ORDIN nr. 1357 din 29 noiembrie 2013 pentru modificarea art. 21 din Schema de ajutor de minimis "Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.
567/2008
Văzând Referatul de aprobare nr. 67.133 din 20 noiembrie 2013 al Direcţiei generale dezvoltare rurală Autoritate de management pentru PNDR din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr.
1.698/2005
al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cele ale anexei II la Regulamentul (CE) nr.
1.974/2006
al Comisiei din 15 decembrie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr.
1.698/2005
al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
în temeiul prevederilor art. 1, 21 şi 23 din Hotărârea Guvernului nr.
224/2008
privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza prevederilor Regulamentului (CE) nr.
1.998/2006
al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de minimis, având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
117/2006
privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
137/2007
,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr.
725/2010
privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale
emite prezentul ordin.
Art. I
1.
Articolul 21 din Schema de ajutor de minimis "Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural", aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.
567/2008
, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 17 septembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 21
Schema de ajutor de minimis se aplică de la data aprobării acesteia până la 30 iunie 2014."
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Dumitru Daniel Botănoiu,
secretar de stat
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 745 din data de 2 decembrie 2013