ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 16 din 20 martie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România
În urma acţiunilor privind "Auditul financiar asupra unor categorii de prestaţii sociale reflectate prin situaţiile pe anul 2011" desfăşurate la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, constatând o serie de abateri de la legalitate, consemnate în Raportul de audit financiar şi Procesul-verbal de constatare, Curtea de Conturi a dispus prin Decizia nr. 14/V din 29 octombrie 2012 măsuri de remediere a deficienţelor.
În acest context este vizată şi Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte reglementarea sumelor acordate cu titlul de ajutor rambursabil persoanelor care au dobândit o formă de protecţie în România.
Ajutorul rambursabil se acordă lunar fiecărei persoane care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, pe o perioadă de maximum 6 luni, cu posibilitatea prelungirii pentru încă o perioadă de cel mult 3 luni, pentru motive întemeiate, fondurile băneşti necesare acordării ajutorului fiind asigurate din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Deşi persoanele menţionate au obligaţia să ramburseze sumele acordate cu titlul de ajutor, pe parcursul aplicării prevederilor legii s-a constatat că beneficiarii părăsesc teritoriul României, iar sumele nu pot fi recuperate. Astfel, la finalul anului 2011 se înregistrau acumulări de debite totale în sumă de 1.208.422 lei, situaţie constatată ca neregulă de către Curtea de Conturi în urma auditului financiar.
Având în vedere necesitatea punerii în aplicare a Deciziei nr. 14/V/2012 a Curţii de Conturi în ceea ce priveşte reglementarea sumelor acordate cu titlul de ajutor rambursabil persoanelor care au dobândit o formă de protecţie în România, se impune modificarea Legii nr. 122/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
În considerarea faptului că elementele sus-menţionate trebuie remediate până la finalul lunii martie 2013, constituind astfel o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:
1.La articolul 20, alineatul (1) litera m) şi alineatul (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"m) să primească, la cerere, în limitele disponibilităţilor financiare ale statului, un ajutor lunar nerambursabil, denumit în continuare ajutor, al cărui cuantum este raportat la indicatorul social de referinţă, pentru o perioadă de maximum 6 luni, dacă, din motive obiective, este lipsit de mijloacele de existenţă necesare. Pentru motive întemeiate acest ajutor poate fi prelungit pentru încă o perioadă de cel mult 3 luni. Cuantumul ajutorului se stabileşte la 1,08 ISR.
.............................................
(5) Fondurile băneşti necesare în vederea acordării ajutorului sunt asigurate din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale."
2.La articolul 21, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Ajutorul se solicită în termen de cel mult 3 luni de la dobândirea formei de protecţie, iar după acest termen dreptul se prescrie."
3.La articolul 21, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22) cu următorul cuprins:
"(21) Ajutorul se plăteşte pe stat de plată. În situaţia în care timp de 3 luni ajutorul nu este ridicat de beneficiar, plata acestuia se suspendă, iar dacă până la finalizarea termenului de 9 luni nu a fost solicitat, nu se mai acordă.
(22) În situaţia suspendării ajutorului, agenţiile teritoriale au obligaţia efectuării verificărilor pentru determinarea cauzelor care au condus la neridicarea acestuia de către beneficiari. În cazul în care se constată că aceştia nu se mai află pe teritoriul României sau că realizează venituri pe membru de familie cel puţin egale cu nivelul ajutorului, acordarea acestuia încetează."
Art. II
În situaţia în care drepturile cu titlu de ajutor lunar rambursabil, acordate potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu au fost rambursate, acestea nu se mai supun recuperării.
Art. III
În termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice va supune aprobării Guvernului hotărârea pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.251/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 156 din data de 25 martie 2013