HOTĂRÂRE nr. 412 din 8 iunie 2016 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Compania Naţională ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care stat unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Compania Naţională ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru,

ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

Vlad Vasiliu,

secretar de stat

Ministrul muncii,

familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Dragoş-Nicolae Pîslaru

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

ANEXĂ:
MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI
Compania Naţională ROMARM - S.A. - Aparat central
Bucureşti, bd. Timişoara nr. 5B, sectorul 6
Cod unic de înregistrare: RO 13554423
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul 2016
 

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri an curent 2016
- mii lei -

0

1

2

3

4

I.

  

VENITURI TOTALE (Rd,1=Rd.2+Rd.5+Rd.6)

1

116.500

 

1

 

Venituri totale din exploatare, din care:

2

107.780

   

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

 
   

b)

transferuri, cf, prevederilor legale în vigoare

4

 
 

2

 

Venituri financiare

5

8.720

 

3

 

Venituri extraordinare

6

 

II

  

CHELTUIELI TOTALE (Rd.7=Rd.8+Rd.20 + Rd.21)

7

116.340

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

107.720

  

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

100.603

  

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

350

  

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

11

6.152

   

C0

Cheltuieli de natură salarială
(Rd.13 + Rd.14)

12

4.362

   

C1

ch. cu salariile

13

4.092

   

C2

bonusuri

14

270

   

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

246

    

cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

0

   

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete

17

443

   

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

18

1.102

  

D.

alte cheltuieli de exploatare

19

615

 

2

 

Cheltuieli financiare

20

8.620

   

Cheltuieli extraordinare

21

 

III

  

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

160

IV

  

IMPOZIT PE PROFIT

23

33

V

  

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

127

 

1

 

Rezerve legale

25

9

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

 
 

3

 

Acoperirea pierderilor cantabile din anii precedenţi

27

118

 

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor du capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

 
 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

 
 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

 
 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

 
 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

0

  

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

 
  

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

 
  

c)

- dividende cuvenite alor acţionari

34

 
 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

35

0

VI

  

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

 

VII

  

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:

37

 
  

a)

cheltuieli materiale

38

 
  

b)

cheltuieli cu salariile

39

 
  

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

 
  

d)

cheltuieli cu reclama şi publicitate

41

 
  

e)

alte cheltuieli

42

 

VIII

  

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

200

 

1

 

Alocaţii de la buget

44

 
   

alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

45

 

IX

  

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

200

X

  

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 
 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

84

 

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

84

 

2a

 

Nr. mediu de salariaţi în nucleu aferent filialelor din structura companiei

49a

1.018

   

Venituri conform O.U.G. 95/2002

49b

30.192

 

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială (Rd.12/Rd.49)/12*1000

50

4.246

 

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană) (Rd.13/Rd.49)/12*1000

51

4.060

 

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)

52

1.283

 

6

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice an total personal mediu (cantitate produse finite/persoană)

53

 
 

7

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1)x1000

54

998,6

 

8

 

Plăţi restante

55

0

 

9

 

Creanţe restante

56

4.500

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 454 din data de 17 iunie 2016