HOTĂRÂRE nr. 492 din 6 iulie 2016 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi transmiterea lor în administrarea Agenţiei Zonei Montane
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2)Se aprobă transmiterea unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în administrarea Agenţiei Zonei Montane, conform anexei.
Art. 2
Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 alin. (2) se face prin protocol încheiat între părţile implicate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 3
Agenţia Zonei Montane va pune în aplicare prevederile actelor normative în vigoare privind executarea lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară, pentru bunurile imobile preluate, în termen de 90 de zile de la data semnării protocolului prevăzut la art. 2.
Art. 4
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

ANEXĂ: DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a căror valoare de inventar se actualizează şi care se transmit în administrarea Agenţiei Zonei Montane

Nr. crt.

Codul de clasificaţie şi nr. M.F.P.

Persoana juridică de la care se transmit bunurile (denumire şi CUI)

Persoana juridică la care se transmit bunurile (denumire şi CUI)

Denumirea

Descrierea tehnică
(pe scurt)

Valoarea de inventar actualizată (lei)

0

1

2

3

4

5

6

1.

Cod 8.29.08, MFP 60390

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, CUI 4541629

Agenţia Zonei Montane
CUI 34505733

Motel Runc - sediu CEFIDEC

Suprafaţa construită - 563 mp;
S + P + 2;
Suprafaţa desfăşurată - 1.957 mp;
Suprafaţa curte - 567,4 mp

2.667.001

2.

Cod 8.28.12, MFP 104396

Clădire săli curs şi spaţii de cazare

Suprafaţa construită - 374 mp;
Suprafaţa desfăşurată -1.390 mp

403.718

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 526 din data de 13 iulie 2016