ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
Luând în considerare riscul ca la data de 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale şi bugetare asumate prin Programul de guvernare de către noul Guvern,
având în vedere că prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2012 a personalului bugetar, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare, care îşi încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2012,
ţinând cont că neadoptarea acestor măsuri şi pentru anul 2013 ar genera un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare şi, respectiv, asupra deficitului bugetar de 6,8% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice,
având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice, dar şi necesitatea compatibilizării dispoziţiilor Legii nr. 148/2012 cu prevederile Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în ceea ce priveşte facturarea şi arhivarea electronică a facturilor,
întrucât aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I: Măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar în anul 2013
Art. 1
În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
Art. 2
Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.
Art. 3
În anul 2013, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011.
Art. 4
Pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, utilizându-se coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în această anexă şi valoarea de referinţă prevăzută la art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.
Art. 5
Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2014.
CAPITOLUL II: Măsuri fiscal-bugetare
Art. 6
Începând cu data de 1 ianuarie 2013 şi până la data de 1 ianuarie 2014, aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice se suspendă.
Art. 7
După articolul 111 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 1111, cu următorul cuprins:
"- Art. 1111: Prevederi speciale privind scadenţa şi declararea creanţelor fiscale
Creanţele fiscale pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadenţa şi termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie sunt scadente şi se declară până la data de 21 decembrie. În situaţia în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie."
Art. 8
- Articolele 37 şi 38 din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în serviciile sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 9 noiembrie 2012, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"- Art. 37
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale elaborează până la data de 1 martie 2013:
a)normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;
b)proiectul de act normativ de completare a Hotărârii Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, cu atribuţiile referitoare la activităţile de standardizare şi acreditare prevăzute la art. 20.
- Art. 38
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iunie 2013, cu excepţia dispoziţiilor art. 37, care intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Art. 9
Prevederile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.
Art. 10
În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 următoarele drepturi:
a)indemnizaţiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat;
b)drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c)indemnizaţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
d)indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare;
e)indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată;
f)cuantumul indemnizaţiei preşedintelui Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL III: Prorogarea unor termene din acte normative
Art. 11
Termenul prevăzut la art. 361 alin. (3) lit. g) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2014.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mariana Câmpeanu

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Ecaterina Andronescu

Ministrul justiţiei,

Mona Maria Pivniceru

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

Ministrul delegat pentru administraţie,

Radu Stroe

Ministrul apărării naţionale,

Corneliu Dobriţoiu

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Ovidiu Ioan Silaghi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 845 din data de 13 decembrie 2012