Document embed

DECIZIE nr. 248 din 5 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, în ansamblul său, şi ale art. 10 şi art. 11 din acest act normativ, în special

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Simina Popescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Mădălina Nicmoruş, Virgil Nicmoruş, Grigorie Cricopolo, Rozalia Cricopol şi Gabriela Constantin în Dosarul nr. 45.326/299/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, care formează obiectul Dosarului nr. 1.173D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorii excepţiei au transmis note scrise prin care susţin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, iar partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 din 10 decembrie 2015 şi nr. 173 din 29 martie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin Încheierea din 11 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 45.326/299/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mădălina Nicmoruş, Virgil Nicmoruş, Grigorie Cricopolo, Rozalia Cricopol şi Gabriela Constantin cu prilejul soluţionării apelului împotriva încheierii din 7 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti într-o cauză având ca obiect cererea de încuviinţare a executării silite.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile Legii nr. 164/2014 sunt neconstituţionale, deoarece creează situaţii discriminatorii pentru aceleaşi categorii de persoane, termenul de 5 ani pentru care a fost reeşalonată plata despăgubirilor nu este unul rezonabil, iar elementele cuprinse în expunerea de motive a actului normativ criticat nu sunt de natură să justifice adoptarea acestui act normativ. Astfel, se susţine că Legea nr. 164/2014 creează situaţii discriminatorii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, şi anume persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legilor nr. 9/1998 şi nr. 290/2003, întrucât unele dintre aceste persoane au încasat deja sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire, într-un termen rezonabil sau chiar în termenul instituit de legile menţionate, iar altele vor încasa aceste despăgubiri în mod eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, aşa cum prevede Legea nr. 164/2014. De asemenea, apreciază că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la despăgubiri, în ceea ce priveşte regimul probator referitor la proprietăţile abandonate, la termenele şi modalitatea de soluţionare a cererilor de despăgubire. Astfel, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, persoanele îndreptăţite puteau dovedi dreptul lor de proprietate cu înscrisuri şi/sau martori, în timp ce, potrivit noii reglementări, dovada dreptului de proprietate se poate face exclusiv prin înscrisuri care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, acestea putând fi doar completate cu declaraţii ale martorilor. Arată că, în privinţa procedurii de soluţionare, beneficiarii Legii nr. 290/2003 deţineau un titlu executoriu din momentul în care Comisia judeţeană emitea hotărârea de acordare a despăgubirilor. În prezent, hotărârea Comisiei judeţene este supusă controlului de legalitate al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, autoritate publică care validează sau nu hotărârea, iar termenele prevăzute pentru soluţionarea cererilor sunt, pe de o parte, excesive (între 9 şi 36 de luni, în funcţie de numărul cererilor de despăgubire), raportate la caracterul rezonabil al termenului de soluţionare al oricărei cereri, iar, pe de altă parte, sunt insuficiente şi arbitrare faţă de cetăţean.

7. În continuare, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 aduc atingere dreptului de proprietate privată prin faptul că actualizarea creanţei se realizează doar până la data de 18 decembrie 2014, în condiţiile în care eşalonarea are loc în perioada 2015-2019.

8. Cu privire la termenul de eşalonare a plăţilor despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, autorii susţin că această nouă eşalonare reprezintă o atingere adusă substanţei dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite, întrucât beneficiarii Legii nr. 290/2003 sunt titularii unui drept de creanţă suficient de bine stabilit, pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prin urmare, întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea statului constituie atingeri aduse art. 44 din Constituţie. Or, măsurile instituite prin Legea nr. 164/2014 nu se pot justifica prin ameninţarea adusă bugetului de stat, dat fiind că România nu se află în niciuna din situaţiile de excepţie la care fac referire dispoziţiile art. 53 din Constituţie. Mai mult, o omisiune din partea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în special atunci când obligaţia de executare a deciziei în cauză aparţine unei autorităţi administrative. În acest sens invocă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 mai 2004 şi 29 septembrie 2005, pronunţate în cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragrafele 26 şi 31, şi Tacea împotriva României, paragrafele 27, 39 şi 40.

9. În final, autorii excepţiei apreciază că proiectul Legii nr. 164/2014 a fost elaborat şi adoptat nerespectându-se procedurile privind participarea cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative şi la procesul de luare a deciziilor, încălcându-se, astfel, prevederile constituţionale ale art. 31, 52 şi 53, precum şi dispoziţiile art. 7 şi 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, din perspectiva respectării exigenţei "termenului rezonabil". Astfel, în raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Horsnby împotriva Greciei, Şandor împotriva României, Burdov împotriva Rusiei şi Săcăleanu împotriva României), instanţa judecătorească reţine că atât întârzierea executării, cât şi plata eşalonată a drepturilor stabilite printr-un titlu executoriu pot fi justificate în circumstanţe speciale, însă condiţia este ca acestea să nu afecteze însăşi substanţa dreptului de acces la instanţă, protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, instanţa nu contestă faptul că măsurile dispuse prin Legea nr. 164/2014 urmăresc un scop de utilitate publică, respectiv promovarea unei modalităţi de plată care să permită în acelaşi timp despăgubirea tuturor persoanelor îndreptăţite, dar şi respectarea ţintei de deficit bugetar anual. Însă, reeşalonarea unor debite ale statului, pe o durată de 5 ani, în condiţiile în care acestea mai fuseseră eşalonate potrivit 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998, art. 38 alin. (5) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, a făcut ca momentul realizării dreptului intimaţilor să dobândească un caracter incert şi imprevizibil, fiind afectată, însăşi substanţa sa.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, potrivit căreia prin mecanismul de actualizare a sumelor ce trebuie plătite de către stat cu indicele preţurilor de consum se asigură executarea integrală a despăgubirii, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. Totodată, arată că adoptarea unor măsuri de eşalonare contribuie la rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - plata eşalonată a despăgubirilor în cauză. În plus, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata despăgubirilor, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică naţională şi internaţională. În raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie menţionează că dispoziţiile ce fac obiectul prezentei excepţii nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent al plăţii eşalonate, stabilită de legiuitor. Criticile cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale în discuţie raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie nu pot fi reţinute, deoarece încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Dispoziţiile legale criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, norma fiind aplicabilă tuturor destinatarilor săi. Apreciază că prevederile art. 31 şi 53 din Constituţie, invocate de autorii excepţiei, nu sunt incidente în cauza de faţă, nefiind vorba de încălcarea dreptului la informaţie ori restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

13. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 10 şi 11 din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale, sens în care arată că prevederile supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor celor prevăzuţi de ipoteza normei după intrarea acesteia în vigoare, având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din Legea veche (Legea nr. 290/2003, cu privire la modalitatea de despăgubire a persoanelor îndreptăţite) şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 21 ianuarie 2015 şi reţine că intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să reglementeze o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, nu este de natură să creeze discriminări sau o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 44 din Constituţie precizează că dreptul de proprietate privată nu apare ca fiind iluzoriu, în condiţiile în care este supus unor condiţii şi limitări, în temeiul legii. Este adevărat că stabilirea unor noi termene ar putea fi echivalată cu o ingerinţă din partea legiuitorului în materia dreptului de proprietate privată, însă, aceasta răspunde exigenţelor de legalitate şi proporţionalitate între interesele generale şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale indivizilor. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ce privesc soluţia legiuitorului de eşalonare a despăgubirilor pentru o perioadă de 5 ani şi suspendare a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile prevăzute în titlurile de plată emise în condiţiile Legii nr. 164/2014, apreciază că aceasta nu este de natură să aducă atingere normelor constituţionale, doar pentru că legiuitorul a ales să reglementeze în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, atât timp cât dreptul de proprietate nu este suprimat. Această măsură este justificată şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul şi nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie aplicarea unui nou sistem de acordare. În privinţa celorlalte critici de neconstituţionalitate ale prevederilor art. 10 şi 11 din Legea nr. 164/2014 precizează că acestea nu pot fi reţinute, normele indicate fiind în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorii acesteia critică, în realitate, atât Legea nr. 164/2014, în ansamblul său, cât şi, în special, prevederile art. 10 şi 11 din acest act normativ, care au următorul cuprins:

- Art. 10: "(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.

(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi.

(6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.";

- Art. 11: "(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.

(2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).".

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 alin. (5) potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 164/2014, în ansamblul său, şi cele ale art. 10 şi 11 din acest act normativ au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare, iar prin Decizia nr. 173 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 17 mai 2016, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect.

17. Cu acel prilej, referitor la invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

18. De asemenea, prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia anterioară ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului actual, în considerarea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Totodată, prevederile art. 1 cuprinse în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reglementând dreptul persoanelor fizice şi juridice la respectarea bunurilor, lasă în competenţa statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative concrete şi a procedurii de urmat, necesare în vederea acordării de despăgubiri (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).

19. Curtea a constatat că, prin prevederile de lege criticate, statul nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate şi nu refuză punerea în aplicare a acestora.

20. În ceea ce priveşte critica eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 44 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 173 din 29 martie 2016, precitată, a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate.

21. Curtea a constatat că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată aşadar de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. În plus, astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998.

22. În ceea ce priveşte constituţionalitatea eşalonării plăţii unor sume datorate de stat, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010. Curtea a statuat că eşalonarea pe o durată de 5 ani a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este constituţională. De asemenea, prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Curtea a statuat că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura.

23. Prin urmare, Curtea a constatat că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social - valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală - are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.

24. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, Curtea, prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, a reţinut că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetăţenilor români siliţi să îşi abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaţionale, în contextul în care în prezent sunt declanşate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcţionarea instituţiilor publice cu atribuţii în materie şi care duc la soluţionarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii în ordine cronologică a despăgubirilor şi plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condiţiile în care acesta este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar.

25. De asemenea, prin Decizia nr. 173 din 29 martie 2016, precitată, Curtea nu a reţinut nici critica potrivit căreia nu au fost respectate procedurile privind participarea cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a proiectului de lege, devenit Legea nr. 164/2014, întrucât din urmărirea procesului legislativ se poate constata că proiectul de lege a fost publicat pe site-ul Senatului României la data de 3 iulie 2014, astfel încât a fost accesibil cetăţenilor interesaţi de procesul de elaborare a acestui act normativ.

26. În final, Curtea nu a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, în sensul art. 53 din Constituţie şi, prin urmare, a statuat că aceste dispoziţii din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în Decizia nr. 173 din 29 martie 2016 îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mădălina Nicmoruş, Virgil Nicmoruş, Grigorie Cricopolo, Rozalia Cricopol şi Gabriela Constantin în Dosarul nr. 45.326/299/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că prevederile Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, în ansamblul său, şi, în special, cele ale art. 10 şi art. 11 din acest act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 666 din data de 30 august 2016