ORDIN nr. 4822 din 18 august 2015 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Excelenţă Braşov pentru pregătirea elevelor la disciplina sportivă handbal
În temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale prevederilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă înfiinţarea, în cadrul Liceului cu Program Sportiv Braşov, a Centrului Naţional de Excelenţă Braşov pentru pregătirea elevelor la disciplina sportivă handbal.
Art. 2
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului Naţional de Excelenţă Braşov pentru pregătirea elevelor la disciplina sportivă handbal, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 4
Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management şi reţea şcolară, Direcţia pentru învăţământ în limbile minorităţilor, Direcţia generală buget-finanţe, salarizare şi resurse umane din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov, precum şi conducerea Liceului cu Program Sportiv Braşov duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
-****-

p. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,

Gigel Paraschiv,

secretar de stat

ANEXĂ: REGULAMENT de organizare şi funcţionare a Centrului Naţional de Excelenţă Braşov pentru pregătirea elevelor la disciplina sportivă handbal
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Centrul Naţional de Excelenţă Braşov pentru pregătirea elevilor la disciplina sportivă handbal, denumit în continuare C.N.E. Braşov, este o unitate sportivă fără personalitate juridică, specializată în pregătirea şi perfecţionarea junioarelor în handbalul feminin de performanţă.
(2)C.N.E. Braşov îşi desfăşoară activitatea în cadrul Liceului cu Program Sportiv Braşov.
Art. 2
Scopul C.N.E. Braşov îl reprezintă selecţia, pregătirea şi perfecţionarea elevelor cu calităţi deosebite pentru handbalul de înaltă performanţă, în vederea promovării lor în loturile naţionale. În paralel se urmăresc pregătirea lor şcolară şi asigurarea unui climat educativ corespunzător.
Art. 3
Activitatea financiar-contabilă se derulează în cadrul Liceului cu Program Sportiv Braşov, cu evidenţiere distinctă pentru această activitate, iar finanţarea este asigurată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (M.E.C.Ş.) prin Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov, Ministerul Tineretului şi Sportului (M.T.S.), prin Federaţia Română de Handbal (F.R.H.) şi Primăria Municipiului Braşov.
Art. 4
(1)Prezentul regulament este elaborat în baza art. 57 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 181 lit. b) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în baza Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.577/2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a centrelor de excelenţă, a Solicitării F.R.H. nr. 1.256/2015 şi a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Braşov nr. 399/2015.
(2)C.N.E. Braşov este recunoscut de către M.T.S. şi F.R.H., în baza programului de promovare a copiilor şi juniorilor.
CAPITOLUL II: Organizarea C.N.E. Braşov
Art. 5
C.N.E. Braşov are următoarea structură de personal:
- un director tehnic - antrenor coordonator;
- 2-5 profesori-antrenori/antrenori;
- un organizator de competiţii;
- un preparator fizic;
- un kinetoterapeut;
- un maseur;
- un psiholog;
- un medic.
Art. 6
(1)Consiliul de coordonare al C.N.E. Braşov va fi format din 7 persoane, după cum urmează:
- un reprezentant desemnat al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Braşov;
- un reprezentant desemnat al Consiliului Local Braşov;
- un reprezentant desemnat al F.R.H.;
- 2 reprezentanţi ai C.N.E. Braşov, respectiv directorul tehnic şi directorul administrativ;
- contabilul-şef al Liceului cu Program Sportiv Braşov;
- un reprezentant al sponsorilor C.N.E. Braşov.
(2)Consiliul de coordonare al C.N.E. Braşov aprobă strategia, bugetul, regulamentul intern al C.N.E. Braşov, aprobă programele şi planurile de pregătire sportivă, avizate de Departamentul tehnic al F.R.H.
Art. 7
(1)Pregătirea sportivilor şi sportivelor selecţionaţi în C.N.E. Braşov este asigurată de un colectiv tehnic format din: directorul tehnic, 2-5 profesori-antrenori/antrenori, un medic, un psiholog, un kinetoterapeut, un preparator fizic, un maseur şi un organizator de competiţii.
(2)Încadrarea celor 2-5 profesori-antrenori/antrenori se realizează de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi cu avizul F.R.H.
(3)Încadrarea directorului tehnic, a psihologului, a kinetoterapeutului, a preparatorului fizic şi a organizatorului de competiţii se realizează de F.R.H.
(4)Contravaloarea serviciilor prestate de medic şi de maseur se asigură de către Consiliul Local Braşov, cu respectarea legislaţiei în vigoare şi cu avizul F.R.H.
Art. 8
Colectivul tehnic este propus de către Consiliul de coordonare al C.N.E. Braşov, este numit de către F.R.H. şi este condus nemijlocit de directorul tehnic care coordonează şi răspunde de întregul proces de instruire sportivă şi de educaţie.
Art. 9
Colectivul tehnic al C.N.E. Braşov, în colaborare cu antrenorii federali şi antrenorii echipelor naţionale, constituie un cabinet metodic, care elaborează norme, criterii de selecţie, planuri, metode şi mijloace de pregătire şi perfecţionare, care se supun avizării Consiliului de coordonare al C.N.E. Braşov/F.R.H. şi aplicate de toate structurile handbalistice feminine din România.
Art. 10
Antrenorii grupelor de junioare vor fi detaşaţi de la unităţile de învăţământ unde sunt titulari, în interesul învăţământului, de către M.E.C.Ş. la propunerea F.R.H., iar ceilalţi membri ai colectivului tehnic vor fi selecţionaţi prin grija F.R.H., Inspectoratului Şcolar al Judeţului Braşov şi Consiliului Local Braşov.
Art. 11
Activitatea sportivă de performanţă în cadrul C.N.E. Braşov se desfăşoară pe grupe de vârstă:
a)grupa de junioare I, vârsta 17-18 ani - 20 sportive, reprezintă România în competiţiile amicale şi oficiale de junioare (prin sportivele selecţionate în Lotul de junioare), iar pe plan intern participă la Campionatul Diviziei "A" sub denumirea "Centrul Naţional de Excelenţă Braşov", fără drept de promovare în Liga Naţională;
b)grupa de junioare II, vârsta 15-16 ani - 20 sportive, reprezintă România în competiţiile amicale şi oficiale de junioare (prin sportivele selecţionate în Lotul de cadeţi), iar pe plan intern participă la Campionatul naţional de junioare I sub denumirea "Centrul Naţional de Excelenţă Braşov", fără drept de participare la fazele finale, începând cu turneul semifinal;
c)grupa de junioare III, vârsta 13-14 ani - 20 sportive, reprezintă România în competiţiile amicale şi oficiale de junioare, iar pe plan intern participă la Campionatul naţional de junioare II sub denumirea "Centrul Naţional de Excelenţă Braşov", fără drept de participare la fazele finale, începând cu turneul semifinal.
Art. 12
Pentru competiţiile internaţionale, oficiale şi amicale, vor putea fi selecţionate şi sportive din alte cluburi, la propunerea colectivului tehnic al C.N.E. Braşov, cu acordul Departamentului tehnic al F.R.H. şi al Consiliului de coordonare al C.N.E. Braşov. La sfârşitul acţiunii, sportivele respective vor reveni la cluburile de provenienţă.
Art. 13
(1)Sportivele pregătite în cadrul C.N.E. Braşov vor fi selecţionate pe durata competiţiilor naţionale şi în urma trialurilor anuale organizate de F.R.H., procesul de selecţie fiind permanent.
(2)Cele 60 de sportive selecţionate pentru C.N.E. Braşov vor fi transferate temporar pe linie sportivă la C.N.E. Braşov, de la cluburile unde sunt legitimate, până la împlinirea vârstei de 20/21 de ani, care nu le mai permite participarea la campionatele mondiale şi europene de tineret. În acest sens, Comisia centrală de competiţii a F.R.H. va elibera carnete speciale de legitimare a sportivelor C.N.E. Braşov, în care vor fi menţionate cluburile sportive de provenienţă.
(3)Transferul sportiv se realizează pe baza unui contract încheiat între C.N.E. Braşov şi părinţii sau reprezentanţii legali ai sportivelor, avizat de către Consiliul de coordonare al C.N.E. Braşov. Din partea Consiliului de coordonare al C.N.E. Braşov, contractul va fi semnat de preşedinte şi părinţii sportivei, iar sportivul va contrasemna contractul la împlinirea vârstei de 16 ani. Contractele vor cuprinde drepturile şi obligaţiile părţilor semnatare. Aceste contracte vor fi transmise, în copie, Federaţiei Europene de Handbal. Clauza principală contractuală este obligaţia sportivei de a-şi desfăşura activitatea handbalistică de performanţă în România până la începutul anului competiţional care urmează după împlinirea vârstei de 23 de ani.
(4)M.E.C.Ş., prin unităţile de învăţământ implicate şi cu acordul acestora, asigură transferul pe linie şcolară al elevelor selecţionate. Şcolarizarea elevelor-sportive se asigură prin transfer la unităţi de învăţământ din municipiul Braşov, în acelaşi profil sau unul apropiat, cu acordarea unor facilităţi legale: reduceri de frecvenţă, meditaţii, sesiuni prelungite de examinare, care să le permită sportivilor C.N.E. Braşov realizarea unui volum de pregătire sportivă de 4-6 ore zilnic şi participarea la competiţiile naţionale şi internaţionale.
Art. 14
Sportivii şi colectivul tehnic beneficiază, pe tot parcursul activităţii din C.N.E. Braşov, de toate drepturile stipulate în normativele financiare legale. Aceste drepturi sunt asigurate de F.R.H.
Art. 15
(1)Sportivele selecţionate în C.N.E. Braşov, care nu corespund cerinţelor handbalului de performanţă sau comit abateri disciplinare prevăzute în Regulamentul intern al C.N.E. Braşov, se întorc necondiţionat la cluburile de provenienţă, cu rezilierea unilaterală de către Consiliul de coordonare al C.N.E. Braşov a contractelor încheiate.
(2)Sportivele cu abateri disciplinare vor suporta şi sancţiunile prevăzute în regulamentul disciplinar al F.R.H. şi în regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţilor de învăţământ preuniversitar.
(3)În situaţia în care sportivele selecţionate sau părinţii acestora solicită transferul şcolar la o unitate şcolară din oraşul de reşedinţă, acestea pot primi acordul C.N.E. Braşov şi îşi pot continua activitatea sportivă numai la clubul de provenienţă. În situaţia în care clubul de provenienţă doreşte transferul definitiv sau împrumutul la un alt club, acesta se poate realiza cu acordul scris al F.R.H. şi C.N.E. Braşov, precum şi achitarea sumei cheltuite pentru activitatea acesteia în centru.
(4)Locurile rămase disponibile prin plecarea unor sportive vor fi completate cu alte sportive depistate şi triate.
Art. 16
(1)La încheierea activităţii în cadrul C.N.E. Braşov, sportivele devenite senioare se pot transfera la oricare club din România. Din suma transferului, stabilită de către Consiliul de coordonare al C.N.E. Braşov, o jumătate revine cluburilor şi secţiile de handbal de unde au fost selecţionate iniţial sportivele respective şi jumătate revine C.N.E. Braşov, pentru regenerarea bugetului.
(2)Cluburile de seniori încheie contracte ferme cu sportivele absolvente, până la împlinirea vârstei de 23 ani. Aceste contracte devin anexe la contractele de bază încheiate de sportive cu F.R.H. şi depuse la Federaţia Europeană de Handbal.
(3)Prin transferul definitiv, după plata grilei de transfer, clubului beneficiar i se cedează şi dreptul de transfer al jucătoarei. Până la 23 de ani, clubul o poate transfera numai pe teritoriul României sau, cu acordul F.R.H., şi în străinătate.
(4)Sportivele netransferate definitiv pot fi împrumutate pe o perioadă de maximum un an, existând posibilitatea prelungirii împrumutului, în baza Regulamentului de transfer şi împrumut al C.N.E. Braşov, valabil la acea dată.
(5)În această perioadă, sportivele pot fi transferate în străinătate, dacă este cazul, numai cu acordul F.R.H., cu garantarea de către acestea, prin contract, a participării necondiţionate a jucătoarelor respective la convocările loturilor naţionale ale României.
(6)Transferul internaţional, în aceste cazuri, se va realiza numai cu acordul F.R.H., după achitarea sumei de transfer stabilite între F.R.H. şi clubul din străinătate. Jumătate din suma primită de la clubul beneficiar va fi direcţionată de către F.R.H. către clubul formator şi cealaltă jumătate la C.N.E. Braşov, pentru regenerarea bugetului.
(7)Orice modificare privind transferul sportivelor din C.N.E. Braşov se face numai cu acordul F.R.H.
(8)În cazul în care există un consens între clubul de senioare al municipiului Braşov şi două jucătoare ale C.N.E. Braşov, transferul acestora din urmă către club se va face pentru una dintre jucătoare în mod gratuit, cu asumarea de către F.R.H. a plăţii grilei de formare către clubul formator, iar, pentru a doua jucătoare, clubul de senioare al municipiului Braşov va plăti doar cota de jumătate din grila de formare către clubul formator, nu şi cotă-parte din grila de formare către C.N.E. Braşov.
CAPITOLUL III: Finanţarea şi dotarea C.N.E. Braşov
Art. 17
M.E.C.Ş., prin Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov, asigură:
a)transferul, pe linie şcolară, a sportivelor eleve selecţionate în C.N.E. Braşov;
b)50 % din cheltuielile privind alocaţia de masă sportivelor şi colectivului tehnic, timp de 300 zile anual, conform legislaţiei în vigoare;
c)anual un set complet de echipament pentru antrenament şi competiţii, necesar sportivelor şi colectivului tehnic al C.N.E. Braşov.
Art. 18
F.R.H. asigură următoarele:
a)sumele necesare derulării calendarului internaţional al grupelor de cadete şi junioare, la competiţiile oficiale şi amicale;
b)50 % din cheltuielile privind alocaţia de masă pentru sportive şi antrenori, timp de 300 zile anual conform legislaţiei în vigoare;
c)anual un set complet de echipament pentru pregătirea şi participarea României în competiţiile internaţionale, amicale şi oficiale la categoriile respective de vârstă;
d)participarea la toate competiţiile sportive oficiale;
e)susţinătoarele de efort şi medicamentele necesare tratamentelor şi recuperării;
f)indemnizaţiile de efort lunare pentru sportive şi colectivul tehnic al C.N.E. Braşov, componente ale loturilor naţionale, conform Hotărârii Guvernului nr. 888/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.477/2007, şi normelor interne prevăzute de M.T.S.;
g)încheierea asigurărilor, pentru accidente sportive, pentru toate sportivele C.N.E. Braşov,
Art. 19
Administraţia Locală a Municipiului Braşov, prin Liceul cu Program Sportiv Braşov, asigură:
a)contravaloarea serviciilor prestate de 1 medic şi 1 maseur;
b)dotarea cabinetului metodic al C.N.E. Braşov (televizoare, camera video, casete video, tablă magnetică, retroproiector, telefon, fax etc.) din incinta Colegiului Tehnic "Remus Răduleţ" Braşov;
c)folosirea gratuită a Sălii Sporturilor "D.P. Colibaşi", în funcţie de disponibilitatea acesteia şi a unui program stabilit;
d)folosirea gratuită a sălilor de sport aparţinând municipalităţii aflate în exploatarea instituţiilor şcolare din municipiul Braşov, pe baza unui program stabilit;
e)transportul local şi intern pentru competiţii;
f)cazarea sportivelor la Colegiul Tehnic "Remus Răduleţ" Braşov;
g)plata contravalorii utilităţilor la cazare.
Art. 20
Gestionarea bunurilor şi a fondurilor C.N.E. Braşov se face de către Consiliul de coordonare.
Art. 21
Destinaţia fondurilor primite de C.N.E. Braşov poate fi schimbată la propunerea Consiliului de coordonare al C.N.E. Braşov cu acordul instituţiilor care asigură finanţarea, în condiţiile legii.
Art. 22
Bunurile primite în natură sau cele procurate din fondurile alocate C.N.E. Braşov au următorul regim:
a)bunurile destinate îmbunătăţirii condiţiilor din cămin şi cantină intră în administrarea Colegiului Tehnic "Remus Răduleţ" Braşov;
b)bunurile destinate pregătirii sportive (echipamente şi materiale sportive) se află în regim de custodie la administratorul legal al bazelor sportive respective şi rămân în inventarul instituţiei care a efectuat dotarea sau finanţarea cu destinaţie, până când acestea hotărăsc altfel;
c)bunurile consumabile urmează regimul normal de decontare, potrivit normelor legale în vigoare.
Art. 23
Efectuarea operaţiunilor financiar-contabile referitoare la fondurile şi bunurile alocate C.N.E. Braşov se face de către compartimentul de specialitate al C.N.E. Braşov/Liceul cu Program Sportiv Braşov, printr-un subcont distinct.
Art. 24
Decontarea cheltuielilor efectuate de C.N.E. Braşov se face în termen de 15 zile de la încheierea lunii calendaristice, separat, către fiecare finanţator.
Art. 25
Compartimentele financiar-contabile ale M.E.C.Ş. (prin Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov), ale administraţiei locale a municipiului Braşov şi ale F.R.H. vor controla şi vor verifica periodic activitatea financiară a C.N.E. Braşov.
CAPITOLUL IV: Dispoziţii finale
Art. 26
(1)C.N.E. Braşov va funcţiona pe termen nelimitat, în baza unui regulament intern propriu, care va respecta prevederile prezentului regulament, precum şi normele financiare elaborate de M.E.C.Ş, şi de M.T.S.
(2)Regulamentul intern va fi supus spre aprobare Consiliului de coordonare al C.N.E. Braşov.
Art. 27
Consiliul de coordonare al C.N.E. Braşov asigură coordonarea şi controlul curent ale activităţii C.N.E. Braşov şi prezintă anual, la cererea M.E.C.Ş., a Consiliului Local al Municipiului Braşov şi a F.R.H., raportul de activitate al C.N.E. Braşov.
Art. 28
(1)Încetarea activităţii C.N.E. Braşov poate surveni ca urmare a:
a)deteriorării condiţiilor de asigurare financiară şi materială a centrului;
b)ineficienţei procesului de instruire şi educaţie;
c)gestionării necorespunzătoare sau frauduloase a mijloacelor materiale sau băneşti alocate;
d)nerespectării angajamentelor financiare de către unul dintre finanţatori.
(2)Încetarea activităţii se face la propunerea Consiliului de coordonare al C.N.E. Braşov/cu aprobarea Consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Braşov, prin act administrativ emis de M.E.C.Ş., a F.R.H. şi a Consiliului de administraţie al Liceului cu Program Sportiv Braşov.
Art. 29
Orice modificare a prezentului regulament se face numai prin ordin emis de ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 673 din data de 3 septembrie 2015