LEGE nr. 360 din 18 decembrie 2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta lege stabileşte condiţiile de constituire, menţinere, control şi supraveghere a unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi produse petroliere, pe baza principiilor transparenţei, nediscriminării şi proporţionalităţii.
Art. 2
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)accesibilitate din punct de vedere fizic - măsurile de localizare şi transport ale stocurilor destinate asigurării punerii în circulaţie sau livrării efective către utilizatorii finali şi pieţe în intervale de timp şi condiţii care să conducă la atenuarea problemelor de aprovizionare care ar fi putut surveni;
b)aditivi - substanţe, altele decât hidrocarburile, care se adaugă la sau se amestecă cu un produs, în scopul de a-i modifica proprietăţile;
c)an de referinţă - anul calendaristic pe baza căruia se colectează datele de consum sau datele referitoare la importurile nete, date care intră în calculele efectuate în scopul stabilirii nivelului stocurilor care trebuie menţinute şi, respectiv, a nivelului stocurilor deţinute efectiv la un anumit moment;
d)biocarburant - un combustibil lichid sau gazos utilizat pentru transport şi produs pe bază de biomasă, "biomasa" fiind fracţia biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor provenite din agricultură (atât substanţe vegetale, cât şi animale), din silvicultură şi din industriile conexe acesteia, precum şi fracţia biodegradabilă a deşeurilor industriale şi municipale;
e)buncăr maritim internaţional - are înţelesul prevăzut în anexa A punctul 2.1 din Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei;
f)consum intern - o sumă care corespunde totalului cantităţilor, calculate în conformitate cu anexa nr. 2, furnizate atât pentru uz energetic, cât şi pentru alte utilizări; această sumă include şi livrările către sectorul de prelucrare şi livrările către industrie, transporturi, consumatori casnici şi alte sectoare pentru consum final; de asemenea, include şi consumul propriu al sectorului energetic, cu excepţia combustibilului de rafinării;
g)colectare accidentală - intrarea în posesie, în mod aleatoriu, a unor date specifice privind instrucţiunile interne, tehnice, ale unei societăţi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
h)criză locală - întreruperile de alimentare cu gaze naturale care necesită schimbarea destinaţiei combustibilului, cum ar fi utilizarea ţiţeiului sau a produselor petroliere drept combustibil pentru producţia de energie;
i)disfuncţionalitate majoră în aprovizionare - o scădere substanţială şi bruscă în aprovizionarea cu ţiţei sau cu produse petroliere intervenită în Romania sau în alt stat membru al Uniunii Europene, indiferent dacă a condus sau nu la o decizie internaţională de punere în circulaţie de stocuri de petrol;
j)entitate centrală de stocare (ECS) - organismul sau serviciul căruia i se pot conferi competenţe de a acţiona în vederea achiziţionării, menţinerii şi vânzării de stocuri de petrol, inclusiv stocuri de urgenţă şi stocuri specifice;
k)împrospătarea stocurilor specifice - activitatea de înlocuire a unor cantităţi de produse ajunse la limita termenului orientativ de păstrare îndelungată sau cu risc de depreciere calitativă ori de uzură morală pe timpul păstrării, realizată prin operaţiuni comerciale de vănzare-cumpărare sau prin schimb de produse;
l)operatori economici - societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care îşi au sediul social în România şi care produc şi/sau introduc pe piaţa românească ţiţei şi/sau produse petroliere;
m)perisabilităţile stocurilor specifice - pierderile normale pe perioada de păstrare îndelungată, calculate similar cu cele pentru stocurile rezervă de stat;
n)preschimbare sortimentală a stocurilor specifice - activitatea de schimbare sortimentală a unor cantităţi de produs din stoc, cu ocazia împrospătării;
o)reîntregirea stocurilor specifice - operaţiunea pentru refacerea stocurilor diminuate ca urmare a lichidărilor de gestiune aprobate, a prelevărilor de probe efectuate sau din alte cauze neprevăzute;
p)stocuri comerciale - stocuri petroliere deţinute de operatorii economici, dar a căror menţinere nu este obligatorie;
r)stocuri petroliere - stocuri de produse energetice prevăzute în anexa C punctul 3.1 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008;
s)stocuri de urgenţă - stocurile petroliere pentru care obligaţia constituirii şi menţinerii acestora revine operatorilor economici;
t)stocuri specifice - stocurile petroliere aflate în proprietatea statului român, gestionate şi administrate prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi care se păstrează pe teritoriul Uniunii Europene;
u)stocuri minime - stocurile petroliere care corespund nivelului minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere menţinut de statul român conform prevederilor Directivei 2009/119/CE a Consiliului din 14 septembrie 2009 privind obligaţia statelor membre de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere;
v)situaţii de urgenţă deosebită - calamităţi naturale, dezastre, conflicte, care cauzează întrerupere în aprovizionarea cu ţiţei şi/sau produse petroliere;
x)termen de adaptare a nivelului stocurilor - modificarea nivelului stocurilor de la 67,5 zile, conform prevederilor Directivei 2006/67/CE a Consiliului din 24 iulie 2006 privind obligaţia statelor membre de a menţine stocuri minime de ţiţei şi/sau produse petroliere cu nivelul stocurilor minime, la 61 zile, conform prevederilor Directivei 2009/119/CE.
Art. 3
Stocurile minime pentru ţiţei şi/sau produse petroliere se calculează însumând stocurile de urgenţă şi stocurile specifice.
Art. 4
(1)Stocurile minime se folosesc în cazul apariţiei unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionarea pieţei naţionale cu ţiţei şi/sau produse petroliere.
(2)În vederea asigurării disponibilităţii stocurilor minime în caz de disfuncţionalităţi majore în aprovizionarea pieţei naţionale cu ţiţei şi produse petroliere, acestea nu pot fi utilizate de autorităţile publice în scopuri comerciale.
Art. 5
(1)Nivelul stocurilor minime corespunde cel puţin mediei zilnice a importurilor nete pe 90 de zile sau mediei zilnice a consumului intern pe 61 de zile, oricare dintre cele două cantităţi este mai mare şi se calculează în conformitate cu anexa nr. 1.
(2)Media zilnică a consumului intern care trebuie avută în vedere se calculează pe baza valorii medii a echivalentului în ţiţei al consumului intern zilnic din anul calendaristic precedent, stabilit şi calculat în conformitate cu anexa nr. 2.
(3)Media zilnică a importurilor nete care se ia în considerare se calculează pe baza valorii medii a echivalentului în ţiţei al importurilor de produse petroliere din anul calendaristic precedent, stabilită în conformitate cu anexa nr. 3.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), în situaţii tehnice speciale, mediile zilnice ale importurilor nete şi ale consumului intern se determină pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie a fiecărui an calendaristic, pe baza cantităţilor importate sau consumate în penultimul an calendaristic care precedă anul calendaristic în discuţie.
CAPITOLUL II: Stocurile de urgenţă şi obligaţiile operatorilor economici
Art. 6
(1)Obligaţia constituirii şi menţinerii stocurilor de urgenţă revine operatorilor economici care introduc pe piaţă cantităţi mai mari de 1.000 tone ţiţei şi/sau produse petroliere pe an.
(2)Departamentul pentru Energie, denumit în continuare autoritatea competentă, se desemnează ca autoritatea care are atribuţii de coordonare, constituire, menţinere, control şi supraveghere a stocurilor minime.
(3)Autoritatea competentă alocă în mod nediscriminatoriu Stocurile de urgenţă tuturor operatorilor economici care introduc pe piaţă cantităţi mai mari de 1.000 tone ţiţei şi/sau produse petroliere pe an.
(4)Modul de transpunere a obligaţiilor către operatorii economici, nivelul stocurilor de urgenţă, structura sortimentală, defalcarea şi nominalizarea pe operatori economici potrivit prevederilor alin. (3) se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii competente.
(5)Termenul de constituire a stocurilor de urgenţă este 31 decembrie şi obligaţia menţinerii acestora este de 365 de zile de la data constituirii.
(6)Finanţarea stocurilor de urgenţă constituite de operatorii economici menţionaţi în hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (4) se realizează din sursele proprii ale acestora.
Art. 7
Operatorii economici prevăzuţi la art. 6 alin. (1) au următoarele obligaţii:
a)să menţină în condiţii de siguranţă şi să gestioneze, în condiţiile legii, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, stocurile de urgenţă constituite;
b)să inventarieze lunar stocurile de urgenţă constituite;
c)să raporteze lunar nivelul, locaţia şi structura sortimentală a stocurilor de urgenţă şi a stocurilor comerciale, până în data de 10 a lunii, pentru luna anterioară, către autoritatea competentă;
d)să asigure toate condiţiile în vederea efectuării inspecţiilor de către autoritatea competentă şi/sau Comisia Europeană şi să ofere asistenţă persoanelor autorizate de acestea în efectuarea respectivelor verificări, să pună la dispoziţie toate documentele şi registrele referitoare la stocurile de urgenţă şi comerciale, să asigure dreptul de acces la toate locaţiile în care stocurile sunt menţinute şi la toate documentele aferente;
e)să menţină, pentru o perioadă de minimum 5 ani, conservarea tuturor datelor, evidenţelor, situaţiilor şi documentelor referitoare la stocurile de urgenţă;
f)să informeze autoritatea competentă, lunar, până în data de 10 a lunii, pentru luna anterioară, şi să obţină avizul acesteia pentru orice modificare care poate afecta nivelul, structura şi locaţia stocurilor de urgenţă;
g)să asigure, în orice moment, accesibilitatea şi verificarea din punct de vedere fizic şi disponibilitatea stocurilor de urgenţă, în caz de nevoie, numai cu avizul autorităţii competente;
h)să menţină un registru detaliat şi actualizat în permanenţă al tuturor stocurilor de urgenţă pe care le deţin; acest registru cuprinde în special toate informaţiile care permit localizarea exactă a stocurilor respective;
i)să transmită autorităţii competente, în termen de 5 zile de la o eventuală solicitare a acesteia, o copie integrală a registrului stocurilor de urgenţă în care datele cu caracter sensibil referitoare la localizarea stocurilor pot rămâne nedivulgate.
Art. 8
(1)Orice operator economic căruia îi revine obligaţia de constituire a stocurilor de urgenţă poate delega obligaţiile de stocare, dar numai:
a)uneia sau mai multor entităţi centrale de stocare cu sediul în România sau în cadrul altor state membre şi care şi-au exprimat deja disponibilitatea de a deţine astfel de stocuri, până la realizarea pe teritoriul României a entităţii centrale de stocare, astfel încât să poată fi puse la dispoziţie, la solicitarea autorităţii competente, cu condiţia ca astfel de delegări să fi fost autorizate în prealabil atât de către autoritatea competentă, cât şi de către toate statele membre pe ale căror teritorii vor fi păstrate stocurile;
b)altor operatori economici, care dispun de capacitate de stocare disponibilă în afara teritoriului României sau în contul căruia sunt menţinute stocuri pe teritoriul Comunităţii, cu condiţia ca o astfel de delegare să fi fost autorizată în prealabil atât de către autoritatea competentă, cât şi de către toate statele membre pe ale căror teritorii vor fi păstrate stocurile; şi/sau
c)altor operatori economici, care dispun de capacitate de stocare disponibilă pe teritoriul României, cu condiţia ca delegarea să fi fost autorizată în prealabil de către autoritatea competentă.
(2)Obligaţiile delegate în conformitate cu alin. (1) lit. b) şi c) nu pot face obiectul subdelegării. Orice modificare sau prelungire a unei delegări prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) este valabilă doar dacă a fost autorizată în prealabil de toate statele membre care au autorizat delegarea. Orice modificare a unei delegări prevăzute la alin. (1) lit. c) se consideră o nouă delegare.
(3)Autoritatea competentă poate restricţiona drepturile de delegare a operatorilor economici cărora le impune sau le-a impus obligaţii de stocare.
(4)În cazul în care autoritatea competentă limitează drepturile de delegare a operatorului economic la cantităţi care corespund la mai puţin de 10% din obligaţia de stocare care i-a fost impusă, prin hotărâre a Guvernului se înfiinţează sau se desemnează, potrivit legii, o entitate centrală de stocare care este obligată să accepte delegări cu privire la cantitatea necesară, pentru a garanta dreptul operatorului economic de a delega cel puţin 10% din obligaţia de stocare care i-a fost impusă.
(5)Procentajul minim prevăzut la alin. (4) se majorează de la 10% la 30% până la 31 decembrie 2017, potrivit calendarului propus de autoritatea competentă şi aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(6)Autoritatea competentă notifică operatorii economici cu privire la modalitatea care a fost utilizată pentru calculul obligaţiilor de stocare care le sunt impuse cu cel puţin 200 de zile înainte de începerea perioadei la care se referă obligaţia în cauză, iar aceştia îşi pot exercita dreptul de delegare a obligaţiilor de stocare către o entitate centrală de stocare cu cel mult 170 de zile înainte de începutul perioadei la care se referă obligaţia de stocare în cauză.
(7)Operatorii economici care au fost notificaţi cu mai puţin de 200 de zile înainte de data de începere a perioadei la care se referă obligaţia de stocare îşi pot exercita dreptul de delegare a obligaţiei respective în orice moment.
(8)Stocurile de urgenţă care sunt deţinute de operatorii economici nu pot face obiectul unei garanţii reale sau al executării silite.
CAPITOLUL III: Stocurile specifice
Art. 9
(1)La propunerea autorităţii competente se poate aproba anual, prin hotărâre a Guvernului ca, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, denumită în continuare A.N.R.S.P.S., să se constituie stocuri de produse petroliere ca stocuri specifice.
(2)Hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) se avizează de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi de către Comitetul interministerial privind politicile în domeniul energetic şi va cuprinde:
a)nivelul stocurilor specifice şi tipul de produse petroliere, perioada de constituire şi menţinere a stocurilor specifice;
b)fondurile necesare pentru îmbunătăţirea structurii sortimentale a stocurilor specifice, alinierea la standardele europene a capacităţilor de depozitare deţinute de către statul român, precum şi pentru acumularea, reîntregirea şi menţinerea stocurilor specifice, cu încadrarea în bugetul aprobat A.N.R.S.P.S.;
c)tariful de administrare a stocurilor specifice păstrate la operatorii economici.
(3)Stocurile specifice pot fi compuse din următoarele categorii de produse, definite în anexa B punctul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008:
a)benzină auto;
b)carburant turboreactor tip kerosen (Jet A.I);
c)motorină/carburant diesel (păcură distilată);
d)păcură (cu conţinut ridicat de sulf şi cu conţinut redus de sulf).
(4)În cazul în care stocurile specifice sunt păstrate în amestec cu alte stocuri deţinute de operatorii economici, acestea pot fi mutate, proporţional cu cantitatea care reprezintă stocuri specifice, numai cu aprobarea preşedintelui A.N.R.S.P.S. şi cu informarea autorităţii competente.
(5)Fluctuaţiile de volum ale stocurilor specifice datorate operaţiilor individuale de înlocuire a stocurilor individuale sunt permise pentru a se putea efectua operaţiile necesare, cum ar fi cele destinate asigurării împrospătării stocurilor, asigurării conformităţii cu specificaţiile produsului schimbat sau lansării unor noi licitaţii pentru depozitare.
(6)Calculul perisabilităţilor legale se efectuează în conformitate cu cel pentru produsele petroliere constituite stocuri rezerve de stat şi se acordă numai la lichidarea loturilor de produse petroliere constituite ca stocuri specifice.
(7)Cheltuielile pentru administrarea stocurilor specifice aflate în custodie la operatorii economici vor fi suportate, în condiţiile legii, din bugetul aprobat A.N.R.S.P.S., începând cu intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1).
(8)Stocurile specifice nu pot face obiectul unei garanţii reale sau al executării silite.
(9)Prevederile alin. (8) se aplică şi pentru alte stocuri specifice aflate pe teritoriul Uniunii Europene oriunde sunt stocate, menţinute sau transportate.
(10)Înfiinţarea, componenţa şi regulamentul Comitetului interministerial privind politicile în domeniul energetic prevăzut la alin. (2) se aprobă prin decizie a prim-ministrului.
CAPITOLUL IV: Obligaţiile A.N.R.S.P.S.
Art. 10
(1)A.N.R.S.P.S. are următoarele obligaţii, în cazul în care se constituie stocuri specifice:
a)să menţină în condiţii de siguranţă, să gestioneze şi să administreze, în condiţiile legii, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, stocurile specifice constituite;
b)să verifice lunar stocurile specifice constituite;
c)să preleveze probe în scopul efectuării analizelor de laborator în baza programului anual aprobat de preşedintele A.N.R.S.P.S.;
d)să raporteze lunar nivelul, locaţia şi structura stocurilor specifice până la data de 10 a lunii, pentru luna anterioară, autorităţii competente;
e)să menţină un registru detaliat şi actualizat în permanenţă al tuturor stocurilor specifice pe care le deţine; acest registru cuprinde în special toate informaţiile care permit localizarea exactă a stocurilor respective;
f)să transmită autorităţii competente, în termen de 5 zile de la o eventuală solicitare a acesteia, o copie integrală a registrului stocurilor specifice în care datele cu caracter sensibil referitoare la localizarea stocurilor pot rămâne nedivulgate;
g)să asigure toate condiţiile în vederea efectuării inspecţiilor de către autoritatea competentă şi de către Comisia Europeană şi să ofere asistenţă persoanelor autorizate de acestea în efectuarea respectivelor verificări; de asemenea, acestor persoane li se vor pune la dispoziţie toate documentele şi registrele referitoare la stocurile specifice, li se asigură dreptul de acces la toate locaţiile în care stocurile sunt menţinute şi la toate documentele aferente, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
h)să menţină, pentru o perioadă de minimum 5 ani, conservarea tuturor datelor, evidenţelor, situaţiilor şi documentelor referitoare la stocurile specifice;
i)să informeze autoritatea competentă, lunar, până la data de 10 a lunii, pentru luna anterioară, orice modificare care poate afecta nivelul, structura şi locaţia stocurilor specifice;
j)să asigure, în orice moment, în condiţiile legii, accesibilitatea, verificarea din punct de vedere fizic şi disponibilitatea stocurilor specifice, astfel cum au fost constituite/împrospătate.
(2)Obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), g), h) şi j) le revin şi operatorilor economici care păstrează, pe bază de contract de depozit şi prestări servicii, stocurile specifice constituite de A.N.R.S.P.S.
Art. 11
(1)Stocurile minime pot fi menţinute sub formă de ţiţei, produse intermediare şi produse finite.
(2)Stocurile minime trebuie menţinute cel puţin o treime sub formă de produse finite. Acestea sunt luate în considerare în cantităţile existente ca atare, iar ţiţeiul brut şi produsele intermediare vor fi exprimate în echivalent produse finite, proporţional cu produsele finite ce au rezultat din prelucrare în decursul anului calendaristic precedent.
(3)Biocarburanţii şi aditivii sunt luaţi în considerare în calculul obligaţiilor de stocare, cu excepţia stocurilor specifice, aşa cum sunt prevăzute prin prezentul act normativ, numai dacă au fost amestecaţi cu produsele petroliere în cauză, precum şi dacă sunt depozitaţi pe teritoriul României, cu îndeplinirea cerinţelor legale privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi a biolichidelor.
CAPITOLUL V: Obligaţiile autorităţii competente
Art. 12
Autoritatea competentă are următoarele atribuţii:
a)aprobă metodologia necesară pentru identificarea, monitorizarea şi verificarea stocurilor minime;
b)controlează utilizarea stocurilor minime în cazul apariţiei unei disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu produse petroliere a pieţei interne;
c)transmite Comisiei Europene situaţiile statistice referitoare la nivelul şi structura stocurilor de urgenţă şi nivelul şi structura stocurilor specifice;
d)notifică Comisiei Europene nivelul stocurilor specifice menţinute şi durata de menţinere a acestora; nivelul notificat se aplică tuturor categoriilor de stocuri specifice utilizate;
e)ţine un registru detaliat şi actualizat permanent al tuturor stocurilor de urgenţă menţinute de către operatorii economici, care conţine, în principal, informaţiile necesare pentru localizarea precisă a depozitului, rafinăriei sau instalaţiei de depozitare în care sunt localizate stocurile în cauză, precum şi cantităţile în cauză, proprietarul stocurilor şi natura acestora, prin referire la categoriile identificate în anexa C punctul 3.1 din Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008;
f)transmite Comisiei Europene o copie sintetică a registrului prevăzut la lit. e), în fiecare an până la data de 25 februarie, care include cel puţin cantităţile şi natura stocurilor de urgenţă incluse în registru în ultima zi a anului calendaristic precedent;
g)transmite Comisiei Europene, în termen de 15 zile de la o eventuală solicitare a acesteia, o copie integrală a registrului stocurilor minime în care datele cu caracter sensibil referitoare la localizarea stocurilor pot rămâne nedivulgate;
h)reprezintă România la lucrările Grupului de coordonare pentru petrol şi produse petroliere;
i)sprijină persoanele cu atribuţii nominalizate de Comisia Europeană cu efectuarea inspecţiilor privind starea de pregătire pentru urgenţe; asigură, în condiţiile legii, accesul acestor persoane la toate documentele legate de stocuri şi în incintele de producţie, spaţiile de birouri din locaţiile unde sunt păstrate stocurile minime, precum şi la toate documentele care au legătură cu acestea; informaţiile pe care aceste persoane le dobândesc în cadrul acestor inspecţii nu trebuie să fie transmise mai departe către persoane neautorizate; reprezentanţii autorităţii competente pot participa la acţiunile de inspecţie ale Comisiei Europene;
j)verifică respectarea, de către toţi operatorii economici, menţinerea şi conservarea pentru o perioadă de minimum 5 ani, a tuturor datelor, evidenţelor, situaţiilor şi documentelor referitoare la stocurile specifice şi la stocurile de urgenţă;
k)constată contravenţii şi aplică sancţiuni, potrivit prezentei legi.
Art. 13
(1)În vederea monitorizării şi verificării constituirii Stocurilor minime şi a locaţiei de depozitare, precum şi a corectitudinii raportărilor şi a datelor conform prevederilor art. 7 lit. c) şi ale art. 10 alin. (1) lit. d), autoritatea competentă efectuează inspecţii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2)Persoanele însărcinate de autoritatea competentă cu efectuarea inspecţiilor sunt autorizate ca, în condiţiile legii, să acceseze incintele de producţie şi spaţiile de birouri ale deţinătorilor de stocuri, să inspecteze amenajările de la faţa locului şi, totodată, să verifice documentele de la faţa locului.
(3)Procedura de monitorizare, inspecţie şi verificare a spaţiilor şi documentelor se stabileşte prin ordin al ministrului delegat pentru energie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 14
(1)În cazul în care se constată existenţa unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionare în România, autoritatea competentă solicită imediat Comisiei Europene punerea în circulaţie totală sau parţială a stocurilor minime.
(2)Punerea în circulaţie prevăzută la alin. (1) este aplicată după autorizarea acesteia de către Comisia Europeană.
(3)În cazul unor situaţii de urgenţă deosebită sau pentru a face faţă unor crize locale, Guvernul poate decide, prin hotărâre ca, temporar, să fie păstrate cantităţi de stocuri deţinute mai mici decât cele minime obligatorii, la propunerea autorităţii competente.
(4)Autoritatea competentă informează cu operativitate Comisia Europeană cu privire la orice retragere din stocurile minime, cauzată de situaţiile prevăzute la alin. (3).
(5)Stocurile minime retrase conform alin. (3) vor fi reconstituite la nivelul minim stabilit potrivit prevederilor art. 3, în termenul stabilit şi comunicat de Comisia Europeană.
(6)Măsurile organizatorice şi planurile de urgenţă necesare punerii în aplicare a alin. (1)-(5) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii competente, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
CAPITOLUL VI: Regimul sancţionator
Art. 15
Constituie contravenţii nerespectarea de către operatorii economici a obligaţiilor prevăzute la art. 7 şi de către operatorii economici prevăzuţi la art. 10 alin. (2) a obligaţiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), g), h) şi j).
Art. 16
(1)Contravenţiile prevăzute la art. 15 se sancţionează astfel:
a)cu amendă cuprinsă între 0,5%-1% din cifra de afaceri nerespectarea, de către operatorii economici, a obligaţiilor prevăzute la art. 7 lit. e)-g) şi de către operatorii economici prevăzuţi la art. 10 alin. (2) a obligaţiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. g), h) şi j);
b)cu amendă cuprinsă între 3%-5% din cifra de afaceri nerespectarea, de către operatorii economici, a obligaţiilor prevăzute la art. 7 lit. a)-d) şi de către operatorii economici prevăzuţi la art. 10 alin. (2) a obligaţiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a).
(2)Cifra de afaceri prevăzută la alin. (1) reprezintă totalul veniturilor obţinute din activităţile operatorului economic prevăzute la art. 2 lit. l).
(3)Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(4)Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se fac astfel:
a)de către personalul împuternicit de autoritatea competentă, pentru faptele săvârşite în legătură cu obligaţiile referitoare la stocurile de urgenţă;
b)de către personalul împuternicit de A.N.R.S.P.S., pentru faptele săvârşite în legătură cu obligaţiile referitoare la stocurile specifice şi la stocurile depozitate potrivit art. 18 alin. (1).
Art. 17
Contravenţiilor prevăzute la art. 15 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL VII: Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 18
(1)Până la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 9 alin. (1), dar nu mai târziu de 31 decembrie 2013, în scopul menţinerii nivelului stocurilor minime, operatorii economici prevăzuţi la art. 6 alin. (1) au obligaţia de a menţine, pe cheltuiala lor, pe baza unui criteriu nediscriminatoriu, stocurile păstrate până în prezent de A.N.R.S.P.S. conform contractelor de depozit şi prestări servicii, respectiv clauzelor contractuale, la operatorii economici prevăzuţi anual în legislaţia anterioară, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 677/2002, cu modificările şi completările ulterioare. în cazul în care operatorii economici decid să depoziteze cantităţile care le revin, aceştia suportă şi cheltuielile pentru încărcarea, manipularea şi transportul stocurilor în noi locuri de depozitare.
(2)Pentru anul 2014, hotărârea Guvernului prevăzută la art. 9 alin. (1) se aprobă cel mai târziu până la 31 decembrie 2013.
(3)Prin excepţie, în cazul în care operatorii economici prevăzuţi la art. 6 alin. (1) nu dispun de capacităţi proprii de depozitare, aceştia suportă cheltuielile de administrare pentru stocurile de produse petroliere păstrate potrivit prevederilor alin. (1). Tariful de administrare, procedura, respectiv lista operatorilor economici şi cantităţile de stocuri specifice depozitate de către aceştia se stabilesc, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului delegat pentru energie, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4)Stocurile constituite în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 677/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se administrează în continuare de A.N.R.S.P.S., regimul juridic al acestora fiind următorul:
a)stocuri intangibile şi stocuri rezervă de stat reîntregite până la nivelul maxim de constituire, aprobat prin Nomenclatorul produselor rezervă de stat;
b)stocuri specifice, până la nivelul la care statul român se angajează să menţină acest tip de stocuri, conform procedurii prevăzute la art. 9 alin. (1) şi (2);
c)stocuri disponibile, administrate conform Legii nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, alte cantităţi decât cele prevăzute la lit. a) şi b).
(5)Până la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 9 alin. (1), în termenul stabilit la alin. (2), obligaţiile prevăzute la art. 10 se îndeplinesc în mod corespunzător de A.N.R.S.P.S., cu privire la stocurile depozitate la operatori economici, potrivit alin. (1).
(6)Până la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 9 alin. (1), în termenul stabilit la alin. (2), obligaţiile prevăzute la art. 7 se îndeplinesc în mod corespunzător de operatori economici cu privire la stocurile depozitate potrivit alin. (1).
Art. 19
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.
Art. 20
În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea autorităţii competente, Guvernul înfiinţează entitatea centrală de stocare prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. a).
Art. 21
(1)La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2002 privind constituirea şi menţinerea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 677/2002, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 14 mai 2002;
b)Hotărârea Guvernului nr. 2004/2004 privind măsurile necesare pentru diminuarea efectelor create de disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu ţiţei şi produse petroliere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.129 din 30 noiembrie 2004.
(2)Prevederile art. 15 şi 16 intră în vigoare la 15 zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
*
Prezenta lege transpune Directiva 2009/119/CE a Consiliului din 14 septembrie 2009 privind obligaţia statelor membre de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 265 din 9 octombrie 2009.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

ANEXA nr. 1: METODELE de calcul al nivelului stocurilor minime*
___
* Definiţiile prevăzute în prezentul text sunt stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei.
Cantităţile nu pot intra în calcul cu titlu de stocuri decât o singură dată.
Stocurile de ţiţei se reduc cu 4%, reprezentând randamentul mediu al nafta.
Stocurile de nafta, precum şi stocurile de produse petroliere pentru buncărele maritime internaţionale nu se iau în calcul.
Celelalte produse petroliere se contabilizează în stocuri, utilizându-se una dintre metodele prezentate mai jos:
a)se includ următoarele stocuri de produse: benzină auto, carburant turboreactor tip kerosen, petrol lampant, motorină/carburant diesel (păcură distilată), păcură (cu conţinut ridicat de sulf şi cu conţinut redus de sulf) şi se calculează echivalentul în ţiţei al consumului intern prin înmulţirea cantităţilor respective de produse petroliere cu coeficientul de 1,2;
sau
b)se includ toate celelalte stocuri de produse petroliere identificate în anexa C punctul 3.1 primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei şi se calculează echivalentul în ţiţei al acestora, prin înmulţire cu coeficientul de 1,065.
Metoda aleasă pentru calculul nivelului stocurilor deţinute se utilizează pe toată perioada anului calendaristic în cauză.
În calculul stocurilor deţinute se includ cantităţile deţinute:
a)în rezervoarele rafinăriilor;
b)în terminalele de încărcare;
c)în rezervoarele de alimentare a oleoductelor;
d)în şalande;
e)în tancurile petroliere pentru cabotaj;
f)în petrolierele care staţionează în port;
g)în buncărele navelor de navigaţie interioară;
h)în fundul tancurilor de stocare;
i)sub formă de stocuri circulante;
j)de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, denumită în continuare A.N.R.S.P.S., constituite în conformitate cu reglementările în vigoare aplicabile.
Din calculul stocurilor deţinute se exclud:
a)petrolul brut care nu a fost încă produs;
b)cantităţile deţinute:
(i)în oleoducte;
(ii)în vagoane-cisternă;
(iii)în buncărele navelor de navigaţie maritimă;
(iv)în benzinării şi în punctele de comercializare cu amănuntul;
(v)în petrolierele aflate în larg;
(vi)cantităţile deţinute de forţele armate, precum şi cele constituite de A.N.R.S.P.S. ca stocuri rezerve de stat şi/sau ca stocuri destinate forţelor armate.
La calculul stocurilor deţinute se aplică o reducere de 10% cantităţilor calculate după una dintre metodele descrise anterior.
Reducerea de 10% nu se aplică la calcularea nivelului stocurilor specifice şi nici la calcularea diferitelor categorii de stocuri specifice, în situaţia în care aceste stocuri specifice sau categorii se calculează separat de stocurile de urgenţă, în special în scopul de a verifica respectarea nivelurilor minime pentru stocurile specifice.
ANEXA nr. 2: METODA de calcul al echivalentului în ţiţei al consumului intern
În sensul art. 5, echivalentul în ţiţei al consumului intern se calculează după metoda următoare:
Consumul intern se stabileşte prin însumarea "livrărilor interne brute observate" agregate, conform definiţiei de la pct. 3.2.1 din anexa C la Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei, doar pentru următoarele produse: benzină auto, benzină de aviaţie, carburant turboreactor tip benzină (petrol turboreactor tip nafta sau JP4), carburant turboreactor tip kerosen, petrol lampant, motorină/carburant diesel (păcură distilată), păcură (cu conţinut ridicat de sulf şi cu conţinut redus de sulf) definite în anexa B pct. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008.
Buncărele maritime internaţionale nu se includ în acest calcul.
Echivalentele în ţiţei ale consumului intern rezultă prin înmulţirea cantităţilor respective de produse petroliere cu coeficientul de 1,2.
ANEXA nr. 3: METODA de calcul al echivalentului în ţiţei al importurilor de produse petroliere
Echivalentul în ţiţei al importurilor de produse petroliere, prevăzute la art. 5, se calculează după metoda următoare:
Echivalentul în ţiţei al importurilor de produse petroliere se obţine prin calcularea sumei dintre importurile nete de ţiţei, LGN, produse pentru consumul propriu al rafinăriilor, alte hidrocarburi, definite în anexa B pct. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei, cu ajustarea rezultatului în funcţie de eventualele modificări ale stocurilor şi scăzând randamentul nafta de 4% (sau, dacă randamentul mediu al nafta pe teritoriul naţional depăşeşte 7%, se scade consumul real net de nafta sau randamentul mediu al nafta) şi importurile nete de alte produse petroliere, cu excepţia nafta ajustate, la rândul lor, în funcţie de modificările stocurilor şi înmulţite cu coeficientul de 1,065.
Buncărele maritime internaţionale nu se includ în acest calcul.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 818 din data de 21 decembrie 2013