DECIZIE nr. 767 din 25 septembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

Augustin Zegrean

- preşedinte

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Viorica Doarbeş în Dosarul nr. 388/103/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 131D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 258/2010.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1.794/2011 din 5 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 388/103/2011, Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Excepţia a fost ridicată de Viorica Doarbeş cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.000/C din 20 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 388/103/2011.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat, care prevede că pensionarii care obţin venituri din pensie ce depăşesc suma de 740 lei lunar sunt obligaţi la plata unei contribuţii de asigurări sociale de sănătate de 5,5% din aceste venituri, este contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, arată că se creează o discriminare a pensionarilor ale căror venituri din pensii depăşesc suma de 740 lei lunar, aceştia fiind obligaţi la plata unei contribuţii de 5,5% calculată asupra întregului venit, iar nu doar asupra sumei ce depăşeşte 740 de lei, aşa cum prevedea reglementarea anterioară.
Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, "statul având dreptul să ia toate măsurile ce se impun, în raport cu condiţiile socioeconomice existente la un moment dat, pentru a restabili un echilibru bugetar aflat sub presiunea unei prăbuşiri. Condiţia esenţială a nediscriminării a fost respectată, câtă vreme toate persoanele aflate într-o situaţie identică sau analoagă au acelaşi tratament juridic."
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit actului de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. I pct. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul^ sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010. În realitate, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, prin care se modifică alin. (2) al art. 259 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, astfel: "Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei."
Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, prin deciziile nr. 223 şi nr. 224 din 13 martie 2012, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 au fost constatate ca fiind constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.
Ulterior, textul de lege criticat a fost abrogat prin dispoziţiile art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai 2012. Prin art. II pct. 1 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă s-a introdus alin. (22) la art. 257 din Legea nr. 95/2006, care prevede că "Pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare."
Având în vedere cele arătate, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Viorica Doarbeş în Dosarul nr. 388/103/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 813 din data de 4 decembrie 2012