HOTĂRÂRE nr. 1107 din 14 noiembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.486/2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
Hotărârea Guvernului nr. 1.486/2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 11 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Nominalizarea structurilor teritoriale ale Băncii Naţionale a României, prevăzute în anexa nr. 2 pct. II poziţia 1, a sediilor unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului, la care funcţionează casierii-tezaur din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi al administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti, municipiilor, oraşelor şi comunelor, prevăzute în anexa nr. 1 pct. I lit. D poziţia 9, precum şi a transporturilor de valori şi numerar efectuate de către acestea se face prin protocoale încheiate între Ministerul Administraţiei şi Internelor şi instituţiile beneficiare de pază, iar nominalizarea sediilor misiunilor diplomatice, agenţiilor şi reprezentanţelor economice străine prevăzute în anexa nr. 1 pct. III, precum şi a sediilor unor organisme şi organizaţii internaţionale prevăzute în anexa nr. 1 pct. IV se face prin protocol încheiat cu Ministerul Afacerilor Externe."
2.La anexa nr. 1 punctul I litera C, după poziţia 17 se introduc trei noi poziţii, poziţiile 18-20, cu următorul cuprins:
"18. sediul Ministerului Mediului şi Pădurilor;
19. sediul Instituţiei Avocatul Poporului din str. Eugeniu Carada nr. 3, sectorul 3;
20. sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din Calea Floreasca nr. 202, sectorul 1."
3.La anexa nr. 1 punctul I litera D, poziţiile 4 şi 9 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"4. sediile instanţelor judecătoreşti şi parchetelor (paza sediilor, supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare necesare desfăşurării normale a activităţii - 487 obiective);
...............
9. sediile unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului, la care funcţionează casierii-tezaur din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti, municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi transporturile de valori şi numerar efectuate de acestea (173 de obiective)."
4.La anexa nr. 1 punctul IV, poziţia 4 se abrogă.
5.La anexa nr. 2 punctul II, poziţia 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"1. Banca Naţională a României - sediul central (inclusiv Arhivele Băncii Naţionale a României, Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Activităţi Sociale Bucureşti, Sucursala Regională Bucureşti, Imprimeria Băncii Naţionale a României, Institutul Bancar Român), 16 structuri teritoriale, precum şi transporturile de valori efectuate de către acestea;"
6.La anexa nr. 3, după punctul V se introduce un nou punct, punctul VI, cu următorul cuprins:
"VI. OBIECTIVE APARŢINÂND UNOR ORGANISME ŞI ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE
- Sediul Centrului European pentru Învăţământ Superior (UNESCO-CEPES)"
Art. II
(1)Posturile necesare pentru instituirea pazei şi protecţiei cu efective de jandarmi la obiectivul prevăzut la anexa nr. 1 pct. I lit. C poziţia 18 din Hotărârea Guvernului nr. 1.486/2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta hotărâre, se asigură prin redistribuire la nivelul Jandarmeriei Române.
(2)Posturile necesare pentru instituirea pazei şi protecţiei cu efective de jandarmi la obiectivele prevăzute la anexa nr. 1 pct. I lit. C poziţiile 19 şi 20, respectiv la anexa nr. 2 pct. II poziţia 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.486/2005, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta hotărâre, se asigură de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu încadrarea în numărul maxim de posturi finanţate.
Art. III
Hotărârea Guvernului nr. 1.486/2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 11 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

Ministrul mediului şi pădurilor,

Rovana Plumb

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 785 din data de 22 noiembrie 2012