NORME TEHNICE din 28 martie 2014 de producere, etichetare şi punere în circulaţie a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezentele norme tehnice stabilesc materiile prime, procedeele prin care pot fi obţinute băuturile alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul destinate consumului uman ca atare, sistemul de evidenţă a materiilor prime, producţiei şi cantităţilor comercializate, modul de prezentare în vederea comercializării, precum şi autorităţile competente responsabile cu verificarea modului de respectare a prevederilor prezentului ordin de către operatorii din domeniu.
(2)Prezentele norme tehnice nu se aplică băuturilor alcoolice fermentate fabricate şi/sau comercializate în mod legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau parte a Acordului privind Spaţiul Economic European sau Turcia, cu condiţia ca cerinţele aplicabile acestor produse în statul respectiv să asigure un nivel de protecţie echivalent cu cel prevăzut în prezentele norme.
Art. 2
(1)Băuturile alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, sunt produse alcoolice fermentate nedistilate, cu o concentraţie alcoolică dobândită între 1,2% vol. şi 15% vol. alcool, obţinută în exclusivitate prin fermentarea unor produse agricole.
(2)Produsele agricole admise pentru a fi utilizate, ca atare sau în amestec, la producerea băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, sunt următoarele:
a)fructe şi/sau părţi de fructe din cultura şi/sau flora spontană, cu excepţia strugurilor;
b)produse apicole.
(3)La solicitarea operatorilor economici, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor elaborează norme tehnice de producere a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, şi din alte produse agricole decât cele prevăzute la alin. (2).
Art. 3
(1)La producerea băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, tăria alcoolică totală dobândită trebuie să provină doar din fermentarea zaharurilor conţinute de materiile prime prevăzute la art. 2 alin. (2).
(2)Alcoolul etilic din băuturile alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, trebuie să provină exclusiv prin fermentaţia alcoolică a zaharurilor din compoziţia naturală a produselor agricole prevăzute la art. 2 alin. (2).
Art. 4
(1)La producerea băuturilor prevăzute în prezentele norme tehnice, pentru îmbunătăţirea caracteristicilor organoleptice, după terminarea procesului de fermentare, este permisă utilizarea următoarelor categorii de aditivi alimentari: conservanţi, acidifianţi, stabilizatori, cu respectarea prevederilor legislative în vigoare, cu condiţia de a nu modifica naturaleţea şi tipicitatea specifice materiilor prime utilizate pentru producerea acestor băuturi şi de a nu induce în eroare consumatorul.
(2)Aromatizarea este permisă, după terminarea procesului de fermentare, numai cu arome şi/sau ingrediente cu proprietăţi aromatizante, cu excepţia aromelor de struguri, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi fără a denatura şi/sau modifica gustul, natura şi calitatea specifică materiilor prime utilizate pentru producerea acestor băuturi şi de a nu induce în eroare consumatorul.
(3)Îndulcirea băuturilor alcoolice fermentate se poate realiza numai după terminarea procesului de fermentare, prin adaos de miere, respectiv parteneri cu rezervă de zahăr: suc, suc concentrat şi suc concentrat rectificat obţinute în exclusivitate din produsele agricole prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a), sau cu aditivi alimentari din categoria îndulcitorilor admişi pentru această grupă de produse, cu condiţia de a nu fi modificate naturaleţea şi tipicitatea specifice materiilor prime utilizate pentru producerea acestor băuturi şi de a nu induce în eroare consumatorul.
Art. 5
Pentru producerea băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, adaosul de apă este permis, numai înainte de fermentarea produselor agricole admise, prevăzute la art. 2 alin. (2). Calitatea apei utilizate trebuie să fie în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 6
Concentraţia alcoolică în volume dobândită a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, este de:
a)minimum 1,2% vol. alcool în volume până la maximum 10% vol. alcool în volume pentru băuturile alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, fabricate din produsele agricole prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a);
b)minimum 10,1% vol. alcool în volume până la maximum 15% vol. alcool pentru băuturile alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, fabricate din produsele agricole prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b).
Art. 7
(1)Băuturile alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, se comercializează sub denumirea de "băuturi alcoolice fermentate".
(2)Pentru băuturile alcoolice fermentate care se obţin prin fermentarea exclusivă a unui fruct este permisă utilizarea denumirii "băutură alcoolică fermentată" însoţită de numele fructului.
(3)Pentru băuturile alcoolice fermentate care se obţin prin fermentarea exclusivă a amestecurilor de fructe este permisă utilizarea denumirii "băutură alcoolică fermentată din fructe".
(4)Denumirea "băutură alcoolică fermentată" poate fi înlocuită cu denumirea de "cidru de mere" sau "cidru de pere" atunci când aceasta este obţinută prin fermentarea exclusivă a merelor, respectiv a perelor.
(5)Băuturile prevăzute în prezentele norme tehnice, obţinute prin fermentarea exclusivă a produselor apicole, pot fi comercializate sub denumirea de "hidromel".
Art. 8
(1)Amestecul între diferitele produse agricole, în vederea obţinerii băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, se poate face numai în cadrul aceleiaşi grupe de produse agricole prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a), respectiv lit. b).
(2)Amestecul între băuturile alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, nu este permis.
CAPITOLUL II: Producerea, etichetarea şi comercializarea
Art. 9
Producerea, îmbutelierea şi comercializarea băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, se fac în baza caietului de sarcini elaborat de operatorul economic conform prezentelor norme tehnice.
Art. 10
Comercializarea băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, se face numai în formă îmbuteliată.
Art. 11
(1)Etichetarea băuturilor prevăzute în prezentele norme tehnice se face cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele elemente:
a)denumirea sub care este vândut produsul, respectiv "băutură alcoolică fermentată"; toate cuvintele din denumirea sub care se vinde produsul se vor înscrie cu caractere de aceeaşi formă, culoare şi mărime;
b)lista cuprinzând toate ingredientele, înscrise în ordinea descrescătoare a cantităţii determinată în momentul introducerii în fabricaţie;
c)volumul net;
d)concentraţia alcoolică, se înscrie în cifre cu cel mult o zecimală, urmată de simbolul "% vol." şi poate fi precedată de cuvântul "alcool" sau de abrevierea "alc.";
e)data durabilităţii minimale pentru băuturile fermentate ce prezintă concentraţia alcoolică mai mică de 10% exclusiv; băuturile fermentate cu un conţinut de 10% sau mai mult în volum alcool sunt scutite de indicarea datei durabilităţii minimale conform anexei nr. 1 b) la Normele metodologice privind etichetarea alimentelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 106/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
f)condiţiile de depozitare sau de folosire, atunci când acestea necesită indicaţii speciale;
g)denumirea şi sediul producătorului sau ale ambalatorului ori ale distribuitorului înregistrat în Uniunea Europeană;
h)numărul lotului şi data îmbutelierii;
i)instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare necorespunzătoare;
j)ingredientele alergene menţionate în anexa nr. 1f) "Lista cuprinzând ingredientele prevăzute la art. 7 alin. (62), (11)-(14)" la Normele metodologice privind etichetarea alimentelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 106/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Etichetarea, publicitatea şi prezentarea băuturilor prevăzute în prezentele norme tehnice nu trebuie să conţină cuvinte, desene, orice elemente figurative, inclusiv ale unei categorii de calitate ori învechire (de exemplu: superior, extra, fin, extrafin etc.) sau orice altă combinaţie a acestor semne sau cuvinte identice ori similare utilizate pentru descrierea sau prezentarea unui vin, a unei băuturi spirtoase cu denumire definită ori a unei băuturi tradiţionale româneşti, a unui soi de struguri, a unui areal de producţie, a unei denumiri de origine controlată ori a unei indicaţii geografice care pot crea confuzii sau pot induce în eroare consumatorii ori pot fi confundate cu prezentarea completă sau parţială a unui vin ori produs vitivinicol a cărui descriere este stabilită prin normele legale în vigoare.
(3)Informaţiile înscrise pe etichetă nu pot conţine cuvinte care reprezintă ori aduc atingere denumirii unui soi de struguri (precum Sauvignon, Muscat, Ottonel, Fetească, Regală, Albă, Blanc, Noir, Negru, Grasă, Busuioacă, respectiv Busuioc, Galbenă, respectiv Golden, şi altele asemenea), a unui areal viticol de producţie (de exemplu, nume de podgorii viticole), unui termen, desen sau element figurativ utilizat în domeniul vitivinicol (de exemplu, "cramă", "castel", "chateau", "podgorie", "colinele", "terasele", "plaiul", "podişul", "mustărie", "pivniţă", "premiat", "biserică", "catedrală"), desene de pahare specifice vinurilor, băuturilor spirtoase etc.
(4)Denumirea sub care se vinde produsul, denumirea comercială, marca comercială utilizată, volumul net, concentraţia alcoolică şi, după caz, data durabilităţii minimale trebuie să fie înscrise în acelaşi câmp vizual.
(5)Elementele obligatorii de etichetare prevăzute la alin. (1) se înscriu cu caractere vizibile, lizibile, care nu pot fi şterse, nu pot fi acoperite de alte înscrisuri, imagini sau desene.
(6)În cazul băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, denumirea sub care se vinde produsul nu se însoţeşte sau asociază cu termeni ori cuvinte precum: "gen", "tip", "mod", "stil", marca", "gust".
(7)În cazul băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, nu se permite în etichetarea acestora utilizarea de imagini reprezentând provenienţa ingredientelor menţionate la art. 4 alin. (2) şi (3), deoarece induce în eroare consumatorii asupra naturii reale a produselor.
Art. 12
(1)În vederea asigurării şi verificării trasabilităţii materiilor prime utilizate, a aromatizanţilor şi altor aditivi alimentari utilizaţi, conform prevederilor prezentului ordin, producătorii de băuturi alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, înfiinţează şi completează un registru de evidenţă, vizat şi verificat de către inspecţiile de specialitate din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(2)Modelul Registrului de evidenţă a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare este prevăzut în anexa nr. 1, iar completarea paginilor fixe din registru se face conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
(3)Registrul de evidenţă a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare este alcătuit din foi fixe, numerotate în ordine şi ştampilate pe fiecare pagină de către inspecţiile de specialitate din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti.
(4)Registrele de evidenţă a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare se completează distinct pentru fiecare produs şi lot în parte.
(5)Înregistrările în registrele de evidenţă a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, se realizează pentru fiecare lot, în cel mult 24 de ore de la producerea acestuia.
(6)Pentru fiecare lot de produse finite producătorul întocmeşte un raport de producţie şi prelevează o probă-martor care se păstrează cel puţin pe perioada de valabilitate a lotului.
(7)Produsele finite pot fi puse în circulaţie numai pe baza unui buletin de analiză emis de un laborator autorizat sau acreditat, în condiţiile legii.
(8)Registrele de evidenţă, rapoartele de fabricaţie, buletinele de analiză şi proba martor prelevată din fiecare lot de produs finit se păstrează la punctul de producere.
Art. 13
Spaţiile de producţie, depozitare şi îmbuteliere a băuturilor definite în prezentele norme tehnice sunt locaţii distincte, utilizate în exclusivitate pentru aceste categorii de băuturi, fiind altele decât cele utilizate pentru producerea, depozitarea, condiţionarea şi îmbutelierea vinului sau a băuturilor spirtoase.
Art. 14
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme tehnice.
-****-
ANEXA nr. 1: REGISTRUL DE EVIDENŢĂ a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare
Societatea/Persoana ............................. (denumirea/numele şi prenumele), C.F./C.N.P. ............, ............, localitatea ............., judeţul ......., punctul de lucru ............., localitatea ............, judeţul ..............., având calitatea de .................. (producător/îmbuteliator).
Direcţia pentru agricultură judeţeană .......................
Acest registru conţine ......... pagini fixe, numerotate consecutiv începând de la nr. 1 până la ........, pagini ştampilate şi vizate de inspectorul tehnic de control ............ la data de ......../................. .

Producător

......................

L.S.

Inspector tehnic de control

......................

L.S.

ANEXA nr. 2: MODEL pentru completarea paginilor fixe din Registrul de evidenţă a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare
Producător: ......................
Punctul de lucru (localitate/judeţ): ...................
DENUMIREA PRODUSULUI .......................

Nr. crt.

Materia primă utilizată

Ingrediente utilizate (aditivi, aromatizanţi etc.)

Produsul finit rezultat

Verificat

(Inspector de specialitate - semnătură)

Denumirea

Furnizor

Documentul de provenienţă

U.M.

Cantitatea

Nr. buletin analiză

Conţinut în zaharuri fermentescibile

(g/U.M.)

Denumirea/ cantitatea

Denumirea/ cantitatea

Denumirea/ cantitatea

Denumirea/ cantitatea

Denumirea/ cantitatea

Nr. lot/Data fabricaţiei

Cantitatea

(mii lei)

Concentraţia alcoolică

(ovol. alcool %)

Dobândită

Totală

1.

                 

2.

                 

3.

                 

4.

                 

5.

                 

6.

                 
Întocmit:
Nume .......................
Prenume ..................
Funcţia ....................
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 303 din data de 24 aprilie 2014