Document embed

DECIZIE nr. 182 din 1 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Camelia Broscaru în Dosarul nr. 873/54/2012* al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 870D/2013.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 martie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 20 martie 2014 şi data de 1 aprilie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin Încheierea din data de 9 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 873/54/2012*, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Camelia Broscaru. Excepţia a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 862 din 25 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a respins acţiunea formulată de Camelia Broscaru în contradictoriu cu pârâta Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că noua reglementare nu a abrogat dispoziţiile corespunzătoare din Legea nr. 10/2001 astfel încât în prezent, în ceea ce priveşte obligativitatea soluţionării cererilor de restituire, subzistă atât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, cât şi noile termene prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013. Dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 dispun că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite o decizie de admitere sau respingere a acestora într-un termen ce variază între 12 şi 36 de luni, şi care începe să curgă de la 1 ianuarie 2014. Astfel, deşi persoana interesată s-a adresat justiţiei, respectând atât legislaţia în vigoare, cât şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 19 martie 2007, aceasta se găseşte în situaţia în care, deşi a acţionat diligent, cu respectarea termenelor şi condiţiilor, este sancţionată prin aplicarea retroactivă a noii legislaţii. Litigiile aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării iniţiale a instanţelor, iar reglementarea unor noi termene şi condiţii, altele decât cele de la momentul formulării şi înregistrării cererilor de chemare în judecată, nu poate fi aplicată acestor litigii decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii consacrat de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 rămâne câştigat cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind singurul termen existent la care s-au raportat cererile de chemare în judecată formulate la acel moment.

5. În continuare, se arată că, instituind termene diferite de soluţionare a notificărilor, doar pe baza criteriului referitor la gradul de încărcare al autorităţilor publice învestite cu soluţionarea acestor cereri şi a celui referitor la numărul cererilor rămase nesoluţionate, se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Asistăm la crearea unor situaţii mai favorabile persoanelor a căror cerere este înregistrată la entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri, faţă de cele a căror cerere este înregistrată la acele entităţi care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri. Astfel sunt încălcate dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, după cum, în egală măsură, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.

6. Totodată, susţine autoarea excepţiei că prin alin. (2) al art. 21 din Constituţie se instituie garanţia respectării dreptului de acces la justiţie. Cu toate acestea, exercitarea dreptului de acces liber la justiţie este interzisă în perioadele pe care le stabileşte dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, fiind permisă numai după lungi perioade de timp. Deşi restrângerea exerciţiului unui drept poate avea loc numai în condiţiile reglementate de prevederile constituţionale ale art. 53, acestea nu sunt respectate de dispoziţiile de lege criticate. De asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează accesul la justiţie şi implicit eficacitatea acestui drept, stabilind că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită legal. Eficacitatea dreptului de acces la justiţie şi termenul rezonabil de soluţionare al cererilor formulate în condiţiile Legii nr. 10/2001 sunt încălcate cu evidenţă de dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 în condiţiile în care accesul la justiţie este permis în termen de 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24, 36 luni, care încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014.

7. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate oferind garanţiile cuprinse în Constituţia României.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 raportat la art. 33 -35 din Legea nr. 165/2013, prin care legiuitorul a dispus ca normele noului act normativ să se aplice şi proceselor aflate pe rolul instanţelor având ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv, apreciază că sunt retroactive, întrucât, în baza acestor norme coroborate cu art. 33 din acelaşi act normativ, cele mai multe acţiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse ca prematur introduse. În aceste condiţii s-a acţionat, de fapt, asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum.

10. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 consideră că aceste dispoziţii aduc atingere principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, care presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, consideră că prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 îngrădesc accesul liber la justiţie doar prin raportare la art. 4, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută care, odată admisă, face ca acţiunea sa fie respinsă.

11. Cât priveşte posibila încălcare a dreptului de proprietate privată arată faptul că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor acestui drept constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie. Cu toate acestea, dreptul de proprietate privată apare ca fiind supus unor ingerinţe din partea legiuitorului, care nu răspund întocmai exigenţelor de legalitate şi proporţionalitate între interesele generale şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale indivizilor.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Analizând excepţia de neconstituţionalitate aşa cum aceasta a fost ridicată de autoarea sa, Curtea reţine că incidenţa dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 în cauza dedusă judecăţii Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal este, în mod necesar, subsecventă admiterii caracterului novator al reglementărilor consacrate prin legea menţionată cu privire la materia măsurilor reparatorii prin echivalent. Aşa fiind, instituirea noilor reglementări reprezintă o soluţie legislativă nouă, de imediată aplicare, care a devenit incidentă în cauza aflată pe rolul instanţei judecătoreşti prin intermediul normei consacrate de art. 4 din lege. Ca atare, din analiza notelor scrise prin care autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi motivează criticile formulate, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu următorul conţinut:

- Art. 4: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

15. În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că obiectul acţiunii în cadrul căreia a fost ridicată excepţia îl constituie refuzul Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a emite titlul de despăgubire.

17. Curtea remarcă că procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum acesta era reglementat de legislaţia anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, comportă două etape. Prima etapă, guvernată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, debutează cu depunerea notificării prin care se solicită restituirea în natură a imobilului şi se încheie cu emiterea deciziei/dispoziţiei prin care imobilul se restituie în natură, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent sau se propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Cea de-a doua etapă este guvernată de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi se referă la procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, procedură ce avea ca finalitate adoptarea deciziei de despăgubire, urmată, după caz, de emiterea unui titlu de plată sau a unuia de conversie. Plecând de la aceste premise, Curtea constată că procesul aflat pe rolul instanţei de judecată în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate se circumscrie celei de-a doua etape a procesului de restituire.

18. În continuare, Curtea observă că dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 se referă la instituirea, în sarcina entităţilor învestite de lege, a unor termene de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi a obligaţiei de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în termenele stabilite.

19. Având în vedere dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

20. Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

21. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea urmează să stabilească dacă aceasta îndeplineşte condiţia de admisibilitate referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei. Pentru a decide, Curtea apreciază necesară realizarea unei analize a situaţiei de fapt care a generat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate.

22. Astfel, Curtea observă că, la data de 25 iulie 2001, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus notificare, potrivit Legii nr. 10/2001, prin care solicita restituirea unui imobil - teren situat în Craiova. Ca urmare a notificării, Primăria Craiova a emis Dispoziţia nr. 5.661 din 10 iulie 2002 prin care se propunea acordarea de despăgubiri autoarei excepţiei, la valoarea estimată de către aceasta. Având în vedere solicitarea autoarei excepţiei, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii a trecut la analizarea dosarului acesteia referitor la acordarea de despăgubiri, prin Adresa nr. 812.865 din 3 august 2009, aducând la cunoştinţă cele hotărâte autoarei excepţiei. La data de 11 aprilie 2012, autoarea excepţiei a solicitat Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea statului român, prin Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, la emiterea şi comunicarea deciziei privind titlul de despăgubire.

23. Formulând întâmpinare la cererea de chemare în judecată, Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că prin Adresa cu nr. 13.012/CC din 2 martie 2011, în urma analizei dosarului de despăgubire, acesta a fost restituit în original entităţii învestite în vederea completării. Prin adresa de restituire, Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor a arătat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, antecesoarea autoarei excepţiei a cumpărat un imobil - clădire (în Craiova, str. I.P. Pavlov nr. 56, judeţul Dolj), aflat pe un teren în suprafaţă de 180 mp, care a trecut în proprietatea statului în virtutea art. 30 din Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale. De asemenea, pentru imobilul - construcţie au fost primite despăgubiri în cuantum de 16.651 lei, încasate la momentul preluării bunului potrivit Decretului nr. 38/1976. Ca urmare a acestei adrese, Primăria Municipiului Craiova a emis Dispoziţia nr. 13.313 din 6 mai 2011 prin care a constatat că autoarea excepţiei nu era îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul - teren, acesta neintrând sub incidenţa Legii nr. 10/2001.

24. Prin Sentinţa nr. 862 din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de autoarea excepţiei. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs autoarea excepţiei. Pentru judecarea cererii de recurs instanţa a acordat termen de judecată pentru data de 8 iulie 2013, dată la care a amânat judecarea cauzei pentru 14 octombrie 2013, în vederea citării corecte a intimatei pârâte. La data de 14 octombrie 2013, recurenta reclamantă a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, iar prin Încheierea din data de 9 decembrie 2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate.

25. Prin Decizia nr. 612 din 27 ianuarie 2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat în cauză, ca nefondat. Prin decizia pronunţată, instanţa a reţinut că "dosarul de despăgubiri întocmit pentru autoarea reclamantei nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 41 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013, neputând fi reţinut ca «dosar aprobat», pentru care s-ar aplica prin derogare procedura legii vechi. Prin urmare, în situaţia existentă în cauză procedura de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură este cea reglementată prin art. 21 din Legea nr. 165/2013. Or, obligarea noii Comisii Naţionale direct la emiterea Titlului de despăgubire ar echivala cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi o omisiune a etapelor procedurale obligatorii prevăzute expres de lege. Susţinerile recurentei reclamante referitoare la nelegala desesizare şi restituire a dosarului de către Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor nu pot fi cenzurate în actualul context legislativ în care Secretariatului Comisiei Naţionale îi revin astfel de atribuţii expres prevăzute în art. 21 din lege."

26. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că reclamanta a ridicat excepţia de neconstituţionalitate la data de 14 octombrie 2013, moment la care nici instanţa de judecată şi nici pârâta - Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - nu au ridicat problema aplicării în cauză a dispoziţiilor criticate din Legea nr. 165/2013. Curtea observă că din decizia pronunţată de instanţă nu rezultă că aceasta a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor criticate ca fiind neconstituţionale, ci, din contră, în cuprinsul deciziei instanţa a făcut referire la dispoziţiile art. 21 şi cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013, ceea ce a determinat respingerea recursului ca nefondat, iar nu ca devenit prematur.

27. În aceste condiţii, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât se impune respingerea excepţiei, ca inadmisibilă.

28. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea din urmă se referă la căile de atac care pot fi introduse împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013. Având în vedere că anterior a constatat că dispoziţiile art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să constate existenţa aceluiaşi caz de inadmisibilitate şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, urmând să respingă ca atare excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Camelia Broscaru în Dosarul nr. 873/54/2012* al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 aprilie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 517 din data de 10 iulie 2014