HOTĂRÂRE nr. 40 din 25 iunie 2013 cu privire la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind promovarea liberei circulaţii a cetăţenilor şi întreprinderilor prin simplificarea acceptării anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 COM (2013) 228 final
În temeiul dispoziţiilor art. 67, art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi Protocolului (nr. 2) anexat Tratatului de la Lisabona, de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
luând act de Raportul comun al Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/438 din 18 iunie 2013 şi al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări nr. XIX/133 din 14 iunie 2013,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Senatul constată că propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind promovarea liberei circulaţii a cetăţenilor şi întreprinderilor prin simplificarea acceptării anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 respectă principiul proporţionalităţii, dar încalcă principiul subsidiarităţii, din următoarele motive:
a)Conform dispoziţiilor art. 2 din propunerea de regulament, actele/documentele oficiale, astfel cum sunt definite de acesta, emise de statele membre şi care se prezintă autorităţilor dintrun alt stat membru al Uniunii Europene, urmează să fie acceptate ca documente oficiale, cu valoare probantă formală, fără a exista însă obligaţia de a fi recunoscut şi conţinutul acestora.
b)Cu privire la aceste documente oficiale, propunerea de regulament face referire şi la documentele oficiale eliberate de autorităţile din statele membre cu privire la parteneriatele înregistrate - art. 3 alin. (1) lit. d). În România, în conformitate cu art. 277 alin. (3) din Codul civil, "parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute".
c)Propunerea de regulament instituie, aşadar, obligativitatea de a se recunoaşte ca fiind documente oficiale anumite acte legal emise de autorităţile altui stat membru şi în legătură cu domenii care, expressis verbis, sunt nerecunoscute de legislaţia noastră naţională. Drept urmare, Senatul consideră că această propunere de regulament nu aduce o valoare adăugată în plan legislativ şi că, în ceea ce priveşte parteneriatele înregistrate, această propunere este incompatibilă cu ordinea juridică naţională.
d)Dreptul de intervenţie legislativă al Uniunii Europene în domeniul dreptului familiei este unul limitat şi, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 81 alin. (3) al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, printre excepţii se înscriu acele măsuri cu implicaţii transfrontaliere. Aceste dispoziţii nu pot fi aplicate în ceea ce priveşte competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materia parteneriatelor înregistrate.
e)Prevederile art. 4 - Scutirea de obligaţia de legalizare sau de formalităţi similare - şi ale art. 5 alin. (2), potrivit cărora "în cazul în care originalul unui document oficial eliberat de autorităţile unui stat membru este prezentat împreună cu copia acestuia, autorităţile din celelalte state membre acceptă astfel de copii nelegalizate", precum şi, în special, ale art. 6 alin. (1), conform cărora "autorităţile acceptă traducerile necertificate ale unor documente oficiale eliberate de către autorităţile altor state membre", sunt de natură să creeze o puternică contradicţie cu formalismul impus de legislaţia noastră naţională în domeniul recunoaşterii actelor emise de autorităţile altor state, fie ele şi membre ale Uniunii Europene.
f)S-ar putea crea premisele ca, printr-o utilizare cu rea-voinţă de către cei angrenaţi în anumite acţiuni infracţionale a facilităţilor care se doresc instituite de această ultimă prevedere pentru a se veni în sprijinul resortisanţilor, să se ajungă la anumite efecte negative, în totală disonanţă cu scopul pentru care se creează aceste înlesniri.
(2)Senatul României a emis un aviz motivat argumentat şi asupra COM (2011) 127 referitor la propunerea de regulament al Consiliului privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materia parteneriatelor înregistrate, cu privire la încălcarea principiului subsidiarităţii. Senatul României a considerat că acest act legislativ "poate fi un instrument juridic foarte bun, dar cu aplicabilitate numai în ţările care recunosc parteneriatele înregistrate, pentru ţara noastră nefiind necesar unul atât timp cât parteneriatele înregistrate nu sunt recunoscute din punct de vedere legal".
Art. 2
Avizul motivat cuprins în prezenta hotărâre se transmite către instituţiile europene şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 iunie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 393 din data de 29 iunie 2013