ORDIN nr. 86 din 23 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 664/2012 privind autorizarea şi/sau înregistrarea entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naţionale a României
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:
Art. I
Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 664/2012 privind autorizarea şi/sau înregistrarea entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naţionale a României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 19 mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 4 se abrogă.
2.La articolul 7, sintagma "Modelul notei de constatare privind dovada îndeplinirii condiţiilor de funcţionalitate a spaţiului" se va înlocui cu sintagma "Modelul declaraţiei notariale pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de funcţionalitate a spaţiului".
3.În anexa nr. 2, la articolul 5 alineatul (1), literele d) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"d) să facă dovada avizului organelor de poliţie acordat tuturor administratorilor, acţionarilor semnificativi sau asociaţilor care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, ai entităţii care solicită autorizarea. În cazul în care administratorii, acţionarii semnificativi ori asociaţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, sunt persoane juridice, este necesar avizul acordat tuturor persoanelor fizice care controlează sau deţin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct ori indirect. În situaţia în care administrarea entităţii se realizează de către un organ colectiv, se va prezenta avizul acordat fiecărui membru din componenţa acestuia. În situaţia în care administrarea entităţii se realizează de către o persoană juridică se va prezenta avizul acordat tuturor administratorilor sau reprezentanţilor legali ai acestui operator. Atunci când operatorul care asigură managementul entităţii este administrat la rândul său de către un organ colectiv, se va prezenta avizul acordat fiecărui membru din componenţa acestuia. Avizul se eliberează conform procedurii interne stabilite de Inspectoratul General al Poliţiei Române;
............................................
f) declaraţia pe propria răspundere a tuturor reprezentanţilor legali, care să identifice punctual administratorii, acţionarii semnificativi sau asociaţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ conform legislaţiei în vigoare, ai entităţii care solicită autorizarea. În cazul în care administratorii, acţionarii semnificativi sau asociaţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, sunt persoane juridice, este necesară identificarea inclusiv a persoanelor fizice care controlează ori deţin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct sau indirect;"
4.În anexa nr. 2, la articolul 5 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
"h) declaraţia notarială pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de funcţionalitate a spaţiului."
5.În anexa nr. 2, la articolul 5 alineatul (2), literele b), c), d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"b) împotriva reprezentanţilor legali, acţionarilor semnificativi sau asociaţilor entităţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, la care a fost aplicată pedeapsa cu închisoarea şi pentru care nu a intervenit reabilitarea în România ori într-un stat străin;
c) administratorii, acţionarii semnificativi sau asociaţii entităţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, au fost condamnaţi pentru spălare de bani, terorism ori finanţarea terorismului, atât pe plan intern, cât şi internaţional. În cazul în care administratorii, acţionarii semnificativi sau asociaţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ conform legislaţiei în vigoare, sunt persoane juridice, se va lua în considerare inclusiv situaţia în care persoanele fizice care controlează ori deţin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct sau indirect, au fost condamnate pentru infracţiunile menţionate anterior;
d) acţionarii semnificativi/asociaţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, precum şi de administratorii sau reprezentanţii legali ai entităţii au deţinut/deţin calitatea de acţionari/asociaţi, precum şi de administratori ori reprezentanţi legali ai unei entităţi a cărei autorizaţie de schimb valutar a fost anulată sau revocată de Comisie în ultimii 5 ani. Termenul de 5 ani începe să curgă de la data la care decizia/deciziile de anulare/revocare a/au rămas definitivă/definitive în sistemul căilor administrative de atac sau de la data hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile;
e) entitatea, asociaţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, acţionarii semnificativi şi reprezentanţii legali ai acestora au săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum şi de cele care privesc disciplina financiară, fapte care se regăsesc în cazierul fiscal."
6.În anexa nr. 2, articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 6
Pentru a solicita înregistrarea punctului de schimb valutar, în înţelesul prezentului ordin, entităţile trebuie să facă dovada îndeplinirii condiţiilor de funcţionalitate a spaţiului printr-o declaraţie notarială pe propria răspundere, din care să rezulte că spaţiul îndeplineşte condiţiile de funcţionalitate, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 7 la ordin."
7.În anexa nr. 2, la articolul 17, litera k) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"k) să anunţe Comisia cu privire la orice modificări intervenite în cazul schimbării administratorilor, acţionarilor semnificativi sau asociaţilor entităţii autorizate care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare. În cazul în care administratorii, acţionarii semnificativi sau asociaţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, sunt persoane juridice, este obligatorie anunţarea Comisiei, inclusiv în legătură cu modificările legate de persoanele fizice care controlează sau deţin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct sau indirect. Termenul de comunicare este de 5 zile calendaristice, urmând a se solicita în termen de 10 zile calendaristice de la comunicare avizele organelor de poliţie, conform art. 5 alin. (1) lit. d)."
8.În anexa nr. 2, articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 18
(1) Entităţile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) pot întrerupe temporar, în mod voluntar, activitatea de schimb valutar la unul sau mai multe puncte de schimb valutar organizate de către acestea, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un interval de 12 luni consecutive, cu condiţia de a comunica acest fapt direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de data întreruperii activităţii.
(2) În cazul în care entitatea doreşte să reia activitatea înainte de data comunicată în acest sens direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, trebuie să notifice cu 5 zile calendaristice înainte de începerea activităţii."
9.În anexa nr. 2, la articolul 24 alineatul (2), literele e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"e) administratorii, acţionarii semnificativi sau asociaţii entităţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, se află într-o stare de incompatibilitate faţă de condiţiile iniţiale de la momentul autorizării, pentru o perioadă mai mare de 30 de zile de la data la care a intervenit această situaţie. În cazul în care administratorii, acţionarii semnificativi sau asociaţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, sunt persoane juridice, starea de incompatibilitate şi termenul menţionat anterior sunt opozabile inclusiv persoanelor fizice care controlează sau deţin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct sau indirect;
f) nerespectarea oricăreia dintre condiţiile avute în vedere la autorizare, inclusiv a celor declarate prin declaraţia notarială pe propria răspundere, din care rezultă că spaţiul punctului de schimb valutar îndeplineşte condiţiile de funcţionalitate;"
10.În anexa nr. 2, la articolul 24, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(3) Comisia poate dispune măsura suspendării codurilor statistice atribuite punctelor de schimb valutar, pentru o perioadă de cel mult 6 luni, la propunerea organelor cu atribuţii de control ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau a Inspectoratului General al Poliţiei Române. Pe perioada suspendării nu se poate desfăşura activitate de schimb valutar în punctul de schimb valutar al cărui cod statistic a fost suspendat. Măsura suspendării poate fi dispusă în următoarele situaţii:
a) nerespectarea regulamentului stabilit de către entitatea în cauză pentru schimburile valutare;
b) nerespectarea prevederilor art. 12, 13, 15-17 şi 20;
c) neanunţarea întreruperii temporare a activităţii, conform prevederilor art. 18.
............................................
(5) În vederea dispunerii măsurilor prevăzute la alin. (1)-(3), Comisia se poate sesiza din oficiu sau ca urmare a sesizării efectuate de către organele cu atribuţii de control aparţinând Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor."
11.În anexa nr. 2, la articolul 26, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Nerespectarea prevederilor alin. (1) referitoare la depunerea documentaţiei în vederea obţinerii unei noi autorizaţii de către entităţile care desfăşoară activităţi de schimb valutar în temeiul autorizaţiei emise de Banca Naţională a României va duce la încetarea activităţii de schimb valutar de către entităţile în cauză. Controlul încetării activităţii de schimb valutar de către aceste entităţi se realizează de către organele cu atribuţii de control ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi de către structurile teritoriale competente ale Poliţiei Române."
12.În anexa nr. 3, la punctul I subpunctul 1, literele i), n) şi p) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"i) avizul organelor de poliţie acordat tuturor administratorilor, acţionarilor semnificativi sau asociaţilor care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, ai entităţii care solicită autorizarea. În cazul în care administratorii, acţionarii semnificativi sau asociaţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, sunt persoane juridice, este necesar avizul acordat tuturor persoanelor fizice care controlează ori deţin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct sau indirect. În situaţia în care administrarea entităţii se realizează de către un organ colectiv, se va prezenta avizul acordat fiecărui membru din componenţa acestuia. În situaţia în care administrarea entităţii se realizează de către o persoană juridică, se va prezenta avizul acordat tuturor administratorilor sau reprezentanţilor legali ai acestui operator. Atunci când operatorul care asigură managementul entităţii este administrat la rândul său de către un organ colectiv, se va prezenta avizul acordat fiecărui membru din componenţa acestuia. Avizul se eliberează conform procedurii interne stabilite de Inspectoratul General al Poliţiei Române;
............................................
n) cazierul fiscal eliberat de organul fiscal competent pentru entitate, acţionarii semnificativi, asociaţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare şi administratorii entităţii care solicită autorizarea;
............................................
p) lista tuturor administratorilor, acţionarilor semnificativi sau asociaţilor care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, ai entităţii care solicită autorizarea. În cazul în care administratorii, acţionarii semnificativi sau asociaţii care deţin părţi sociale cel puţin într-un procent egal cu cel necesar pentru un acţionar semnificativ, conform legislaţiei în vigoare, sunt persoane juridice, se vor identifica toate persoanele fizice care controlează ori deţin în cele din urmă aceste persoane juridice, în mod direct sau indirect. Lista va fi transmisă sub formă de declaraţie pe propria răspundere, semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al entităţii."
13.În anexa nr. 3, la punctul I subpunctul 1, după litera p) se introduc cinci noi litere, literele g)-t), cu următorul cuprins:
"q) declaraţia notarială pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de funcţionalitate a spaţiului;
r) dovada deţinerii dreptului de proprietate sau a dreptului de folosinţă pentru spaţiul respectiv, cu acces public direct şi adresă identificabilă, conform prevederilor legale în vigoare. În situaţia în care entitatea deţine doar dreptul de folosinţă a spaţiului, se va prezenta acordul persoanei care deţine dreptul de proprietate, din care să reiasă că este de acord cu desfăşurarea de activităţi de schimb valutar în locaţia respectivă, precum şi faptul că permite accesul în locaţie organelor de control în orice moment. În situaţia în care punctul de schimb valutar propus urmează a fi organizat în spaţii situate în cadrul imobilelor cu destinaţia de locuinţă, spaţiul propus trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru organizarea activităţilor cu scop comercial în cadrul imobilelor cu destinaţia de locuinţă;
s) lista personalului angajat sau care urmează a fi angajat şi care îşi va desfăşura activitatea în cadrul locaţiei respective;
ş) certificatele de cazier judiciar pentru personalul angajat sau care urmează a fi angajat în punctul de schimb valutar pentru care se solicită înregistrarea, emis de autorităţile competente, în vigoare la data depunerii cererii, din care să rezulte că împotriva niciunuia dintre aceştia nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
t) documente care atestă dotările de siguranţă existente în cadrul punctului de schimb valutar propus, sistemul de alarmare împotriva efracţiei, planul de pază al punctului de schimb valutar (atunci când este cazul), planul de intervenţie prevăzut de legislaţia privind apărarea împotriva incendiilor, cu aprobările aferente de la autorităţile în cauză."
14.În anexa nr. 3, la punctul I, subpunctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"2. Pentru atribuirea codului statistic al punctului de schimb valutar propus, este necesară declaraţia notarială pe propria răspundere prin care se face dovada îndeplinirii condiţiilor de funcţionalitate a spaţiului şi declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al entităţii, din care să rezulte că locaţia corespunde prevederilor legale în vigoare."
15.În anexa nr. 3, la punctul II, subpunctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"2. Pentru atribuirea codului statistic al punctului de schimb valutar propus, este necesară declaraţia notarială pe propria răspundere, prin care se face dovada îndeplinirii condiţiilor de funcţionalitate a spaţiului."
16.Anexa nr. 7 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II
(1)Cererile pentru obţinerea autorizaţiilor de schimb valutar şi/sau înregistrarea punctului de schimb valutar, cu documentaţia completă şi nesoluţionate, depuse la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, se soluţionează potrivit prevederilor anterioare intrării în vigoare a prezentului ordin.
(2)Cererile care se depun la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, precum şi cererile depuse anterior la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, cu documentaţia incompletă, se soluţionează potrivit prevederilor prezentului ordin.
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

ANEXĂ: DECLARAŢIE
(- Anexa nr. 7 la Ordinul nr. 664/2012)
- Model -
Subsemnatul/Subsemnata ................. (numele şi prenumele),
fiul/fiica lui ............... (prenumele tatălui)
şi al ................. (prenumele mamei),
născut/născută la data de .............. (data naşterii),
în localitatea ....................... (localitatea),
de cetăţenie ................... (cetăţenia),
cu domiciliul în ........................ (Se trece adresa de domiciliu menţionată în documentul de identitate.),
şi reşedinţa în ..................... (Se trece obligatoriu adresa de reşedinţă în cazul deţinerii unui domiciliu flotant sau adresa la care locuieşte efectiv solicitantul.),
posesor al actului de identitate cu seria ......... (seria actului de identitate)
şi numărul ............... (numărul actului de identitate),
identificat prin CNP .................. (Se completează CNP-ul.),
în calitate de administrator/reprezentant legal al Societăţii Comerciale ..........., cu sediul în ............., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului ............ cu nr. ......, având cod unic de înregistrare .........atribuit în data de ............, declar pe propria răspundere, cunoscând sancţiunile prevăzute de lege pentru cei ce fac declaraţii false, că spaţiul propus pentru activitatea de schimb valutar, situat în .................... (adresa completă), îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru desfăşurarea activităţii de schimb valutar, astfel:
- a) nu este amplasat în garaje, chioşcuri, alte construcţii similare, în locuri izolate, la etajele sau subsolurile clădirilor cu destinaţie de locuinţă;
- b) spaţiul este cu acces public direct;
- c) în spaţiu nu funcţionează alt punct de schimb valutar;
- d) în spaţiul punctului de schimb valutar nu se desfăşoară alte activităţi, cu excepţia celor incluse în cod CAEN 6619 - Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi fonduri de pensii - remiterea de bani;
- e) spaţiul propus îndeplineşte cerinţele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru organizarea activităţilor cu scop comercial (doar pentru spaţii situate în cadrul imobilelor cu destinaţia de locuinţă);
- f) spaţiul are în dotare următoarele: aparat de marcat electronic fiscal specific activităţii de schimb valutar, aparat de verificare a autenticităţii bancnotelor, sistem de înregistrare video în sistem digital permanent în regim non-stop, sistem de alarmare împotriva efracţiei, planul de securitate şi pază al punctului de schimb valutar (atunci când este cazul), cu aprobările aferente de la autorităţile în cauză, planul P.S.I., cu aprobările aferente de la autorităţile în cauză.
Programul de funcţionare al punctului de schimb valutar va fi: ................. .
Dau prezenta declaraţie spre a servi Comisiei de autorizare a activităţii de schimb valutar.
Certific prin semnătură veridicitatea celor declarate, cunoscând dispoziţiile art. 292 din Codul penal privind falsul în declaraţii.

Data

.................

Declarant,

...............................

Întocmită în 3 (trei) exemplare originale la Biroul Notarial Public .............., din ..........., din care s-au eliberat părţii două exemplare, astăzi, la data autentificării.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 69 din data de 28 ianuarie 2014