HOTĂRÂRE nr. 1147 din 27 noiembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 54
(1) Organizaţiile prevăzute la art. 98 din lege pot primi sume de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, potrivit bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate anual, denumite în continuare sume.
(2) Sumele se vor utiliza pentru următoarele cheltuieli necesare funcţionării organizaţiilor:
a) cheltuieli de administrare;
b) cheltuieli pentru activităţi specifice de interes general.
(3) Cheltuielile de administrare prevăzute la alin. (2) lit. a) sunt următoarele:
a) cheltuieli de personal, în limita a două posturi la nivel de filială şi 5 posturi la nivel central;
b) cheltuieli de întreţinere, cu excepţia chiriilor, care reprezintă cheltuielile cu utilităţi: energie electrică, apă, canal, salubrizare, energie termică, cablu TV şi internet, două abonamente de telefonie, unul telefax şi unul mobil de grup la nivel central, şi câte unul telefax pentru fiecare filială."
2.După articolul 54 se introduc patru noi articole, articolele 541-544, cu următorul cuprins:
"Art. 541
(1) În sensul prezentelor norme metodologice, activitatea specifică de interes general reprezintă activitatea de importanţă socială sau utilă unei colectivităţi/unui grup, desfăşurată în conformitate cu misiunea, scopul şi obiectivele stabilite prin statutul organizaţiei sau în interesul membrilor pe care aceasta îi reprezintă.
(2) Caracteristicile activităţii specifice de interes general sunt următoarele:
a) este definitorie pentru organizaţia care solicită suma, conform statutului său;
b) concură la îndeplinirea obiectivelor proprii;
c) se adresează unui anumit tip de beneficiari reprezentativi pentru grupul-ţintă specificat în statutul organizaţiei care solicită suma;
d) satisface nevoile şi interesele acestor beneficiari, este utilă celor cărora îi este destinată;
e) diminuează riscul de excludere socială a acestora şi creşte gradul de incluziune socială;
f) implică beneficiarii direcţi şi membrii comunităţii în organizare şi derulare, facilitând coeziunea şi solidaritatea socială;
g) nu urmăreşte obţinerea unui profit.
Art. 542
(1) Activităţile specifice de interes general pot fi:
a) activităţi cu caracter permanent;
b) activităţi de tip eveniment.
(2) Activităţile specifice de interes general cu caracter permanent sunt servicii indispensabile vieţii de zi cu zi a persoanelor cu handicap, specifice fiecărui tip de handicap în parte şi se clasifică după cum urmează:
a) tipărituri Braille, înregistrări de carte audio, masterizare de carte audio, publicaţii în format Braille, în format audio, în format vizual cu caractere mărite şi în format vizual obişnuit, tehnici de audio descripţie a documentarelor filmate şi a filmelor artistice româneşti, servicii şi programe sportive, servicii de cercetare şi identificare a handicapului vizual în rândul populaţiei, specifice tipului de handicap vizual;
b) servicii de comunicare în limbaj mimico-gestual, publicaţii în scriere obişnuită, specifice tipului de handicap auditiv;
c) servicii de identificare şi cercetare a tuturor situaţiilor de handicap şi a condiţiilor de sănătate handicapante, servicii de informare, consiliere şi promovare a persoanelor cu handicap, specifice Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, organizaţie de tip federaţie.
(3) Activităţile specifice de interes general de tip eveniment sunt activităţi cu desfăşurare limitată în timp, valabile pentru toate tipurile de handicap: seminare, expoziţii, cursuri, workshopuri, concursuri, conferinţe, spectacole.
Art. 543
(1) Cheltuielile pentru activităţile specifice de interes general prevăzute la art. 54 alin. (2) lit. b) sunt aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, pentru fiecare organizaţie, la solicitarea motivată a acesteia, în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei de către aceasta, în baza evaluării de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a proiectului activităţilor specifice depus de organizaţii la registratura acestuia, iar sumele aferente acestora se plătesc astfel:
a) lunar pentru luna precedentă, dar nu mai târziu de data de 27 a lunii, pe baza documentelor justificative de cheltuieli, pentru activităţi specifice de interes general cu caracter permanent;
b) după încheierea lor, pe baza documentelor justificative de cheltuieli, pentru activităţile specifice de interes general tip eveniment.
(2) În vederea obţinerii sumelor, organizaţiile depun la registratura Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în fiecare an, după aprobarea bugetului acestuia, un dosar care cuprinde următoarele documente:
a) adresa de înaintare a documentaţiei pentru obţinerea sumelor;
b) statutul organizaţiei, însoţit de actele adiţionale;
c) raportul de activitate pe anul anterior, aprobat de adunarea generală a membrilor organizaţiei;
d) statul de funcţii;
e) contul de execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli;
f) bilanţul contabil şi dovada depunerii acestuia la administraţia financiară;
g) proiectul programelor organizaţiei, denumit în continuare proiectul, care cuprinde o descriere detaliată a activităţilor specifice de interes general ale acesteia, propuse pentru a fi suportate din sume, aprobat de adunarea generală a membrilor organizaţiei;
h) centralizatorul cu privire la repartizarea cheltuielilor aprobate prin buget pe cheltuieli administrative şi cheltuieli cu activităţile specifice de interes general.
(3) Descrierea activităţilor specifice de interes general cuprinde obligatoriu, pentru fiecare activitate, următoarele:
a) denumirea activităţii;
b) obiectivele urmărite;
c) o scurtă motivaţie a organizării/derulării activităţii respective;
d) rezultatele aşteptate;
e) costurile implicate de activitatea respectivă, atât cele suportate de organizaţie, cât şi cele solicitate din sume, defalcate pe tipuri de cheltuieli;
f) perioada de desfăşurare a activităţii;
g) statul de funcţii pentru fiecare dintre activităţile specifice de interes general.
(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) documentele menţionate la lit. c) şi f), care trebuie depuse până la data de 15 mai a anului pentru care s-au solicitat sumele.
(5) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. b) şi d) se depun în copii conforme cu originalele, certificate prin semnătură de către reprezentantul legal al organizaţiei.
Art. 544
(1) În vederea planificării bugetare, organizaţiile depun la registratura Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale proiectul activităţilor specifice şi estimarea cheltuielilor de administrare pentru anul următor, aprobate de adunarea generală a membrilor organizaţiei, până la data de 31 iulie a fiecărui an.
(2) Pot fi finanţate din sume cheltuieli pentru activităţile specifice de interes general, astfel:
a) pentru activităţi educative, culturale, sportive, concursuri şi seminare: transport şi cazare numai pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora, în conformitate cu limitele stabilite pentru personalul bugetar; taxe de participare, pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora; taxe de intrare la muzee şi săli de spectacol, pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora, în străinătate; plata arbitrului, instructorului, contravaloarea închirierii sălii, amenajării şi sonorizării; mediatizarea activităţii prin afişe, pliante şi anunţuri; materiale consumabile necesare desfăşurării activităţii; combustibilul pentru transportul persoanelor şi/sau al materialelor necesare desfăşurării activităţii cu autoturismul aflat în dotarea organizaţiei sau autoturisme proprietate personală pentru transportul de persoane, conduse de însoţitori, cu condiţia ca însoţitorii să fie angajaţi permanenţi ai organizaţiei, conform limitelor de consum stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
b) pentru activităţi tip seminar/workshop: transport şi cazare;
c) pentru activităţi de informare şi creştere a gradului de accesibilizare la mediul informaţional şi comunicaţional - publicaţii, interpreţi de limbaj mimico-gestual şi surdocecitate: materiale consumabile necesare realizării obiectivelor activităţii - hârtie, carton, cleiuri, hârtie specială Braille, sisteme de legătorie, casete video, casete audio, CD-uri, DVD-uri, cerneluri; servicii şi materiale de întreţinere pentru aparatura de tipografie şi multiplicare; taxe poştale în vederea transmiterii publicaţiilor către membrii organizaţiei; servicii prestate de către persoane fizice sau juridice autorizate, în scopul realizării obiectivelor acestor activităţi; salarii pentru persoanele care participă la realizarea obiectivelor acestor activităţi, precum şi pentru interpreţii de limbaj mimico-gestual, cu condiţia ca aceştia să fie autorizaţi sau calificaţi.
(3) Cheltuielile ce pot fi susţinute din sume trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
a) să fie indispensabile desfăşurării activităţilor respective;
b) să aibă o valoare în conformitate cu preţul de pe piaţă al bunului/serviciului respectiv;
c) să respecte prevederile legale în vigoare cu privire la limitele de cheltuieli utilizate în sistemul bugetar."
Art. II
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se vor republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se articolelor o nouă numerotare.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mariana Câmpeanu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 804 din data de 29 noiembrie 2012