ORDONANŢĂ nr. 7 din 27 ianuarie 2016 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
Având în vedere necesitatea şi urgenţa compatibilizării depline a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în domeniul protecţiei naturii şi ţinând cont că pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 511/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind măsurile de conformitate destinate utilizatorilor prevăzute în Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele genetice şi împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora în Uniune şi a Regulamentului (UE) nr. 1.143/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea şi gestionarea introducerii şi răspândirii speciilor alogene invazive trebuie creat cadrul instituţional şi sancţiunile pentru încălcarea prevederilor conţinute în acesta,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. V.4 din Legea nr. 346/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Art. I
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 29 iunie 2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011. cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1.La articolul 35, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:
"(11) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului reprezintă autoritatea administrativă desemnată pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 511/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind măsurile de conformitate destinate utilizatorilor prevăzute în Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele genetice şi împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora în Uniune.
(12) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi pădurilor reprezintă autoritatea administrativă desemnată pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.143/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea şi gestionarea introducerii şi răspândirii speciilor alogene invazive."
2.La articolul 53 alineatul (3), după litera l) se introduc două noi litere, literele m) şi n), cu următorul cuprins:
"m) nerespectarea prevederilor art. 4 şi 7 din Regulamentul (UE) nr. 511/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind măsurile de conformitate destinate utilizatorilor prevăzute în Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele genetice şi împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora în Uniune;
n) nerespectarea prevederilor art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 1.143/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea şi gestionarea introducerii şi răspândirii speciilor alogene invazive."
Art. II
Prevederile art. I pct. 2 intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Cristiana Paşca Palmer

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Vasile Dîncu

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

p. Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Gabriel Liviu Ispas,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 66 din data de 29 ianuarie 2016