REGULAMENT din 11 iunie 2015 de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, denumit în continuare I.N.E.C., se organizează şi funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Justiţiei, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.
Art. 2
I.N.E.C. are ca obiect de activitate efectuarea expertizelor criminalistice.
CAPITOLUL II: Structura organizatorică şi competenţa
Art. 3
(1)I.N.E.C. este organizat la nivel central şi la nivel teritorial.
(2)La nivel teritorial, în cadrul I.N.E.C. funcţionează laboratoarele interjudeţene de expertize criminalistice Bucureşti, Braşov, Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara.
Art. 4
Structura organizatorică a I.N.E.C. este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.
Art. 5
I.N.E.C., structura centrală, are competenţă teritorială generală, iar laboratoarele interjudeţene de expertize criminalistice au următoarea competenţă teritorială:
a)Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti: municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vrancea;
b)Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov: judeţele Harghita, Covasna, Mureş, Braşov, Argeş şi Vâlcea;
c)Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj: judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Alba, Hunedoara, Sibiu;
d)Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Craiova: judeţele Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt;
e)Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi: judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Vaslui;
f)Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara: judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin.
CAPITOLUL III: Funcţionarea I.N.E.C.
SECŢIUNEA 1: Atribuţiile I.N.E.C. - structura centrală
Art. 6
(1)I.N.E.C. - structura centrală are următoarele atribuţii principale:
a)efectuează, în toate cazurile, noua expertiză criminalistică; în cazurile de o complexitate mai mare sau pentru care laboratoarele interjudeţene nu au condiţii tehnice sau personal de specialitate efectuează şi prima expertiză;
b)organizează, îndrumă şi controlează activitatea laboratoarelor interjudeţene sub aspect ştiinţific, metodologic, precum şi financiar şi administrativ;
c)desfăşoară activităţi de documentare şi de cercetare ştiinţifică operaţională;
d)elaborează lucrări cu caracter de îndrumare metodologică;
e)face propuneri Ministerului Justiţiei şi participă la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul său de activitate;
f)sprijină învăţământul universitar şi postuniversitar cu material documentar şi cu alte mijloace necesare procesului de învăţământ, organizează cursuri de specializare, de pregătire şi perfecţionare profesională, în domeniul criminalisticii;
g)întocmeşte propuneri pentru bugetul de venituri şi cheltuieli al institutului şi al laboratoarelor interjudeţene, pe care le transmite Ministerului Justiţiei, pe categorii de cheltuieli, spre analiză, în vederea includerii lor în proiectul de buget al acestuia;
h)transmite ministrului justiţiei, spre aprobare, statul de funcţii şi de personal al I.N.E.C.;
i)sprijină Ministerul Justiţiei prin participarea în comisiile prevăzute pentru organizarea de către Ministerul Justiţiei a examenului privind dobândirea calităţii de expert criminalist autorizat;
j)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau stabilite de Ministerul Justiţiei.
(2)I.N.E.C. efectuează expertize criminalistice în următoarele specialităţi:
a)expertiza grafică şi tehnică a documentelor;
b)expertiza dactiloscopică a urmelor palmare şi plantare;
c)expertiza traseologică a urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte;
d)expertiza balistică a armelor şi a muniţiilor;
e)expertiza fizico-chimică a probelor materiale;
f)expertiza criminalistică în accidentele de trafic terestru;
g)expertiza criminalistică în explozii şi incendii;
h)expertiza vocii şi vorbirii;
i)expertiza imaginilor;
j)expertiza drogurilor şi a stupefiantelor.
SECŢIUNEA 2: Directorul I.N.E.C.
Art. 7
(1)I.N.E.C. este condus de director, iar în lipsa acestuia, de directorul adjunct, numiţi în funcţie, prin ordin al ministrului justiţiei, dintre experţii cu grad profesional maxim şi cu studii juridice care funcţionează în cadrul institutului.
(2)Directorul are calitatea de ordonator terţiar de credite.
Art. 8
(1)În exercitarea atribuţiilor sale, directorul:
a)reprezintă I.N.E.C. în raport cu celelalte persoane fizice şi juridice române sau străine;
b)asigură conducerea I.N.E.C.;
c)numeşte şi eliberează din funcţie personalul I.N.E.C. în condiţiile legii;
d)stabileşte modul de implementare şi menţinere a sistemului de management al calităţii în cadrul I.N.E.C.;
e)repartizează lucrările pe sectoare în cadrul institutului şi stabileşte termenul de soluţionare a acestora;
f)convoacă Consiliul I.N.E.C. în şedinţe ordinare sau extraordinare;
g)acordă calificativele anuale pentru personalul cu funcţii de conducere din cadrul I.N.E.C. şi avizează fişele de evaluare întocmite de şefii de sectoare şi de laboratoare;
h)propune, spre aprobare, ministrului justiţiei regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de specialitate criminalistică din cadrul I.N.E.C. şi aprobă regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul I.N.E.C.;
i)aprobă regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului pentru promovarea în grad profesional a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, regulamentul pentru atestarea competenţei pe diferite specialităţi a experţilor, precum şi regulamentul privind examenul de verificare a cunoştinţelor după absolvirea cursurilor speciale de formare profesională a personalului de specialitate criminalistică;
j)propune spre aprobarea ministrului justiţiei regulamentul de organizare şi funcţionare şi regulamentul privind condiţiile şi modul de efectuare a activităţii de expertiză criminalistică;
k)organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul I.N.E.C., examenele de atestare, de verificare a cunoştinţelor şi de promovare în grade profesionale pentru personalul I.N.E.C.;
l)asigură respectarea normelor de disciplină internă şi aplică sancţiunile legale în cazul încălcării acestora, în condiţiile legii;
m)stabileşte colaborări ştiinţifice cu alte instituţii de specialitate şi aprobă participarea la seminare în domeniul criminalisticii, interne şi internaţionale;
n)numeşte comisiile de disciplină;
o)dispune delegarea, detaşarea sau transferul personalului I.N.E.C., prin decizie motivată, în condiţiile legii;
p)exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.
(2)În exercitarea atribuţiilor sale, directorul emite decizii, dispoziţii şi instrucţiuni, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA 3: Directorul adjunct al I.N.E.C.
Art. 9
(1)Directorul adjunct conduce I.N.E.C. în lipsa directorului.
(2)Directorul adjunct îndeplineşte atribuţiile stabilite, prin decizie, de directorul I.N.E.C., în condiţiile legii.
(3)Directorul adjunct este responsabil cu managementul calităţii şi are următoarele atribuţii:
a)implementarea Sistemului de management al calităţii, denumit în continuare SMC, a controlului, a analizei şi a evaluării eficacităţii aplicării lui, precum şi a actualizării acestuia;
b)coordonarea şi asigurarea la nivelul I.N.E.C. a activităţii de control al documentelor şi al înregistrărilor din domeniul calităţii, conform procedurilor de sistem aferente;
c)coordonarea şi controlarea activităţii de depistare, consemnare, raportare şi urmărire a rezolvării deficienţelor care constituie abateri de la SMC;
d)ţinerea evidenţei reglementărilor aplicabile în activitatea de asigurare a calităţii, denumită în continuare A.C., desfăşurată în cadrul I.N.E.C., precum şi asigurarea, însuşirea şi respectarea prevederilor acestora;
e)asigurarea, în colaborare cu celelalte compartimente implicate, de acţiuni pentru colectarea şi centralizarea datelor în vederea analizelor şi a îmbunătăţirii continue a activităţilor, conform procedurii aferente;
f)întocmirea, la termenele stabilite, a informărilor, rapoartelor şi situaţiilor cerute de conducerea I.N.E.C. în legătură cu activitatea de asigurare a calităţii;
g)îndeplinirea oricăror altor atribuţii stabilite în sarcina sa de către directorul institutului, în domeniul A.C.
SECŢIUNEA 4: Consiliul I.N.E.C.
Art. 10
Consiliul I.N.E.C. funcţionează, ca organ consultativ, pe lângă director şi este format din directorul adjunct şi personalul cu funcţii de conducere.
Art. 11
Consiliul I.N.E.C. are următoarele atribuţii:
a)la iniţiativa directorului dezbate şi propune obiective, strategii şi politici ale I.N.E.C.;
b)propune directorului, spre aprobare, programele deformare profesională continuă a personalului I.N.E.C.;
c)rezolvă contestaţiile personalului de specialitate criminalistică şi ale personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul I.N.E.C. privind calificativul acordat de către superiorul ierarhic;
d)avizează dispoziţia directorului de suspendare din funcţie a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul I.N.E.C., în condiţiile legii;
e)propune directorului eliberarea din funcţie a expertului care primeşte în urma a două evaluări consecutive calificativul "nesatisfăcător" şi care nu a promovat examenul susţinut după absolvirea cursurilor speciale de formare profesională, în condiţiile legii;
f)elaborează şi propune directorului regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a examenului pentru promovarea în grad profesional a personalului de specialitate criminalistică şi a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, regulamentul privind atestarea competenţei pe diferite specialităţi a experţilor criminalişti din cadrul I.N.E.C., precum şi regulamentul privind examenul de verificare a cunoştinţelor după absolvirea cursurilor speciale de formare profesională a personalului de specialitate criminalistică;
g)elaborează şi propune directorului regulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul I.N.E.C.;
h)propune colaborarea cu organizaţii interne şi internaţionale, precum şi afilierea la organizaţii interne şi internaţionale;
i)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Art. 12
(1)Consiliul I.N.E.C. se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, la cererea directorului sau la solicitarea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.
(2)Convocarea membrilor Consiliului se face nominal, precizându-se ordinea de zi, data, ora şi locul desfăşurării.
(3)Consiliul este legal constituit în prezenţa majorităţii simple a membrilor săi şi adoptă hotărâri cu majoritatea membrilor prezenţi, prin vot deschis.
(4)Şedinţa Consiliului este condusă de director sau directorul adjunct, iar în lipsa acestora, de către un alt membru al Consiliului delegat în scris de către director.
(5)Ordinea de zi a şedinţelor Consiliului este propusă de director sau de membrii consiliului.
(6)La şedinţele Consiliului pot participa, fără drept de vot, reprezentanţi ai sindicatelor personalului din cadrul I.N.E.C. şi alte persoane invitate de director sau la cererea expresă a Consiliului.
SECŢIUNEA 5: Şefii de sectoare
Art. 13
Şefii de sectoare sunt numiţi prin decizie a directorului I.N.E.C., în condiţiile legii, şi au următoarele atribuţii:
a)repartizează lucrările personalului din subordine, stabilesc şi urmăresc respectarea termenelor de efectuare a acestora;
b)verifică metodologia aplicată în realizarea expertizei şi îndeplinirea condiţiilor de calitate a rapoartelor de expertiză criminalistică efectuate de experţii desemnaţi;
c)controlează din punct de vedere administrativ toate celelalte acte întocmite de experţi în activităţile premergătoare şi ulterioare întocmirii raportului de expertiză;
d)organizează, coordonează şi controlează activitatea sectorului pe care îl conduc şi a personalului din subordine;
e)asigură şi verifică punerea în practică a deciziilor, dispoziţiilor şi instrucţiunilor emise de director în legătură cu activitatea sectorului;
f)asigură îndrumarea şi controlul metodologic al personalului din I.N.E.C., pentru specialităţile de expertiză aflate în resortul sectorului pe care îl conduc;
g)informează conducerea I.N.E.C. cu privire la problemele specifice, orice incidente şi la eventualele disfuncţionalităţi constatate în cadrul sectorului pe care îl conduc;
h)evaluează anual personalul din subordine;
i)propun directorului I.N.E.C. acţiunile de formare profesională continuă a personalului din cadrul sectorului pe care îl conduc;
j)asigură implementarea şi aplicarea SMC în cadrul sectorului pe care îl conduc;
k)coordonează activitatea de cercetare ştiinţifică a personalului din subordine şi din laboratoarele interjudeţene, pentru specialităţile de expertiză efectuate în sectoarele I.N.E.C.;
l)răspund de aplicarea şi respectarea normelor privind sănătatea şi securitatea în muncă din cadrul sectorului;
m)îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de lege sau stabilite de conducerea I.N.E.C., în legătură cu specificul său de activitate.
SECŢIUNEA 6: Şefii de laboratoare
Art. 14
(1)Şefii laboratoarelor interjudeţene de expertize criminalistice sunt numiţi prin decizie a directorului I.N.E.C., în condiţiile legii.
(2)Dispoziţiile art. 13 referitoare la atribuţiile şefilor de sectoare se aplică în mod corespunzător şi şefilor laboratoarelor interjudeţene.
SECŢIUNEA 7: Personalul de specialitate criminalistică
Art. 15
(1)Personalul de specialitate criminalistică este format din experţi criminalişti şi asistenţi criminalişti.
(2)Recrutarea personalului de specialitate criminalistică se realizează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, în condiţiile legii.
(3)Numirea în funcţie a personalului de specialitate criminalistică se face prin decizie a directorului I.N.E.C.
(4)Promovarea personalului de specialitate criminalistică în grade profesionale se face numai prin examen. Transferul de la o structură la alta în cadrul I.N.E.C. nu constituie promovare.
Art. 16
Personalul de specialitate criminalistică are următoarele atribuţii:
a)efectuează lucrările repartizate în termenele stabilite;
b)desfăşoară activităţi de documentare şi de cercetare;
c)îndeplineşte orice alte atribuţii legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea I.N.E.C.
SECŢIUNEA 8: Personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică
Art. 17
(1)Personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică este format din tehnicieni criminalişti şi secretari dactilografi - laborator expertize criminalistice.
(2)Recrutarea personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică se realizează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, în condiţiile legii.
(3)Numirea în funcţie a personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică se face prin decizie a directorului I.N.E.C.
(4)Promovarea personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică în grade profesionale se face numai prin examen. Transferul de la o structură la alta în cadrul I.N.E.C. nu constituie promovare.
Art. 18
Tehnicianul criminalist are următoarele atribuţii:
a)efectuează, în termenele stabilite, lucrările repartizate;
b)asigură păstrarea şi buna funcţionare a aparaturii din laborator, urmărind efectuarea activităţilor de mentenanţă şi service;
c)asigură accesul la aparatura de laborator doar a persoanelor autorizate;
d)păstrează evidenţa lucrărilor efectuate cu aparatura de laborator;
e)asigură păstrarea corpurilor delicte, potrivit reglementărilor specifice.
f)îndeplineşte orice alte atribuţii legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea I.N.E.C.
Art. 19
Secretarul dactilograf - laborator expertize criminalistice are următoarele atribuţii:
a)primirea şi înregistrarea lucrărilor, a corespondenţei, precum şi a corpurilor delicte;
b)pregătirea şi expedierea lucrărilor, a corespondenţei şi a corpurilor delicte;
c)păstrarea temporară a corespondenţei şi a rapoartelor de expertiză până la predarea spre arhivare - în cadrul I.N.E.C.;
d)păstrarea în bune condiţii a ştampilelor şi sigiliilor, precum şi asigurarea evidenţei utilizării acestora;
e)îndeplineşte orice alte atribuţii legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea I.N.E.C.
SECŢIUNEA 9: Alte categorii de personal
Art. 20
(1)În cadrul I.N.E.C. îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici şi personal contractual, ale căror atribuţii sunt stabilite prin fişele corespunzătoare posturilor ocupate.
(2)Încadrarea şi promovarea funcţionarilor publici şi a personalului contractual se realizează potrivit dispoziţiilor legale.
SECŢIUNEA 10: Atribuţiile laboratoarelor şi compartimentelor din cadrul I.N.E.C.
Art. 21
(1)În cadrul I.N.E.C., structura centrală, funcţionează Laboratorul de expertize criminalistice, Compartimentul tehnică de laborator, Compartimentul financiar-contabil, Compartimentul secretariat-administrativ şi Arhiva Institutului.
(2)Laboratorul de expertize criminalistice este organizat în sectoare, după cum urmează: Sectorul identificări criminalistice, Sectorul inginerie criminalistică şi Sectorul droguri, stupefiante şi determinări fizico-chimice.
Art. 22
În cadrul Sectorului identificări criminalistice se efectuează următoarele specialităţi de expertize criminalistice:
a)expertiza grafică şi tehnică a documentelor;
b)expertiza dactiloscopică a urmelor palmare şi plantare;
c)expertiza traseologică a urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte;
d)expertiza balistică a armelor şi a muniţiilor.
Art. 23
În cadrul Sectorului inginerie criminalistică se efectuează următoarele specialităţi de expertize criminalistice:
a)expertiza criminalistică în accidentele de trafic terestru;
b)expertiza criminalistică în explozii şi incendii;
c)expertiza vocii şi vorbirii;
d)expertiza imaginilor.
Art. 24
În cadrul Sectorului droguri, stupefiante şi determinări fizico-chimice se efectuează următoarele specialităţi de expertize criminalistice:
a)expertiza drogurilor şi a stupefiantelor;
b)expertiza fizico-chimică a probelor materiale.
Art. 25
Compartimentul tehnică de laborator, constituit din tehnicieni criminalişti, asigură desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de expertiză criminalistică în laboratoarele din cadrul I.N.E.C.
Art. 26
Compartimentul financiar-contabil are următoarele atribuţii:
a)fundamentează, elaborează şi transmite ordonatorului principal de credite proiectul de buget al I.N.E.C.;
b)întocmeşte situaţiile financiare anuale, trimestriale şi, după caz, lunare în conformitate cu prevederile legale;
c)urmăreşte angajarea şi utilizarea creditelor bugetare, în limita bugetului aprobat, cu respectarea prevederilor legale;
d)efectuează plăţile în termen, în limitele şi sumele aprobate şi numai către beneficiarii îndreptăţiţi;
e)efectuează calculul şi acordă drepturile salariale pentru salariaţii instituţiei, cu respectarea prevederilor legale, la termenele stabilite de lege, având la bază statul de funcţii aprobat de ordonatorul principal de credite;
f)păstrează, în condiţii de securitate, documentele financiar-contabile şi le arhivează în condiţiile prevăzute de prevederile legale;
g)organizează, coordonează şi asigură efectuarea operaţiunii de inventariere în colaborare cu Comisia de inventariere numită prin decizie a directorului I.N.E.C., conform prevederilor legale;
h)ţine registrele contabile prevăzute de lege;
i)asigură respectarea prevederilor legale privind organizarea şi conducerea contabilităţii instituţiilor publice privind înregistrarea corectă şi la zi a documentelor rezultate din operaţiunile economico-financiare efectuate; organizarea şi conducerea contabilităţii sunt asigurate prin utilizarea sistemelor informatice de prelucrare automată a datelor, în conformitate cu normele contabile aplicabile;
j)urmăreşte realizarea tuturor fazelor în cadrul procesului de execuţie bugetară, cu respectarea prevederilor legale;
k)exercită controlul financiar preventiv propriu asupra operaţiunilor prevăzute în normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi întocmeşte registrul operaţiunilor prezentate la viza de control financiar preventiv;
l)întocmeşte şi transmite la timp declaraţiile privind obligaţiile fiscale şi persoanele asigurate în conformitate cu prevederile legale în domeniu;
m)efectuează analiza execuţiei bugetare şi face propuneri de virări de credite începând cu trimestrul III, pe care le înaintează, spre aprobare, ordonatorului principal de credite;
n)întocmeşte şi transmite lunar cererile de credite pentru plata salariilor, monitorizarea cheltuielilor de personal, dările de seamă statistice lunare şi periodice privind indicatorii de muncă şi salariile;
o)îndeplineşte orice alte atribuţii legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea I.N.E.C.
Art. 27
Compartimentul secretariat-administrativ are următoarele atribuţii:
a)întocmeşte lucrările de secretariat ale conducerii I.N.E.C.;
b)primeşte şi înregistrează corespondenţa I.N.E.C., cronologic, în sistem partidă prin atribuirea unui număr unic de înregistrare pentru fiecare lucrare şi documente ori materiale primite ulterior în legătură cu aceasta; corespondenţa personală se ridică, nedeschisă, de către destinatar;
c)identifică lucrările anterioare, menţionând despre acestea pe adresele de înaintare, în cazul în care privesc acelaşi obiect şi/sau părţi;
d)ţine evidenţa tuturor documentelor intrate, a celor întocmite pentru uz intern, precum şi a celor ieşite;
e)prezintă, în termen de maximum două zile, corespondenţa/documentele conducerii I.N.E.C. în vederea înscrierii rezoluţiei de către aceasta;
f)distribuie documentele, după repartizare, pe sectoare, laboratoare şi celelalte structuri ale I.N.E.C. în vederea soluţionării, în termen de maximum două zile;
g)prezintă conducerii I.N.E.C. lucrările elaborate de către sectoare, laboratoarele şi celelalte structuri din cadrul I.N.E.C., în vederea aprobării/avizării;
h)expediază către destinatar, în termen de maximum două zile, corespondenţa prin poşta specială, poştă, curier, fax, e-mail etc.;
i)ţine evidenţa deciziilor, dispoziţiilor şi a altor documente emise de conducerea I.N.E.C.;
j)eliberează copii după documentele deţinute numai cu acordul scris al directorului;
k)ţine evidenţa şi actualizează dosarele profesionale ale angajaţilor I.N.E.C.;
l)asigură păstrarea curăţeniei în spaţiile I.N.E.C.;
m)asigură conducerea şi întreţinerea autovehiculelor din dotare;
n)îndeplineşte orice alte atribuţii, legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea I.N.E.C.
Art. 28
Arhiva Institutului are următoarele atribuţii:
a)organizează activitatea de întocmire a nomenclatorului arhivistic;
b)verifică şi preia de la celelalte compartimente documentele de arhivat şi asigură evidenţa tuturor documentelor din depozitul de arhivă;
c)organizează depozitul de arhivă, conform prevederilor legale, şi menţine ordinea şi curăţenia în acesta;
d)pregăteşte şi inventariază documentele în vederea casării sau predării în condiţiile legii;
e)eliberează, prin responsabilul cu arhiva, copii ale documentelor arhivate, numai cu acordul scris al directorului I.N.E.C.
Art. 29
(1)Laboratoarele interjudeţene de expertize criminalistice au următoarele atribuţii principale:
a)efectuează prima expertiză, potrivit competenţei lor materiale şi teritoriale;
b)colaborează cu organele judiciare din raza teritorială a laboratorului pentru buna desfăşurare a activităţii de expertiză criminalistică.
(2)În cadrul fiecărui laborator interjudeţean de expertize criminalistice funcţionează Compartimentul expertize criminalistice şi Compartimentul secretariat-administrativ-arhivă.
Art. 30
Compartimentul expertize criminalistice este format din personal de specialitate criminalistică şi efectuează expertize criminalistice în specialităţile pentru care aceştia sunt atestaţi.
Art. 31
Compartimentul secretariat-administrativ-arhivă are următoarele atribuţii:
a)întocmeşte lucrările de secretariat ale şefului de laborator;
b)primeşte şi înregistrează corespondenţa laboratorului, cronologic, în sistem partidă prin atribuirea unui număr unic de înregistrare pentru fiecare lucrare şi documente ori materiale primite ulterior în legătură cu aceasta; corespondenţa personală se ridică, nedeschisă, de către destinatar;
c)ţine evidenţa tuturor documentelor intrate, a celor întocmite pentru uz intern, precum şi a celor ieşite;
d)prezintă, în termen de maximum două zile, corespondenţa/documentele şefului laboratorului în vederea înscrierii rezoluţiei de către acesta;
e)distribuie documentele, după repartizare, în vederea soluţionării;
f)prezintă şefului de laborator lucrările elaborate de personalul din subordine, în vederea aprobării/avizării;
g)expediază către destinatar, în termen de maximum două zile, corespondenţa prin poşta specială, poştă, curier, fax, e-mail etc.;
h)eliberează copii ale documentelor deţinute, numai cu acordul scris al şefului laboratorului;
i)asigură păstrarea curăţeniei în spaţiile laboratorului.;
j)organizează activitatea de întocmire a nomenclatorului arhivistic;
k)verifică şi preia documentele de arhivat şi asigură evidenţa tuturor documentelor din depozitul de arhivă;
l)organizează depozitul de arhivă conform prevederilor legale şi menţine ordinea şi curăţenia în acesta;
m)pregăteşte şi inventariază documentele în vederea casării sau predării în condiţiile legii;
n)eliberează copii ale documentelor arhivate, numai cu acordul scris al şefului laboratorului;
o)îndeplineşte orice alte atribuţii, legate de specificul său de activitate, stabilite de conducerea laboratorului sau de conducerea I.N.E.C.
CAPITOLUL IV: Dispoziţii finale
Art. 32
Prin fişa postului se stabilesc condiţiile de ocupare a postului, atribuţiile, responsabilităţile, competenţele, relaţiile de subordonare, funcţionale şi de colaborare aferente postului din statul de funcţii.
Art. 33
(1)Fişa postului se întocmeşte de către şeful ierarhic superior, cu respectarea atribuţiilor specifice fiecărui compartiment din structura organizatorică a I.N.E.C., în conformitate cu prezentul regulament şi se aprobă de către directorul I.N.E.C.
(2)Pentru persoanele care ocupă funcţii de conducere, fişele de post se întocmesc şi se aprobă de către directorul I.N.E.C.
(3)Fişele de post se întocmesc în trei exemplare originale. Un exemplar se comunică persoanei care a întocmit fişa postului, un exemplar se comunică persoanei care ocupă postul respectiv şi un exemplar se depune la dosarul profesional al acesteia.
-****-
ANEXĂ: ORGANIGRAMA Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 455 din data de 24 iunie 2015