RAPORT nr. 685 din 18 ianuarie 2016 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Ilfov
- extras -
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu Planul de control pe anul 2016, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 11-15 ianuarie 2016 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Ilfov pentru anul 2015.
Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Social Democrat - Organizaţia Judeţeană Ilfov au totalizat 129.050,00 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 94.050,00 lei şi din donaţii în sumă de 35.000,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 40.653,71 lei.
Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 176 din data de 9 martie 2016