Document embed

DECIZIE nr. 443 din 21 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare

Mona-Maria Pivniceru	- preşedinte
Petre Lăzăroiu	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Augustin Zegrean	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 9 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Ionel Cioacă în Dosarul nr. 1.484/3/2015 (nr. vechi 4.563/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 337D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei avocaţii Cătălin Galan şi Răzvan Ranetti. Lipsesc părţile Ministerul Apărării Naţionale şi Unitatea Militară 01993 - Flotila 90 de Transport Aerian, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 416D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Adrian Radu Calmuţchi, Marcu Pleşanu, Petru Minea, Marian Boţoacă, Ioan Mocănaşu, Viorel Cenuşaru, Ion Cerceanu, Liviu Scrieciu şi Ion Volschi în Dosarul nr. 45.036/3/2014* (nr. vechi 6.640/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

4. La apelul nominal se prezintă autorii excepţiei prin avocaţii Cătălin Galan şi Răzvan Ranetti. Lipseşte partea Ministerul Apărării Naţionale, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 475D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, excepţie ridicată de Andrei Tudorel în Dosarul nr. 1.771/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă.

6. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Serviciul Român de Informaţii, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

7. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 337D/2016, 416D/2016 şi 475D/2016, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentanţii autorilor excepţiei din dosarele nr. 337D/2016 şi 416D/2016 nu se opun conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 416D/2016 şi 475D/2016 la Dosarul nr. 337D/2016, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor autorilor excepţiei, care arată că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât sunt lipsite de previzibilitate. Astfel, legiuitorul a folosit alternativ formulări precum "drepturile nu se acordă" ori "dispoziţiile de lege referitoare la acordarea drepturilor nu se aplică". Prin aceste sintagme s-a creat o procedură sui generis, care nu se suprapune cu niciun eveniment legislativ din cele prevăzute de Legea nr. 24/2000. Astfel, instanţele au dat interpretări foarte diferite textelor de lege supuse analizei de constituţionalitate. Echivocul reglementării atrage cu sine şi încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului de acces la justiţie. Mai arată că, pentru evita suspendarea pe un termen nelimitat a unor drepturi legale, legiuitorul a recurs la reglementări fragmentate, anuale. În realitate însă este vorba de o suspendare sine die.

9. Reprezentanţii autorilor excepţiei mai arată că drepturile la care se referă textele de lege criticate, chiar dacă nu sunt consacrate în mod expres în Constituţie, se bucură de protecţia acordată dreptului de proprietate. De asemenea susţin că termenul suspendării acestor drepturi este foarte lung, neavând un caracter rezonabil, şi există o disproporţie vădită între protecţia acordată intereselor debitorului - statul - şi cea acordată creditorilor - persoanele care ar trebui să beneficieze de aceste drepturi potrivit legii.

10. Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

11. Prin Încheierea din 10 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.484/3/2015 (nr. vechi 4.563/2015) şi Încheierea din 28 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 45.036/3/2014* (nr. vechi 6.640/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 9 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia a fost ridicată de Ionel Cioacă, respectiv de Adrian Radu Calmuţchi, Marcu Pleşanu, Petru Minea, Marian Boţoacă, Ioan Mocănaşu, Viorel Cenuşaru, Ion Cerceneanu, Liviu Scrieciu şi Ion Volschi cu prilejul soluţionării unei cauze privind drepturi băneşti.

12. Prin Încheierea din 16 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.771/93/2015, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013. Excepţia a fost ridicată de Andrei Tudorel cu prilejul soluţionării unei cauze având ca obiect drepturi băneşti.

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate amână, fără respectarea unui termen rezonabil, plata indemnizaţiilor acordate la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă. Astfel, este afectată proporţionalitatea măsurii suspendării acestor drepturi, ajungându-se până la anihilarea lor. În plus, nu se mai creează un just echilibru între interesele debitorului - statul - şi cele ale creditorilor - beneficiarii acestor drepturi.

14. Totodată, autorii arată că dispoziţiile de lege criticate sunt lipsite de previzibilitate şi creează o incertitudine continuă asupra ipotezei în care se află persoanele beneficiare ale indemnizaţiilor acordate la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă, contrar art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Aceste dispoziţii nu respectă cerinţele de reglementare stabilite de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, astfel că este incert dacă este vorba de o modificare, de o abrogare, de o derogare sau de o suspendare. Ca urmare, interpretările date de instanţele de judecată au fost diferite, unele considerând că este vorba de o suspendare, în timp ce altele au apreciat în mod contrar. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a insistat în jurisprudenţa sa asupra cerinţei de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate a normelor de lege. În acest sens sunt amintite Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României, Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, şi Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Petra împotriva României.

15. Autorii excepţiei consideră că lipsa de previzibilitate a normelor de lege criticate afectează şi dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, încălcând totodată principiul separaţiei puterilor în stat.

16. În continuare arată că, reglementând prin ordonanţe de urgenţă măsuri contrare celor adoptate de către Parlament, Guvernul înfrânge principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi prevederile constituţionale referitoare la rolul şi structura Parlamentului, respectiv ale Guvernului. Cu toate că Guvernul putea să îşi angajeze răspunderea în temeiul art. 114 din Constituţie sau să supună spre adoptare în faţa Parlamentului un proiect de lege în procedura de urgenţă, a adoptat ordonanţe de urgenţă prin care a intervenit brutal asupra unei legi votate deja de Parlament, unica autoritate legiuitoare a ţării, prin care ajutoarele la trecerea în rezervă nu au mai fost acordate.

17. Totodată, autorii excepţiei arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la condiţiile emiterii unei ordonanţe de urgenţă, neexistând o situaţie extraordinară, cu caracter neobişnuit, care să justifice adoptarea acestui act normativ.

18. În sfârşit, în critica de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare celor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, Decizia nr. 984 din 30 iunie 2009 şi Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009. În acest mod sunt încălcate prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.

19. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Ilfov - Secţia civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acest sens arată că ajutorul la trecerea în rezervă nu reprezintă un drept fundamental, legiuitorul fiind liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestuia. Din acest punct de vedere, soluţia legislativă de a nu acorda sau de a nu aplica prevederile legale în discuţie nu poate fi apreciată ca fiind lipsită de previzibilitate, efectul produs fiind cert, în sensul neacordării dreptului. Ceea ce interesează este exigibilitatea dreptului, fiind cert că acesta nu se acordă pentru perioadele indicate. Problema existenţei dreptului ţine de interpretarea şi aplicarea legii, iar existenţa jurisprudenţei neunitare nu dovedeşte lipsa de previzibilitate a normelor. De altfel, această problemă a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 16/2015, în sensul că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 vizează exerciţiul dreptului, în sensul că este suspendat în perioada 3 iulie 2010-31 decembrie 2010.

20. În susţinerea acestui punct de vedere este invocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Dumitru Daniel şi alţii contra României, paragraful 41, potrivit căreia legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o amplă marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi a alegerii modalităţilor de aplicare a actului. De asemenea, este amintită Decizia din 7 mai 2013, pronunţată în cauzele Ioanna Koufaki şi Adedy împotriva Greciei, în care s-a reiterat că statele părţi la Convenţie se bucură de o largă marjă de apreciere în reglementarea politicilor şi că o hotărâre privind neaplicarea unor legi, hotărâre luată pentru a echilibra cheltuielile şi veniturile bugetare, implică aspecte politice, economice şi sociale pe care autorităţile naţionale sunt în măsură să le aprecieze, cu excepţia situaţiei în care aceste măsuri sunt lipsite de fundament rezonabil.

21. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

22. Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

23. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

26. Potrivit încheierilor de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, art. 9 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015. Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 285/2010, autorii excepţiei au în vedere doar dispoziţiile alin. (1), astfel că doar acesta va fi supus analizei de constituţionalitate. Aceeaşi concluzie rezultă şi în ceea ce priveşte art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, criticile referindu-se doar la primul alineat al acestor articole de lege. De asemenea, în ceea ce priveşte critica art. 9 din Legea nr. 283/2011, Curtea observă că, în realitate, sunt avute în vedere dispoziţiile art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011. Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 9 din Legea nr. 118/2010: "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă." [potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, "Prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010."];

- Art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010: "În anul 2011, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.";

- Art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010: "În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.";

- Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.";

- Art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: "În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.";

- Art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: "În anul 2015, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.";

- Art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015: "În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică."

27. Curtea constată că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi-au încetat aplicarea anterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Având în vedere însă cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", precum şi faptul că dispoziţiile de lege arătate continuă să producă efecte în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea acestor texte de lege.

28. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la statul român, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, art. 102 referitor la rolul şi structura Guvernului, art. 115 alin. (4) privind condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţă şi art. 147 alin. (4) referitor la deciziile Curţii Constituţionale. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, prevederi referitoare la dreptul de proprietate.

29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor de lege prin care s-a dispus neacordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Astfel, prin Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, paragraful 21, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste drepturi băneşti "reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional". Prin paragraful 23 al aceleiaşi decizii, Curtea a precizat că "art. 53 din Constituţie [...] se referă la restrângerea exerciţiului unor drepturi ori libertăţi fundamentale. Or, ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 nu fac parte din această categorie de drepturi, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală". De asemenea, în paragraful 25 al aceleiaşi decizii Curtea a arătat că "nu există o obligaţie constituţională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă".

30. Cu privire la caracterul previzibil al dispoziţiilor referitoare la neacordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, prin Decizia nr. 541 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 17 august 2015, paragraful 17, Curtea a reţinut că "persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum".

31. Prin următorul paragraf din aceeaşi decizie Curtea, referindu-se la compatibilitatea dispoziţiilor de lege criticate cu prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate, a amintit că, "în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aşa cum este Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, s-a statuat că statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens este şi Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea de la Strasbourg aminteşte că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este «de utilitate publică». În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele «utilităţii publice», cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (paragraful 19)."

32. Cu privire la posibilitatea Guvernului de a suspenda ori lipsi de efect dispoziţiile unei legi, pe calea ordonanţelor de urgenţă, Curtea, prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, a amintit că "ordonanţa de urgenţă, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă faţă unei situaţii extraordinare, se justifică prin necesitatea şi urgenţa reglementării acestei situaţii care, datorită circumstanţelor sale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Or, Curtea, constatând că, în speţă, adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă criticate a fost neconstituţională, întrucât "nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptată de Parlament", a admis excepţia de neconstituţionalitate. Considerente asemănătoare Deciziei nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008 au fost preluate şi în Decizia nr. 842 din 2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 6 iulie 2009, Decizia nr. 984 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 4 august 2009, ori Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009, prin care Curtea a reţinut că adoptarea ordonanţelor de urgenţă numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ, adoptată de Parlament, încalcă art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) din Constituţie. Prin Decizia nr. 278 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, Curtea a reţinut că, alături de respectarea exigenţelor constituţionale ale art. 115 alin. (4)-(6), în exerciţiul competenţei sale de a emite ordonanţe de urgenţă, Guvernul este ţinut totodată de obligaţia respectării prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, astfel că dispoziţiile unei ordonanţe de urgenţă nu pot avea ca scop împiedicarea unei legi adoptate de Parlament de a-şi produce efectele. Curtea a subliniat însă că, prin efectele ordonanţelor de urgenţă a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin deciziile nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, nr. 842 din 2 iunie 2009, nr. 984 din 30 iunie 2009 şi nr. 989 din 30 iunie 2009, a fost afectat un drept fundamental. Astfel, concluziile Curţii referitoare la interdicţia Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă care împiedică o lege adoptată de Parlament să-şi producă efectele nu au vizat şi dreptul puterii executive de a reglementa cu privire la drepturi care nu au o consacrare constituţională. Aşa fiind, Curtea apreciază ca fiind lipsită de temei critica de neconstituţionalitate formulată în prezenta cauză în raport cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului şi art. 102 referitor la rolul şi structura Guvernului.

33. În sfârşit, referitor la critica raportată la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că această critică nu se impune a fi analizată decât în raport cu prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, întrucât celelalte dispoziţii care au prevăzut neacordarea în anii 2010, 2011 şi 2012 a ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă au fost reglementate prin legi adoptate de Parlament.

34. Cu privire la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, Curtea, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, a reţinut că "cele invocate de Guvern în nota de fundamentare întrunesc condiţiile existenţei unei situaţii extraordinare şi urgente care, în mod obiectiv, impun emiterea unei ordonanţe de urgenţă. Astfel, necesitatea stabilirii în timp util a unor direcţii clare în ceea ce priveşte domenii extrem de importante, aşa cum este salarizarea personalului bugetar, domenii cu implicaţii financiare majore, şi riscul ca aceste măsuri, ca de altfel întregul program de guvernare, să nu poată fi adoptate până la începutul anului 2013, din cauze obiective determinate de desfăşurarea unor proceduri privind constituirea Parlamentului nou-ales şi a învestirii noului Guvern, reprezintă motive ce justifică intervenţia legislativă a Guvernului pentru evitarea unei grave atingeri aduse interesului public".

35. Având în vedere că şi în ceea ce priveşte emiterea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a celor ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 Guvernul a invocat situaţii comparabile cu cele analizate prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, Curtea apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de constituţionalitate prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie.

36. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionel Cioacă, respectiv de Adrian Radu Calmuţchi, Marcu Pleşanu, Petru Minea, Marian Boţoacă, Ioan Mocănaşu, Viorel Cenuşaru, Ion Cerceanu, Liviu Scrieciu şi Ion Volschi în dosarele nr. 45.036/3/2014* (nr. vechi 6.640/2015) şi nr. 45.036/3/2014* (nr. vechi 6.640/2015) ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi de Andrei Tudorel în Dosarul nr. 1.771/93/2015 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2016.

-****-

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 580 din data de 29 iulie 2016