DECIZIE nr. 277 din 23 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi ale art. 95 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 288/2010

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

--judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ioniţa Cochinţu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi ale art. 95 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 (în forma nemodificată de Legea nr. 288/2010), excepţie ridicată de Gabriel Varga şi de Ana-Maria Varga în Dosarul nr. 8.110/300/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.362D/2014.
2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea The Royal Bank of Scotland PLC Edinburgh, avocat Sorin Susnea, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens arată că autorii acesteia pornesc de la premisa eronată că principiul egalităţii în faţa legii echivalează cu o uniformitate, astfel, acest principiu permite existenţa unui tratament diferenţiat atunci când există situaţii juridice diferite. În acest context se arată că sunt situaţii diferite, respectiv se are în vedere situaţia persoanelor care au refuzat încheierea actelor adiţionale anterior modificării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 şi cele care au refuzat semnarea actelor adiţionale în termen de 60 de zile de la modificarea acestui act normativ. Dacă s-ar considera altfel, ar însemna că legislaţia nu ar putea fi niciodată modificată.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, în acest context face referire la Directiva 93/13/CEE, potrivit căreia statele au obligaţia pozitivă de a preveni utilizarea clauzelor abuzive, obligaţie confirmată de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, iar ca remediu - posibilitatea notificării.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.110/300/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civili a sesizat Curtea Constituţionali cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi ale art. 95 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 (în forma nemodificată de Legea nr. 288/2010), excepţie ridicată de Gabriel Varga şi de Ana-Maria Varga într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui act adiţional la un contract de credit.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că prevederile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care sintagmele "acceptate tacit" şi "acceptare tacită" sunt interpretate în sensul validării unui act adiţional nesemnat de una dintre părţi şi contestată expres de acea parte. Astfel, dacă s-ar accepta ca un asemenea act adiţional la un contract de credit să fie considerat valabil, persoanele care s-au opus intrării lui în vigoare înainte de apariţia Legii nr. 288/2010 S-ar afla într-o poziţie de inferioritate, fiind discriminate faţă de cele care l-au contestat după intrarea în vigoare a acestei legi, precum şi faţă de toţi ceilalţi cetăţeni care au dreptul de decizie cu privire la încheierea unui act juridic de drept privat.
7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, raportat la împrejurarea că, astfel cum rezultă din jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, ci permite un tratament juridic diferenţiat pentru persoane aflate în situaţii juridice diferite. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate se raportează în analiza acesteia la persoane aflate în situaţii juridice diferite, respectiv persoanele care s-au opus intrării în vigoare a actului adiţional înainte de apariţia Legii nr. 288/2010 şi persoanele care au contestat actul după intrarea în vigoare a legii.
8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010, şi ale art. 95 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 288/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, care au următorul cuprins:
- Art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010: "Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
- Art. 95 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010: "Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.
12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) potrivit căruia "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au în vedere o presupusă discriminare între persoanele cărora le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 şi cele cărora le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 288/2010. Astfel, în opinia acestora, persoanele care s-au opus actelor adiţionale încheiate înainte de apariţia Legii nr. 288/2010, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, s-ar afla într-o poziţie de inferioritate, fiind discriminate faţă de cele care le-au contestat după intrarea în vigoare a acestei legi, precum "şi faţă de toţi ceilalţi cetăţeni care au dreptul de decizie cu privire la încheierea unui act juridic de drept privat".
14. Potrivit art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 (în forma nemodificată de Legea nr. 288/2010), pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii aveau obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile acesteia. Modificarea contractelor aflate în derulare urma a se face prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă [alin. (2)]. Creditorul trebuia să facă dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale. Se interzicea, totodată, introducerea în actele adiţionale a altor prevederi decât cele din ordonanţa de urgenţă menţionată, sancţiunea nerespectării acestei interdicţii fiind nulitatea absolută a actelor adiţionale. Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) era considerată acceptare tacită.
15. Prin legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, respectiv Legea nr. 288/2010, art. 95 a fost modificat în sensul că "prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia dispoziţiilor (...)". Totodată, prin art. II din legea menţionată s-a statuat că "actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi. Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi".
16. Aşadar, prin art. II din Legea nr. 288/2010 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, sintagma "cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar", legiuitorul nu a făcut altceva decât să dea eficienţă opoziţiei formulate de una dintre părţi, prin notificarea celeilalte că nu este de acord - pentru motive care ţin de protecţia consumatorului - cu actul adiţional nesemnat dar considerat acceptat tacit, repunând, astfel, părţile în termenul de a formula o opoziţie reală şi nu una formală. Astfel, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010, consumatorii care nu şi-au exprimat voinţa cu privire la actele adiţionale transmise de către creditori, în conformitate cu dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, ipoteză care, potrivit prevederilor art. 95 alin. (5) din această ordonanţă de urgenţă, echivala cu o acceptare tacită, au avut posibilitatea să notifice cealaltă parte că nu sunt de acord cu actele adiţionale întocmite şi acceptate tacit în baza acestei ordonanţe de urgenţă. Prin urmare, dispoziţiile art. 95 alin. (5) din acest act normativ, în modul arătat, au fost lipsite de eficienţă şi, potrivit art. II din Legea nr. 288/2010, acceptarea tacită menţionată de acest text nu poate opera.
17. În acest sens sunt şi cele statuate, în mod corect, de către instanţa de judecată în speţa de faţă, aceasta constatând nulitatea absolută a actului adiţional contestat, atât pentru lipsa totală a consimţământului la încheierea acestuia, cât şi în raport de legea specială, întrucât dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 sunt aplicabile numai în ipoteza tăcerii consumatorului, doar astfel putându-se vorbi de o acceptare tacită. Astfel, instanţa a reţinut că, ulterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, care a impus o serie de obligaţii pentru instituţiile bancare, inclusiv în privinţa contractelor de credit aflate în derulare, instituţia de credit în cauză a înaintat autorilor excepţiei de neconstituţionalitate o propunere de act adiţional la contractul de credit, cuprinzând şi modificări ale stipulaţiilor contractuale vizând modalitatea de calcul al dobânzii şi eliminării ale unor comisioane, însă autorii excepţiei au refuzat semnarea actului adiţional şi au notificat banca, respectiv au învederat faptul că nu sunt de acord cu prevederile actului adiţional propus. Cu toate că refuzul de semnare a actului adiţional fusese motivat, instituţia de credita acţionat ca şi când nesemnarea ar fi fost pură şi simplă şi, prin urmare, ar produce efecte depline, procedând la recalcularea dobânzii şi la emiterea unui nou grafic de rambursare. Ca atare, instanţa a constatat că nu se poate reţine tăcerea consumatorilor reclamanţi atât timp cât aceştia şi-au exprimat dezacordul faţă de respectivul act adiţional.
18. În concluzie, faţă de succesiunea în timp a celor două acte normative, Curtea observă că prin legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă tocmai s-a instituit posibilitatea consumatorului sau creditorului de a notifica cealaltă parte, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare, în situaţia în care nu este de acord cu actul adiţional acceptat tacit în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010.
19. Cu privire la pretinsa încălcarea a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale constante, tratamentul juridic egal constituie un drept al cetăţenilor numai în măsura în care aceştia se găsesc în situaţii juridice identice, deosebirile sub acest aspect impunând, în mod necesar, un regim juridic diferenţiat. Aşa fiind, în măsura în care reglementările art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care modifică art. 95 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normelor legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica având un atare obiect nu este întemeiată.
20. În ceea ce priveşte referirea la presupusa discriminare între persoanele cărora le sunt aplicabile, pe de o parte, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 şi cele ale Legii nr. 288/2010 şi, pe de altă parte, "ceilalţi cetăţeni care au dreptul de decizie cu privire la încheierea unui act juridic de drept privat" în virtutea unor alte acte normative, spre exemplu Codul civil, Curtea observă că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor situaţii juridice diferite şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.
21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Varga şi de Ana-Maria Varga în Dosarul nr. 8.110/300/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi ale art. 95 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 288/2010, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 447 din data de 23 iunie 2015