ORDIN nr. 2686 din 29 noiembrie 2012 privind schimbarea grupei valorice de clasare din B în A a imobilului "Casa Avramide", azi "Muzeul de Ştiinţele Naturii", Str. Progresului nr. 32, municipiul Tulcea, judeţul Tulcea
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.978/CM din 15 noiembrie 2012,
în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr.
2.260/2008
, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr.
422/2001
privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr.
90/2010
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul culturii şi patrimoniului naţional
emite prezentul ordin.
Art. 1
Se schimbă grupa valorică de clasare din B în A a imobilului "Casa Avramide", azi "Muzeul de Ştiinţele Naturii", Str. Progresului nr. 32, municipiul Tulcea, judeţul Tulcea, cod TL-II-m-B-05994, iar noul cod în Lista monumentelor istorice va fi TL-II-m-A-05994.
Art. 2
Direcţia patrimoniu cultural din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional comunică prezentul ordin Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a Judeţului Tulcea pentru ducerea la îndeplinire.
Art. 3
Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a Judeţului Tulcea va îndeplini procedurile de comunicare în termen de cel mult 30 de zile de la data publicării prezentului ordin.
Art. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
p. Ministrul culturii şi patrimoniului naţional,
Sergiu Nistor,
secretar de stat
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 107 din data de 22 februarie 2013