LEGE nr. 211 din 21 iulie 2015 pentru modificarea art. 20 din Legea audiovizualului nr. 504/2002
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I
- Articolul 20 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 20
(1)În cadrul activităţii de control parlamentar, exercitată în temeiul art. 10 alin. (1), activitatea Consiliului este analizată de către Parlament prin dezbaterea raportului anual, careva fi depus, împreună cu execuţia bugetară, până la data de 15 aprilie a anului următor.
(2)Raportul anual de activitate şi execuţia bugetară sunt dezbătute, în şedinţe comune, de comisiile pentru cultură şi media, respectiv de comisiile pentru buget, finanţe ale Senatului şi Camerei Deputaţilor
(3)Raportul comun al comisiilor pentru cultură şi media asupra raportului anual de activitate a Consiliului include avizul comun al comisiilor pentru buget, finanţe în ceea ce priveşte execuţia bugetară şi este supus dezbaterii şi aprobării celor două Camere reunite.
(4)Respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate atrage, de drept, demiterea din funcţie a preşedintelui Consiliului.
(5)În situaţia prevăzută la alin. (4), Parlamentul va numi un nou preşedinte al Consiliului, pentru restul de mandat al fostului preşedinte, cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (1).
(6)Fostul preşedinte demis nu mai poate fi reales în funcţie până la expirarea mandatului.
(7)Comisiile pentru cultură şi media ale celor două Camere ale Parlamentului au dreptul să solicite Consiliului, ori de câte ori consideră necesar, rapoarte specifice."
Art. II
Legea audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 550 din data de 24 iulie 2015