HOTĂRÂRE nr. 375 din 12 iunie 2013 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii "Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creşterii adâncimilor şenalelor şi bazinelor şi a siguranţei navigaţiei în Portul Constanţa"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicata, al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 25 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi lucrărilor de intervenţii "Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creşterii adâncimilor şenalelor şi bazinelor şi a siguranţei navigaţiei în Portul Constanţa", prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Finanţarea lucrărilor de intervenţii prevăzute la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, de la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare", articolul "Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR)", în conformitate cu prevederile Programului operaţional sectorial "Transport" 2007-2013, axa prioritară 2, domeniul major de intervenţie 2.3 "Modernizarea şi dezvoltarea porturilor dunărene şi maritime", şi ale legislaţiei comunitare în vigoare, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Art. 3
Ministerul Transporturilor răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,

Relu Fenechiu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

ANEXĂ: INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI aferenţi lucrărilor de intervenţii "Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creşterii adâncimilor şenalelor şi bazinelor şi a siguranţei navigaţiei în Portul Constanţa"
- Titular: Ministerul Transporturilor
Beneficiar: Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa
Amplasament: judeţul Constanţa, municipiul Constanţa - Portul Constanţa Sud, zona fluviomaritimă

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)

 

mii lei

215.863*)

(în preţuri august 2012;
1 euro = 4,5635 lei),
din care construcţii-montaj (C+M)
Eşalonarea investiţiei: (INV/C+M)

 

mii lei

184.617

Anul I

INV/C+M

mii lei/mii lei

4.300/1.000

Anul II

INV/C+M

mii lei/mii lei

95.000/79.000

Anul III

INV/C+M

mii lei/mii lei

107.000/96.000

Anul IV

INV/C+M

mii lei/mii lei

9.563/8.617

Capacităţi:

  

- Suprafaţă totală dragaj

mp

2.134.737,11

- Suprafaţă dragaj în portul de lucru

mp

371.286,70

- Lungime cheu

m

1.250

- Platformă portuară

mp

7.125

- Sistem hidrografic

buc.

1

Durata de realizare a investiţiei

luni

41

______
*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
Factori de risc
Lucrările de intervenţii se vor proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În cadrul proiectului se vor respecta principiile acţiunii preventive şi compensării influenţei nefavorabile asupra mediului la sursa producerii, conform cerinţelor relevante ale legislaţiei de mediu.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea lucrărilor de intervenţii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, de la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare", articolul "Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR)", în conformitate cu prevederile Programului operaţional sectorial "Transport" 2007-2013, axa prioritară 2, domeniul major de intervenţie 2.3 "Modernizarea şi dezvoltarea porturilor dunărene şi maritime", şi ale legislaţiei comunitare în vigoare, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 367 din data de 20 iunie 2013