Document embed

DECIZIE nr. 108 din 10 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Bianca Drăghici	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Petru Vasvari în Dosarul nr. 5.275/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 570D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Daniela Louise Mohanu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că părţile Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au depus la dosar puncte de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care arată că, deşi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 165/2013, analizând notele depuse, în realitate, criticile sunt formulate cu privire la teza a doua a art. 4 raportată la termenele prevăzute de art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege. Susţine că excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 88/2014.

5. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, consideră că aceste norme restrâng dreptul la un recurs, contrar principiului că o cale de atac de reformare trebuie să fie judecată de instanţa superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Depune concluzii scrise.

6. Reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 165/2013, pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă. Însă, dacă criticile sunt raportate la art. 34 din Legea nr. 165/2013, apreciază că devine incidenţă Decizia nr. 269/2014. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

7. Prin Decizia nr. 1.368 din 24 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.275/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

8. Excepţia a fost ridicată de Ioan Petru Vasvari într-un recurs având ca obiect obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea actului administrativ constând în decizia privind titlul de despăgubire pentru un imobil imposibil de restituit în natură, în privinţa căruia entitatea deţinătoare (municipiul Craiova) a emis decizie prin care a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la critica de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 165/2013, autorul susţine, în esenţă, că legea menţionată devine imediat aplicabilă în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii, dar ea nu poate modifica sau chiar înlătura dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea titlului de despăgubire obţinut prin parcurgerea etapelor prevăzute de vechea lege de despăgubire. Astfel, cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, care au ca obiect obligarea autorităţilor statului (în speţă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, actualmente Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor) la emiterea titlului de despăgubire în baza vechii legi privind despăgubirile, nu li se poate aplica legea nouă, acestea constituind situaţii juridice create sub imperiul legii vechi.

10. Apreciază că paguba creată persoanei prin nesoluţionarea în termen a cererii sale nu poate fi adâncită, prin obligarea persoanei să parcurgă o altă procedură administrativă instituită de o lege apărută după ce persoana în cauza s-a plâns instanţei de refuzul nejustificat al autorităţii publice de soluţionare a cererii sale. Astfel, recunoaşterea dreptului pretins trebuie să aibă loc în condiţiile legii sub imperiul căreia a fost încălcat acest drept, iar nu în condiţiile diferite ale unei noi legi. Consideră că procedura prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005 era una greoaie şi de lungă durată, iar noua procedură instituită de Legea nr. 165/2013 este la fel, ea instituind noi termene administrative foarte lungi, formarea unor noi comisii administrative, aşa încât este încălcată obligaţia statului de a organiza funcţionarea sistemului puterilor sale într-o manieră care să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, a considera că legea nouă se poate aplica şi cauzelor deja aflate într-un stadiu avansat de soluţionare pe cale administrativă sau judecătorească, impunându-se reluarea întregului demers administrativ, este contrar principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil.

11. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, autorul apreciază că aplicarea regulii noii competenţe cauzelor deja aflate pe rolul instanţelor, cu consecinţa trimiterii dosarelor aflate în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 curţilor de apel care au soluţionat în primă instanţă cauzele respective, este contrară principiului unui proces echitabil, pentru că o cale de atac extraordinară de reformare cum este recursul nu poate fi soluţionată de aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea în fondul cauzei, pentru că, altfel, recursul s-ar transforma într-o cale de atac de retractare.

12. Arată că dispoziţiile art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 impun persoanelor care s-au adresat instanţelor de judecată şi care au obţinut o hotărâre judecătorească în primă instanţă, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, restrângerea dreptului la un recurs, contrar principiului că o cale de atac de reformare trebuie să fie judecată de instanţa superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Astfel, această măsură este nejustificată, disproporţională şi discriminatorie pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie. Totodată, apreciază că dispoziţiile de lege criticate încalcă şi art. 126 alin. (6) din Constituţie atât timp cât recursul în contencios administrativ se transformă dintr-o cale de atac de reformare într-una de retractare. Or, astfel nu se mai poate vorbi de o garanţie a statului faţă de controlul judecătoresc efectiv în materia contenciosului administrativ.

13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu este întemeiată, întrucât unor situaţii juridice voluntare nu le poate fi asimilată situaţia acţiunilor în justiţie, aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Dimpotrivă, acestea sunt asimilate unor situaţii juridice legale, în desfăşurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor şi de aceea intră sub incidenţa noului act normativ.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

15. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, invocând Decizia nr. 177/2014. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 comunică faptul că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior în dosarele nr. 847D/2013 şi nr. 221D/2014.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, şi dispoziţiile art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 12 februarie 2013. Raportat la motivarea autorului şi circumstanţele speţei, Curtea constată că, în realitate, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi cele ale art. XIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, dispoziţii care au următorul cuprins:

- Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.";

- Art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013:

"(1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece.".

19. În opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2)- Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) - Accesul liber la justiţie, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126 - Instanţele judecătoreşti şi art. 129 - Folosirea căilor de atac, precum şi prevederilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

21. Având în vedere că, în prezenta cauză, autorul excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă cadrului constituţional, prin decizia menţionată, precum şi faptul că aceasta a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării Curţii Constituţionale - 24 februarie 2014, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii a devenit inadmisibilă.

22. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză, instanţa de judecată urmează să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii - de exemplu, Decizia nr. 404 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 11 august 2014, şi Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015 -, în temeiul deciziei de admitere prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituţionalitate se afla, spre soluţionare, pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecinţă, soluţia procedurală în cauza de faţă nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menţionate în condiţiile arătate.

23. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitatea a dispoziţiilor art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare, relevante în acest sens fiind Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 august 2014, Decizia nr. 403 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 august 2014, şi Decizia nr. 559 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 19 decembrie 2014.

24. Astfel, prin Decizia nr. 370 din 26 iunie 2014, reiterând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a constatat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Curtea a mai arătat că, deşi prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, aceasta nu constituie un fine de neconstituţionalitate, întrucât judecata va fi realizată în complete cu compunere diferită.

25. De asemenea, Curtea a mai constatat că reglementarea are caracter tranzitoriu, că părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, iar această soluţie legislativă nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept. Totodată, dispoziţiile legale examinate nu aduc atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect, Curtea a subliniat că judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra recursului, remarcând, în acelaşi timp, că cele două căi de atac - apelul şi recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil. În acest sens sunt Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, Decizia nr. 760 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, sau Decizia nr. 709 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 30 iunie 2010).

26. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ioan Petru Vasvari în Dosarul nr. 5.275/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în dosarul aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 311 din data de 7 mai 2015