DECIZIE nr. 46 din 12 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (2) pct. 1-5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Mariţiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (2) pct. 1-5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Georgeta Conţac în Dosarul nr. 765/40/2012 al Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.457D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 3 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 765/40/2012, Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (2) pct. 1-5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Georgeta Conţac într-o cauză ce are ca obiect anularea unui act administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că stabilirea unui cuantum al impozitului diferenţiat în funcţie de capacitatea cilindrică a autoturismelor duce la o discriminare între cetăţeni, aceştia fiind nevoiţi să plătească un impozit diferit. Astfel sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16. În continuare, susţine că dispoziţia de lege criticată contravine principiului legalităţii, principiului solidarităţii şi al egalităţii de tratament, principiului neretroactivităţii, stabilităţii raporturilor juridice, al interdicţiei încălcării drepturilor câştigate şi al previzibilităţii.
Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că legiuitorul este cel care poate stabili cuantumul impozitului pe mijloace de transport. Sub aspectul modalităţii de determinare a acestui cuantum se apreciază că aceste dispoziţii legale pot veni în contradicţie cu normele constituţionale invocate de parte, întrucât au în vedere doar capacitatea cilindrică a autoturismului. Determinarea unui cuantum al impozitului pe mijloace de transport corect şi în acord cu principiile comunitare ar trebui să aibă în vedere, pe lângă capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului, valoarea de piaţă a acestuia, dotările voluptorii sau standard.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că instanţa de contencios constituţional a reţinut, în cuprinsul Deciziei nr. 602/2009, faptul că dispoziţiile art. 263 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se aplică uniform tuturor contribuabililor ce se află în situaţia stabilită de ipoteza normei, fără să instituie discriminări sau privilegii pe criterii arbitrare. Întrucât calcularea taxei asupra mijloacelor de transport se face prin aplicarea unei cote fixe în raport cu aceeaşi bază de impozitare, care este reprezentată de capacitatea cilindrică a vehiculului, apreciază că textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi cu cele ale art. 56 din Constituţie. Referitor la eventuala contradicţie între normele dreptului intern şi cele comunitare, arată că, în cuprinsul Deciziei nr. 1.119/2010, Curtea Constituţională a reţinut că nu este competentă să analizeze conformitatea unei prevederi din dreptul naţional cu dispoziţii din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constituţie, astfel cum solicită autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 263 alin. (2) pct. 1-5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu următorul conţinut:
"În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm3 sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:

Nr. crt.

Mijloace de transport cu tracţiune mecanică

 

I.

Vehicule înmatriculate (lei/200 cm3 sau fracţiune din aceasta)

1.

Motorete, scutere, motociclete şi autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cm3 inclusiv

8

2.

Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm3 şi 2.000 cm3 inclusiv

18

3.

Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cm3 şi 2.600 cm3 inclusiv

72

4.

Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cm3 şi 3.000 cm3 inclusiv

144

5.

Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cm3

290"

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 602 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, a constatat că dispoziţiile art. 263 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se aplică uniform tuturor contribuabililor ce se află în situaţia stabilită de ipoteza normei, fără să instituie discriminări sau privilegii pe criterii arbitrare. Întrucât calcularea taxei asupra mijloacelor de transport se face prin aplicarea unei cote fixe în raport cu aceeaşi bază de impozitare, care este reprezentată de capacitatea cilindrică a vehiculului, apreciem că textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi cu cele ale art. 56 din Constituţie. Pentru a garanta principiul egalităţii în materie fiscală, legiuitorul are obligaţia constituţională de aşezare justă a sarcinilor fiscale, or, dispoziţiile art. 263 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal atestă caracterul echitabil şi proporţional al taxei stabilite, care se aplică tuturor contribuabililor, fără deosebiri de tratament juridic.
În continuare, Curtea reţine că autoarea excepţiei este nemulţumită, în realitate, de criteriile tehnice avute în vedere de legiuitor la stabilirea impozitelor, cum ar fi vechimea autoturismului, capacitatea cilindrică etc. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 249 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 7 aprilie 2008, Curtea a statuat că, atât timp cât prin reglementarea criticată nu se contravine principiilor proporţionalităţii şi al echităţii în materie fiscală, instanţa de contencios constituţional nu se poate pronunţa asupra criteriilor alese de legiuitor pentru stabilirea impozitelor, acesta fiind suveran a decide cu privire la aceste aspecte.
În sfârşit, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 20 şi 148 din Constituţie, Curtea constată că aceste texte constituţionale nu au incidenţă în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (2) pct. 1-5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Georgeta Conţac în Dosarul nr. 765/40/2012 al Tribunalului Botoşani - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 februarie 2013.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 209 din data de 12 aprilie 2013