Document embed

DECIZIE nr. 21 din 19 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale art. 65 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale art. 65 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrul său de sindicat Vlad Grigorescu, în Dosarul nr. 7.074/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.297D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.300D/2015, nr. 1.320D/2015, nr. 1.368D/2015 şi nr. 1.473D/2015, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor, în numele şi pentru membrii săi de sindicat Traian Tătaru, Decebal Bejan, Veronica Şorea, respectiv Cătălin Bogdan Cherciu, în dosarele nr. 7.146/99/2014, nr. 7.020/99/2014, nr. 7.130/99/2014 şi nr. 7.018/99/2014 ale Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

4. La apelul nominal în Dosarul nr. 1.300D/2015 răspunde avocat Paul Nicolae Petrescu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura a fost legal îndeplinită. La apelul nominal în dosarele nr. 1.320D/2015, nr. 1.368D/2015 şi nr. 1.473D/2015 lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul autorului excepţiei în Dosarul nr. 1.300D/2015 şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.300D/2015, nr. 1.320D/2015, nr. 1.368D/2015 şi nr. 1.473D/2015 la Dosarul nr. 1.297D/2015, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei în Dosarul nr. 1.300D/2015, care susţine, în esenţă, că textele de lege criticate creează o stare de discriminare a poliţiştilor puşi la dispoziţie faţă de ceilalţi poliţişti care îndeplinesc aceleaşi atribuţii. Astfel, la muncă egală, remuneraţia ar trebui să fie aceeaşi. Or, poliţiştii puşi la dispoziţie beneficiază, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, de un salariu mai mic decât ceilalţi poliţişti, chiar sub salariul de bază, ceea ce contravine art. 16 din Constituţie. Mai susţine că textele de lege criticate încalcă şi dreptul de proprietate, deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, salariul reprezintă un "bun" în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocând Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Lelas împotriva Croaţiei. Mai arată că reducerea salariilor poliţiştilor puşi la dispoziţie se menţine până la definitivarea situaţiei penale şi că nu există limite de sarcini de serviciu ce pot fi date poliţiştilor puşi la dispoziţie. În concluzie, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textele de lege criticate contravin art. 16, art. 41 alin. (2), art. 44 alin. (2), art. 11 şi art. 20 din Constituţie, raportate la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 1 lit. c) din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 105/1957 privind abolirea muncii forţate, art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculină şi a mâinii de lucru feminină, pentru o muncă de valoare egală.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece diminuarea indemnizaţiilor poliţiştilor puşi la dispoziţie, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau care sunt judecaţi în stare de libertate ori liberaţi provizoriu pe cauţiune, este o măsură specială, proporţională, are caracter temporar şi se aplică în mod nediscriminatoriu. De altfel, legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care s-au dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie.

8. În replică, avocatul autorului excepţiei susţine că, în realitate, dispoziţiile de lege criticate prevăd măsuri sancţionatorii înainte de finalizarea cauzei penale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin Decizia nr. 654 din 12 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.074/99/2014, Decizia nr. 578 din 28 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.146/99/2014, Decizia nr. 655 din 12 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.020/99/2014, încheierea din 14 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.130/99/2014 şi prin încheierea din 5 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.018/99/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale art. 65 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrii săi de sindicat Vlad Grigorescu, Traian Tătaru, Decebal Bejan, Veronica Şorea, respectiv Cătălin Bogdan Cherciu, în cadrul unor cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate împotriva unor sentinţe civile prin care s-au respins cererile de acordare a drepturilor salariale corespunzătoare desfăşurării activităţii în condiţii deosebite sau speciale, în condiţii vătămătoare şi a sporurilor pentru orele lucrate noaptea.

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că, în cazurile în care poliţistul este pus la dispoziţie, în situaţia în care procesul penal se finalizează cu condamnarea poliţistului, se pune problema de a şti ce se întâmplă cu drepturile acestuia cu privire la munca pe care a prestat-o în diferite condiţii - la orele lucrate noaptea, la munca prestată în condiţii speciale, în condiţii de radiaţii, în condiţii de pericol deosebit -, la fel ca ceilalţi poliţişti împreună cu care efectuează misiuni. Precizează că nu se pot restrânge drepturile unei persoane, cu titlu de sancţiune în muncă, salariul fiind un drept de proprietate, conform art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, consideră că se încalcă drepturile omului, deoarece o persoană care munceşte în anumite condiţii, pentru care se prevăd sporuri, nu ar avea dreptul să le primească sau primirea lor este afectată de o condiţie, drept pedeapsă, potrivit textelor de lege criticate. Or, această situaţie constituie o violare a drepturilor omului şi a principiului egalităţii de tratament în salarizare, care implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă. În concluzie, susţine că această posibilă interpretare a textelor de lege criticate, ca măsură punitivă a legiuitorului, determină neconstituţionalitatea acestora.

11. Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece, pe de-o parte, restrângerea are caracter temporar şi este justificată de nevoia protejării unui interes public, iar, pe de altă parte, sfera responsabilităţilor poliţistului pus la dispoziţie nu este identică cu cea existentă anterior momentului luării acestei măsuri, fapt ce justifică diferenţa de tratament juridic. Prin reducerea indemnizaţiilor nu se îngrădeşte nici dreptul la muncă şi nici nu se creează o situaţie discriminatorie raportat la ceilalţi poliţişti care desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, cât timp situaţia premisă nu este identică sau comparabilă, poliţiştii puşi la dispoziţie ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau care sunt judecaţi în stare de libertate ori liberaţi provizoriu pe cauţiune aflându-se într-o situaţie specială, care justifică luarea unor măsuri cu caracter provizoriu al căror conţinut presupune restricţionarea unor drepturi.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Guvernul a transmis punctul său de vedere în Dosarul nr. 1.473D/2015 în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că prin reducerea indemnizaţiilor poliţiştilor puşi la dispoziţie nu se îngrădeşte nici dreptul la muncă şi nici nu se creează o situaţie de discriminare în raport cu ceilalţi poliţişti care desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, deoarece situaţia poliţiştilor puşi la dispoziţie ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau care sunt judecaţi în stare de libertate ori eliberaţi provizoriu este diferită, specială şi justifică restricţionarea unor drepturi. Celelalte aspecte invocate de autorul excepţiei nu vizează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci aspecte de interpretare şi aplicare a legii, care nu pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

14. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere, în dosarele nr. 1.297D/2015, nr. 1.300D/2015, nr. 1.320D/2015 şi nr. 1.473D/2015, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate. Cu privire la discriminare, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora principiul egalităţii presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, apreciază că poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare urmăriţi penal, judecaţi în stare de libertate ori liberaţi provizoriu pe cauţiune, nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu colegii în funcţie care desfăşoară aceleaşi activităţi. Referitor la încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie/apreciază că poliţiştii puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau care sunt judecaţi în stare de libertate ori liberaţi provizoriu pe cauţiune beneficiază de salariul de funcţie minim corespunzător gradului profesional deţinut, de salariul gradului profesional şi de gradaţiile cuvenite, până la definitivarea situaţiei. Ca atare, salariul acestora se diminuează cu 25%, iar restrângerea este prevăzută prin legea criticată. Analizând condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, apreciază că măsura se impune pentru o anumită categorie, şi anume cea a poliţiştilor puşi la dispoziţie, este necesară şi proporţională cu situaţia care a determinat-o şi este aplicabilă în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în acea situaţie. În plus, arată că, potrivit art. 65 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010, în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, persoanele cărora li s-au aplicat prevederile art. 65 alin. (1)-(3) vor fi repuse în toate drepturile băneşti avute la data punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, inclusiv compensarea drepturilor salariale de care au fost private pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, actualizate potrivit majorărilor sau indexărilor salariale.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 65 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă însă că autorul acesteia critică dispoziţiile art. 65 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VII: "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «apărare, ordine publică şi siguranţă naţională»" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002 au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, iar alin. (4) al art. 65 are următorul conţinut: "Poliţistul pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de polipe şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege." Dispoziţiile art. 65 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VII: "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «apărare, ordine publică şi siguranţă naţională»" la Legea-cadru nr. 284/2010 au următorul cuprins: "Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau care sunt judecaţi în stare de libertate ori liberaţi provizoriu pe cauţiune beneficiază de salariul de funcţie minim corespunzător gradului profesional deţinut, de salariul gradului profesional şi de gradaţiile cuvenite, până la definitivarea situaţiei."

18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, precum şi celor ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii, ale art. 7 privind egalitatea şi art. 23 privind dreptul la muncă şi la salariu egal pentru muncă egală din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 1 lit. c) din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 105/1957 privind abolirea muncii forţate, ratificată de România prin Legea nr. 140/1998, art. 7 privind remuneraţia egală pentru muncă de valoare egală din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, precum şi Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 95/1949 privind protecţia salariului şi nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculină şi a mâinii de lucru feminină, pentru o muncă de valoare egală.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în cazul punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva poliţistului, în scopul protejării prestigiului funcţiei exercitate, Legea nr. 360/2002 prevede două măsuri provizorii: punerea la dispoziţie şi suspendarea din funcţie. Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală (cu excepţia cazurilor în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare pentru o infracţiune din culpă şi se apreciază că aceasta nu aduce atingere prestigiului profesiei) este pus la dispoziţie, în timp ce poliţistul arestat preventiv sau aflat în arest la domiciliu este suspendat din funcţie. Spre deosebire de Statutul poliţistului (potrivit căruia poliţistul este suspendat din funcţie doar dacă este arestat preventiv sau în arest la domiciliu), există atât reglementări generale, cât şi reglementări specifice anumitor categorii de personal care instituie sancţiunea suspendării din funcţie în cazul trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor fapte penale, după cum urmează:

- Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 52 alin. (1) lit. b) ca, în ceea ce priveşte contractul individual de muncă, acesta poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în cazul în care salariatul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;

- Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 94 alin. (1) lit. m) că raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă de drept atunci când s-a dispus trimiterea în judecată;

- Legea nr. 303/2004 privind statutului judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 62 alin. (1) lit. a) că judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni;

- personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este suspendat din funcţie când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

20. Curtea reţine că măsura punerii la dispoziţie reglementată de Legea nr. 360/2002 reprezintă o măsură provizorie, luată până la soluţionarea definitivă a cauzei, când se analizează menţinerea în funcţie, pe durata căreia poliţistul îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii de poliţie şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute în capitolul III, secţiunea 1 "Drepturile poliţistului" din Legea nr. 360/2002. Astfel, pe perioada punerii la dispoziţie, raportul de serviciu este modificat, poliţistul aflat în această situaţie îndeplinind numai atribuţiile de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii şi care sunt comunicate poliţistului sub semnătură, potrivit art. 40 alin. (1) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 28 decembrie 2011.

21. Prin urmare, Curtea nu poate reţine că poliţistul pus la dispoziţie se află în aceeaşi situaţie juridică cu ceilalţi poliţişti, sub aspectul elementelor raportului de serviciu. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (A se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).]

22. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 41 alin. (2) din Constituţie privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, precum şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii, Curtea reţine că nici aceste susţineri nu pot fi primite, deoarece, potrivit textelor de lege criticate, pe de-o parte, poliţiştii puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau care sunt judecaţi în stare de libertate ori liberaţi provizoriu pe cauţiune beneficiază de salariul de funcţie minim corespunzător gradului profesional deţinut, de salariul gradului profesional şi de gradaţiile cuvenite, temporar, până la definitivarea situaţiei, iar, pe de altă parte, în cazul în care s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie, potrivit art. 65 alin. (6) din Legea nr. 360/2002.

23. Referitor la invocarea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 105/1957 privind abolirea muncii forţate, ratificată de România prin Legea nr. 140/1998, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din aceasta, "Fiecare membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifică prezenta convenţie se angajează să abolească munca forţată sau obligatorie şi să nu recurgă la ea sub nicio formă: a) ca măsură de constrângere sau de educaţie politică ori ca sancţiune la adresa persoanelor care au exprimat sau exprimă anumite opinii politice sau îşi manifestă opoziţia ideologică faţă de ordinea politică, socială sau economică stabilită; b) ca metodă de mobilizare şi de utilizare a mâinii de lucru în scopul dezvoltării economice; c) ca măsură de disciplină a muncii; d) ca pedeapsă pentru participarea la greve; e) ca măsură de discriminare rasială, socială, naţională sau religioasă." Or, Curtea constată că în cazul poliţiştilor puşi la dispoziţie, care îndeplinesc numai atribuţiile de serviciu stabilite în scris de şeful unităţii şi care sunt comunicate poliţistului sub semnătură, nu se regăseşte niciuna din formele muncii forţate sau obligatorii astfel cum sunt prevăzute de art. 1 din această Convenţie.

24. De altfel, în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, prin deciziile nr. 318 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 6 mai 2011, şi nr. 413 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002. Prin aceste decizii, Curtea a reţinut că asupra unei critici similare, aplicabile mutatis mutandis, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 187 din 6 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2007, cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 89 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, referitoare la punerea la dispoziţie a ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor pentru care s-a început urmărirea penală sau care sunt trimişi în judecata instanţelor militare, dar care sunt cercetaţi şi judecaţi în stare de libertate sau eliberaţi pe cauţiune. Curtea a statuat că punerea la dispoziţie nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, întrucât nu vizează fondul răspunderii pentru fapta imputată, nu prejudecă vinovăţia, ci constituie o măsură preventivă, justificată de necesitatea împiedicării săvârşirii de noi fapte contrare prevederilor legale, de îndeplinirea corectă a atribuţiilor ce revin funcţiei respective şi de asigurarea încrederii în persoana care ocupă acea funcţie. Pentru identitate de raţiune, aceeaşi concluzie este valabilă şi în ceea ce priveşte punerea la dispoziţie a poliţiştilor. De asemenea, Curtea a observat că în alin. (4) al art. 65 din Legea nr. 360/2002 este precizat şi conţinutul măsurii punerii la dispoziţie. Interpretarea dată acestuia de autorii excepţiei în sensul că sarcinile şi atribuţiile pot fi stabilite pe această perioadă de şeful unităţii în mod discreţionar şi abuziv nu poate fi, însă, analizată de Curte, întrucât depinde de modalitatea practică de individualizare a acesteia la fiecare caz concret, nereprezentând o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii. De altfel, prin Decizia nr. 187 din 6 martie 2007, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte dispoziţia potrivit căreia cadrele militare care sunt puse la dispoziţie beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului pe care îl au, la minimum, că "această măsură este justificată de faptul că persoana pusă la dispoziţie nu mai are aceleaşi atribuţii ca acelea ce îi reveneau potrivit gradului şi funcţiei sale anterior, ci îndeplineşte numai unele sarcini atribuite de comandant şi care nu sunt incompatibile cu statutul său. Instanţa de contencios constituţional nu ar putea cenzura dreptul legiuitorului de a stabili care este cuantumul indemnizaţiei cuvenite, fără a încălca principiul separaţiei puterilor în stat."

25. Referitor la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia textele de lege criticate sunt interpretate în sensul că, în situaţia poliţistului pus la dispoziţie care a efectuat, potrivit ordinului şefului unităţii, munca în condiţii deosebite/speciale sau pe timp de noapte, nu se acordă sporurile corespunzătoare, ci se acordă salarizarea la nivelul de bază, ceea ce este injust, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale (Decizia nr. 187 din 6 martie 2007), persoana pusă la dispoziţie nu mai are aceleaşi atribuţii ca acelea ce îi reveneau potrivit gradului şi funcţiei sale anterioare, ci îndeplineşte numai sarcini atribuite de şeful unităţii. Aşadar, analiza legalităţii atribuirii unor anumite sarcini prin ordin al şefului unităţii constituie o problemă de aplicare a legii la căzui concret dedus judecăţii instanţei judecătoreşti, iar nu o problemă de constituţionalitate.

26. În final, Curtea constată, pentru aceleaşi argumente, că nici celelalte prevederi din actele internaţionale invocate nu sunt încălcate prin dispoziţiile de lege criticate.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrii săi de sindicat Vlad Grigorescu, Traian Tătaru, Decebal Bejan, Veronica Şorea, respectiv Cătălin Bogdan Cherciu, în dosarele nr. 7.074/99/2014, nr. 7.146/99/2014, nr. 7.020/99/2014, nr. 7.130/99/2014 şi nr. 7.018/99/2014 ale Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale art. 65 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 176 din data de 9 martie 2016