ORDONANŢĂ nr. 12 din 4 iulie 2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare
Având în vedere necesitatea utilizării urgente şi eficiente a fondurilor provenite din vânzarea certificatelor de emisie de gaze cu efect de seră, astfel încât şi această sursă de finanţare să contribuie la creşterea economică,
ţinând cont de necesitatea asigurării transportului elevilor din localităţile izolate, din mediul rural, către unităţile de învăţământ din centrele de comună sau către cele mai apropiate unităţi de învăţământ din mediul urban,
luând în considerare că, în multe cazuri, în mediul rural, distanţa dintre localitatea de domiciliu a elevului şi cea în care se află şcoala este destul de mare, iar unele unităţi de învăţământ nu au mijloace de transport pentru transportul elevilor sau în cele în care există astfel de mijloace de transport acestea sunt vechi, poluante, punând în pericol integritatea fizică şi psihică a elevilor, afectând şi mediul înconjurător,
în vederea asigurării egalităţii de şanse la învăţătură pentru toţi elevii şi ţinând seama de faptul că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii a căror reglementare este necesară şi nu poate fi amânată,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Articol unic
1.După articolul 121 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 28 decembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 122, cu următorul cuprins:
"Art. 122
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 12, în anul 2013, din sumele obţinute în urma scoaterii la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, repartizate potrivit art. 10 alin. (1) lit. b), se aprobă alocarea sumei de 76.000 mii lei Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru dotarea unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea transportului elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din mediul rural cu microbuze şcolare 16 + 1 locuri.
(2) Pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) se respectă procedura prevăzută la art. 15 alin. (2)-(5).
(3) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit alin. (1).
(4) Toate costurile legate de utilizarea acestor microbuze şcolare vor fi suportate din bugetele proprii ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(5) Repartizarea microbuzelor către unităţile administrativ-teritoriale se va face prin ordin comun al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi al ministrului educaţiei naţionale."
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Rovana Plumb

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 428 din data de 15 iulie 2013