HOTĂRÂRE nr. 53 din 12 decembrie 2013 privind adoptarea Manualului Codul etic al profesioniştilor contabili, ediţia 2013, elaborat de Consiliul pentru Standarde internaţionale de etică pentru contabili (IESBA) al Federaţiei Internaţionale a Contabililor
În baza obligaţiilor Camerei Auditorilor Financiari din România, în calitate de membru cu drepturi depline al Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC), de a asigura adoptarea şi promovarea celei mai recente ediţii a Standardelor internaţionale emise de această organizaţie,
în temeiul prevederilor:
a)- art. 5 alin. (3) lit. b) şi art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
75/1999
privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)- art. 15 alin. (3) şi (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
433/2011
,
Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România
, întrunit în şedinţa din data de 12 decembrie 2013, hotărăşte:
Art. 1
Se adoptă Manualul Codul etic al profesioniştilor contabili, ediţia 2013, elaborat de Consiliul pentru Standarde internaţionale de etică pentru contabili (IESBA) al Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC), aplicabil de către auditorii financiari din România, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România.
Art. 2
Codul etic al profesioniştilor contabili, ediţia 2013, elaborat de Consiliul pentru Standarde internaţionale de etică pentru contabili (IESBA) al IFAC, este tradus, adoptat şi inclus în Manualul Codul etic al profesioniştilor contabili, ediţia 2013, editat de Camera Auditorilor Financiari din România şi publicat pe site-ul CAFR, www.cafr.ro.
Art. 3
Prezenta hotărâre se comunică Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile.
Art. 4
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,
Horia Neamţu
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 24 din data de 13 ianuarie 2014