DECIZIE nr. 411 din 8 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Iulia Antoanella Motoc

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Sabău în Dosarul nr. 4.314/296/2013 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 451D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepţiei a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii juridice similare, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16. Apreciază că acestea reprezintă o materializare a principiului liberului acces la justiţie, prevăzut la art. 21 din Legea fundamentală, şi au ca scop evitarea situaţiei în care partea interesată nu îşi poate valorifica drepturile procesuale, întrucât procurorul ierarhic superior nu soluţionează cererea ce îi este adresată în termenul de 20 de zile prevăzut la art. 277 din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.314/296/2013, Judecătoria Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Sabău într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate conform dispoziţiilor art. 2781 din Codul de procedură penală.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că termenul de decădere de 20 de zile în interiorul căruia persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, potrivit art. 277 şi art. 278 din Codul de procedură penală, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, precum şi modul de calcul al acestui termen, respectiv de la data expirării termenului iniţial - cel în care procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior ar fi trebuit să soluţioneze plângerea - sunt de natură a îngrădi liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Se arată, în acest sens, că majoritatea persoanelor care au interesul să promoveze astfel de cereri nu au cunoştinţe juridice şi nici posibilitatea angajării unui apărător, condiţii în care respingerea lor ca tardive şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată apare ca o sancţiune aplicată justiţiabililor ca urmare a neîndeplinirii de către organele judiciare competente a obligaţiei soluţionării plângerilor ce le sunt adresate, conform dispoziţiilor art. 277 şi art. 278 din Codul de procedură penală. Se subliniază faptul că, în acest fel, textele criticate contravin însuşi scopului normelor de procedură penală, acela de apărare a persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia.
Judecătoria Satu Mare - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile criticate reprezintă, de fapt, o formă de asigurare a liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, prin soluţionarea cauzelor penale în termene rezonabile, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Se mai arată că prevederile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor interesate şi că reglementarea unor termene de decădere în vederea exercitării drepturilor procesuale corespunde, totodată, nevoii de disciplinare a activităţii judiciare, fiind în acord cu principiul formalismului ce guvernează legea procesual penală.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală dispun în mod clar cu privire la calculul termenului de decădere reglementat, nefiind lipsite de previzibilitate, şi că acestea nu contravin accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, prevăzute la art. 21 din Constituţie. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 718 din 5 iulie 2012.
Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Se susţine că norma criticată este lipsită de precizie, claritate, previzibilitate şi predictibilitate, nepermiţând persoanelor interesate să îşi adapteze conduita pentru a evita consecinţele nerespectării ei. Se arată că persoana care a trimis plângerea formulată, potrivit prevederilor art. 277 şi art. 278 din Codul de procedură penală, prin poştă nu are posibilitatea să cunoască data la care această plângere este înregistrată la parchet pentru a calcula data de la care începe să curgă termenul în care trebuie să se adreseze instanţei de judecată. Se susţine că, pentru acest motiv, în cazul nesoluţionării plângerii în termen de 20 de zile şi, implicit, al necomunicării soluţiei, respectiva persoană pierde termenul de introducere a plângerii la instanţă. Se face trimitere la Decizia nr. 15/2009, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, interpretând dispoziţiile art. 278 alin. 3 şi art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, a arătat că termenele reglementate în cuprinsul acestor norme sunt termene de decădere, plângerile depuse cu depăşirea lor fiind tardive. Se face, de asemenea, trimitere la hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 24 august 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, în care instanţa europeană a reţinut că înţelesul noţiunii de previzibilitate depinde de contextul dispoziţiei legale, de domeniul la care aceasta se referă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi, dar şi că previzibilitatea legii nu exclude recurgerea de către persoana interesată la o bună consiliere în determinarea la un nivel rezonabil şi în contextul cauzei a consecinţelor pe care o anumită acţiune le poate avea.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
- Art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală: "În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile."
Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, precum şi prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, prin mai multe decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, se reţin: Decizia nr. 718 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 14 august 2012, şi Decizia nr. 1.326 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011, prilejuri cu care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că nesoluţionarea plângerii în termenul prevăzut de art. 277 din Codul de procedură penală de către prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin această reglementare legiuitorul a urmărit să dea eficienţă dreptului de acces liber la justiţie, sens în care partea, neprimind vreun răspuns în termenul prevăzut de lege, se poate adresa judecătorului cu plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată. În plus, Curtea a reţinut că nu poate fi primită teza potrivit căreia justiţiabilul nu poate cunoaşte momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alin. 2 acesta este prevăzut în mod univoc. În sfârşit, Curtea a constatat că prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, evitarea tergiversării în mod nejustificat a soluţionării unei cauze penale, aşa încât o eventuală nerespectare a dispoziţiilor legale potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire să nu se transforme într-o sancţiune pentru justiţiabil, care, într-o atare situaţie, este obligat să aştepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa.
De asemenea, prin Decizia nr. 599 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 18 iulie 2011, Decizia nr. 838 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 12 septembrie 2011, Decizia nr. 929 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 4 august 2011, şi Decizia nr. 1.136 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi a statuat că textele criticate conţin norme de procedură judiciară pe care legiuitorul este liber să le adopte potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. 2 din Constituţie. Dispoziţiile art. 2781 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care reglementează tocmai posibilitatea formulării plângerii la instanţa de judecată împotriva actelor de netrimitere în judecată date de procuror, asigură exercitarea dreptului de acces la justiţie în concordanţă cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, respectiv cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Totodată, Curtea a reţinut că nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia prin stabilirea termenelor în care se soluţionează plângerile împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor de netrimitere în judecată se încalcă dreptul la un proces echitabil, dat fiind că autorităţile judiciare la care se referă textul atacat sunt obligate, în limitele acestor termene, să respecte toate normele şi principiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea a reţinut, pe de o parte, că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o concretizare a normelor constituţionale ce consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, fiind instituite tocmai în vederea respectării exigenţei termenului rezonabil, impusă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, iar, pe de altă parte, că acestea se aplică fără privilegii ori discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale criticate, în concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 16.
De asemenea, Curtea a reţinut că eventualele abuzuri ale organelor de urmărire penală sau întârzierile în soluţionarea plângerilor adresate acestora, la care fac referire autorii excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii acestora, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele invocate Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 13 din Convenţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Sabău în Dosarul nr. 4.314/296/2013 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2781 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 701 din data de 15 noiembrie 2013