NORME TEHNICE din 13 aprilie 2016 de aplicare a măsurilor tranzitorii referitoare la solicitarea, emiterea şi monitorizarea utilizării deciziilor privind informaţiile tarifare obligatorii în România
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Prevederile prezentelor norme tehnice sunt aplicabile la solicitarea, emiterea şi monitorizarea utilizării deciziilor privind informaţiile tarifare obligatorii în România în perioada tranzitorie cuprinsă între data de 1 mai 2016 şi data introducerii primei etape a modernizării sistemului electronic privind informaţiile tarifare obligatorii, menţionat în anexa la Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 29 aprilie 2014 de stabilire a programului de lucru pentru Codul vamal al Uniunii 2014/255/UE.
Art. 2
În sensul prezentelor norme tehnice, termenii de mai jos au următoarea semnificaţie:
a)ITO - informaţie tarifară obligatorie;
b)EORI - numărul de înregistrare şi de identificare a operatorilor economici;
c)EBTI - baza de date a Comisiei Europene accesibilă pe internet publicului, cuprinzând toate deciziile privind ITO emise de autorităţile vamale din statele membre;
d)TARIC-RO - bază de date care conţine atât măsuri tarifare şi netarifare unionale, cât şi naţionale, aplicabile la efectuarea operaţiunilor de import şi export;
e)taxe la import şi alte taxe - taxe vamale şi alte măsuri tarifare prevăzute la import de legislaţia agricolă sau comercială ori de alte dispoziţii ale Uniunii, taxa pe valoarea adăugată şi accizele datorate la importul mărfurilor.
Art. 3
Cererea pentru emiterea unei decizii privind ITO se redactează folosind formularul prevăzut în anexa 2 din Regulamentul delegat (UE) 2016/341 şi se comunică pe suport hârtie Direcţiei Generale a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 4
(1)Decizia privind ITO emisă de Direcţia Generală a Vămilor se redactează folosind formularul prevăzut în anexa 3 din Regulamentul delegat (UE) 2016/341 şi se comunică titularului pe suport hârtie.
(2)Orice eveniment ulterior care ar putea afecta cererea sau decizia iniţială se comunică pe suport hârtie între solicitantul, respectiv titularul deciziei privind ITO şi Direcţia Generală a Vămilor.
CAPITOLUL II: Condiţiile pentru acceptarea cererii pentru emiterea unei decizii privind ITO
Art. 5
Cererea pentru emiterea unei decizii privind ITO este acceptată de Direcţia Generală a Vămilor dacă sunt respectate prevederile art. 33 alin. (1) din Codul vamal al Uniunii, coroborate cu condiţiile prevăzute la art. 11 şi art. 19 alin. (1) şi (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, la art. 16 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 şi în condiţiile următoare:
a)solicitantul şi, dacă este cazul, reprezentantul acestuia sunt înregistraţi în conformitate cu art. 9 din Codul vamal al Uniunii şi numărul EORI este indicat în cerere;
b)cererea este formulată în limba română;
c)în situaţia în care solicitantul este reprezentat conform art. 18 şi 19 din Codul vamal al Uniunii, cererea este însoţită de un exemplar al contractului respectiv, o procură sau orice alt document care atestă împuternicirea pentru statutul de reprezentant vamal.
Art. 6
(1)Formularul de cerere pentru emiterea unei decizii privind ITO trebuie să includă următoarele date:
a)numele, adresa completă şi codul EORI al solicitantului;
b)dacă solicitantul este reprezentat, numele, adresa completă şi codul EORI al reprezentantului său;
c)dacă se solicită reemiterea unei decizii privind ITO, numărul de referinţă al acesteia, începutul valabilităţii şi codul din nomenclatura vamală;
d)nomenclatura vamală în care urmează a se încadra mărfurile, marcând cu "x" o singură casetă din cele enumerate. Nomenclaturile indicate sunt următoarele:
1.(i) Nomenclatura combinată (NC), care determină clasificarea tarifară a mărfurilor în Tariful vamal al Uniunii utilizând coduri de 8 cifre;
2.(ii) Nomenclatura TARIC, care reflectă măsurile tarifare şi netarifare din Uniune, cum ar fi suspendările tarifare, contingentele tarifare, taxele antidumping etc., utilizând coduri de 10 cifre. Acestor coduri li se pot adăuga, de asemenea, coduri adiţionale şi coduri adiţionale naţionale TARIC începând cu a 11-a cifră;
3.(iii) Nomenclatura pentru restituiri, care se referă la nomenclatura produselor agricole pentru restituiri la export.
Dacă nomenclatura nu se regăseşte în listă, se precizează nomenclatura care interesează pe solicitant.
e)dacă este sau nu avută în vedere o operaţiune de import sau de export în care se intenţionează utilizarea deciziei privind ITO, marcând cu "x" rubrica corespunzătoare;
f)în mod facultativ, codul de nomenclatură vamală la care solicitantul se aşteaptă ca mărfurile să fie clasificate;
g)descrierea amănunţită a mărfurilor care să permită identificarea lor şi determinarea încadrării în nomenclatura vamală. Aceasta trebuie să cuprindă şi compoziţia mărfurilor şi metodele de examinare folosite pentru stabilirea acesteia, în cazul în care încadrarea depinde de acest lucru;
h)orice informaţii pe care solicitantul doreşte să le păstreze confidenţiale, inclusiv marca comercială şi numărul modelului mărfurilor. În anumite cazuri, inclusiv în cele în care se furnizează eşantioane, Direcţia Generală a Vămilor poate să facă fotografii (de exemplu, ale eşantioanelor prezentate). Solicitantul trebuie să precizeze clar dacă astfel de fotografii, rezultate ale analizelor etc., în ansamblu sau parţial, trebuie să fie tratate ca fiind confidenţiale. Orice astfel de informaţii, care nu sunt considerate confidenţiale, vor fi publicate în baza de date EBTI destinată publicului şi vor putea fi accesate pe internet.
i)eşantioanele, fotografiile, planurile, cataloagele, broşurile sau orice alte documente disponibile care pot ajuta Direcţia Generală a Vămilor la stabilirea încadrării corecte a mărfurilor în nomenclatura vamală, marcând cu "x" rubricile corespunzătoare. Toate materialele şi documentele indicate se ataşează ca anexe;
j)indicarea, prin marcarea cu "x" a rubricii corespunzătoare, dacă solicitantul a cerut sau a primit o decizie privind ITO pentru mărfuri identice sau similare celor descrise în caseta "Descrierea mărfurilor" sau în caseta "Denumire comercială şi informaţii suplimentare". În caz afirmativ, trebuie completate şi următoarele informaţii:
1.(i) ţara în care a fost depusă cererea;
2.(ii) locul în care a fost depusă cererea;
3.(iii) data la care autoritatea vamală competentă, menţionată la art. 22 alin. (1) al treilea paragraf din Codul vamal al Uniunii, a primit cererea;
4.(iv) numărul de referinţă al deciziei privind ITO pe care solicitantul a primit-o deja;
5.(v) data la care începe valabilitatea deciziei privind ITO;
6.(vi) codul de nomenclatură indicat pe decizia privind ITO.
k)indicarea, prin marcarea cu "x" a rubricii corespunzătoare, dacă solicitantul are cunoştinţă de faptul că au fost emise decizii privind ITO în favoarea altor titulari pentru mărfuri identice sau similare celor descrise de acesta în caseta "Descrierea mărfurilor" sau în caseta "Denumire comercială şi informaţii suplimentare". Informaţiile cu privire la deciziile privind ITO existente pot fi consultate în baza de date publică EBTI disponibilă pe internet.
În caz afirmativ, următoarele elemente suplimentare sunt opţionale:
(i)ţara emitentă;
(ii)numărul de referinţă al deciziei privind ITO despre care solicitantul are cunoştinţă;
(iii)data la care începe valabilitatea deciziei privind ITO;
(iv)codul de nomenclatură indicat în decizia privind ITO.
(2)Cererea pentru emiterea unei decizii privind ITO se datează şi se semnează de persoana care o depune, precizându-se funcţia deţinută de semnatar. Prin semnarea şi depunerea cererii se consideră că solicitantul este de acord ca toate datele din decizie, inclusiv orice fotografii, imagini şi broşuri, cu excepţia informaţiilor confidenţiale, să fie făcute publice în baza de date EBTI disponibilă pe internet.
CAPITOLUL III: Termene pentru luarea unei decizii privind ITO
Art. 7
În termen de 30 de zile de la data primirii, Direcţia Generală a Vămilor comunică solicitantului faptul că cererea a fost acceptată sau condiţiile care nu sunt întrunite pentru acceptarea acesteia. În situaţia din urmă, un nou termen de 30 de zile curge de la data la care solicitantul comunică informaţiile necesare pentru ca cererea să fie acceptată.
Art. 8
(1)Direcţia Generală a Vămilor comunică solicitantului decizia privind ITO în termen de 120 de zile de la data la care cererea a fost acceptată.
(2)Termenul prevăzut la alin. (1) se prelungeşte corespunzător prevederilor art. 13 şi 20 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 în situaţiile în care Direcţia Generală a Vămilor:
a)constată că este necesar ca solicitantul să furnizeze informaţii suplimentare pentru luarea unei decizii;
b)constată că pentru luarea deciziei este necesară consultarea unei autorităţi competente din alt stat membru;
c)dispune efectuarea sau este informată de unităţile din subordine sau de alte autorităţi competente că sunt efectuate investigaţii, ca urmare a existenţei unor motive serioase de suspectare a încălcării legislaţiei vamale;
d)este notificată de Comisia Europeană cu privire la suspendarea procesului de luare a deciziilor ITO.
(3)Solicitantul este informat de Direcţia Generală a Vămilor cu privire la prelungirea termenului pentru luarea unei decizii în termen de 30 zile de la data constatării uneia din situaţiile prevăzute la alin. (2). Informarea conţine motivele prelungirii termenului, cu excepţia situaţiei în care divulgarea motivului prevăzut la alin. (2) lit. c) ar putea compromite investigaţiile.
CAPITOLUL IV: Emiterea şi efectele juridice ale deciziei privind ITO
Art. 9
(1)Direcţia Generală a Vămilor emite decizia privind ITO în conformitate cu notele şi cerinţele în materie de date prevăzute în titlurile I şi II din anexa A la Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446, adaptate la formularul prevăzut în anexa 3 din Regulamentul delegat (UE) 2016/341.
(2)Mărfurile trebuie descrise în decizia privind ITO cu suficiente detalii pentru a permite recunoaşterea lor fără niciun dubiu şi stabilirea cu uşurinţă a unei legături între acestea şi mărfurile prezentate pentru vămuire, în scopul facilitării şi simplificării controlului vamal. Descrierea mărfurilor nu trebuie să conţină detalii pe care solicitantul le-a marcat drept confidenţiale în cererea ITO.
Art. 10
În aplicarea art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447, dacă sunt îndeplinite formalităţi vamale de titularul unei decizii privind ITO sau în numele său, pentru mărfuri care fac obiectul deciziei privind ITO, aceasta se ataşează la declaraţia vamală. În caseta 44 a declaraţiei vamale se menţionează:
a)codul de document atribuit deciziei privind ITO în baza de date TARIC-RO;
b)numărul de referinţă al deciziei privind ITO.
Art. 11
(1)Sub rezerva art. 34 din Codul vamal al Uniunii, decizia privind ITO este valabilă pe o perioadă de trei ani de la data de începere a valabilităţii indicată în decizie.
(2)Prevederile alin. (1) şi ale art. 10 se aplică şi în cazul reemiterii unei decizii privind ITO.
CAPITOLUL V: Utilizarea prelungită a deciziei privind ITO
Art. 12
(1)În cazul în care Direcţia Generală a Vămilor decide, în urma cererii formulate de titular şi în condiţiile şi termenele prevăzute la art. 34 alin. (9) din Codul vamal al Uniunii, să acorde o perioadă de utilizare prelungită a unei decizii privind ITO care a fost revocată sau care a încetat să mai fie valabilă, notifică titularului o nouă decizie de utilizare prelungită a deciziei privind ITO în care sunt indicate, în plus faţă de decizia privind ITO iniţială:
a)data de sfârşit a valabilităţii deciziei privind ITO iniţiale şi codul atribuit de sistemul EBTI la momentul revocării sau încetării valabilităţii;
b)data de sfârşit a perioadei de utilizare prelungită.
(2)Modelul notificării este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme tehnice.
(3)În notificarea deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind ITO, Direcţia Generală a Vămilor indică:
a)titularul deciziei privind utilizarea prelungită a ITO;
b)numărul de referinţă a deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind ITO;
c)data de sfârşit a valabilităţii deciziei privind ITO iniţială;
d)codul atribuit de sistemul EBTI la momentul revocării sau încetării valabilităţii;
e)data de sfârşit a perioadei de utilizare prelungită;
f)cantitatea maximă de mărfuri care poate fi vămuită în perioada de utilizare prelungită;
g)statul membru sau statele membre în care mărfurile pot fi vămuite în perioada de utilizare prelungită.
h)codul de document atribuit notificării în baza de date TARIC-RO.
(4)Dacă sunt îndeplinite formalităţi vamale de titularul unei decizii de utilizare prelungită a deciziei privind ITO sau în numele său, aceasta se ataşează la declaraţia vamală. În caseta 44 a declaraţiei vamale se menţionează:
a)codul de document atribuit deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind ITO şi codul de document atribuit notificării în baza de date TARIC-RO;
b)numărul de referinţă al deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind ITO şi numărul de înregistrare la Direcţia Generală a Vămilor al notificării.
(5)Biroul vamal la care se prezintă o decizie de utilizare prelungită a deciziei privind ITO ia următoarele măsuri:
a)operează pe versoul notificării referinţele declaraţiei vamale şi cantitatea înscrisă în aceasta pentru care s-a acordat utilizarea prelungită;
b)în situaţia în care decizia de utilizare prelungită a deciziei privind ITO este emisă de Direcţia Generală a Vămilor şi este valabilă şi pe teritoriul altor state membre sau este emisă de o autoritate vamală din alt stat membru şi este valabilă şi pe teritoriul României, ia măsurile necesare, dacă este cazul, de constituire a unei garanţii. Garanţia se constituie în cazul în care taxele la import şi alte taxe prevăzute pentru codul de nomenclatură la care se clasifică în prezent mărfurile sunt mai mari decât taxele la import şi alte taxe prevăzute la codul de nomenclatură indicat în decizia de utilizare prelungită a deciziei privind ITO. Cuantumul garanţiei este egal cu diferenţa acestor taxe;
c)informează de îndată Direcţia Generală a Vămilor cu privire la titularul deciziei şi cantitatea de mărfuri înscrisă în declaraţia vamală, furnizând, atunci când este cazul, şi o copie a deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind ITO emisă de o autoritate vamală din alt stat membru şi valabilă pe teritoriul României;
d)ia măsurile necesare de regularizare a situaţiei cu privire la garanţia constituită potrivit lit. b), de îndată şi în conformitate cu răspunsul comunicat de Direcţia Generală a Vămilor în urma informării sale potrivit lit. c).
(6)Direcţia Generală a Vămilor, ca urmare a informării sale de către biroul vamal, potrivit alin. (5) lit. c), ia următoarele măsuri:
a)iniţiază de îndată procedura de consultare a autorităţilor vamale competente din statele membre în care este emisă şi/sau valabilă decizia de utilizare prelungită a deciziei privind ITO, informându-le cu privire la cantitatea utilizată în declaraţia vamală şi solicitând informaţii cu privire la existenţa disponibilului cantităţii utilizate şi la dreptul titularului de a utiliza decizia pe teritoriul României;
b)informează biroul vamal cu privire la dreptul titularului de a utiliza prelungit decizia privind ITO, în conformitate şi de îndată ce primeşte răspunsul autorităţilor consultate.
CAPITOLUL VI: Monitorizarea deciziilor privind ITO
Art. 13
Monitorizarea utilizării deciziilor privind ITO şi a deciziilor de utilizare prelungită a deciziilor privind ITO se efectuează periodic de Direcţia Generală a Vămilor. Rezultatele monitorizării sunt luate în considerare în cadrul activităţii de control ulterior acordării liberului de vamă, în conformitate cu art. 48 din Codul vamal al Uniunii.
Art. 14
În scopul monitorizării utilizării prelungite, titularii deciziilor de utilizare prelungită a deciziilor privind ITO emise de Direcţia Generală a Vămilor transmit acesteia, în termen de 10 zile de la data de sfârşit a valabilităţii acestora, următoarele informaţii:
a)numărul de referinţă al deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind ITO;
b)statele membre în care au beneficiat de utilizarea prelungită a deciziei;
c)numărul de referinţă al declaraţiilor vamale aferente mărfurilor care au beneficiat de utilizarea prelungită a deciziei;
d)cantităţile utilizate corespunzător fiecărei declaraţii vamale.
CAPITOLUL VII: Dreptul la o cale de atac
Art. 15
(1)Împotriva deciziei privind ITO, titularul acesteia poate introduce o acţiune în contencios administrativ, cu respectarea procedurii prealabile la Direcţia Generală a Vămilor, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care solicitantul a depus o cerere pentru a obţine o decizie privind ITO şi nu a obţinut o decizie privind cererea respectivă în termenul legal.
-****-
ANEXĂ: NOTIFICARE privind emiterea deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind ITO

Antetul oficial al Direcţiei Generale a Vămilor

Nr. înregistrare ..../data .................

Titularul deciziei privind utilizarea prelungită a ITO

 

Numărul de referinţă al deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind ITO

 

Data de sfârşit a valabilităţii deciziei privind ITO iniţială

 

Codul atribuit de sistemul EBTI la momentul revocării sau încetării valabilităţii

 

Data de sfârşit a perioadei de utilizare prelungită

 

Cantitatea maximă de mărfuri care poate fi vămuită în perioada de utilizare prelungită1

 

Statul membru sau statele membre în care mărfurile pot fi vămuite în perioada de utilizare prelungită

 

Codul de document atribuit notificării în baza de date TARIC-RO

 
NOTĂ:
Împotriva deciziei de utilizare prelungită a deciziei privind ITO, titularul acesteia poate introduce o acţiune în contencios administrativ, cu respectarea procedurii prealabile la Direcţia Generală a Vămilor, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Numele şi funcţia persoanei care semnează,
..............................
Semnătură şi ştampilă,
..............................
____
1Cantităţile de mărfuri pentru care se efectuează formalităţi vamale se înscriu pe versoul notificării de biroul vamal competent pentru plasarea mărfurilor sub regim vamal.

Nr. crt.

Declaraţia vamală

Viza biroului vamal

Observaţii

MRN

Data

Statul membru

Cantitate declarată

       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
       
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 314 din data de 25 aprilie 2016