Document embed

DECIZIE nr. 396 din 3 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ingrid Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Maria Manoliu (Tabacu), Eugenia Barbu (Tabacu) şi Vasilica Oprea (Tabacu), prin împuternicit Dimitriu Cluj Nicolae Dumitru, în Dosarul nr. 14.582/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 727D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, când a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere acest aspect, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013. Referitor la prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 95/2014 şi nr. 122/2014, iar în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât prevederile de lege criticate nu sunt aplicabile în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 14.582/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de Maria Manoliu (Tabacu), Eugenia Barbu (Tabacu) şi Vasilica Oprea (Tabacu), prin împuternicit Dimitriu Cluj Nicolae Dumitru, într-o cauză având ca obiect "Legea nr. 10/2001".

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, raportat la definiţia Legii nr. 165/2013, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar trebui interpretate în sensul că se aplică doar cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România. Această interpretare este indusă şi de faptul că niciuna din dispoziţiile Legii nr. 10/2010 nu a fost abrogată sau modificată, înţelegând prin aceasta că prevederile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, astfel că în procedura administrativă obligativitatea unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, subzistă în continuare. Pe de altă parte însă prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 răstoarnă această ipoteză, în sensul că entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau respingere a acestora în termene care variază de la 12 până la 36 de luni, în funcţie de numărul de dosare care sunt nesoluţionate la entităţile învestite de lege, cu menţiunea că aceste termene încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014. Astfel, în raport cu art. 4 din Legea nr. 165/2013, termenele din art. 33 s-ar aplica şi cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor, întrucât nu există referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă, prevăzute de art. 32-35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunţarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Aşa fiind, apreciază că prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013, prin extinderea aplicabilităţii lor şi asupra cererilor aflate pe rolul instanţelor în luna mai 2013, care au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 şi al Deciziei de îndrumare nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

6. De asemenea, arată că prevederile art. 4 şi cele ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013, prin conţinutul lor, nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege. Astfel, apreciază că, instituind termene diferite de soluţionare a notificărilor, se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi.

7. Autorii excepţiei apreciază, totodată, că prevederile art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale şi în raport cu art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, care consacră accesul liber la justiţie. Arată că dreptul de acces la justiţie permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar caracterul legitim sau nelegitim al cererilor va fi apreciat în urma judecării lor şi va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Or, dispoziţiile art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiţie, drept a cărui exercitare nu este posibilă în interiorul termenelor stabilite de textele de lege criticate. În acest context, apreciază că efectivitatea dreptului de acces la justiţie şi termenul rezonabil de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, la care se referă art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este încălcat prin prevederile art. 32-35 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care accesul la justiţie este permis abia după 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24 şi 36 de luni, care încep să curgă de la 1 ianuarie 2014.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Din examinarea notelor scrise ale autorilor excepţiei, precum şi din argumentele invocate în susţinerea acesteia, Curtea constată că, în realitate, aceştia critică numai prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013, care constituie astfel obiect al excepţiei de neconstituţionalitate şi asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa.

Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 32: "(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.";

- Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.".

12. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) potrivit căruia "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia susţin, în esenţă, că aplicarea prevederilor art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 unui litigiu aflat în curs de soluţionare, pe rolul instanţelor, ar conduce la aplicarea retroactivă a legii noi, cu încălcarea principiului "tempus regit actum", având în vedere că acţiunea introductivă a fost formulată sub imperiul vechii reglementări, respectiv a Legii nr. 10/2001. Analizând critici similare, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, apreciind că aplicarea retroactivă a reglementării de lege criticate generează încălcarea dreptului la un proces echitabil şi al egalităţii armelor în procesul civil. Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitatea a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

14. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

15. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că art. 32 instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege, art. 34 se referă la soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar art. 35 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.

16. Având în vedere stadiul procesual al litigiului, şi anume refuzul nejustificat al entităţii învestite de a răspunde în termenul legal notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea constată că prevederile art. 32, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Aceasta deoarece "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Aşa fiind, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei... [...]", excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă.

17. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, formulată din perspectiva încălcării principiului egalităţii în drepturi, Curtea s-a mai pronunţat, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014. Prin această decizie, Curtea a reţinut că, deşi prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 este consacrat un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie, instituindu-se termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, acest tratament nu poate fi considerat discriminatoriu dacă are o justificare obiectivă şi rezonabilă.

18. În legătură cu acest aspect, referitor la evaluarea existenţei sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situaţii analoage, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "[...] tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare [...] este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere"( a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2008 pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).

19. Prin decizia precitată, Curtea a constatat că termenele introduse prin prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim. Acestea sunt termene pe care legiuitorul şi le-a asumat şi pe care trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conţinut dreptul consacrat de norma criticată şi s-ar anula însuşi scopul legii. Ca atare, Curtea a constatat existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.

20. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de prevederile art. 33 din acest act normativ, s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale şi umane pentru ca autorităţile locale şi centrale să îşi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri şi posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege. Aşa fiind, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă, astfel încât nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Maria Manoliu (Tabacu), Eugenia Barbu (Tabacu) şi Vasilica Oprea (Tabacu), prin împuternicit Dimitriu Cluj Nicolae Dumitru, în Dosarul nr. 14.582/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 576 din data de 1 august 2014