HOTĂRÂRE nr. 72 din 9 septembrie 2015 privind aprobarea opiniei referitoare la Cartea verde - Crearea unei uniuni a pieţelor de capital COM (2015) 63
În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din
Constituţia României
, republicată, ale Legii nr.
373/2013
privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.
8/1994
, republicat,
Camera Deputaţilor
adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/398, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 26 mai 2015:
1.
Camera Deputaţilor salută propunerea Comisiei Europene privind constituirea uniunii pieţelor de capital (UPC), ca sursă de finanţare complementară pieţei bancare, întrucât va contribui la:
- susţinerea economiei şi a dezvoltării locurilor de muncă, prin maximizarea beneficiilor pieţelor de capital;
- creşterea stabilităţii financiare prin crearea unui pachet unic de reguli destinat serviciilor financiare;
- încurajarea atragerii de investiţii din toată lumea şi totodată creşterea competitivităţii Uniunii Europene (UE);
- creşterea rezilienţei uniunii economice şi monetare (UEM);
- armonizarea legislaţiei naţionale în vederea eliminării barierelor care limitează accesul la finanţare şi va conduce la creşterea gradului de transparenţă şi de protecţie a investitorilor;
- diversificarea surselor de finanţare disponibile şi, implicit, diminuarea riscului de concentrare şi dependenţă excesivă a unor sectoare de activitate faţă de sursele clasice de finanţare;
- creşterea eficienţei lanţurilor de investiţii prin dezvoltarea legăturilor dintre investitori şi cei care au nevoie de finanţare care să implice costuri mai mici, atât la nivelul statelor membre, cât şi la nivel transfrontalier;
- efecte benefice asupra întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) şi dezvoltării companiilor;
- consolidarea stabilităţii financiare la nivelul UE în ansamblu prin definirea unor cadre armonizate de dezvoltare (uniunea bancară, uniunea pieţelor de capital).
2.
Camera Deputaţilor apreciază demersurile Comisiei Europene de a:
- diminua/elimina barierele din calea liberului acces la pieţele de capital;
- dezvolta un set comun minim de informaţii vizând cerinţele de raportare şi evaluare a creditelor, care să fie atractiv şi pentru finanţarea IMM-urilor;
- colecta informaţii aferente creditării IMM-urilor în vederea lărgirii bazei informaţionale pentru investitori;
- constitui o piaţă UE a securitizărilor fundamentată pe instrumentele de securitizare simple, transparente, care să conducă la standardizare şi la o comparabilitate a instrumentelor;
- intensifica investiţiile pe termen lung prin implementarea Regulamentului privind fondurile europene de investiţii pe termen lung (ELTIF), îndeosebi acele reguli care permit investitorilor să investească în companii şi proiecte de infrastructură pe termen lung;
- dezvolta pieţele europene de plasament de capital privat (pieţe de capital privat paneuropene) şi, ca primă iniţiativă, lansarea unui ghid cu practici comune de piaţă, principii şi documente standardizate pentru plasamentele private care să fie compatibile cu diverse cadre juridice naţionale;
- identifica modalităţi şi practici eficiente de acordare a stimulentelor fiscale dedicate cheltuielilor de cercetare-dezvoltare ale noilor companii inovatoare.
3.
Camera Deputaţilor consideră că, pentru a realiza eficient şi operativ această reglementare, sunt necesare următoarele:
- elaborarea unui pachet de măsuri pentru a uşura accesul la piaţa de capital al firmelor care au nevoie de finanţare - între care s-ar regăsi un regim simplificat privind raportarea şi transparenţa pentru IMM-urile listate pe piaţa de capital;
- revizuirea Directivei privind prospectul pentru a permite firmelor, în special celor mai mici, să atragă fonduri şi să ajungă mai uşor la investitorii transfrontalieri;
- prevederi prin care uniunea pieţelor de capital să poată include unele restricţii sau limitări până când uniunea fiscală este realizată; această abordare ar înlătura riscul ca unele burse şi pieţe mici să dispară între timp, din cauza orientării fluxului de capital către zone mai dezvoltate sau mai favorabile;
- elaborarea unor măsuri pentru a promova o mai mare lichiditate pe pieţele obligaţiunilor corporative, întrucât investitorii instituţionali aplică criterii de evaluare şi de risc atât instrumentelor oferite de IMM şi întreprinderile nou-create, cât şi infrastructurii şi tarifelor oferite de piaţa pe care aceste instrumente sunt tranzacţionate şi decontate;
- implementarea unor măsuri privind îmbunătăţirea disponibilităţii informaţiilor privind creditele IMM-urilor, astfel încât să fie mai uşor pentru investitori să decidă să investească în aceste întreprinderi;
- crearea unui cadru legal unificat care să conducă la construirea unei pieţe securitizate, mai transparentă, bazată pe instrumente standardizate simple;
- crearea unei legislaţii unitare europene privind platformele de finanţare participative armonizate, ca metodă de finanţare alternativă;
- măsuri de sprijin, astfel încât plasamentele private să reprezinte o modalitate de atragere de fonduri prin care o întreprindere oferă titluri de valoare unei persoane sau unui grup restrâns de investitori în afara pieţelor bursiere;
- stabilirea unei baze de date centralizate de evaluare a bonităţii, care să fie utilizată de agenţiile de evaluare pentru IMM-uri, gestionată de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA);
- asigurarea unei legislaţii fiscale echitabile de către Regulamentul privind fondurile europene de investiţii pe termen lung;
- posibilitatea ca guvernele să garanteze împrumuturile pentru IMM-uri pe termen lung, fundamentată pe obiective specifice sau pe crearea de fonduri de investiţii suverane pentru investiţiile publice ori private care investesc în portofoliile eligibile, conform Regulamentului nr.
345/2013
al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind fondurile europene cu capital de risc, respectiv Regulamentului (UE) nr.
346/2013
al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind fondurile europene de antreprenoriat social, şi pentru IMM-uri care sunt exportatori;
- analizarea posibilităţii introducerii unui regim diferenţiat de costuri/transparenţă pentru emitenţii de obligaţiuni, în funcţie de dimensiunea emisiunilor de obligaţiuni;
- măsuri politice de stimulare a investitorilor instituţionali pentru ca aceştia să investească în proiecte ale UE pe termen lung, ale IMM-urilor şi întreprinderilor nou-înfiinţate cu potenţial mare de creştere, să garanteze predictibilitatea cadrului juridic şi fiscal, conducând astfel la diminuarea riscului investiţional.
4.
Camera Deputaţilor consideră că trebuie să fie aprofundate sau luate în considerare la elaborarea planului de acţiune (acesta trebuie să devină funcţional până în 2019) necesar instituirii elementelor de bază ale URC pe deplin funcţională următoarele aspecte:
- participarea diferită a operatorilor de piaţă reglementată în interiorul Uniunii, ceea ce determină implicit politici de afaceri diferite privind comisioanele şi taxele;
- există riscul ca, deschizând pieţele naţionale pentru actorii transfrontalieri mai mult decât permite legislaţia actuală, să se genereze fluxuri de capital dinspre pieţele de frontieră şi cele emergente către pieţele de capital mai dezvoltate;
- uniunea pieţelor de capital (UPC) poate fi eficientă pe termen lung numai dacă se va realiza uniunea fiscală;
- obiectivele ce urmează a fi stabilite pentru UPC trebuie să fie conforme cu obiectivele Strategiei "Europa 2020", care reclamă acţiune imediată pentru a construi o Europă prosperă în următorii 50 de ani, şi nu ar trebui structurate doar pentru adâncirea pieţelor, crearea de locuri de muncă şi creştere economică;
- definirea modului în care finanţarea bancară ce se adresează sectorului IMM (insuficientă în prezent) poate fi completată prin crearea unor instrumente alternative de atragere a capitalului;
- gradele diferite de dezvoltare a pieţelor de capital la nivel naţional reprezintă un factor de risc şi determină reducerea coeziunii.
5.
Camera Deputaţilor recomandă următoarele:
- o mai mare deschidere a pieţelor naţionale pentru investitori, emitenţi şi intermediari, prin promovarea liberei circulaţii a capitalului şi a schimbului de bune practici, astfel ca UPC să fie percepută şi ca modalitate de a contribui la dezvoltarea pieţelor la nivel naţional;
- demersuri pentru promovarea pieţei de capital din categoria pieţelor de frontieră în categoria pieţelor emergente, prin deschiderea pieţelor fondurilor de investiţii specializate în pieţe emergente, ceea ce va determina creşterea fluxurilor de capital, respectiv creşterea nivelului investiţiilor străine şi diversificarea alternativelor de finanţare pentru companiile active;
- ca regimul de reglementare unic european (nu doar susţinerea eforturilor pieţei de a agrea standarde în domeniu) să fie axat îndeosebi pe diferenţierea mai clară a ofertelor publice de plasamente private;
- asigurarea unei protecţii eficiente a consumatorilor şi o mai clară delimitare între activitatea bancară ca activitate ce necesită autorizare şi formele alternative de finanţare;
- îmbunătăţirea accesului la finanţare pe proiecte de investiţii în infrastructură;
- clarificarea faptului că platformele de multifinanţare sau finanţare inter pares nu reprezintă o activitate bancară propriu-zisă;
- tarife mai mici, creşterea transparenţei şi aplicarea eficientă şi unitară a cadrului normativ european;
- reducerea formalismului excesiv, a birocraţiei şi a comisioanelor;
- stabilirea de reguli mai clare şi mai simple în legătură cu marketingul organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM);
- instituirea unei supravegheri bazate pe risc, nu doar pe o abordare formală în cadrul activităţii de supraveghere;
- instituirea unui regim unic european în ceea ce priveşte obligaţiunile garantate;
- crearea unui regim flexibil şi mai simplu în materia executării garanţiilor;
- crearea şi facilitarea accesului la surse alternative de finanţare pentru IMM-uri, puternic dependente de finanţarea bancară;
- dezvoltarea şi implementarea unui standard de raportare simplificată contabilă şi financiară pentru IMM-uri, deoarece în cazul acestora impunerea unor standarde internaţionale (Standardele internaţionale de raportare financiară - IFRS) ar reprezenta costuri suplimentare;
- transparenţa în ceea ce priveşte proiectele de infrastructură, ceea ce ar conduce la creşterea atractivităţii acestora pentru investiţiile private, precum şi crearea unei rezerve de proiecte de investiţii europene în vederea facilitării accesului investitorilor la informaţii cu privire la oportunităţile de investiţii din întreaga Uniune;
- stabilirea unui dialog continuu cu participanţii la piaţa de capital pentru a asigura un cadru de reglementare clar, coerent, uşor de aplicat şi fără contradicţii interne;
- asigurarea transpunerii în legislaţia internă, în timp util, a directivelor europene, aspect în legătură cu care în trecut s-au înregistrat deseori întârzieri;
- asigurarea unor programe de pregătire profesională dedicate magistraţilor, focalizate pe problemele din piaţa de asigurări, piaţa de capital, piaţa de fonduri de pensii, astfel încât familiarizarea acestora cu aspectele relativ tehnice ale acestor domenii să se constituie într-o premisă solidă pentru a evita apariţia unor hotărâri judecătoreşti contradictorii în speţe similare;
- întărirea infrastructurii instituţionale menite să asigure protecţia consumatorilor din domeniul pieţei de asigurări/pieţei de capital/pieţei de pensii private;
- simplificarea procedurilor de înregistrare a modificărilor de capital social în cazul companiilor listate;
- promovarea educaţiei financiare, în special pentru micii investitori;
- necesitatea consolidării măsurilor de reglementare, supraveghere şi aplicare în cazul serviciilor de investiţii transfrontaliere;
- necesitatea ca toate viitoarele propuneri în domeniu să facă obiectul unei analize riguroase a impactului şi unei analize cost/beneficiu.
6.
Camera Deputaţilor susţine pe fond propunerea Comisiei Europene exprimată prin Cartea verde - Crearea unei uniuni a pieţelor de capital - COM (2015) 63, întrucât crearea unei UPC reprezintă una dintre componentele de bază ale "Planului Juncker", planul de investiţii elaborat în vederea realizării principalelor obiective ale Strategiei "Europa 2020" - crearea de locuri de muncă şi creşterea economică, precum şi una dintre priorităţile comisarului european Jonathan Hill pentru stabilitate financiară, servicii financiare şi unire a pieţelor de capital.
7.
Camera Deputaţilor propune să fie atent monitorizate demersurile şi acţiunile întreprinse în acest domeniu, având în vedere faptul că România va deţine preşedinţia Consiliului UE în 2019 - perioadă în care se estimează că va fi finalizată implementarea pilonilor principali ai UPC.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 9 septembrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din
Constituţia României
, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 694 din data de 15 septembrie 2015