DECIZIE nr. 32 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Mariţiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Constantina Grusuzache în Dosarul nr. 21.485/233/2012 al Judecătoriei Galaţi. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 704D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că legiuitorul a dorit să îi responsabilizeze pe cei care recurg la procedura recuzării, fără ca în acest mod să încalce dispoziţiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 16 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 21.485/233/2012, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Constantina Grusuzache cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect "evacuare".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că acţiunea principală a fost timbrată potrivit Legii nr. 146/1997, în prezent abrogată. Astfel, orice cerere accesorie/incidentală ulterioară momentului acestei abrogări trebuie să fie guvernată de legea abrogată, în speţă Legea nr. 146/1997, iar nu de noua lege reprezentată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. Prin timbrarea cererii de recuzare formulate cu o taxă de timbru prevăzută de noua legislaţie se ajunge la o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 15, art. 21 şi art. 24. Mai mult, creşterea excesivă a taxei de timbru pentru cererile de recuzare, de la 4 lei la 100 lei, încalcă dreptul de acces liber la justiţie.
Judecătoria Galaţi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Accesibilitatea justiţiei nu înseamnă caracterul gratuit al acesteia, condiţia privind plata unei taxe judiciare de timbru fiind acceptată îndeosebi deoarece vizează un serviciu prestat de către stat.
Dreptul recunoscut oricărui justiţiabil de a avea acces la o instanţă de judecată este o parte componentă incipientă dreptului la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Însăşi Constituţia României, prin art. 21, consacră dreptul oricărei persoane de a avea un liber acces la actul de judecată. Cu toate acestea, există situaţii ce conturează limitele acestui drept, deoarece nu ne aflăm în prezenţa unui drept absolut, anumite reglementări precum taxele judiciare de timbru fiind necesare pentru buna orânduire a justiţiei în orice stat democratic, în opinia instanţei taxa de timbru de 100 de lei aferentă cererii de recuzare nu este o taxă prea împovărătoare, mai ales în contextul în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 permite formularea unei cereri de ajutor public judiciar de către persoanele care nu pot face faţă costurilor unui proces, fiind recunoscută în practică această posibilitate şi celor care formulează cerere de recuzare.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şt Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii, arată că, potrivit art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, "Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor". Prin urmare, prevederile legale criticate nu retroactivează, acestea urmând să fie aplicate de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.
În ceea ce priveşte prevederile constituţionale prevăzute de art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie, precizăm că accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului.
Pe de altă parte, observă că solicitarea petentei ţine de interpretarea şi aplicarea legii, or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de competenţa exclusivă a instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, a instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Deşi a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a întregului act normativ, din notele scrise ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că aceasta este nemulţumită de taxa de timbru care trebuie plătită în cazul formulării cererilor de recuzare. Astfel, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, potrivit cărora: "Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel:
a) cereri de recuzare în materie civilă - pentru fiecare participant la proces-pentru care se solicită recuzarea - 100 lei;".
În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 21 alin. (2) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în legătură cu problema instituirii taxelor judiciare de timbru s-a pronunţat de nenumărate ori, concluziile reţinute fiind aplicabile pe deplin şi speţei de faţă.
Astfel, prin Decizia nr. 943 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2007, Curtea a statuat că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu.
De asemenea, prin Decizia nr. 112 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 14 aprilie 2005, Curtea a reţinut că art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora "Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", a arătat Curtea, plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. S-a reţinut, de asemenea, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.
În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985 pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit ai Marii Britanii). Astfel, acest drept care cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. De asemenea, în Hotărârea din 19 iunie 2001 pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudenţa sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricţii financiare cu privire la accesul unei persoane la justiţie, tocmai în interesul unei bune administrări a justiţiei.
Astfel, plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora (Decizia nr. 155 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 9 mai 2005).
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, în sensul că ar putea exista situaţii în care părţile să nu poată plăti taxele de timbru din cauza cuantumului excesiv al acestora şi, în consecinţă, să nu se poată adresa justiţiei, se constată că legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanţei de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanţie a liberului acces la justiţie. Aprecierea legalităţii şi temeiniciei cererilor întemeiate pe dispoziţiile mai sus citate se realizează de către instanţa de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituţie şi legi, pe baza probelor care însoţesc aceste cereri.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că autoarea excepţiei determină această neconstituţionalitate din perspectiva aplicării greşite a legii de către instanţa de judecată cumulată cu o lipsă legislativă care nu permite vechiului act normativ, Legea nr. 146/1997, să ultraactiveze.
Referitor la aceste aspecte Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de competenţa exclusivă a instanţei de judecată care judecă fondul cauzei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantina Grusuzache în Dosarul nr. 21.485/233/2012 al Judecătoriei Galaţi şi constată că dispoziţiile art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 143 din data de 26 februarie 2014