Document embed

DECIZIE nr. 241 din 19 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (2)-(7) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (2)-(7) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Constantin Mitroi, Iuliana Tana şi Fănica Radu în Dosarul nr. 39.989/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.553D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 1 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 39.989/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (2)-(7) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Constantin Mitroi, Iuliana Tana şi Fănica Radu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect pretenţii.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, autorii excepţiei arată că au promovat cererea de chemare în judecată în baza dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, respectiv Legea nr. 9/1998 care prevedea termene ferme de plată a despăgubirilor, lege care a suportat în prezent, prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, modificări substanţiale în ceea ce priveşte termenele de plată a despăgubirilor. Totodată, arată că eşalonarea plăţii stabilite în art. 10 din Legea nr. 164/2014 aduce atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 au fost încasate sumele de bani cuvenite pentru persoanele îndreptăţite. Or, prin adoptarea Legii nr. 164/2014 se produce o discriminare între persoanele beneficiare ale legilor speciale, în speţă Legea nr. 9/1998.

6. De asemenea, autorii excepţiei susţin că prevederile criticate din Legea nr. 164/2014 încalcă în mod flagrant şi dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece persoanele îndreptăţite la despăgubiri sunt titulare ale unor drepturi de creanţă care, în accepţiunea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie un "bun", astfel încât acestea pot pretinde că au cel puţin "o speranţă legitimă" de a redobândi efectiv dreptul de proprietate. Totodată, susţin că este vădit neconstituţională eşalonarea plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, având în vedere că măsurile instituite prin Legea nr. 164/2014 nu pot justifica "accelerarea şi finalizarea" procesului de soluţionare a cererilor formulate în baza Legii nr. 9/1998, aceasta cu atât mai mult cu cât noile dispoziţii legale nu fac distincţie între persoanele care au obţinut o hotărâre a comisiei prin care le-au fost deja acordate despăgubirile cuvenite şi cele ale căror cereri nu au fost soluţionate de comisii prin emiterea de hotărâri de acordare de despăgubiri. În acelaşi sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013.

7. În final, autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 sunt aplicabile doar cererilor de chemare în judecată depuse după intrarea în vigoare a acestei legi, iar nu şi cererilor depuse înainte de intrarea în vigoare a acesteia, cum este situaţia din speţă. În sens asemănător s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014.

8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu dispun pentru trecut, ci reglementează pentru viitor modalitatea de efectuare a plăţilor în cadrul dosarelor întocmite în temeiul Legii nr. 290/2003 şi al Legii nr. 9/1998. În aceste condiţii, dispoziţiile de lege criticate se aplică doar efectelor viitoare ale unor situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, ceea ce nu contravine principiului neretroactivităţii. Referitor la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, instanţa apreciază că cele două categorii de persoane la care se referă autorul excepţiei (persoane cărora li s-a efectuat plata anterior Legii nr. 164/2014 şi cele cărora nu li s-a efectuat această plată până la acel moment) nu au fost supuse unui tratament diferenţiat fără o justificare obiectivă, deşi se aflau în situaţii identice. Astfel, în cauză, cele două categorii de persoane se află în situaţii diferite, determinate de momentul efectuării plăţii despăgubirilor şi de dispoziţiile legale aplicabile la această dată, fiecare categorie beneficiind de acele drepturi pe care legiuitorul le-a acordat în momentul respectiv. Cât priveşte dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, apreciază că acestea nu sunt încălcate de prevederile de lege criticate, întrucât statul român nu numai că nu a refuzat plata despăgubirilor către persoanele îndreptăţite potrivit Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, ci, dimpotrivă, s-a obligat la plata eşalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată şi hotărârile prin care se stabileşte cuantumul despăgubirilor. Plata eşalonată a creanţelor nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar executarea uno ictu constituie doar o modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura şi unica modalitate posibilă de executare pe care un stat o poate aplica. Reglementarea criticată nu are ca efect privarea dreptului de proprietate garantat şi ocrotit prin Constituţie, ci doar stabileşte o modalitate prin care statul român garantează realizarea dreptului persoanelor fizice. De asemenea, instanţa judecătorească apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât prin stabilirea unor termene de efectuare a plăţii, legiuitorul nu a suprimat posibilitatea părţii de a supune controlului exercitat de instanţele judecătoreşti activitatea autorităţilor în procedura plăţii despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 290/2003 şi al Legii nr. 9/1998.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că normele criticate se aplică numai pentru viitor, neputându-se reţine aplicarea acestora retroactivă. Cu privire la pretinsa critică de neconstituţionalitate a art. 10 din Legea nr. 164/2014 prin raportare la art. 44 din Constituţie, menţionează că problema de drept a plăţii eşalonate a mai fost supusă controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare. Astfel, prin deciziile nr. 24 din 17 ianuarie 2012, nr. 188 din 2 martie 2010, nr. 190 din 2 martie 2010, nr. 712 din 25 mai 2010 şi nr. 1.534 şi nr. 1535 din 28 noiembrie 2011, Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor de lege care prevăd măsuri de eşalonare. În raport cu art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, menţionează că dispoziţiile de lege criticate nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent plăţii eşalonate, stabilite de legiuitor. Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie nu pot fi reţinute, deoarece încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă. Or, dispoziţiile de lege criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, norma fiind aplicabilă tuturor destinatarilor săi.

11. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, dispoziţiile criticate din Legea nr. 164/2014 nu aduc atingere principiilor neretroactivităţii legii şi egalităţii în faţa legii, în condiţiile în care se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei după intrarea în vigoare a acestora, având domeniul lor propriu de aplicare şi nu se aplică unor raporturi juridice finalizate în temeiul actului normativ abrogat. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legislaţia anterioară în materie şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Mai mult, faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 21 ianuarie 2015). Cât priveşte critica referitoare la noua eşalonare a despăgubirilor, consideră că situaţia în care se găsesc autorii excepţiei de neconstituţionalitate este diferită de cea pentru care instanţa de contencios constituţional a pronunţat Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, invocată de autori. Neconstituţionalitatea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 poate fi pusă în discuţie prin raportare la art. 21 din Constituţie doar în măsura în care invocarea excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată ar conduce la suprimarea procesului şi reluarea fazei administrative. În plus, normele criticate nu pun în discuţie dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât, în virtutea rolului său activ, instanţa de judecată este cea care stabileşte legea aplicabilă litigiului, dar şi interpretarea şi aplicarea acesteia.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosar de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (2)-(7) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (2): "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.";

- Art. 10 alin. (2)-(7): "(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.

(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi.

(6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă."

15. Autorii excepţiei susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare, Curtea respingând ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate, prin deciziile nr. 855 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, şi prin deciziile nr. 14 şi nr. 15 din 19 ianuarie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016.

17. Prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, precitată, paragraful 15, Curtea a constatat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate care instituie reguli privind plata despăgubirilor nu au caracter retroactiv. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). La paragraful 16 al aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.

18. Prin Decizia nr. 865 din 10 decembrie 2015, precitată, paragraful 24, Curtea a reţinut că normele de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc domeniul de aplicare a legii sub aspectul modalităţii de plată a despăgubirilor, fără a interfera cu privire la existenţa sau întinderea despăgubirilor deja stabilite prin deciziile de plată şi hotărârile definitive emise în temeiul legilor reparatorii. Totodată, la paragrafele 26 şi 27 al aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că, distingând între stabilirea despăgubirilor - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, şi plata acestora - art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, legiuitorul a stabilit că prevederile de lege referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor se efectuează, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 164/2014. Aşadar, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate instituie reguli privind plata despăgubirilor fără a avea un caracter retroactiv.

19. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, precitată, paragraful 24, Curtea a reţinut că, în acord cu jurisprudenţa sa, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

20. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată, din perspectiva eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 21 şi art. 44 din Constituţie şi cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că aşa cum a stabilit prin Decizia nr. 15 din 19 ianuarie 2016, precitată, paragrafele 21-23, mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. În plus, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţiile pronunţate de Curte prin deciziile sus-menţionate, precum şi considerentele acestora îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Mitroi, Iuliana Tana şi Fănica Radu în Dosarul nr. 39.989/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (2)-(7) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 514 din data de 7 iulie 2016