ORDIN nr. 84 din 3 iunie 2014 privind unele măsuri pentru stabilirea drepturilor salariale ale prefecţilor şi subprefecţilor
Având în vedere Adresa Agenţiei Naţionale de Integritate nr. 7.539 din 15 mai 2014,
în conformitate cu prevederile:
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
96/2012
privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
71/2013
, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr.
284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare;
- Legii nr.
188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 79 din Legea nr.
161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr.
340/2004
privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr.
416/2007
privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
30/2007
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr.
15/2008
, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne
, emite prezentul ordin.
Art. 1
(1)
Drepturile salariale ale persoanelor care ocupă, în condiţiile legii, funcţia publică de prefect sau subprefect se stabilesc prin act administrativ emis de ministrul afacerilor interne.
(2)
Actul administrativ prevăzut la alin. (1) se emite în maximum 15 zile de la data ocupării, în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect sau subprefect.
Art. 2
Proiectele actelor administrative prevăzute la art. 1 se elaborează de către Direcţia generală management resurse umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pe baza documentelor comunicate de către instituţiile prefectului şi, după caz, solicitate de către structurile de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Art. 3
Drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcţia publică de prefect sau subprefect stabilite, la data intrării în vigoare a prezentului ordin, în alte condiţii decât prin act administrativ emis de ministrul afacerilor interne se stabilesc în conformitate cu prevederile prezentului ordin, în condiţiile legii.
Art. 4
Direcţia generală management resurse umane şi Direcţia generală financiară din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi instituţiile prefectului, prin compartimentele de specialitate, duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Gabriel Oprea
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 423 din data de 6 iunie 2014