NORMĂ din 2 iunie 2014 cu privire la natura, conţinutul şi fabricarea magiunului de prune destinat consumului uman
Art. 1
(1)Prezenta normă se aplică produsului definit la art. 4.
(2)Prezenta normă nu se aplică în cazul produselor destinate fabricării produselor de panificaţie, patiserie sau a biscuiţilor.
Art. 2
La fabricarea produsului definit la art. 4 pot fi utilizate doar ingredientele enumerate la art. 5 şi materia primă care este conformă cu prevederile art. 6.
Art. 3
Produsul definit la art. 4 poate fi comercializat, numai dacă este conform definiţiei şi condiţiilor stabilite în prezenta normă, începând cu data intrării în vigoare a ordinului de aprobare a acesteia.
Art. 4
Magiunul de prune este o pastă groasă, omogenă, obţinută prin fierberea prunelor proaspete, după îndepărtarea părţilor necomestibile, fără adaos de zahăr/zaharuri sau de produse alimentare ce conţin monozaharide ori dizaharide utilizate pentru proprietăţile lor îndulcitoare.
Art. 5
La fabricarea produsului definit la art. 4 se pot utiliza următoarele ingrediente:
- nuci;
- seminţe de oleaginoase, cum ar fi seminţe de floarea-soarelui, seminţe de dovleac, seminţe de susan sau seminţe de pin;
- alune de pădure, caju, castane, fistic, migdale, nuci de Brazilia, nuci macadamia sau nuci pecan.
Art. 6
Materia primă pentru fabricarea magiunului de prune o reprezintă exclusiv prunele proaspete, respectiv toate soiurile care se pretează fabricării acestui produs.
Art. 7
Produsul definit la art. 4 trebuie să prezinte un conţinut de substanţă uscată solubilă egal cu 55 % sau mai mult, determinată cu ajutorul refractometrului.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 429 din data de 12 iunie 2014