HOTĂRÂRE nr. 62 din 11 decembrie 2014 privind aprobarea auditorilor financiari care au fost autorizaţi în alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene
Având în vedere prevederile:
- art. 6 alin. (3) şi ale art. 12 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 15 alin. (1) şi (3) şi art. 38 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011;
- art. 12 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de procesul-verbal întocmit la data de 26 noiembrie 2014 de Comisia de examinare,
Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România hotărăşte:
Art. 1
Se aprobă Lista cuprinzând auditorii financiari care au fost autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene şi care au dobândit calitatea şi dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar în România, în urma testului de aptitudini organizat în data de 26 noiembrie 2014, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Prezenta hotărâre va fi comunicată Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile pentru aprobarea listei cuprinzând persoanele care au participat la testul de aptitudini în vederea aprobării ca auditori financiari.
Art. 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

Gabriel Radu

ANEXĂ: LISTĂ cuprinzând auditorii financiari care au fost autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene şi care au dobândit calitatea şi dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar în România în urma testului de aptitudini organizat în data de 26 noiembrie 2014

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Ţara de origine

Institutul străin la care este membru

1.

Amancei Răzvan Constantin

România

The Association of Chartered Certified Accountants

2.

Antonie Iulia Elena

România

The Association of Chartered Certified Accountants

3.

Bălan Cătălin

România

The Association of Chartered Certified Accountants

4.

Bianu Ovidiu Viorel

România

The Association of Chartered Certified Accountants

5.

Bugheciu Florin

România

The Association of Chartered Certified Accountants

6.

Hopârtean Oana

România

The Association of Chartered Certified Accountants

7.

Jipa Oana Costina

România

The Association of Chartered Certified Accountants

8.

Lazăr Gheorghe

România

The Association of Chartered Certified Accountants

9.

Matei Maria Raluca

România

The Association of Chartered Certified Accountants

10.

Moldovan Olivia

România

The Association of Chartered Certified Accountants

11.

Moldovan Marius Cornel

România

The Association of Chartered Certified Accountants

12.

Nechita Alina

România

The Association of Chartered Certified Accountants

13.

Puiu Liliana Constanţa

România

The Association of Chartered Certified Accountants

14.

Rădulescu Ioana Mădălina

România

The Association of Chartered Certified Accountants

15.

Stoicănescu Marius Mihail

România

The Association of Chartered Certified Accountants

16.

Toader Diana Cornelia

România

The Association of Chartered Certified Accountants

17.

Ugron Eva

România

The Association of Chartered Certified Accountants

18.

Vintilă Ionuţ

România

The Association of Chartered Certified Accountants

19.

Angyan Gyorgyne

Ungaria

The Association of Chartered Certified Accountants

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 193 din data de 23 martie 2015