HOTĂRÂRE nr. 594 din 14 august 2013 privind aprobarea stemelor comunelor Bogaţi, Priboieni şi Râca, judeţul Argeş
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
(1)Se aprobă stemele comunelor Bogaţi, Priboieni şi Râca, judeţul Argeş, prevăzute în anexele nr. 1.1-1.3.
(2)Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemelor sunt prevăzute în anexele nr. 2.1-2.3.
(3)Anexele nr. 1.1-1.3 şi 2.1-2.3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Iulian Matache,

secretar de stat

ANEXA nr. 11: STEMA comunei Bogaţi, judeţul Argeş
ANEXA nr. 12: STEMA comunei Priboieni, judeţul Argeş
ANEXA nr. 13: STEMA comunei Râca, judeţul Argeş
ANEXA nr. 21: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Bogaţi, judeţul Argeş
1.Descrierea stemei
Stema comunei Bogaţi, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat de argint.
În partea superioară se află cornul abundenţei din care se revarsă 3 praji, o ţelină cu frunză, un măr, o pară, un dovleac, un ciorchine de strugure cu frunză, un ardei gras, o gutuie, un cartof, 2 ştiuleţi de porumb depănuşaţi, o vânătă şi un pepene, totul de aur.
În vârful scutului se află o sondă de extracţie de aur, aflată în mişcare.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
2.Semnificaţiile elementelor însumate
Cornul abundenţei reprezintă ocupaţiile de bază ale locuitorilor: agricultura, legumicultura şi pomicultura, dând denumirea localităţii.
Brâul undat reprezintă cele 3 văi care străbat localitatea: Glâmboc, Glâmbocel şi Strâmbului.
Sonda simbolizează activitatea de extracţie a ţiţeiului din zonă.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA nr. 22: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Priboieni, judeţul Argeş
1.Descrierea stemei
Stema comunei Priboieni, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, cu bordură roşie, încărcată cu 8 ghinde de aur, dispuse în mod egal.
În centrul scutului, în câmp albastru, se află o roată de căruţă cu 8 spiţe de aur.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
2.Semnificaţiile elementelor însumate
Roata de căruţă reprezintă una dintre ocupaţiile de bază ale locuitorilor, rotăria.
Ghindele reprezintă pădurile de stejar din zonă, iar numărul lor indică numărul satelor care alcătuiesc comuna.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
ANEXA nr. 23: DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Râca, judeţul Argeş
1.Descrierea stemei
Stema comunei Râca, potrivit anexei nr. 1.3, se compune dintr-un scut triunghiular albastru cu marginile rotunjite.
În centrul scutului se află un mănunchi cu 3 spice de aur.
În vârful scutului se află un brâu undat de argint.
Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
2.Semnificaţiile elementelor însumate
Spicele de grâu reprezintă una dintre ocupaţiile de bază ale locuitorilor, agricultura, iar numărul lor indică numărul satelor care alcătuiesc comuna.
Brâul undat simbolizează râul Teleorman.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 544 din data de 28 august 2013