A

IF

180

50

Contabilitate şi informatică de gestiune (la Sighetu Marmaţiei)

A

ID

180

30

Economie

Economie agroalimentară şi a mediului

A

IF

180

75

Economie generală

A

IF

180

90

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

IF

180

150

Economie şi afaceri internaţionale

A

ID

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

240

Finanţe şi bănci

A

ID

180

100

Finanţe şi bănci (în limba engleză)

A

IF

180

50

Finanţe şi bănci (în limba maghiară)

A

IF

180

75

Management

Management

A

IF

180

150

Management

A

ID

180

100

Management (în limba engleză)

A

IF

180

50

Management (în limba maghiară)

A

IF

180

75

Management (în limba maghiară)

A

ID

180

50

Marketing

Marketing

A

IF

180

150

Marketing

A

ID

180

100

Marketing (în limba maghiară)

A

IF

180

50

Marketing (la Sfântu Gheorghe)

AP

IF

180

25

13

Facultatea de Studii Europene

Management

Management

A

IF

180

75

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

375

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

ID

180

100

Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba engleză)

AP

IF

180

100

Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba germană)

A

IF

180

100

Studii culturale

Studii americane (în limba engleză)

A

IF

180

60

Ştiinţe administrative

Administraţie europeană

A

IF

180

75

14

Facultatea de Business

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

200

Administrarea afacerilor

A

ID

180

150

Administrarea afacerilor (în limba engleză)

A

IF

180

75

Administrarea afacerilor (la Bistriţa)

AP

IF

180

75

Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate

A

IF

180

100

Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate

A

ID

180

50

Administrarea afacerilor în servicii de ospitalitate (în limba engleză)

AP

IF

180

50

15

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

250

Administraţie publică

A

ID

180

100

Administraţie publică (în limba germană, la Satu Mare)

A

IF

180

25

Administraţie publică (în limba maghiară, la Satu Mare)

A

IF

180

50

Administraţie publică (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)

A

IF

180

70

Administraţie publică (în limba maghiară, la Sfântu Gheorghe)

A

ID

180

40

Administraţie publică (la Bistriţa)

A

IF

180

100

Administraţie publică (la Bistriţa)

A

ID

180

50

Administraţie publică (la Satu Mare)

A

IF

180

50

Administraţie publică (la Satu Mare)

A

ID

180

30

Administraţie publică (la Sfântu Gheorghe)

A

IF

180

30

Administraţie publică (la Sfântu Gheorghe)

AP

ID

180

20

Servicii şi politici de sănătate publică (Public Health) (în limba engleză)

AP

IF

180

50

Leadership în sectorul public (în limba engleză)

AP

IF

180

50

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

150

Comunicare şi relaţii publice

A

ID

180

75

Comunicare şi relaţii publice (în limba germană)

A

IF

180

50

Comunicare şi relaţii publice (în limba maghiară)

A

IF

180

60

Jurnalism

A

IF

180

200

Jurnalism

A

ID

180

50

Jurnalism (în limba engleză)

A

IF

180

50

Jurnalism (în limba germană)

A

IF

180

30

Jurnalism (în limba maghiară)

A

IF

180

25

Publicitate

A

IF

180

100

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

IF

180

100

Ştiinţe politice

A

ID

180

50

Ştiinţe politice (în limba maghiară)

A

IF

180

25

Ştiinţe politice (în limba engleză)

A

IF

180

40

16

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IFR

180

75

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

175

Educaţie fizică şi sportivă (în limba maghiară)

A

IF

180

50

Educaţie fizică şi sportivă (la Bistriţa)

A

IF

180

40

Sport şi performanţă motrică

AP

IF

180

70

Sport şi performanţă motrică (în limba maghiară)

AP

IF

180

30

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

100

Kinetoterapie şi motricitate specială (în limba maghiară)

A

IF

180

40

17

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Arte vizuale

Artă sacră

A

IF

180

40

Teologie

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

IF

180

30

Teologie ortodoxă didactică

A

IF

180

50

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

150

18

Facultatea de Teologie Greco-Catolică

Teologie

Teologie greco-catolică asistenţă socială

A

IF

180

30

Teologie greco-catolică didactică

A

IF

180

50

Teologie greco-catolică pastorală

A

IF

240

30

Teologie greco-catolică pastorală (la Blaj)

A

IF

240

30

Teologie greco-catolică pastorală (la Oradea)

A

IF

240

50

19

Facultatea de Teologie Reformată

Muzică

Pedagogie muzicală (în limba maghiară)

A

IF

180

25

Teologie

Teologie reformată asistenţă socială (în limba maghiară)

A

IF

180

20

Teologie reformată didactică (în limba maghiară)

A

IF

180

90

20

Facultatea de Teologie Romano-Catolică

Teologie

Studii religioase (în limba maghiară)

A

IF

180

30

Teologie romano-catolică asistenţă socială (în limba maghiară)

A

IF

180

30

Teologie romano-catolică didactică (în limba maghiară)

A

IF

180

50

Teologie romano-catolică pastorală (în limba maghiară, la Alba Iulia)

A

IF

240

40

21

Facultatea de Teatru şi Televiziune

Cinematografie şi media

Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate, media)

A

IF

180

30

Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate, media) (în limba maghiară)

A

IF

180

20

Filmologie

AP

IF

180

15

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (actorie)

A

IF

180

30

Artele spectacolului (actorie) (în limba maghiară)

A

IF

180

15

Artele spectacolului (regie)

A

IF

180

10

Artele spectacolului (regie) (în limba maghiară)

A

IF

180

10

Teatrologie (Jurnalism teatral, Management cultural, în limba maghiară)

A

IF

180

10

Teatrologie (Jurnalism teatral, Management cultural)

A

IF

180

15

20. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE "IULIU HAŢIEGANU" DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Medicină

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

100

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

A

IF

180

75

Laborator clinic

A

IF

180

30

Medicină*1)

A

IF

360

550

Medicină (în limba engleză)*1)

A

IF

360

200

Medicină (în limba franceză)*1)

A

IF

360

120

Moaşe*1)

A

IF

240

25

Radiologie şi imagistică

A

IF

180

30

2

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară*1)

A

IF

360

100

Medicină dentară (în limba engleză)*1)

A

IF

360

50

Medicină dentară (în limba franceză)*1)

A

IF

360

50

Tehnică Dentară

A

IF

180

50

3

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie*1)

A

IF

300

165

Farmacie (în limba engleză)*1)

A

IF

300

40

Farmacie (în limba franceză)*1)

A

IF

300

80

Nutriţie şi dietetică

A

IF

180

50

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

21. ACADEMIA DE MUZICA "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Interpretare Muzicală

Muzică

Artele spectacolului muzical

A

IF

240

12

Interpretare muzicală - canto

A

IF

240

25

Interpretare muzicală - canto

A

ID

240

30

Interpretare muzicală - canto (la Piatra-Neamţ)

A

IF

240

8

Interpretare muzicală - instrumente

A

IF

240

75

Interpretare muzicală - instrumente

A

ID

240

50

Interpretare muzicală - instrumente (la Piatra-Neamţ)

A

IF

240

8

2

Facultatea Teoretică

Muzică

Compoziţie muzicală

A

IF

240

6

Dirijat

A

IF

240

11

Muzicologie

A

IF

240

12

Pedagogie muzicală

A

IF

180

50

Pedagogie muzicală

A

ID

180

50

Pedagogie muzicală (la Piatra-Neamţ)

A

IF

180

15

22. UNIVERSITATEA DE ARTA ŞI DESIGN DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Arte Plastice

Arte vizuale

Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii)

A

IF

180

50

Arte plastice (grafică)

A

IF

180

61

Arte plastice (pictură)

A

IF

180

25

Arte plastice (sculptură)

A

IF

180

20

Conservare şi restaurare

A

IF

180

15

2

Facultatea de Arte Decorative şi Design

Arte vizuale

Arte textile - design textil

A

IF

180

30

Ceramică - sticlă - metal

A

IF

180

20

Design

A

IF

180

50

Modă - design vestimentar

A

IF

180

25

Istoria şi teoria artei

AP

IF

180

30

23. UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză

AP

IF

180

25

Limba şi literatura franceză - O limbă şi literatură modernă (italiană)

A

IF

180

30

Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (italiană/franceză)

AP

IF

180

60

Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (germană, turcă, portugheză)

AP

IF

180

60

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, italiană)

A

IFR

180

75

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, italiană, germană, turcă, spaniolă, portugheză, franceză)

A

IF

180

90

Studii culturale

Studii americane (în limba engleză)

A

IF

180

50

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

IF

180

75

2

Facultatea de Teologie

Teologie

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

IF

180

40

Teologie ortodoxă didactică

A

IF

180

50

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

150

Muzică

Muzică religioasă

AP

IF

180

40

3

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice

Istorie

Istorie

A

IF

180

26

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

50

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

IF

180

50

4

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Drept

Drept

A

IF

240

200

Drept

A

IFR

240

75

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

60

Administraţie publică

A

IFR

180

50

Asistenţă managerială şi secretariat

A

IF

180

50

Poliţie locală

A

IF

180

50

5

Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole

Agronomie

Agricultură

A

IF

240

40

Agricultură

A

IFR

240

50

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie economică în agricultură

AP

IF

240

60

Biologie

Biologie

A

IF

180

50

Geografie

Geografia turismului

AP

IF

180

130

Geografie

A

IF

180

50

Horticultură

Horticultură

A

IF

240

40

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

100

6

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

70

Educaţie fizică şi sportivă

A

IFR

180

50

Sport şi performanţă motrică

AP

IF

180

50

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

40

7

Facultatea de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie

Chimie

Chimie

A

IF

180

50

Inginerie chimică

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

AP

IF

240

30

Prelucrarea petrolului şi petrochimie

A

IF

240

60

Ştiinţe inginereşti aplicate

Fizică tehnologică

A

IF

240

25

8

Facultatea de Matematică şi Informatică

Informatică

Informatică

A

IF

180

150

Informatică ((în limba engleză)

AP

IF

180

60

Matematică

Matematică

A

IF

180

80

Matematică informatică

A

IF

180

30

9

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

250

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

ID

180

100

Economia firmei

AP

IF

180

100

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

100

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

100

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A

IF

180

200

Afaceri internaţionale

A

ID

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

200

Finanţe şi bănci

A

ID

180

75

Management

Management

A

IF

180

100

Marketing

Marketing

A

IF

180

100

10

Facultatea de Medicină

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

30

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

A

IF

180

70

Medicină*1)

A

IF

360

250

Medicină (în limba engleză)*1)

A

IF

360

125

11

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară*1)

A

IF

360

50

Tehnică Dentară

A

IF

180

50

12

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Asistenţă de farmacie

A

IF

180

50

Farmacie*1)

A

IF

300

150

13

Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă

Arhitectură navală

Sisteme şi echipamente navale

A

IF

240

75

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

IF

240

60

Autovehicule rutiere

A

IFR

240

75

Inginerie energetică

Energetică industrială

A

IF

240

37

Inginerie industrială

Ingineria sudării

A

IF

240

40

Inginerie mecanică

Instalaţii şi echipamente portuare şi marine

A

IF

240

50

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

75

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IFR

240

75

14

Facultatea de Construcţii

Inginerie civilă

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

A

IF

240

30

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

IF

240

60

Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală

A

IF

240

40

Inginerie şi management

Inginerie economică în construcţii

A

IF

240

60

15

Facultatea de Arte

Arte vizuale

Pedagogia artelor plastice şi decorative

A

IF

180

19

Muzică

Interpretare muzicală - canto

A

IF

240

6

Pedagogie muzicală

A

IF

180

15

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (actorie)

A

IF

180

12

Artele spectacolului (coregrafie)

AP

IF

180

6

16

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

60

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

60

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

60

Psihopedagogie specială

A

IF

180

60

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

24. UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANŢA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Navigaţie şi Transport Naval

Inginerie marină şi navigaţie

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial

A

IF

240

225

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial

A

IFR

240

125

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial (în limba engleză)

A

IF

240

100

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul transporturilor

A

IF

240

60

2

Facultatea de Electromecanică Navală

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

90

Inginerie electrică

Electrotehnică

A

IF

240

100

Electrotehnică

A

IFR

240

100

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

IF

240

50

Inginerie marină şi navigaţie

Electromecanică navală

A

IF

240

200

Electromecanică navală

A

IFR

240

100

Electromecanică navală (în limba engleză)

A

IF

240

100

25. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe

Chimie

Biochimie tehnologică

A

IF

180

50

Chimie

A

IF

180

50

Fizică

Fizică

A

IF

180

40

Fizică informatică

A

IF

180

40

Fizică medicală

A

IF

180

45

Informatică

Informatică

A

IF

180

200

Matematică

Matematică

A

IF

180

50

Matematică informatică

A

IF

180

50

Ştiinţa mediului

Chimia mediului

A

IF

180

30

Fizica mediului

A

IF

180

30

Geografie

Geografia turismului

AP

IF

180

80

Geografie

A

IF

180

150

2

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

150

Educaţie fizică şi sportivă (la Drobeta- Turnu Severin)

A

IF

180

60

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

100

Kinetoterapie şi motricitate specială (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

180

60

3

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura română - Limba şi literatura latină

A

IF

180

10

Limba şi literatura română - 0 limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă)

A

IF

180

80

Limba şi literatura română - 0 limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă)

A

ID

180

75

Limba şi literatura română - 0 limbă şi literatură modernă (franceză, engleză) (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

180

40

Limba şi literatura modernă A (engleză/franceză) - Limba şi literatura modernă B (franceză/engleză/germană/ italiană/spaniolă)/Limba şi literatura latină

A

IF

180

190

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare (engleză, franceză)

A

IF

180

90

Muzică

Interpretare muzicală - canto

A

IF

240

8

Interpretare muzicală - instrumente

A

IF

240

8

Pedagogie muzicală

A

IF

180

15

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

90

Jurnalism

A

IF

180

50

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

60

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

180

60

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (actorie)

A

IF

180

10

4

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Arte vizuale

Artă sacră

AP

IF

180

30

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

100

5

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

450

Drept

A

IFR

240

100

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

100

Administraţie publică (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

180

100

Asistenţă managerială şi secretariat

A

IF

180

100

6

Facultatea de Ştiinţe Sociale

Istorie

Istorie

A

IF

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

75

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

100

Filosofie

Filosofie

A

IF

180

50

Sociologie

Sociologie

A

IF

180

100

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

IF

180

75

7

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

180

50

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

100

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

IF

180

80

Statistică şi previziune economică

A

IF

180

60

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

150

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

50

Contabilitate şi informatică de gestiune (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

180

75

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

IF

180

100

Economie şi afaceri internaţionale (în limba engleză)

AP

IF

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

180

Finanţe şi bănci (în limba engleză)

AP

IF

180

30

Finanţe şi bănci

A

ID

180

50

Finanţe şi bănci (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

180

85

Management

Management

A

IF

180

150

Management

A

ID

180

125

Management (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

180

75

Marketing

Marketing

A

IF

180

100

8

Facultatea de Mecanică

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

IF

240

110

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

240

30

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

240

50

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

A

IF

240

60

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

AP

IF

240

60

Inginerie industrială

Ingineria sudării (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

240

40

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

90

Inginerie marină şi navigaţie

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

240

30

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială (la Drobeta-Turnu Severin)

A

IF

240

50

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

50

9

Facultatea de Inginerie Electrică

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

60

Inginerie aerospaţială

Echipamente şi instalaţii de aviaţie

A

IF

240

60

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

75

Electromecanică

A

IFR

240

50

Inginerie electrică şi calculatoare

A

IF

240

75

Inginerie electrică şi calculatoare (în limba franceză)

A

IF

240

30

Informatică aplicată în inginerie electrică

A

IF

240

50

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

IF

240

60

10

Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

90

Calculatoare (în limba engleză)

A

IF

240

60

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

120

Ingineria sistemelor multimedia

A

IF

240

60

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

45

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

IF

240

60

Robotică

A

IF

240

45

11

Facultatea de Agronomie

Agronomie

Agricultură

A

IF

240

100

Agricultură

AP

IFR

240

75

Montanologie

A

IF

240

60

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

50

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

IF

240

50

Silvicultură

Silvicultură

A

IF

240

50

12

Facultatea de Horticultură

Biologie

Biologie

A

IF

180

60

Horticultură

Horticultură

A

IF

240

60

Peisagistică

AP

IF

240

40

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în agricultură

A

IF

240

60

Ingineria produselor alimentare

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A

IF

240

60

26. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Medicină

Sănătate

Medicină*1)

A

IF

360

320

Medicină (în limba engleză)*1)

AP

IF

360

50

2

Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

125

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

A

IF

180

30

Moaşe*1)

A

IF

240

25

3

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară*1)

A

IF

360

110

Tehnică Dentară

A

IF

180

45

4

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie*1)

A

IF

300

125

Farmacie (în limba engleză)*1)

AP

IF

300

30

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

27. UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAŢI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Inginerie

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

AP

IF

240

40

Inginerie industrială

Ingineria sudării

A

IF

240

40

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

60

Ingineria securităţii în industrie

AP

IF

240

60

Inginerie mecanică

Inginerie mecanică

A

IF

240

60

Sisteme şi echipamente termice

A

IF

240

35

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

IF

240

50

Inginerie economică industrială

A

IFR

240

75

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

IF

240

60

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

A

IF

240

60

Informatică aplicată în ingineria materialelor

AP

IF

240

60

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

60

2

Facultatea de Arhitectură Navală

Arhitectură navală

Arhitectură navală

A

IF

240

80

Arhitectură navală (în limba engleză)

AP

IF

240

80

Sisteme şi echipamente navale

A

IF

240

80

3

Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

120

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

75

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

75

Electromecanică (în limba franceză)

AP

IF

240

60

Electronică de putere şi acţionări electrice

A

IF

240

75

Inginerie electrică şi calculatoare

AP

IF

240

30

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

75

4

Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila

Agronomie

Agricultură

A

IF

240

50

Ingineria mediului

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

A

IF

240

60

Inginerie mecanică

Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în construcţii

A

IF

240

60

Utilaje tehnologice pentru construcţii

A

IF

240

60

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

60

5

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

60

Ingineria produselor alimentare

A

IF

240

90

Pescuit şi industrializarea peştelui

A

IF

240

45

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

IF

240

50

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

60

Biotehnologii

Biotehnologii pentru industria alimentară

A

IF

240

45

6

Facultatea de Medicină şi Farmacie

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

100

Asistenţă medicală generală (Enna - Italia)*1)

AP

IF

240

50

Farmacie*1)

A

IF

300

75

Medicină*1)

A

IF

360

80

Medicină (Enna - Italia)*1)

AP

IF

360

50

Medicină dentară*1)

AP

IF

360

50

Moaşe*1)

AP

IF

240

40

7

Facultatea de Ştiinţe şi Mediu

Chimie

Chimie

A

IF

180

50

Matematică

Matematică informatică

A

IF

180

40

Ştiinţa mediului

Ştiinţa mediului

A

IF

180

75

8

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză)

A

IF

180

100

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză)

A

ID

180

75

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (franceză)

A

IF

180

60

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză

A

IF

180

50

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română

AP

IF

180

50

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura română

AP

IF

180

50

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză

AP

IF

180

50

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

IF

180

60

9

Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie

Filosofie

Filosofie

A

IF

180

35

Istorie

Istorie

A

IF

180

70

Sociologie

Sociologie

A

IF

180

50

Resurse umane

AP

IF

180

50

Teologie

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

IF

180

50

Teologie ortodoxă didactică

A

IF

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

IF

180

50

10

Facultatea de Arte

Arte vizuale

Arte plastice (pictură)

A

IF

180

30

Muzică

Interpretare muzicală - canto

A

IF

240

25

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (actorie)

A

IF

180

25

11

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

75

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

IF

180

60

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

50

Economie

Economie agroalimentară

A

IF

180

50

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A

IF

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

75

Management

Management

A

IF

180

75

Marketing

Marketing

A

IF

180

75

12

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice

Drept

Drept

A

IF

240

125

Drept

A

IFR

240

60

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

75

13

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

130

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

40

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

AP

IF

180

50

14

Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă (la Cahul)

A

IF

180

50

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare (la Cahul)

A

IF

240

60

Inginerie electrică

Electromecanică (la Cahul)

A

IF

240

30

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate (la Cahul)

A

IF

180

50

Zootehnie

Piscicultură şi acvacultură (la Cahul)

AP

IF

240

50

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene (la Cahul)

AP

IF

180

100

Ingineria materialelor

Ingineria procesării materialelor (la Cahul)

AP

IF

240

60

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale (la Cahul)

AP

IF

180

50

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

28. UNIVERSITATEA TEHNICA "GHEORGHE ASACHI" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Automatică şi Calculatoare

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

150

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

95

Tehnologia informaţiei

A

IF

240

95

2

Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

75

Inginerie chimică

Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie

A

IF

240

50

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

AP

IF

240

30

Ingineria fabricaţiei hârtiei

A

IF

240

30

Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului

A

IF

240

30

Inginerie biochimică

A

IF

240

30

Inginerie chimică

A

IF

240

60

Ştiinţa şi ingineria polimerilor

A

IF

240

50

Inginerie şi management

Inginerie economică în industria chimică şi de materiale

A

IF

240

30

3

Facultatea de Construcţii şi Instalaţii

Inginerie civilă

Inginerie civilă (în limba engleză)

A

IF

240

120

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

IF

240

420

Căi ferate, drumuri şi poduri

A

IF

240

100

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii

A

IF

240

100

4

Construcţii de Maşini şi Management Industrial

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

90

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

IF

240

60

Ingineria sudării

A

IF

240

30

Inginerie mecanică

Mecanică fină şi nanotehnologii

A

IF

240

60

Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice

A

IF

240

60

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

90

5

Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

105

Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii

A

IF

240

105

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

IF

240

105

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba engleză)

AP

IF

240

50

Ştiinţe inginereşti aplicate

Matematică şi informatică aplicată în inginerie

AP

IF

240

30

6

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată

Inginerie electrică

Electronică de putere şi acţionări electrice

A

IF

240

70

Sisteme electrice

A

IF

240

60

Instrumentaţie şi achiziţii de date

A

IF

240

60

Inginerie electrică şi calculatoare (în limba engleză)

AP

IF

240

60

Informatică aplicată în inginerie electrică

A

IF

240

60

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

IF

240

75

Managementul energiei

A

IF

240

50

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

A

IF

240

50

7

Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului

Inginerie civilă

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

A

IF

240

100

Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală

A

IF

240

150

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

IF

240

120

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în agricultură

A

IF

240

60

8

Facultatea de Mecanică

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

IF

240

90

Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule

A

IF

240

50

Construcţii de autovehicule

AP

IF

240

60

Inginerie mecanică

Inginerie mecanică

A

IF

240

60

Sisteme şi echipamente termice

A

IF

240

60

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

IF

240

75

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

IF

240

70

Robotică

A

IF

240

60

9

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Ingineria materialelor

Ingineria procesării materialelor

A

IF

240

60

Ştiinţa materialelor

A

IF

240

75

Inginerie industrială

Ingineria securităţii în industrie

AP

IF

240

25

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

IF

240

50

10

Facultatea de Textile - Pielărie şi Management Industrial

Inginerie industrială

Tehnologia şi designul produselor textile

A

IF

240

60

Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor

A

IF

240

90

Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi înlocuitori

A

IF

240

25

Design industrial

AP

IF

240

42

Design industrial (în limba engleză - Industrial Design)

AP

IF

240

50

Inginerie chimică

Tehnologie chimică textilă

A

IF

240

40

Tehnologia chimică a produselor din piele şi înlocuitori

A

IF

240

25

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

IF

240

80

11

Facultatea de Arhitectură "G. M. Cantacuzino"

Arhitectură

Arhitectură*1)

A

IF

360

100

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

29. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINA VETERINARA "ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Agricultură

Agronomie

Agricultură

A

IF

240

150

Agricultură

A

ID

240

75

Montanologie

A

IF

240

50

Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industrie alimentară

AP

IF

240

75

Biologie

Biologie

A

IF

180

30

Ingineria produselor alimentare

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A

IF

240

100

Protecţia consumatorului şi a mediului

AP

IF

240

75

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie economică în agricultură

A

IF

240

75

Inginerie economică în agricultură

A

ID

240

75

2

Facultatea de Horticultură

Horticultură

Horticultură

A

IF

240

125

Horticultură

A

ID

240

75

Peisagistică

A

IF

240

75

Ingineria mediului

Ingineria mediului

A

IF

240

60

3

Facultatea de Zootehnie

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

75

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism

A

IF

240

75

Zootehnie

Piscicultură şi acvacultură

A

IF

240

50

Zootehnie

A

IF

240

150

Zootehnie

A

ID

240

50

4

Facultatea de Medicină Veterinară

Medicină veterinară

Medicină veterinară*1)

A

IF

360

200

Medicină veterinară (în limba engleză) *1)

AP

IF

360

50

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

30. UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Biologie

Biologie

Biochimie

A

IF

180

70

Biologie

A

IF

180

150

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

150

2

Facultatea de Chimie

Chimie

Biochimie tehnologică

A

IF

180

50

Chimie

A

IF

180

110

Chimie medicală

AP

IF

180

75

3

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

250

Drept

A

IFR

240

125

4

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor (în limba engleză)

A

IF

180

100

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

200

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (Bălţi - Republica Moldova)

AP

IF

180

110

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Piatra Neamţ)

A

IF

180

75

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

IF

180

150

Statistică şi previziune economică

A

IF

180

75

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

250

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

150

Economie

Economie şi finanţe (în limba engleză - Economics and finance)

AP

IF

180

100

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

IF

180

200

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

250

Finanţe şi bănci

A

ID

180

150

Management

Management

A

IF

180

200

Management

A

ID

180

175

Marketing

Marketing

A

IF

180

200

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

200

Administraţie publică

A

ID

180

100

5

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

90

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

50

6

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

315

Asistenţă socială

A

ID

180

50

Filosofie

Filosofie

A

IF

180

40

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

100

Sociologie

Resurse umane

AP

IF

180

60

Sociologie

A

IF

180

100

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

130

Comunicare şi relaţii publice

A

ID

180

50

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

IF

180

100

Ştiinţe politice

A

ID

180

50

7

Facultatea de Fizică

Fizică

Biofizică

A

IF

180

40

Fizică

A

IF

180

40

Fizică informatică

A

IF

180

40

Fizică medicală

A

IF

180

40

Ştiinţe inginereşti aplicate

Fizică tehnologică

A

IF

240

30

Fizică tehnologică (Bălţi - Republica Moldova)

AP

IF

240

80

8

Facultatea de Geografie şi Geologie

Geografie

Geografia turismului

A

IF

180

220

Geografia turismului (în limba franceză)

A

IF

180

30

Geografie

A

IF

180

150

Hidrologie şi meteorologie

A

IF

180

60

Planificare teritorială

A

IF

180

60

Geologie

Geochimie

A

IF

180

90

Inginerie geologică

Inginerie geologică

A

IF

240

55

Ştiinţa mediului

Geografia mediului

A

IF

180

80

9

Facultatea de Informatică

Informatică

Informatică

A

IF

180

450

Informatică (în limba engleză)

AP

IF

180

100

10

Facultatea de Istorie

Istorie

Arheologie

A

IF

180

50

Arhivistică

AP

IF

180

40

Istorie

A

IF

180

120

Istorie

A

ID

180

50

Studii culturale

Studii europene

AP

IF

180

40

11

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Filologie clasică (Limba latină A - Limba greacă veche B)

A

IF

180

40

Limba şi literatura română - Literatură universală şi comparată

A

IF

180

50

Limba şi literatura română - 0 limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă)

A

IF

180

250

Literatură universală şi comparată - Limbă şi literatură modernă

A

IF

180

30

O limbă şi literatură modernă A (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă) - Limba şi literatura română

A

IF

180

200

O limbă şi literatură modernă A (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă) - O limbă şi literatură modernă B (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă)

A

IF

180

400

O limbă şi literatură modernă (A) - Literatură universală şi comparată

A

IF

180

30

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare

A

IF

180

100

Studii culturale

Studii americane

A

IF

180

30

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

IF

180

125

12

Facultatea de Matematică

Matematică

Matematică

A

IF

180

120

Matematică (în limba engleză)

A

IF

180

30

Matematică informatică

A

IF

180

100

13

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

230

Psihologie

A

ID

180

100

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

120

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

AP

ID

180

60

Pedagogie

A

IF

180

125

Psihopedagogie specială

A

IF

180

70

14

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Arte vizuale

Artă sacră

A

IF

180

60

Teologie

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

IF

180

50

Teologie ortodoxă didactică

A

IF

180

60

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

200

15

Facultatea de Teologie Romano- Catolică

Teologie

Teologie romano-catolică asistenţă socială

A

IF

180

50

Teologie romano-catolică didactică

A

IF

180

30

Teologie romano-catolică pastorală

A

IF

240

50

16

Centrul de Studii Europene

Economie şi afaceri internaţionale

Studii europene (interdisciplinar cu domeniile: Ştiinţe administraţie, Ştiinţe politice, Drept)**)

A

IF

120

50

Studii europene (interdisciplinar cu domeniile: Ştiinţe administraţie, Ştiinţe politice, Drept)**)

A

IFR

120

25

Dezvoltare regională (interdisciplinar cu domeniile: Geografie, Finanţe, Administrarea afacerilor, Ştiinţe administrative)**)

A

IF

120

50

Matematică

Teoria riscului şi aplicaţii**)

A

IF

120

40

**) Programe de studii universitare de master.

31. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE "GR. T. POPA" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Medicină

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

200

Medicină*1)

A

IF

360

550

Medicină (în limba engleză)*1)

A

IF

360

150

Medicină (în limba franceză)*^

A

IF

360

150

Nutriţie şi dietetică

A

IF

180

35

2

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară*1)

A

IF

360

180

Medicină dentară (în limba engleză)*1)

A

IF

360

70

Medicină dentară (în limba franceză)*1)

A

IF

360

90

Tehnică Dentară

A

IF

180

80

3

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie*1)

A

IF

300

220

Farmacie (în limba engleză)

A

IF

300

70

4

Facultatea de Bioinginerie Medicală

Sănătate

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

A

IF

180

100

Ştiinţe inginereşti aplicate

Bioinginerie

A

IF

240

90

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

32. UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice

Muzică

Compoziţie muzicală

A

IF

240

8

Dirijat

A

IF

240

7

Interpretare muzicală - canto

A

IF

240

20

Interpretare muzicală - instrumente

A

IF

240

45

Muzică religioasă

A

IF

180

15

Muzicologie

A

IF

240

5

Pedagogie muzicală

A

IF

180

20

2

Facultatea de Teatru

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (actorie, păpuşi - marionete)

A

IF

180

25

Artele spectacolului (regie)

A

IF

180

10

Teatrologie (Jurnalism teatral)

A

IF

180

12

Artele spectacolului (coregrafie)

AP

IF

180

10

3

Facultatea de Arte Vizuale şi Design

Arte vizuale

Artă murală

A

IF

180

40

Arte plastice (fotografie- videoprocesarea computerizată a imaginii)

AP

IF

180

30

Arte plastice (pictură, sculptură, grafică)

A

IF

180

80

Conservare şi restaurare

A

IF

180

30

Design

A

IF

180

75

Istoria şi teoria artei

A

IF

180

30

Modă - design vestimentar

A

IF

180

40

Arte textile - design textil

AP

IF

180

14

Pedagogia artelor plastice şi decorative

A

IF

180

20

33. UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Arte

Arte vizuale

Arte decorative

A

IF

180

20

Arte plastice (pictură)

A

IF

180

20

Arte plastice (sculptură)

A

IF

180

20

Conservare şi restaurare

A

IF

180

15

Design

A

IF

180

20

Modă - design vestimentar

AP

IF

180

15

Arte plastice (Grafica)

AP

IF

180

20

Muzică

Interpretare muzicală - canto

A

IF

240

12

Interpretare muzicală - instrumente

A

IF

240

15

Pedagogie muzicală

A

IF

180

20

2

Facultatea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

IF

240

75

Inginerie sanitară şi protecţia mediului

A

IF

240

60

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

IF

240

60

Arhitectură

Arhitectură*1)

AP

IF

360

40

3

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

150

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

40

4

Facultatea de Geografie, Turism şi Sport

Geografie

Geografia turismului

A

IF

180

150

Geografia turismului (în limba engleză)

AP

IF

180

50

Geografie

A

IF

180

75

Planificare teritorială

A

IF

180

50

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

80

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

50

Sport şi performanţă motrică

AP

IF

180

50

5

Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

75

Tehnologia informaţiei

A

IF

240

35

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

30

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

50

Electromecanică (la Beiuş)

A

IF

240

30

Sisteme electrice

A

IF

240

50

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

40

Reţele şi software de telecomunicaţii

A

IF

240

60

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

A

IF

240

50

6

Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial

Inginerie energetică

Energetică industrială

A

IF

240

30

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

IF

240

75

Inginerie industrială

Ingineria sistemelor de energii regenerabile

AP

IF

240

50

Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor

A

IF

240

25

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

IF

240

50

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

A

IF

240

50

7

Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

IF

240

75

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

80

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

80

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

ID

240

60

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

AP

IF

240

30

Robotică

A

IF

240

50

8

Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării

Istorie

Istorie

A

IF

180

60

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

100

Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba engleză)

A

IF

180

50

Ştiinţe politice

Studii de securitate

AP

IF

180

30

Ştiinţe politice

A

IF

180

75

Studii culturale

Studii americane

AP

IF

180

50

Turism cultural

AP

IF

180

40

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

IF

180

50

Comunicare şi relaţii publice

AP

IF

180

75

9

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană, rusă)/Limba şi literatura română

A

IF

180

50

Limba şi literatura franceză - O limbă şi literatură modernă (engleză, germană)/Limba şi literatura română

A

IF

180

50

Limba şi literatura germană - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)/Limba şi literatura română

A

IF

180

25

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană)

A

IF

180

50

10

Facultatea de Medicină şi Farmacie

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

50

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

A

IF

180

50

Farmacie*1)

A

IF

300

50

Medicină*1)

A

IF

360

140

Medicină dentară*1)

A

IF

360

85

Medicină (în limba engleză)*1)

A

IF

360

100

Radiologie şi imagistică

A

IF

180

30

Tehnică dentară

A

IF

180

30

11

Facultatea de Protecţia Mediului

Agronomie

Agricultură

A

IF

240

50

Horticultură

Horticultură

A

IF

240

50

Peisagistică

A

IF

240

30

Ingineria mediului

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

A

IF

240

75

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

250

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A

IF

240

50

Inginerie forestieră

Ingineria prelucrării lemnului

A

IF

240

35

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

IF

240

90

Silvicultură

Exploatări forestiere

A

IF

240

40

Silvicultură

A

IF

240

75

Zootehnie

Zootehnie

A

IF

240

50

12

Facultatea de Ştiinţe

Biologie

Biologie

A

IF

180

80

Chimie

Chimie

A

IF

180

40

Fizică

Fizică

A

IF

180

40

Fizică medicală

A

IF

180

40

Informatică

Informatică

A

IF

180

50

Matematică

Matematică

A

IF

180

50

Matematică (în limba engleză)

AP

IF

180

30

Matematică informatică

A

IF

180

40

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

40

13

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

120

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

ID

180

50

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

50

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A

IF

180

120

Afaceri internaţionale (în limba engleză)

AP

IF

180

50

Afaceri internaţionale

A

ID

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

100

Finanţe şi bănci

A

ID

180

50

Management

Management

A

IF

180

100

Management

A

ID

180

50

Marketing

Marketing

A

IF

180

75

Marketing

A

ID

180

50

14

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

100

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

125

Sociologie

Sociologie

A

IF

180

50

Resurse umane

AP

IF

180

50

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

75

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IFR

180

75

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară)

A

IF

180

25

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Beiuş)

A

IF

180

60

Psihopedagogie specială

A

IF

180

30

15

Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop Dr. Vasile Coman"

Teologie

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

IF

180

25

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

60

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

34. UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Mine

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

60

Inginerie civilă

Construcţii miniere

A

IF

240

50

Inginerie industrială

Ingineria şi managementul calităţii

AP

IF

240

30

Ingineria securităţii în industrie

AP

IF

240

50

Inginerie şi management

Inginerie economică în construcţii

AP

IF

240

30

Mine, petrol şi gaze

Inginerie minieră

A

IF

240

60

Topografie minieră

A

IF

240

45

2

Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

60

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

50

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

A

IF

240

60

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

60

Instrumentaţie şi achiziţii de date

A

IF

240

30

Inginerie energetică

Energetică industrială

A

IF

240

50

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

40

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

IF

240

60

Maşini şi echipamente miniere

A

IF

240

60

3

Facultatea de Ştiinţe

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

90

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

60

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

90

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

120

Finanţe şi bănci

A

ID

180

75

Management

Management

A

IF

180

75

Management

A

ID

180

75

Matematică

Matematică informatică

AP

IF

180

50

Sociologie

Sociologie

A

IF

180

60

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

50

35. UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe

Biologie

Biologie

A

IF

180

70

Chimie

Chimie

A

IF

180

50

Horticultură

Horticultură

A

IF

240

50

Ingineria mediului

Ingineria mediului

A

IF

240

50

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

60

Psihologie

Terapie ocupaţională

AP

IF

180

60

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

45

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

110

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie fizică

A

IF

240

60

Inginerie energetică

Energetică şi tehnologii nucleare

AP

IF

240

45

2

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză

A

IF

180

50

Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză (la Râmnicu Vâlcea)

A

IF

180

50

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză)

A

IF

180

100

Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (franceză, spaniolă, germană)

AP

IF

180

75

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

A

IF

180

50

3

Facultatea de Mecanică şi Tehnologie

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

IF

240

90

Autovehicule rutiere (în limba franceză)

AP

IF

240

30

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

A

IF

240

60

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

60

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

IF

240

60

Inginerie economică industrială (în limba franceză)

AP

IF

240

30

4

Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

100

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

90

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

60

Reţele şi software de telecomunicaţii

A

IF

240

45

5

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Muzică

Pedagogie muzicală

A

IF

180

25

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

75

Arte vizuale

Artă sacră

A

IF

180

30

Teologie

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

IF

180

50

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

100

6

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

75

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

100

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IFR

180

60

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Râmnicu Vâlcea)

AP

IF

180

50

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

125

Contabilitate şi informatică de gestiune (la Râmnicu Vâlcea)

AP

IF

180

50

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IFR

180

60

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

IF

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

100

Finanţe şi bănci

A

IFR

180

50

Management

Management

A

IF

180

60

Management

A

IFR

180

60

Marketing

Marketing

A

IF

180

75

7

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Drept

Drept

A

IF

240

200

Drept

A

IFR

240

60

Drept (la Râmnicu Vâlcea)

AP

IF

240

50

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

75

8

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

75

Sport şi performanţă motrică

A

IF

180

75

9

Facultatea de Matematică - Informatică

Informatică

Informatică

A

IF

180

100

Informatică (la Râmnicu Vâlcea)

AP

IF

180

30

Matematică

Matematică

A

IF

180

30

10

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane

Istorie

Istorie

A

IF

180

30

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

100

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

IF

180

40

11

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Ştiinţe administrative

Asistenţă managerială şi secretariat

A

IF

180

100

Asistenţă managerială şi secretariat (la Râmnicu Vâlcea)

AP

IF

180

30

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

60

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Alexandria)

A

IF

180

60

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Câmpulung)

A

IF

180

50

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Râmnicu Vâlcea)

A

IF

180

60

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Slatina)

A

IF

180

60

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

36. UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

60

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

60

Automatică şi informatică aplicată

A

IFR

240

60

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

60

Inginerie mecanică

Utilaje pentru transportul şi depozitarea hidrocarburilor

A

IF

240

60

Utilaje petroliere şi petrochimice

A

IF

240

90

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

60

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

ID

240

60

2

Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor

Inginerie geologică

Geologia resurselor petroliere

A

IF

240

50

Mine, petrol şi gaze

Inginerie de petrol şi gaze

A

IF

240

100

Inginerie de petrol şi gaze

A

IFR

240

75

Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor

A

IF

240

50

3

Facultatea de Tehnologia Petrolului şi Petrochimie

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

90

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IFR

240

50

Inginerie chimică

Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice

A

IF

240

30

Prelucrarea petrolului şi petrochimie

A

IF

240

75

4

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

120

Merceologie şi managementul calităţii

A

IF

180

75

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

IF

180

75

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

130

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

75

Management

Management

A

IF

180

100

Management

A

ID

180

75

5

Facultatea de Litere şi Ştiinţe

Chimie

Chimie

A

IF

180

50

Informatică

Informatică

A

IF

180

60

Limbă şi literatură

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză

A

IF

180

75

Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză

A

IF

180

150

Matematică

Matematică

A

IF

180

40

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

60

Asistenţă managerială şi secretariat

A

IF

180

50

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

80

Pedagogie

A

IF

180

25

37. UNIVERSITATEA "EFTIMIE MURGU" DIN REŞIŢA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Inginerie şi Management

Ingineria materialelor

Ingineria procesării materialelor

A

IF

240

50

Inginerie industrială

Ingineria sudării

A

IF

240

50

Inginerie mecanică

Inginerie mecanică

A

IF

240

60

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

50

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică industrială

A

IF

240

30

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

A

IF

240

30

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

30

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

100

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

ID

180

100

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Marketing

Marketing

A

IF

180

75

Marketing

A

ID

180

75

3

Facultatea de Ştiinţe Sociale

Drept

Drept european şi internaţional

AP

IF

240

50

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

50

Administraţie publică

A

ID

180

100

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

65

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

50

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

AP

IF

180

65

Teologie

Teologie ortodoxă didactică (la Caransebeş)

A

IF

180

50

Sociologie

Resurse umane

AP

IF

180

50

38. UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Teologie

Teologie

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

IF

180

35

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

200

2

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

350

Drept

A

ID

240

120

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

100

Administraţie publică

A

ID

180

75

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

75

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba germană)

AP

IF

180

35

3

Facultatea de Litere şi Arte

Limbă şi literatură

Limba şi literatura chineză - Limba şi literatura engleză

AP

IF

180

40

Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (germană, franceză)/Limba şi literatura română

A

IF

180

75

Limba şi literatura franceză - O limbă şi literatură modernă (engleză/germană) sau Limba şi literatura română

A

IF

180

50

Limba şi literatura germană - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză) sau Limba şi literatura română

A

IF

180

60

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, germană, franceză)

A

IF

180

100

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

A

IF

180

100

Ştiinţe ale comunicării

Ştiinţe ale informării şi documentării

A

IF

180

25

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (actorie)

A

IF

180

12

Teatrologie (management cultural)

A

IF

180

12

4

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane

Arte vizuale

Conservare şi restaurare

A

IF

180

20

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

75

Istorie

Istorie

A

IF

180

50

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

100

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

60

Sociologie

Resurse umane

AP

IF

180

75

Sociologie

A

IF

180

75

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

60

Comunicare şi relaţii publice

A

ID

180

50

Jurnalism

A

IF

180

50

Jurnalism

A

ID

180

50

Ştiinţe politice

Studii de securitate

A

IF

180

75

Ştiinţe politice

A

IF

180

50

Teologie

Teologie asistenţă socială (în limba germană)

AP

IF

180

25

Teologie protestantă pastorală

A

IF

240

10

Studiul patrimoniului

Studiul patrimoniului şi managementul bunurilor culturale

AP

IF

180

50

5

Facultatea de Inginerie

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

100

Tehnologia informaţiei

A

IF

240

50

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

60

Ingineria sistemelor

Ingineria sistemelor multimedia

A

IF

240

50

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

A

IF

240

60

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

50

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

50

Inginerie industrială

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

IF

240

60

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

140

Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor

A

IF

240

50

Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor (în limba engleză)

AP

IF

240

30

Inginerie industrială (în limba engleză)

AP

IF

240

50

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

AP

IF

240

50

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

80

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

ID

240

50

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

AP

IF

240

50

Mecatronică (în limba engleză)

AP

IF

240

50

Robotică

AP

IF

240

30

Mine, petrol şi gaze

Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor

A

IF

240

50

Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor

AP

IFR

240

60

6

Facultatea de Ştiinţe

Biologie

Biologie

A

IF

180

50

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

25

Sport şi performanţă motrică

A

IF

180

40

Informatică

Informatică

A

IF

180

80

Matematică

Matematică informatică

A

IF

180

100

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

100

Ecologie şi protecţia mediului (în limba engleză - Ecology and environment protection)

AP

IF

180

25

Fizica mediului

AP

IF

180

40

7

Facultatea de Medicină

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

75

Farmacie*1)

AP

IF

300

60

Medicină*1)

A

IF

360

120

Medicină dentară*1)

A

IF

360

30

Tehnică dentară

A

IF

180

25

8

Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului

Agronomie

Montanologie

A

IF

240

50

Montanologie

A

ID

240

50

Biotehnologii

Biotehnologii pentru industria alimentară

AP

IF

240

30

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în agricultură

A

IF

240

50

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

40

Ingineria produselor alimentare

A

IF

240

100

Ingineria produselor alimentare

A

ID

240

50

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

IF

240

50

9

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

120

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

ID

180

120

Administrarea afacerilor (în limba engleză - Business administration)

AP

IF

180

50

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

100

Economie

Economie generală

A

IF

180

50

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A

IF

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

125

Finanţe şi bănci

A

ID

180

120

Management

Management

A

IF

180

75

Management

A

ID

180

100

Marketing

Marketing

A

IF

180

50

Marketing

AP

ID

180

100

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

39. UNIVERSITATEA "ŞTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

75

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

60

Sănătate

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

AP

IF

180

30

Nutriţie şi dietetică

AP

IF

180

30

2

Facultatea de Inginerie Alimentară

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

140

Ingineria produselor alimentare

A

IF

240

130

Protecţia consumatorului şi a mediului

AP

IF

240

75

3

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

125

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

50

Inginerie electrică

Sisteme electrice

A

IF

240

50

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

50

Inginerie energetică

Managementul energiei

A

IF

240

50

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

A

IF

240

50

4

Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

AP

IF

240

30

Inginerie industrială

Ingineria şi managementul calităţii

A

IF

240

120

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

120

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

IF

240

26

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

50

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

IF

240

45

5

Facultatea de Istorie şi Geografie

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

50

Filosofie

Filosofie

A

IF

180

50

Geografie

Geografia turismului

A

IF

180

100

Geografia turismului

A

ID

180

50

Geografie

A

IF

180

60

Geografie

A

ID

180

60

Istorie

Istorie

A

IF

180

50

Muzeologie

A

IF

180

25

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

75

Ştiinţa mediului

Geografia mediului

A

IF

180

50

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

IF

180

75

6

Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării

Limbă şi literatură

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura germană/Limba şi literatura română

A

IF

180

100

Limba şi literatura franceză - O limbă şi literatură modernă (engleză, germană)

A

IF

180

70

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană, spaniolă, italiană)

A

IF

180

130

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană)

A

ID

180

50

Limba şi literatura ucraineană - O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză)/Limba şi literatura română

A

IF

180

35

Limba şi literatura franceză - O limbă şi literatură modernă (spaniolă, italiană)

AP

IF

180

50

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

50

7

Facultatea de Silvicultură

Silvicultură

Silvicultură

A

IF

240

100

Silvicultură

A

ID

240

75

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

50

8

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

100

Administrarea afacerilor

A

ID

180

60

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

100

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

ID

180

60

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

IF

180

50

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

100

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

75

Drept

Drept

A

IF

240

75

Economie

Economie generală şi comunicare economică

A

IF

180

50

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A

IF

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

75

Management

Management

A

IF

180

100

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

100

Administraţie publică

A

ID

180

75

Asistenţă managerială şi secretariat

A

IF

180

50

Asistenţă managerială şi secretariat

A

ID

180

60

9

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

100

40. UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

100

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

75

Management

Management

A

IF

180

100

Management

A

ID

180

75

Marketing

Marketing

A

IF

180

100

2

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Drept

Drept

A

IF

240

100

Drept

A

ID

240

100

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

50

3

Facultatea de Ştiinţe Politice, Litere şi Comunicare

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

IF

180

50

Limbă şi literatură

Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză/franceză

A

IF

180

75

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

AP

IF

180

50

4

Facultatea de Ştiinţe Umaniste

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

90

Istorie

Istorie

A

IF

180

75

Geografie

Geografie

A

IF

180

90

Geografia turismului

AP

IF

180

75

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

AP

IF

180

50

5

Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

100

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

70

6

Facultatea de Ştiinţe şi Arte

Chimie

Chimie

A

IF

180

40

Fizică

Fizică

A

IF

180

40

Matematică

Matematică informatică

A

IF

180

50

Muzică

Pedagogie muzicală

A

IF

180

30

7

Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică şi Tehnologia Informaţiei

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

40

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

45

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

IF

240

50

Inginerie electrică

Electrotehnică

A

IF

240

40

Inginerie energetică

Energetică industrială

A

IF

240

40

8

Facultatea de Ingineria Materialelor şi Mecanică

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

A

IF

240

70

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

IF

240

70

9

Facultatea de Ingineria Mediului şi Ştiinţa Alimentelor

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în agricultură

A

IF

240

110

Ingineria produselor alimentare

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A

IF

240

60

Inginerie chimică

Controlul şi securitatea produselor alimentare

AP

IF

240

60

Agronomie

Montanologie

AP

IF

240

45

10

Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie (Alexandria)

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

75

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

50

Agronomie

Agricultură

AP

IF

240

30

Ingineria sistemelor

Ingineria sistemelor multimedia

AP

IF

240

30

41. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCUŞI" DIN TÂRGU JIU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Inginerie şi Dezvoltare Durabilă

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

50

Inginerie energetică

Termoenergetică

A

IF

240

50

Managementul energiei

A

IF

240

50

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

75

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

50

Inginerie mecanică

Ingineria designului de produs

AP

IF

240

30

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

100

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

ID

180

60

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

60

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

75

Finanţe şi bănci

A

ID

180

75

Management

Management

A

IF

180

75

Management

A

ID

180

75

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

AP

IF

180

60

3

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Management Public

Istorie

Istorie

AP

IF

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

50

Sociologie

Sociologie

AP

IF

180

50

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

100

Limbă şi literatură

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română

AP

IF

180

60

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

AP

IF

180

50

4

Facultatea de Ştiinţe Juridice

Drept

Drept

A

IF

240

150

Drept

A

ID

240

75

5

Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

60

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

AP

IF

180

30

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

AP

IF

240

30

Moaşe*1)

AP

IF

240

30

Asistenţă de farmacie

AP

IF

180

30

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

42. UNIVERSITATEA "PETRU MAIOR" DIN TÂRGU MUREŞ

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Inginerie

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

50

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

60

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

IF

240

60

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

60

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

IF

240

50

2

Facultatea de Ştiinţe şi Litere

Informatică

Informatică

A

IF

180

75

Istorie

Istorie

A

IF

180

50

Limbă şi literatură

Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză

A

IF

180

100

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

A

IF

180

60

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP

IF

180

75

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

AP

IF

180

50

3

Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

100

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

100

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IFR

180

75

Drept

Drept

A

IF

240

100

Drept

A

IFR

240

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

100

Management

Management

A

IF

180

75

Management

A

IFR

180

75

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

100

43. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TÂRGU MUREŞ

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Medicină

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

50

Sănătate

Medicină**)*1)

A

IF

360

270

Medicină (în limba maghiară)*1)

A

IF

360

200

Medicină (în limba engleză)*1)

A

IF

360

100

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

100

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

A

IF

180

50

Nutriţie şi dietetică

A

IF

180

50

2

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară*1)

A

IF

360

140

Medicină dentară (în limba engleză)*1)

AP

IF

360

30

Tehnică dentară

A

IF

180

30

3

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie*1) (linia de studii română şi linia de studii maghiară)***)

A

IF

300

175

Asistenţă de farmacie

A

IF

180

40

Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic

AP

IF

180

40

**) Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării Naţionale.

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

***) 100 limba română şi 75 limba maghiară.

44. UNIVERSITATEA DE ARTE DIN TÂRGU MUREŞ

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Arte în Limba Română

Muzică

Pedagogie muzicală

A

IF

180

12

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (coregrafie)**)

AP

IF

180

12

Artele spectacolului (păpuşi - marionete)

A

IF

180

12

Teatrologie (Jurnalism teatral)

A

IF

180

12

Artele spectacolului (actorie)

A

IF

180

12

Artele spectacolului (regie)**)

A

IF

180

7

Arte vizuale

Scenografie şi eveniment artistic**)

A

IF

180

12

2

Facultatea de Arte în Limba Maghiară

Muzică

Pedagogie muzicală (în limba maghiară)

A

IF

180

13

Cinematografie şi media

Comunicare audiovizuală - multimedia (în limba maghiară)

AP

IF

180

20

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (coregrafie în limba maghiară)**)

AP

IF

180

12

Artele spectacolului (Păpuşi - marionete, în limba maghiară)

A

IF

180

12

Teatrologie (Jurnalism teatral, în limba maghiară)

A

IF

180

12

Artele spectacolului (actorie în limba maghiară)

A

IF

180

12

Artele spectacolului (regie în limba maghiară)**)

A

IF

180

10

Arte vizuale

Scenografie şi eveniment artistic (în limba maghiară)**)

A

IF

180

12

**) Se şcolarizează alternativ în cadrul Facultăţii de Arte în Limba Română, respectiv în cadrul Facultăţii de Arte în Limba Maghiară (în anul universitar 2016-2017 se şcolarizează astfel: în cadrul Facultăţii de Arte în Limba Română: Artele spectacolului (regie), Artele spectacolului (coregrafie); în cadrul Facultăţii de Arte în Limba Maghiară: Scenografie şi eveniment artistic.

45. UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Automatică şi Calculatoare

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

275

Calculatoare (în limba engleză)

A

IF

240

50

Informatică

Informatică

A

IF

180

100

Informatică

A

ID

180

100

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

275

2

Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

60

Inginerie chimică

Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie

A

IF

240

60

Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului

A

IF

240

32

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

IF

240

60

3

Facultatea de Construcţii

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii

A

IF

240

70

Inginerie civilă

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

A

IF

240

145

Căi ferate, drumuri şi poduri

A

IF

240

140

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

IF

240

200

Inginerie civilă (în limba engleză)

A

IF

240

60

Inginerie civilă (în limba germană)

A

IF

240

50

Inginerie sanitară şi protecţia mediului

A

IF

240

50

Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală

A

IF

240

40

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

IF

240

60

4

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism

Arhitectură

Arhitectură*1)

A

IF

360

130

Mobilier şi amenajări interioare

AP

IF

180

25

5

Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Electronică aplicată

A

IF

240

150

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

IF

240

150

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

ID

240

50

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba engleză)

A

IF

240

60

6

Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică

Inginerie electrică

Electrotehnică

A

IF

240

110

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

IF

240

120

7

Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

IF

240

30

Inginerie economică în construcţii

AP

IF

240

50

Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic

A

IF

240

60

Inginerie economică în industria chimică şi de materiale

AP

IF

240

40

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

40

8

Facultatea de Mecanică

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

IF

240

120

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

A

IF

240

60

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

A

IF

240

80

Inginerie industrială

Ingineria sudării

A

IF

240

30

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

IF

240

100

Tehnologia construcţiilor de maşini

AP

IFR

240

60

Inginerie mecanică

Inginerie mecanică

A

IF

240

100

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

IF

240

30

Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice

A

IF

240

30

Sisteme şi echipamente termice

A

IF

240

30

Vehicule pentru transportul feroviar

A

IF

240

60

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

IF

240

60

Robotică

A

IF

240

60

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie medicală

A

IF

240

45

9

Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare

A

IF

180

60

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

75

Comunicare şi relaţii publice

AP

ID

180

75

10

Facultatea de Inginerie din Hunedoara

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

IF

240

60

Ingineria materialelor

Ingineria elaborării materialelor metalice

A

IF

240

30

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

55

Inginerie electrică şi calculatoare

AP

IF

240

50

Inginerie şi management

Inginerie economică în domeniul mecanic

A

IF

240

30

Inginerie economică în industria chimică şi de materiale

A

IF

240

30

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică industrială

A

IF

240

70

Ingineria mediului

Ingineria valorificării deşeurilor

AP

IF

240

30

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

46. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI "REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI" DIN TIMIŞOARA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Agricultură

Agronomie

Agricultură

A

IF

240

100

Agricultură (în limba engleză)

AP

IF

240

50

Agricultură

AP

IFR

240

50

Protecţia plantelor

A

IF

240

30

Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industria alimentară

AP

IF

240

50

Biologie

Biologie

A

IF

180

60

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în agricultură

A

IF

240

100

Ingineria şi protecţia mediului în agricultură

AP

IFR

240

75

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

IF

240

50

Inginerie mecanică

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

IF

240

50

2

Facultatea de Horticultură şi Silvicultură

Biotehnologii

Inginerie genetică

A

IF

240

40

Horticultură

Horticultură

A

IF

240

75

Horticultură

AP

IFR

240

50

Peisagistică

A

IF

240

50

Silvicultură

Silvicultură

A

IF

240

80

3

Facultatea de Management Agricol

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie economică în agricultură

A

IF

240

60

Inginerie economică în agricultură

A

ID

240

75

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

IF

240

60

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

ID

240

150

Inginerie şi management

Inginerie şi management în industria turismului

AP

IF

240

50

4

Facultatea de Medicină Veterinară

Medicină veterinară

Medicină veterinară*1)

A

IF

360

150

Medicină veterinară (în limba engleză)*1)

A

IF

360

30

5

Facultatea de Tehnologia Produselor Agroalimentare

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

75

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

IFR

240

50

Extracte şi aditivi naturali alimentari

A

IF

240

50

Ingineria produselor alimentare

A

IF

240

50

Ingineria produselor alimentare

AP

IFR

240

50

Protecţia consumatorului şi a mediului

AP

IF

240

75

6

Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii

Biotehnologii

Biotehnologii agricole

A

IF

240

60

Zootehnie

Zootehnie

A

IF

240

80

Zootehnie

AP

IFR

240

30

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

47. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Arte şi Design

Arte vizuale

Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii)

A

IF

180

40

Arte plastice (pictură, grafică, sculptură)

A

IF

180

100

Ceramică - sticlă - metal

A

IF

180

31

Conservare şi restaurare

A

IF

180

15

Design

A

IF

180

75

Istoria şi teoria artei

A

IF

180

15

Modă - design vestimentar

A

IF

180

40

Arte decorative

AP

IF

180

30

2

Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie

Biologie

Biochimie

A

IF

180

60

Biologie

A

IF

180

60

Chimie

Chimie

A

IF

180

50

Chimie (în limba engleză)

A

IF

180

25

Chimie informatică

AP

IF

180

25

Geografie

Geografia turismului

A

IF

180

70

Geografie

A

IF

180

50

Planificare teritorială

A

IF

180

50

Ştiinţa mediului

Chimia mediului

A

IF

180

30

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

40

Ştiinţa mediului

A

IF

180

30

3

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

550

Drept

A

IFR

240

100

4

Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

125

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

IF

180

100

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

200

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

50

Contabilitate şi informatică de gestiune (în limba germană)

AP

IF

180

50

Economie

Economie generală şi comunicare economică

A

IF

180

75

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

IF

180

100

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

200

Finanţe şi bănci

A

ID

180

50

Finanţe şi bănci (în limba engleză)

A

IF

180

50

Management

Management

A

IF

180

200

Management

A

ID

180

100

Management (în limba franceză)

A

IF

180

50

Marketing

Marketing

A

IF

180

125

5

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

75

Educaţie fizică şi sportivă

A

IFR

180

75

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

75

6

Facultatea de Fizică

Fizică

Fizică

A

IF

180

35

Fizică informatică

A

IF

180

50

Fizică medicală

A

IF

180

50

7

Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie

Istorie

Istorie

A

IF

180

50

Limbă şi literatură

Filologie clasică - Limba şi literatura română/O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă)

A

IF

180

20

Limba şi literatura engleză - Limbi şi literaturi moderne (franceză, germană, italiană, spaniolă)/Limba şi literatura latină/Limba şi literatura română

A

IF

180

100

Limba şi literatura franceză - Limbi şi literaturi moderne (engleză, germană, italiană, spaniolă)/Limba şi literatura latină/Limba şi literatura română

A

IF

180

35

Limba şi literatura germană - Limbi şi literaturi moderne (engleză, franceză, italiană, spaniolă)/Limba şi literatura latină/Limba şi literatura română

A

IF

180

30

Limba şi literatura română - Limbi şi literaturi moderne (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă)/Limba şi literatura latină

A

IF

180

150

Limba şi literatura rusă - Limbi şi literaturi moderne (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă)/Limba şi literatura latină/Limba şi literatura română

A

IF

180

20

Limba şi literatura sârbă şi croată - Limbi şi literaturi moderne (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă)/Limba şi literatura latină/Limba şi literatura română

A

IF

180

20

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

A

IF

180

100

Studii culturale

Studii culturale

A

IF

180

25

Teologie

Teologie ortodoxă didactică

A

IF

180

25

Teologie ortodoxă pastorală

A

IF

240

50

8

Facultatea de Matematică şi Informatică

Informatică

Informatică

A

IF

180

200

Informatică (în limba engleză)

A

IF

180

150

Informatică aplicată

A

IF

180

200

Matematică

Matematică

A

IF

180

75

Matematică informatică

A

IF

180

75

Matematici aplicate

A

IF

180

75

9

Facultatea de Muzică şi Teatru

Muzică

Interpretare muzicală - canto

A

IF

240

15

Interpretare muzicală - instrumente

A

IF

240

25

Pedagogie muzicală

A

IF

180

18

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (actorie)

A

IF

180

14

Artele spectacolului (actorie) (în limba germană)

A

IF

180

10

10

Facultatea de Sociologie şi Psihologie

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

100

Asistenţă socială

A

ID

180

50

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

250

Sociologie

Resurse umane

AP

IF

180

50

Sociologie

A

IF

180

100

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

60

Pedagogie

A

IF

180

50

Psihopedagogie specială

A

IF

180

50

11

Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării

Filosofie

Filosofie

A

IF

180

25

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

100

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

100

Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba germană)

A

IF

180

70

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

110

Jurnalism

A

IF

180

80

Publicitate

AP

IF

180

50

Ştiinţe ale informării şi documentării

A

IF

180

25

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

IF

180

100

48. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "VICTOR BABEŞ" DIN TIMIŞOARA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Medicină

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

100

Asistenţă medicală generală (la Lugoj) *1)

AP

IF

240

75

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

A

IF

180

80

Medicină*1)

A

IF

360

525

Medicină (în limba engleză)*1)

A

IF

360

100

Medicină (în limba franceză)*1)

AP

IF

360

40

Nutriţie şi dietetică

A

IF

180

25

2

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Asistenţă de profilaxie stomatologică

AP

IF

180

20

Medicină dentară*1)

A

IF

360

150

Medicină dentară (în limba engleză)*1)

AP

IF

360

30

Tehnică dentară

A

IF

180

55

3

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie*1)

A

IF

300

160

Farmacie (în limba franceză)*1)

A

IF

300

60

Asistenţă de farmacie (la Lugoj)

AP

IF

180

60

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

49. ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Mecatronică şi Sisteme Integrate de Armament

Ingineria autovehiculelor

Blindate, automobile şi tractoare

A

IF

240

50

Echipamente şi sisteme de comandă şi control pentru autovehicule

AP

IF

240

50

Inginerie aerospaţială

Aeronave şi motoare de aviaţie

A

IF

240

50

Echipamente şi instalaţii de aviaţie

A

IF

240

25

Inginerie civilă

Construcţii şi fortificaţii

A

IF

240

25

Drumuri, poduri şi infrastructuri militare

AP

IF

240

15

Inginerie de armament, rachete şi muniţii

Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului

A

IF

240

25

Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi sisteme de salvare

A

IF

240

25

Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi

A

IF

240

25

Materiale energetice şi apărare CBRN

AP

IF

240

15

Inginerie genistică

Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare

A

IF

240

25

Inginerie geodezică

Topogeodezie şi automatizarea asigurării topogeodezice

A

IF

240

25

2

Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională

A

IF

240

85

Ingineria sistemelor

Ingineria şi securitatea sistemelor informatice militare

A

IF

240

30

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Echipamente şi sisteme electronice militare

A

IF

240

50

Comunicaţii pentru apărare şi securitate

A

IF

240

50

50. UNIVERSITATEA NAŢIONALA DE APĂRARE "CAROL I" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Comandă şi Stat Major

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Conducere interarme - forţe aeriene

A

IF

180

25

Conducere interarme - forţe terestre

A

IF

180

25

Logistică

A

IF

180

25

Conducere militară

AP

IF

180

25

2

Facultatea de Securitate şi Apărare

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Securitate şi apărare

AP

IF

180

50

Comunicare publică şi interculturală în domeniul securităţii şi apărării

AP

IF

180

33

Sisteme informaţionale

AP

IF

180

25

51. ACADEMIA NAŢIONALA DE INFORMAŢII "MIHAI VITEAZUL" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Informaţii

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Comunicare şi relaţii publice - informaţii

A

IF

180

25

Psihologie - informaţii

A

IF

180

75

2

Facultatea de Studii de Intelligence

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Studii de securitate şi informaţii

A

IF

180

75

52. ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Poliţie

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Ordine şi siguranţă publică

A

IF

180

340

Ordine şi siguranţă publică

A

IFR

180

50

2

Facultatea de Poliţie de Frontieră

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Ordine şi siguranţă publică

A

IF

180

80

3

Facultatea de Jandarmi

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Ordine şi siguranţă publică

A

IF

180

70

4

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative

Drept

Drept

A

IF

240

250

Drept

AP

ID

240

100

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

IF

180

100

5

Facultatea de Pompieri

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii - pompieri

A

IF

240

50

6

Facultatea de Arhivistică

Istorie

Arhivistică

A

IF

180

35

53. ACADEMIA FORŢELOR AERIENE "HENRI COANDĂ" DIN BRAŞOV

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Management Aeronautic

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Managementul organizaţiei

A

IF

180

53

Management în aviaţie

A

IF

180

60

Managementul traficului aerian

A

IF

180

60

Managementul sistemelor de rachete şi artilerie antiaeriene

AP

IF

180

50

54. ACADEMIA NAVALĂ "MIRCEA CEL BĂTRÂN" DIN CONSTANŢA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Inginerie Marină

Inginerie electrică

Electromecanică

A

IF

240

60

Electromecanică

A

IFR

240

60

Inginerie marină şi navigaţie

Electromecanică navală

A

IF

240

100

Electromecanică navală

A

IFR

240

125

Navigaţie, hidrografie şi echipamente navale

A

IF

240

50

2

Facultatea de Navigaţie şi Management Naval

Inginerie şi management

Inginerie şi management naval şi portuar

A

IF

240

75

Inginerie marină şi navigaţie

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial

A

IF

240

120

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial

A

IFR

240

125

55. ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE "NICOLAE BĂLCESCU" DIN SIBIU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Management Militar

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

50

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Management economico-financiar

A

IF

180

75

Managementul sistemelor de comunicaţii militare

AP

IF

180

75

2

Facultatea de Ştiinţe Militare

Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică

Managementul organizaţiei

A

IF

180

200

ANEXA nr. 3: Structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2016-2017

1. UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative

Drept

Drept

A

IF

240

350

Drept

A

IFR

240

300

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

100

Administraţie publică

AP

IFR

180

100

2

Facultatea de Management Turistic şi Comercial

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

600

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IFR

180

350

3

Facultatea de Istorie

Istorie

Istorie

A

IF

180

150

Istorie

A

IFR

180

75

4

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

IF

180

250

Economie şi afaceri internaţionale

A

IFR

180

200

5

Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

IF

180

150

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

210

Finanţe şi bănci

A

IFR

180

180

6

Facultatea de Ştiinţe Politice

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

125

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

IF

180

75

Ştiinţe politice

A

IFR

180

150

7

Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine

Limbă şi literatură

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura modernă B (franceză, rusă, chineză,turcă)

AP

IF

180

25

Limba şi literatura engleză - Limbi şi literaturi moderne (germană, arabă, italiană, japoneză, spaniolă)

A

IF

180

50

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura modernă B (rusă, chineză, turcă)

AP

IF

180

25

Limba şi literatura franceză - Limbi şi literaturi moderne (engleză, germană, arabă, italiană, japoneză, spaniolă)

A

IF

180

50

Limba şi literatura germană - Limba şi literatura modernă B (franceză, rusă, chineză,turcă)

AP

IF

180

25

Limba şi literatura germană - Limbi şi literaturi moderne (engleză, arabă, italiană, japoneză, spaniolă)

A

IF

180

50

Limba şi literatura română - O limbă şi literatura modernă (engleză, franceză, spaniolă, italiană, arabă, japoneză, rusă, chineză, turcă)

AP

IF

180

25

8

Facultatea de Drept din Cluj-Napoca

Drept

Drept

A

IF

240

200

Drept

A

IFR

240

150

9

Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj - Napoca

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

75

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IFR

180

150

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IFR

180

75

10

Facultatea de Geografia Turismului din Sibiu

Geografie

Geografia turismului

A

IF

180

150

11

Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Timişoara

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

100

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IFR

180

150

12

Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Constanţa

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

100

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IFR

180

150

13

Facultatea de Ştiinţe Economice din Braşov

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

IF

180

100

Economie şi afaceri internaţionale

A

IFR

180

150

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

125

Finanţe şi bănci

A

IFR

180

150

14

Facultatea de Marketing

Marketing

Marketing

AP

IF

180

100

15

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

AP

IF

180

125

2. UNIVERSITATEA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

450

Drept

A

ID

240

100

2

Facultatea de Finanţe-Bănci, Contabilitate şi Administrarea Afacerilor

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

120

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

100

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

150

Finanţe şi bănci

A

ID

180

75

3

Facultatea de Psihologie

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

200

Psihologie

A

ID

180

100

4

Facultatea de Informatică

Informatică

Informatică

A

IF

180

100

Informatică

A

ID

180

100

5

Facultatea de Medicină

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

A

IF

240

50

Medicină*1)

A

IF

360

125

6

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară*1)

A

IF

360

100

Tehnică dentară

A

IF

180

25

7

Facultatea de Ştiinţe Sociale, Politice şi Umaniste

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

IF

180

60

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP

IF

180

50

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

AP

IF

180

100

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

AP

IF

180

150

8

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie*1)

AP

IF

300

50

9

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice - Târgu Jiu

Drept

Drept

A

IF

240

150

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

IF

180

50

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

100

Economie

Economia mediului

AP

IF

180

50

10

Facultatea de Asistenţă Medicală - Târgu Jiu

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

AP

IF

240

60

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

3. UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

450

Drept

A

ID

240

150

Drept european şi internaţional

A

IF

240

200

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

120

Administrarea afacerilor

AP

ID

180

50

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

250

Finanţe şi bănci

A

ID

180

50

3

Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

75

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

150

Administraţie publică

A

ID

180

75

Poliţie locală

AP

IF

180

50

4. UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

250

Drept

A

IFR

240

125

2

Facultatea de Economia Turismului Intern şi Internaţional

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

450

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IFR

180

75

3

Facultatea de Informatică Managerială

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

IF

180

400

Informatică economică (în limba engleză)

A

IF

180

100

4

Facultatea de Management - Marketing

Management

Management

A

IF

180

300

Management

A

IFR

180

75

Marketing

Marketing

A

IF

180

250

Marketing

A

IFR

180

75

5

Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar-Bancare Interne şi Internaţionale

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A

IF

180

200

Afaceri internaţionale

A

IFR

180

75

Afaceri internaţionale (în limba engleză)

A

IF

180

150

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

325

Finanţe şi bănci

A

IFR

180

75

6

Facultatea de Studii Economice Europene

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

IF

180

150

5. UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti

Fizică

Fizică

A

IF

180

30

Informatică

Informatică

A

IF

180

30

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

100

2

Facultatea de Ştiinţe Sociale, Umaniste şi ale Naturii

Geografie

Geografie

A

IF

180

35

Istorie

Istorie

A

IF

180

50

Limbă şi literatură

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, japoneză)

A

IF

180

50

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

IF

180

75

3

Facultatea de Ştiinţe Juridice

Drept

Drept

A

IF

240

100

4

Facultatea de Jurnalism, Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

200

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

IF

180

350

5

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

50

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

ID

180

50

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

50

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

ID

180

50

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A

IF

180

50

Afaceri internaţionale

A

ID

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

80

Finanţe şi bănci

A

ID

180

50

Management

Management

A

IF

180

100

Management

A

ID

180

75

6

Facultatea de Arte

Cinematografie şi media

Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV)

A

IF

180

100

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (actorie)

A

IF

180

25

6. UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Arhitectură

Arhitectură

Arhitectură*1)

A

IF

360

120

Arhitectură (în limba engleză)*1)

AP

IF

360

50

2

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

150

Educaţie fizică şi sportivă

AP

IFR

180

75

Sport şi performanţă motrică

AP

IF

180

60

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

IF

180

150

Kinetoterapie şi motricitate specială

AP

IFR

180

50

3

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura engleză - Limbi şi literaturi moderne (franceză, germană, spaniolă, italiană, rusă)/clasică (latină)

A

IF

180

50

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)

A

IF

180

150

Limba şi literatura română - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)

A

IFR

180

75

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura română

AP

IF

180

75

4

Facultatea de Inginerie, Informatică şi Geografie

Geografie

Geografie

A

IF

180

125

Geografie

AP

ID

180

75

Informatică

Informatică

A

IF

180

100

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Tehnologia informaţiei

AP

IF

240

60

5

Facultatea de Medicină Veterinară

Medicină veterinară

Medicină veterinară*1)

A

IF

360

50

6

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

200

Psihologie

AP

IFR

180

125

Psihologie

AP

ID

180

75

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

AP

IF

180

100

7

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

100

Psihologie

AP

IFR

180

50

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

AP

IF

180

75

Pedagogie

A

IF

180

100

Pedagogie

AP

ID

180

50

8

Facultatea de Ştiinţe Economice

Marketing

Marketing

A

IF

180

300

Marketing

AP

ID

180

75

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii

AP

IF

180

100

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

300

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

ID

180

120

Management

Management

A

IF

180

100

Management

AP

IFR

180

75

Management

AP

ID

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

150

Finanţe şi bănci

AP

IFR

180

100

Finanţe şi bănci

AP

ID

180

100

9

Facultatea de Ştiinţe Economice, Câmpulung Muscel

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

125

10

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative, Braşov

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IFR

180

75

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

ID

180

50

Management

Management

A

IF

180

100

Management

A

IFR

180

75

Management

AP

ID

180

50

Drept

Drept

A

IF

240

100

Drept

AP

IFR

240

100

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

100

11

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative, Craiova

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

150

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

IFR

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

100

Finanţe şi bănci

A

IFR

180

50

Management

Management

AP

IF

180

75

Drept

Drept

A

IF

240

150

Drept

AP

IFR

240

75

Drept

AP

ID

240

75

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

60

Administraţie publică

AP

IFR

180

50

Administraţie publică

AP

ID

180

50

Poliţie locală

AP

IF

180

50

12

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice, Constanţa

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Politice şi Administrative

Drept

Drept

A

IF

240

300

Drept

A

IFR

240

100

Ştiinţe administrative

Poliţie locală

AP

IF

180

50

Administraţie publică

A

IF

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

100

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

IFR

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

ID

180

50

14

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP

IF

180

60

Jurnalism

A

IF

180

100

Istorie

Arhivistică

AP

IF

180

75

Sociologie

Resurse umane

AP

IF

180

75

Muzică

Pedagogie muzicală

A

IF

180

60

Pedagogie muzicală

A

IFR

180

50

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

7. UNIVERSITATEA "BIOTERRA" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Management Agroturistic

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

IF

240

300

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

IFR

240

150

2

Facultatea de Management Agroturistic din Focşani

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

A

IF

240

100

3

Facultatea de Management Agroturistic din Alexandria

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

AP

IF

240

150

4

Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

A

IF

240

75

5

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

100

Drept

A

IFR

240

60

6

Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

150

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IFR

240

100

Protecţia consumatorului şi a mediului

AP

IF

240

90

7

Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare din Alexandria

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

75

8

Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare din Slobozia

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

IF

240

75

9

Facultatea de Management Agroturistic din Buzău

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

AP

IF

240

50

10

Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare din Buzău

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

IF

240

50

8. UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Drept

Drept

A

IF

240

300

Drept

A

IFR

240

100

Drept

AP

ID

240

75

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

IF

180

100

2

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

100

Kinetoterapie

Kinetoterapie şi motricitate specială

AP

IF

180

100

3

Facultatea de Inginerie Managerială şi a Mediului

Ingineria mediului

Ingineria mediului

AP

IF

240

50

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

IF

240

100

4

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

AP

IF

180

100

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

100

Finanţe şi bănci

A

IFR

180

75

Finanţe şi bănci

AP

ID

180

75

5

Facultatea de Ecologie şi Protecţia Mediului

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

IF

180

150

Ecologie şi protecţia mediului

AP

IFR

180

50

6

Facultatea de Psihologie

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

80

Psihologie

AP

IFR

180

50

7

Facultatea de Ştiinţele Comunicării

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

100

Comunicare şi relaţii publice

AP

IFR

180

50

9. UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE "GHEORGHE CRISTEA" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative

Drept

Drept

A

IF

240

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

50

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

25

2

Facultatea de Arte şi Ştiinţe

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (coregrafie)

A

IF

180

30

Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti este monitorizată în baza Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 669/2014 pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare a Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti până la data de 8 iunie 2016.

10. UNIVERSITATEA "ATHENAEUM" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

75

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

50

Marketing

Marketing

AP

IF

180

150

2

Facultatea de Administraţie Publică

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

50

11. UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Finanţe şi Contabilitate

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

90

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

180

2

Facultatea de Management - Marketing

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

120

Management

Management

A

IF

180

300

Marketing

Marketing

A

IF

180

200

12. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC DIN BUCUREŞTI

Specializările/Programele de studii universitare de licenţă din structura instituţiei de învăţământ superior au intrat în lichidare începând cu anul universitar 2014-2015.

13. INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Teologie

Teologie

Teologie baptistă pastorală

A

IF

240

25

Teologie baptistă pastorală

A

ID

240

50

14. INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Teologie Penticostală

Teologie

Teologie penticostală pastorală

A

IF

240

50

15. UNIVERSITATEA FINANCIAR-BANCARĂ DIN BUCUREŞTI

Specializările/Programele de studii universitare de licenţă din structura instituţiei de învăţământ superior au intrat în lichidare începând cu anul universitar 2014-2015.

16. INSTITUTUL DE ADMINISTRARE A AFACERILOR DIN BUCUREŞTI - Învăţământ universitar - ciclul II

Domeniul de master

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor - Executive MBA

A

IF

120

75

Administrarea afacerilor - Master of Business Administration

A

IF

120

25

17. UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIŞ" DIN ARAD

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Juridice

Drept

Drept

A

IF

240

75

2

Facultatea de Ştiinţe Economice, Informatică şi Inginerie

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

50

Administrarea afacerilor (în limba engleză)

A

IF

180

50

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Sebiş)

A

IF

180

50

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

50

Contabilitate şi informatică de gestiune (la Baia Mare)

AP

IF

180

50

Contabilitate şi informatică de gestiune (la Satu Mare)

A

IF

180

100

Marketing

Marketing

A

IF

180

50

Marketing (la Baia Mare)

A

IF

180

25

Marketing (la Marghita)

A

IF

180

50

Marketing (la Satu Mare)

A

IF

180

75

Marketing (la Zalău)

A

IF

180

30

Management

Managementul dezvoltării rurale durabile (la Baia Mare)

AP

IF

180

50

Geografie

Geografia turismului (la Baia Mare)

A

IF

180

60

Informatică

Informatică

A

IF

180

75

Informatică

AP

IFR

180

50

Informatică (în limba engleză)

A

IF

180

30

Silvicultură

Silvicultură

A

IF

240

60

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului (la Zalău)

AP

IF

180

30

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţie publică şi agroturism (la Satu Mare)

AP

IF

240

50

3

Facultatea de Medicină

Sănătate

Medicină*1)**)

A

IF

360

100

Medicină (în limba engleză)*1)**)

A

IF

360

60

Medicină (în limba franceză)*1)**)

A

IF

360

40

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

A

IF

180

60

Biologie

Biologie

A

IF

180

60

4

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară*1)**)

A

IF

360

100

Tehnică dentară

A

IF

180

30

5

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie*1)**)

A

IF

300

75

Nutriţie şi dietetică

AP

IF

180

45

6

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane şi Educaţie Fizică şi Sport

Istorie

Istorie

A

IF

180

40

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate (câte două limbi străine dintre: engleză, franceză şi germană)

A

IF

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene (la Satu Mare)

AP

IF

180

30

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

50

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

50

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

50

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

50

Psihologie

AP

ID

180

20

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

50

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Satu Mare)

AP

IF

180

50

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (la Baia Mare)

AP

IF

180

50

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

**) Specializări evaluate de către Agenţia de Acreditare în Domeniul Sănătăţii şi Ştiinţelor Sociale din Germania AHPGS.

18. UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACĂU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

50

Management

Management

A

IF

180

75

Drept

Drept

AP

IF

240

75

19. UNIVERSITATEA "GEORGE BARIŢIU" DIN BRAŞOV

Specializările/Programele de studii universitare de licenţă din structura instituţiei de învăţământ superior intră în lichidare începând cu anul universitar 2016-2017.

20. UNIVERSITATEA "AVRAM IANCU" DIN CLUJ-NAPOCA

Specializările/Programele de studii universitare de licenţă din structura instituţiei de învăţământ superior intră în lichidare începând cu anul universitar 2016-2017.

21. UNIVERSITATEA "BOGDAN VODA" DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

IF

180

100

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

150

Management

Management

A

IF

180

100

Management

A

IFR

180

40

Management (la Timişoara)

AP

IF

180

75

2

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

80

Drept

AP

IFR

240

50

3

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

IF

180

90

22. INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Teologie

Teologie

Teologie protestantă pastorală (în limba maghiară)**)

A

IF

240

50

**) A funcţionat şi înainte de 1989.

23. UNIVERSITATEA "SAPIENTIA" DIN CLUJ-NAPOCA**)

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe şi Arte

Cinematografie şi media

Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie)

A

IF

180

25

Drept

Drept

AP

IF

240

40

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

40

Ştiinţa mediului

Ştiinţa mediului

A

IF

180

25

2

Facultatea de Ştiinţe Economice, Socio - Umane şi Inginereşti din Miercurea-Ciuc

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului în industrie

A

IF

240

30

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

A

IF

240

40

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

AP

IF

240

30

Sociologie

Sociologie

A

IF

180

50

Resurse umane

AP

IF

180

25

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

50

Biotehnologii

Biotehnologii pentru industria alimentară

AP

IF

240

45

Inginerie genetică

AP

IF

240

25

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

AP

IF

180

30

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

50

Economie

Economie agroalimentară

A

IF

180

30

Economie generală

A

IF

180

75

Limbă şi literatură

Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză

A

IF

180

50

Literatură universală şi comparată - Limba şi literatura engleză

AP

IF

180

30

Marketing

Marketing

AP

IF

180

30

3

Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste din Târgu Mureş

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

IF

240

50

Horticultură

Horticultură

A

IF

240

50

Peisagistică

AP

IF

240

40

Informatică

Informatică

A

IF

180

50

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

IF

240

40

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

AP

IF

240

50

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

AP

IF

240

50

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare

A

IF

180

50

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

IF

240

50

Ştiinţe administrative

Servicii şi politici de sănătate publică (Public Health)

AP

IF

180

50

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

50

Agronomie

Agricultură (la Sfântu Gheorghe)

AP

IF

240

30

**) Activitatea didactică la specializările instituţiei se desfăşoară în limba maghiară.

24. UNIVERSITATEA "ANDREI ŞAGUNA" DIN CONSTANŢA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Drept

Drept

A

IF

240

75

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

75

2

Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

50

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

IF

180

75

3

Facultatea de Psihosociologie

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

100

4

Facultatea de Ştiinţe Economice

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

50

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

150

Management

Management

A

IF

180

200

Marketing

Marketing

AP

IF

180

30

25. UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAŢI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

200

Drept

A

IFR

240

75

Drept

A

ID

240

100

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

125

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

ID

180

100

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba engleză)

AP

IF

180

50

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

100

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

IFR

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

50

Finanţe şi bănci

A

ID

180

100

Finanţe şi bănci

AP

IFR

180

75

3

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Internaţionale

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

50

Ştiinţe administrative

Asistenţă managerială şi secretariat

AP

IF

180

100

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

50

Comunicare şi relaţii publice

A

ID

180

75

26. UNIVERSITATEA "MIHAIL KOGĂLNICEANU" DIN IAŞI

Specializările/Programele de studii universitare de licenţă din structura instituţiei de învăţământ superior au intrat în lichidare începând cu anul universitar 2014 - 2015.

27. UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Asistenţă Socială şi Sociologie

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

125

2

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

150

3

Facultatea de Economie

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

60

Finanţe şi bănci

A

IFR

180

50

Marketing

Marketing

A

IF

180

50

4

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

150

5

Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

IF

180

100

28. UNIVERSITATEA "APOLLONIA" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Asistenţă medicală generală*1)

AP

IF

240

40

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

AP

IF

180

20

Tehnică dentară

AP

IF

180

30

2

Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

25

Jurnalism

A

IF

180

25

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

29. UNIVERSITATEA EUROPEANA "DRĂGAN" DIN LUGOJ

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

75

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

150

30. UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Economice

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

100

Management

Management

A

IF

180

50

2

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrativ

Drept

Drept

A

IF

240

100

Ştiinţe administrative

Poliţie locală

A

IF

180

80

31. UNIVERSITATEA "EMANUEL" DIN ORADEA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Teologie

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

40

Limbă şi literatură

Limba şi literatura română - Limba şi literatura engleză

A

IF

180

20

Muzică

Pedagogie muzicală

A

IF

180

20

Teologie

Teologie baptistă pastorală

A

IF

240

40

2

Facultatea de Management

Management

Management

A

IF

180

40

32. UNIVERSITATEA CREŞTINA "PARTIUM" DIN ORADEA**)

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane

Asistenţă socială

Asistenţă socială*

A

IF

180

50

Filosofie

Filosofie (în limba maghiară)

A

IF

180

25

Limbă şi literatură

Limba şi literatura engleză

A

IF

180

40

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română

A

IF

180

30

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura germană

AP

IF

180

35

Limba şi literatura maghiară - Limba şi literatura română

AP

IF

180

35

Limba şi literatura maghiară - Limba şi literatura engleză

AP

IF

180

35

Limba şi literatura germană

A

IF

180

35

Limba şi literatura maghiară

AP

IF

180

35

Limba şi literatura germană - Limba şi literatura maghiară

AP

IF

180

35

Sociologie

Sociologie (în limba maghiară)

A

IF

180

35

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (în limba maghiară)

AP

IF

180

35

Teologie

Teologie asistenţă socială*

AP

IF

180

35

2

Facultatea de Arte

Arte vizuale

Arte plastice (grafică)*

A

IF

180

35

Muzică

Pedagogie muzicală*

A

IF

180

25

3

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor*

A

IF

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci*

AP

IF

180

50

Management

Management*

A

IF

180

75

**) Activitatea didactică la specializările instituţiei se desfăşoară în limba maghiară.

33. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCOVEANU" DIN PITEŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice

Management

Management

A

IF

180

100

Management

A

IFR

180

100

Management (în limba engleză)

AP

IF

180

75

Marketing

Marketing

A

IF

180

100

2

Facultatea de Finanţe-Contabilitate

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

150

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IFR

180

100

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

150

3

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Administrative şi ale Comunicării

Drept

Drept

A

IF

240

80

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

100

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

IF

180

75

Jurnalism

A

IF

180

60

4

Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice din Brăila

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

75

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IFR

180

100

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

75

Management

Management

A

IF

180

100

Management

A

IFR

180

100

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

60

5

Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice din Râmnicu Vâlcea

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

200

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

100

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IFR

180

100

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

100

Management

Management

A

IF

180

200

Management

A

IFR

180

100

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

60

34. UNIVERSITATEA "ROMANO-GERMANA" DIN SIBIU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii

A

IF

180

75

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

50

Management

Management

A

IF

180

125

2

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Drept

Drept

A

IF

240

100

35. UNIVERSITATEA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN TÂRGU MUREŞ

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

200

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

100

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (în limba engleză)

AP

IF

180

100

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

IF

180

150

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

100

3

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

100

4

Facultatea de Geografie

Geografie

Geografia turismului

A

IF

180

120

36. UNIVERSITATEA "MIHAI EMINESCU" DIN TIMIŞOARA

Specializările/Programele de studii universitare de licenţă din structura instituţiei de învăţământ superior au intrat în lichidare începând cu anul universitar 2014-2015.

37. UNIVERSITATEA "TIBISCUS" DIN TIMIŞOARA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

0

1

2

3

4

5

6

7

1

Facultatea de Ştiinţe Economice

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

50

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IFR

180

100

2

Facultatea de Calculatoare şi Informatică Aplicată

Informatică

Informatică

A

IF

180

75

3

Facultatea de Drept şi Administraţie Publică

Drept

Drept

A

IF

240

100

4

Facultatea de Psihologie

Psihologie

Psihologie

A

IF

180

50

ANEXA nr. 4: Specializările/Programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2016-2017

1. INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST DIN CERNICA - ILFOV

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare) *A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

30

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

IF

180

30

Teologie

Teologie adventistă pastorală

A

IF

240

30

2. FUNDAŢIA "ŞTEFAN LUPAŞCU" - INSTITUTUL DE STUDII EUROPENE DIN IAŞI

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare) *A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

50

Management

Management

A

IF

180

50

3. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC FRANCISCAN DIN ROMAN

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare) *A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Filosofie

Filosofie

AP

IF

180

40

Teologie

Teologie romano-catolică pastorală

A

IF

240

25

4. FUNDAŢIA "ACADEMIA COMERCIALĂ" DIN SATU MARE

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare) *A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

100

Management

Management

A

IF

180

100

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

100

5. FUNDAŢIA UNIVERSITARA "ALMA MATER" - UNIVERSITATEA "ALMA MATER" DIN SIBIU

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare) *A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii

A

IF

180

75

Management

Management

A

IF

180

75

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

60

6. FUNDAŢIA PENTRU CULTURA ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT "IOAN SLAVICI" - UNIVERSITATEA "IOAN SLAVICI" DIN TIMIŞOARA

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare) *A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

100

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

IF

180

75

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Tehnologia informaţiei

A

IF

240

75

7. FUNDAŢIA "GAUDEAMUS" - UNIVERSITATEA "TOMIS" DIN CONSTANŢA

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare) *A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

100

Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii

AP

IF

180

75

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

75

8. INSTITUTUL TEOLOGIC CREŞTIN DUPĂ EVANGHELIE "TIMOTHEUS" DIN BUCUREŞTI

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare) *A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Teologie

Teologie creştină după evanghelie pastorală

AP

IF

240

30

9. FUNDAŢIA LUMINA - INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT - UNIVERSITATEA EUROPEI DE SUD EST - LUMINA

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare) *A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

IF

180

50

Administrarea afacerilor (în limba engleză)

AP

IF

180

25

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Tehnologia informaţiei

A

IF

240

50

Inginerie electronică, telecomunicaţii şi tehnologii informaţionale

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

AP

IF

240

50

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

50

Relaţii internaţionale şi studii europene (în limba engleză)

AP

IF

180

25

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

AP

IF

180

50

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogie

AP

IF

180

25

Informatică

Informatică aplicată (în limba engleză - Applied computer sciences)

AP

IF

180

30

ANEXA nr. 5: Structura instituţiilor de învăţământ superior autorizate să funcţioneze provizoriu, care organizează numai programe de studii universitare de masterat/studii postuniversitare, locaţiile geografice de desfăşurare, numărul de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, forma de învăţământ şi limba de predare, precum şi numărul maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2016-2017

1. ŞCOALA NORMALĂ SUPERIOARĂ - BUCUREŞTI (S.N.S.B.)

Domeniul de studii universitare de masterat/ studii postuniversitare

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare) *A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Biologie

Chimie biologică

A

IF

120

10

Matematică

Analiză şi modelare prin ecuaţii diferenţiale şi stocastice

A

IF

120

10

Logică şi specificaţii formale

A

IF

120

10

Structuri fundamentale cu aplicaţii în algebră, geometrie şi topologie

A

IF

120

10

ANEXA nr. 6: Specializări/Programe de studii universitare care intră în lichidare începând cu anul universitar 2016-2017

1. UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAŞOV

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Ingineria Lemnului

Inginerie şi management

Inginerie şi management forestier

AP

IF

240

0

2. UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura portugheză

A

IF

180

0

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate (engleză, franceză)

A

IF

180

0

Limbi moderne aplicate (engleză, italiană)

AP

IF

180

0

Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole

Ştiinţa mediului

Ştiinţa mediului

AP

IF

180

0

Facultatea de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie

Inginerie electronică

Electronică aplicată

AP

IF

240

0

Fizică

Fizică

A

IF

180

0

3. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Inginerie Electrică

Inginerie energetică

Termoenergetică

A

IF

240

0

4. UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAŞI

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Biologie

Biologie

Biochimie (în limba franceză)

A

IF

180

0

5. UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Mine

Ingineria mediului

Ingineria valorificării deşeurilor

AP

IF

240

0

6. UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

IF

180

0

7. UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "VICTOR BABEŞ" DIN TIMIŞOARA

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Medicină

Sănătate

Radiologie şi imagistică

A

IF

180

0

8. ACADEMIA NAVALA "MIRCEA CEL BĂTRÂN" DIN CONSTANŢA

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Navigaţie şi Management Naval

Inginerie şi management

Inginerie şi management naval şi portuar

A

IFR

240

0

9. UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREŞTI

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura franceză - Limbi şi literaturi moderne (engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă)/clasică (latină)

A

IF

180

0

Limba şi literatura modernă (engleză, franceză) - Limba şi literatura modernă (arabă)

AP

IF

180

0

Limba şi literatura modernă (engleză, franceză) - Limba şi literatura modernă (japoneză)

AP

IF

180

0

Facultatea de Inginerie, Informatică şi Geografie

Geografie

Geografia turismului

AP

IF

180

0

Geografia turismului

AP

IFR

180

0

Matematică

Matematică

A

IF

180

0

Facultatea de Ştiinţe Economice

Marketing

Marketing

AP

IFR

180

0

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

IFR

180

0

Facultatea de Ştiinţe Economice, Câmpulung Muscel

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IFR

180

0

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

0

Finanţe şi bănci

A

IFR

180

0

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice, Constanţa

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor în comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii

AP

IF

180

0

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice, Râmnicu Vâlcea

Drept

Drept

A

IF

240

0

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

0

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IFR

180

0

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

IF

180

0

Finanţe şi bănci

A

IFR

180

0

Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

IFR

180

0

Istorie

Istorie

A

IF

180

0

Sociologie

Sociologie

A

IF

180

0

Sociologie

AP

IFR

180

0

Teatru şi artele spectacolului

Artele spectacolului (actorie)

A

IF

180

0

10. UNIVERSITATEA "BIOTERRA" DIN BUCUREŞTI

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Management Agroturistic din Slobozia

Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală

Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism

AP

IF

240

0

11. UNIVERSITATEA "GEORGE BARIŢIU" DIN BRAŞOV

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

IF

240

0

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

IF

180

0

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

IF

180

0

Facultatea de Finanţe şi Bănci din Ploieşti

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP

IF

180

0

Finanţe şi bănci

AP

IFR

180

0

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din Ploieşti

Drept

Drept

AP

IF

240

0

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

IF

180

0

Administraţie publică

AP

IFR

180

0

12. UNIVERSITATEA "AVRAM IANCU" DIN CLUJ-NAPOCA

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Administraţie şi Ştiinţe Economice

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

IF

180

0

13. UNIVERSITATEA "APOLLONIA" DIN IAŞI

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară*1)

A

IF

360

0

*1) Specializări reglementate sectorial în cadrul Uniunii Europene.

14. FUNDAŢIA UNIVERSITARA "ALMA MATER" - UNIVERSITATEA "ALMA MATER" DIN SIBIU

Domeniul de licenţă

Specializarea/Programul de studii universitare de licenţă (locaţia geografică de desfăşurare şi limba de predare)*A

Acreditare (A)/
Autorizare de funcţionare provizorie
(AP)

Forma de învăţământ

Număr de credite de studii transferabile

Număr maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii (la Hunedoara)

AP

IF

180

0

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

A

IF

180

0

*A - Pentru specializarea/programul de studiu unde nu este menţionată, în paranteză, locaţia, respectiv limba de predare, aceasta se desfăşoară în locaţia instituţiei de învăţământ superior/facultăţii, în limba română.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 413 din data de 1 iunie 2016