În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 11 aprilie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.După articolul 186, în cadrul titlului III, se introduce un nou capitol, capitolul VI1 - Procedura privind elaborarea de lucrări ştiinţifice publicate sau de invenţii brevetate de către persoanele private de libertate aflate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cuprinzând articolele 1861-1864, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL VI1: Procedura privind elaborarea de lucrări ştiinţifice publicate sau de invenţii brevetate de către persoanele private de libertate aflate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Art. 1861: Prevederi comune
(1) Lucrările ştiinţifice sau invenţiile ce urmează a fi brevetate pot fi elaborate de către deţinuţi în condiţiile stabilite de Lege şi de prezentul regulament.
(2) Deţinuţilor care doresc realizarea de lucrări ştiinţifice sau de invenţii li se asigură formularele de cerere şi de angajament referitoare la realizarea acestora, prin grija şefului secţiei de deţinere.
(3) Deţinuţii care desfăşoară activităţi de elaborare a unei lucrări ştiinţifice sau a unei invenţii pot participa şi la activităţi lucrative, fără ca acestea să se suprapună şi fără ca, însumată, durata desfăşurării tuturor acestor activităţi să depăşească durata prevăzută de legislaţia muncii.
(4) Deţinuţii care desfăşoară activităţi de elaborare a unei lucrări ştiinţifice sau a unei invenţii pot participa şi la activităţi specifice domeniului educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială, fără ca programele activităţilor să se suprapună.
(5) Demersurile deţinuţilor, corespunzătoare activităţilor de elaborare şi publicare a unei lucrări ştiinţifice ori de realizare şi brevetare a unei invenţii, se realizează pe cheltuială proprie, fără ca administraţia locului de detenţie să aibă obligaţia achitării de taxe ori a suportării unor cheltuieli.
(6) Administraţia locului de deţinere facilitează, în măsura posibilităţilor, accesul la mijloace bibliografice şi la echipament de tehnologie a informaţiei, conform prevederilor legale.
(7) În baza cererii deţinutului şi cu aprobarea scrisă a directorului locului de deţinere, se pot primi bunuri dintre cele care pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de către deţinuţi, potrivit anexei nr. 1, în măsura în care acestea au legătură cu activitatea de elaborare a lucrării ştiinţifice sau de realizare a invenţiei. Evidenţa acestora se ţine separat, iar depozitarea lor se face în spaţii din afara camerei de deţinere, până la finalizarea activităţilor în cauză.
(8) Documentele care au stat la baza aprobării elaborării unei lucrări ştiinţifice sau invenţii se arhivează în dosarul individual de către serviciul sau biroul evidenţă deţinuţi.
(9) În situaţia în care deţinutul săvârşeşte o infracţiune ori o abatere disciplinară gravă sau foarte gravă, aprobarea privind programul de lucru poate fi revocată, prin decizia directorului penitenciarului, la propunerea motivată a directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar sau a persoanei care asigură supravegherea deţinutului pe perioada elaborării lucrării ştiinţifice sau realizării unei invenţii.
Art. 1862: Procedura de elaborare a lucrărilor ştiinţifice
(1) În vederea aprobării realizării unei lucrări ştiinţifice, a stabilirii programului de lucru şi a ţinerii evidenţei activităţii zilnice de elaborare a unei lucrări ştiinţifice, deţinutul are obligaţia de a completa o cerere, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4, şi de a o înainta spre aprobare directorului penitenciarului.
(2) La cererea prevăzută la alin. 1, solicitantul anexează şi o recomandare scrisă privind relevanţa tematicii pentru cercetarea ştiinţifică şi argumentele privind includerea temei într-un domeniu şi o specializare universitară stabilite de nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, din partea unui profesor universitar sau a unui conferenţiar universitar din specialitatea în care urmează să fie elaborată lucrarea. Recomandarea va cuprinde şi numărul de înregistrare atribuit de instituţia de învăţământ superior în cadrul căreia activează profesorul universitar sau conferenţiarul universitar semnatar al acesteia. De asemenea, cererea va fi însoţită şi de un angajament asumat de către solicitant, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5, în conţinutul căruia să se regăsească şi acordul scris cu privire la fotocopierea parţială sau totală a manuscrisului lucrării.
(3) Comisia de selecţionare şi repartizare la muncă analizează cererea, verificând dacă aceasta este completată corespunzător, precum şi dacă este însoţită de recomandare şi dacă solicitantul şi-a asumat prin semnătură angajamentul şi face o propunere motivată cu privire la aprobarea sau respingerea solicitării. În cazul propunerii de aprobare, comisia face recomandări cu privire la programul de lucru şi spaţiile de desfăşurare a activităţii, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6.
(4) Directorul unităţii aprobă programul de lucru, locul destinat activităţii de elaborare şi desemnează, din cadrul Comisiei de selecţionare şi repartizare la muncă, persoana care va asigura monitorizarea deţinutului pe perioada elaborării lucrării ştiinţifice.
(5) Evidenţa zilnică a activităţii se ţine de către persoana desemnată cu monitorizarea activităţii. În acest sens, la sfârşitul fiecărei zile, deţinutul prezintă materialele elaborate care vor fi consemnate într-un proces-verbal, semnat de ambele persoane.
(6) Persoana desemnată cu monitorizarea activităţii de elaborare a unor lucrări ştiinţifice completează rubricile corespunzătoare în tabelul nominal de pontaj, conform timpului efectiv lucrat.
(7) Persoana desemnată cu monitorizarea activităţii va întocmi un dosar care cuprinde: copia cererii pentru aprobarea realizării lucrării ştiinţifice sau invenţiei, cu anexele care o însoţesc; procesele-verbale care reflectă activitatea zilnică a deţinutului; copii ale tabelelor nominale de pontaj; copia manuscrisului lucrării. Dosarul însoţeşte deţinutul în cazul transferului în alte unităţi şi se păstrează în cadrul compartimentului organizarea muncii. După acordarea zilelor considerate executate ca urmare a elaborării de lucrări ştiinţifice publicate, dosarul se arhivează la compartimentul organizarea muncii din unitatea care a acordat zilele câştig.
(8) Programul de lucru şi locaţia destinată activităţii de elaborare a lucrării ştiinţifice pot fi modificate, dacă situaţia o impune, numai cu aprobarea directorului penitenciarului, la propunerea Comisiei de selecţionare şi repartizare la muncă.
(9) În cazul transferării într-un alt penitenciar, realizat potrivit dispoziţiilor art. 108, deţinutul trebuie să formuleze cerere privind continuarea activităţii de elaborare a lucrării ştiinţifice, fără a fi reluată procedura de la alin. (1)-(3). Dispoziţiile alin. (4)-(10) se aplică în mod corespunzător.
(10) Administraţia penitenciarului de destinaţie analizează posibilitatea asigurării continuării activităţii de elaborare a lucrării ştiinţifice şi existenţa aprobării anterioare, sens în care comisia de selecţionare şi repartizare la muncă înaintează directorului unităţii o propunere motivată cu privire la acceptarea sau respingerea solicitării. În cazul propunerii de aprobare, comisia face recomandări cu privire la programul de lucru şi spaţiile de desfăşurare a activităţii, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6.
(11) În cazul transferării într-un alt penitenciar, realizată potrivit dispoziţiilor art. 109, activitatea de elaborare a lucrării ştiinţifice ori de realizare a unei invenţii desfăşurată de deţinut se suspendă până la revenirea în penitenciar sau până la transferarea în alt penitenciar în condiţiile art. 108.
Art. 1863: Evaluarea caracterului ştiinţific
(1) După finalizarea lucrării, deţinutul formulează o cerere scrisă conducerii penitenciarului, în vederea efectuării demersurilor necesare pentru confirmarea caracterului ştiinţific al lucrării de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, denumit în continuare CNCS, cu sprijinul logistic al Unităţii Executive pentru Finanţarea învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, denumită în continuare UEFISCDI, potrivit art. 961 alin. (1) din Lege. La cererea depusă deţinutul anexează lucrarea ştiinţifică, în original, precum şi declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte că este autorul lucrării.
(2) Directorul penitenciarului informează CNCS cu privire la existenţa unei lucrări elaborate, menţionând domeniul şi specializarea universitară stabilite de nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi numărul de pagini şi solicită comunicarea costurilor evaluării acesteia, precum şi detaliile modului de efectuare a plăţii.
(3) După achitarea de către deţinut a costurilor evaluării, transmise potrivit alin. (2), directorul penitenciarului transmite la CNCS lucrarea elaborată de către deţinut, însoţită de un document care să ateste că este aceeaşi lucrare care a fost monitorizată conform prevederilor art. 1862.
(4) CNCS, cu sprijinul logistic al UEFISCDI, desemnează în mod aleatoriu 3 evaluatori din baza de date, care fac evaluarea lucrării şi stabilesc dacă aceasta are sau nu caracter ştiinţific. Evaluatorilor nu li se comunică identitatea autorului lucrării, iar identitatea evaluatorilor desemnaţi rămâne confidenţială.
(5) CNCS transmite penitenciarului rezultatul evaluării privind caracterul ştiinţific al lucrării, care se comunică deţinutului prin grija persoanei desemnate pentru monitorizarea activităţii de elaborare a unor lucrări ştiinţifice.
(6) Publicarea lucrării ştiinţifice se realizează prin grija şi pe cheltuiala deţinutului, la edituri recunoscute la nivel academic, fără implicarea administraţiei penitenciarului.
(7) În baza confirmării caracterului ştiinţific al lucrării şi ca urmare a publicării acesteia, serviciul sau biroul evidenţă deţinuţi înscrie în evidenţe acordarea celor 20 de zile considerate ca executate, conform Legii. Comisia pentru liberare condiţionată are obligaţia de a verifica materialele prevăzute la art. 1862 alin. (7), la termenul de analizare în comisia pentru liberarea condiţionată. În cazul elaborării unei lucrări ştiinţifice în coautorat, dispoziţiile art. 961 alin. (6) din Lege se aplică în mod corespunzător.
(8) Acordarea creditelor pentru activităţile de elaborare a lucrărilor ştiinţifice se face potrivit Sistemului de creditare a participării la activităţi şi programe educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, activităţi lucrative, precum şi la prevenirea situaţiilor de risc, prevăzut la art. 208 alin. (9), prin intermediul aplicaţiei informatice, potrivit regulilor stabilite activităţilor lucrative, ca urmare a introducerii în secţiunea specifică a zilelor considerate executate.
(9) În cazul în care se constată că lucrarea elaborată nu are caracter ştiinţific sau că aceasta nu a fost publicată la o editură recunoscută la nivel academic, serviciul sau biroul evidenţă deţinuţi încheie un proces-verbal în acest sens, care se arhivează la dosarul individual.
Art. 1864: Procedura de realizare a unei invenţii
(1) În vederea aprobării realizării unei invenţii, a stabilirii programului de lucru şi a ţinerii evidenţei activităţii zilnice de realizare a acesteia, deţinutul are obligaţia de a completa o cerere, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4, şi de a o înainta, spre aprobare, directorului penitenciarului. Dispoziţiile art. 1862 alin. (3)-(11) se aplică în mod corespunzător.
(2) În aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, dezvăluirea datelor cuprinse în documentele elaborate în realizarea invenţiei nu poate fi făcută fără acordul deţinutului.
(3) Demersurile necesare obţinerii brevetului de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci se realizează exclusiv de către deţinut.
(4) După obţinerea brevetului de invenţie eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, deţinutul se adresează cu o cerere conducerii unităţii unde execută pedeapsa în vederea acordării zilelor considerate ca executate. La cererea depusă deţinutul anexează brevetul de inventator în original, care, după realizarea de către penitenciar a unei copii, certificată conform cu originalul, se va restitui acestuia.
(5) Directorul unităţii dispune serviciului sau biroului de evidenţă deţinuţi înscrierea în dosarul individual a acordării celor 20 de zile considerate ca executate. Prevederile art. 1863 alin. (7)-(9) se aplică în mod corespunzător."
2.Articolul 349 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 349: Anexe
- Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul regulament."
3.După anexa nr. 3 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 4-6, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.
Art. II
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 31 august 2016.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

p. Ministrul justiţiei,

Gabriela Scutea,

secretar de stat

Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Mircea Dumitru

ANEXA nr. 1: Modelul cererii de aprobare a realizării unei lucrări ştiinţifice sau a unei invenţii
(- Anexa nr. 4 la regulament)

Penitenciarul .......................

Nr. ........ din ....................

Rezoluţia finală

.....................................

.....................................

......./...../..............

(data, funcţia, gradul profesional, numele şi prenumele)

Către,
Directorul Penitenciarului ............................
Subsemnatul(a), ................., născut(ă) la data de ............, fiul/fiica lui .......... şi al/a .........., condamnat(ă) pentru .............. la ........ ani închisoare, repartizat(ă) în regimul ............, secţia ............, camera ..........,
vă rog prin prezenta să îmi aprobaţi desfăşurarea activităţii de elaborare a unei lucrări ştiinţifice/de realizare a unei invenţii şi, corespunzător, un program de lucru necesar realizării acesteia.*
- Titlul lucrării ştiinţifice (sau titlul provizoriu)/invenţiei este .....................................
Domeniul de interes al lucrării ştiinţifice/invenţiei .....................................................
Termenul estimat de finalizare a lucrării ştiinţifice/invenţiei .....................................
Prin prezenta, menţionez că mi-au fost aduse la cunoştinţă prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr 254/2013 privind condiţiile şi procedura elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, de către persoanele private de libertate aflate în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Sunt de acord cu respectarea acestor condiţii.
La prezenta cerere anexez următoarele documente**:
- recomandare*** din partea ....................... .
_______
*În caz de coautorat se vor menţiona datele de identificare ale celorlalţi coautori.
**Am luat cunoştinţă şi îmi exprim acordul cu privire la faptul că persoanele menţionate pot fi contactate de administraţia penitenciarului, în vederea verificării autenticităţii recomandărilor anexate.
***Numai în cazul elaborării unei lucrări ştiinţifice.

Semnătura solicitantului,

................................

Data întocmirii:

........./.................

(funcţia/gradul profesional, numele şi prenumele)

Data
Aviz/Rezoluţia comisiei/Mod de soluţionare
.......................................................................................
.......................................................................................
Comisia
1.............................
2.............................
3.............................
4.............................
5.............................
6.............................
Data comunicării rezoluţiei finale: ..........................
Semnătura de luare la cunoştinţă, după comunicarea rezoluţiei finale
............................
(persoana privată de libertate)
......./......./......................
(funcţia, gradul profesional, numele, prenumele persoanei care aduce la cunoştinţă)
ANEXA nr. 2: Model de angajament în cazul elaborării unei lucrări ştiinţifice sau invenţii
(- Anexa nr. 5 la regulament)
Penitenciarul .......................
Nr. ........ din ....................
Angajament
Subsemnatul(a), ....................., născut(ă) la data de ..........., fiul/fiica lui ........... şi a/al ..........., condamnat(ă) pentru .............. la ....... ani închisoare, repartizat(ă) în regimul ............., secţia ......................, camera ........,
mă angajez ca, în demersurile necesare pentru elaborarea lucrării ştiinţifice/invenţiei pe care doresc să o realizez, să respect normele de bună conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare.
De asemenea, certific următoarele:
- am fost informat că, dacă în perioada în care mi se stabileşte un program de lucru în vederea realizării lucrării ştiinţifice/invenţiei săvârşesc o infracţiune, o abatere disciplinară foarte gravă sau gravă, aprobarea privind orarul de lucru poate fi revocată;
- am fost informat că în situaţia transferării într-un alt penitenciar, potrivit art. 108 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, administraţia noului loc de deţinere nu este obligată să îmi asigure acelaşi program de lucru ori condiţii materiale similare unităţii din care am fost transferat;
- am fost informat că în situaţia transferării într-un alt penitenciar, potrivit art. 109 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, procedura privind elaborarea de lucrări ştiinţifice publicare sau de invenţii ce urmează a fi brevetate se suspendă;
- am fost informat referitor la obligaţia de a înştiinţa în scris administraţia penitenciarului cu privire la finalizarea activităţii de elaborare a lucrării ştiinţifice/invenţiei, înainte de a fi trimisă spre publicare/brevetare;
- sunt de acord cu fotocopierea parţială sau totală a manuscrisului lucrării de către personalul desemnat al administraţiei locului de deţinere;
- cunosc faptul că formele intermediare, precum şi forma finală a lucrării vor fi păstrate, în copie, de către administraţia penitenciarului;
- în condiţiile în care, după publicarea lucrării ştiinţifice, ca urmare a rezultatului evaluării de către CNCS, se dovedeşte că aceasta nu este lucrare ştiinţifică şi nu am parcurs toţi paşii procedurali, nu voi putea beneficia de zilele din pedeapsă considerate ca executate;
- am luat cunoştinţă de faptul că în perioada susţinerii activităţilor de elaborare a lucrării ştiinţifice sau a invenţiei am drepturile şi obligaţiile prevăzute de Legea nr. 254/2013, de Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013, respectiv de Regulamentul de ordine interioară al unităţii în a cărei custodie mă aflu.
Am luat cunoştinţă de obligaţiile ce îmi revin în cursul elaborării lucrării ştiinţifice sau invenţiei şi îmi asum întreaga responsabilitate cu privire la respectarea tuturor acestor condiţii în realizarea lucrării.

Data .....................

Semnătura

...........................

Dată în faţa noastră (reprezentant al administraţiei penitenciarului)
ANEXA nr. 3: Modelul de proces-verbal al Comisiei de selecţionare şi repartizare la muncă cu privire la solicitarea de realizare a unei lucrări ştiinţifice sau a unei invenţii
(- Anexa nr. 6 la regulament)

Penitenciarul .......................

Nr. ........ din ....................

Aprob

Director unitate,

.............................

Proces-verbal
Noi, Comisia de selecţionare şi repartizare la muncă, în urma analizei solicitării cu nr. .......... a persoanei private de libertate .............., născut(ă) la data ..........., fiul/fiica lui ........... şi a/al ..........., condamnat(ă) pentru ..................... la ........ ani închisoare, repartizat/ă în regimul ..........., secţia ........, camera ............,
am constatat următoarele:
- cererea este/nu este completată corespunzător;
- are/nu are anexate toate documentele prevăzute de Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013;
- şi-a asumat/nu şi-a asumat prin semnătură angajamentul cu privire la desfăşurarea activităţii de elaborare a lucrării ştiinţifice/a invenţiei.
În consecinţă considerăm că au fost/nu au fost îndeplinite cerinţele legale şi propunem aprobarea/respingerea solicitării de a elabora o lucrare ştiinţifică/invenţie.
Recomandările cu privire la programul de lucru şi spaţiile de desfăşurare a activităţii sunt următoarele:
..........................................................................
..........................................................................
COMISIA:
1............................................
2............................................
3............................................
4............................................
5............................................
6............................................
Data: .........................
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 664 din data de 30 august 2016