DECIZIE nr. 709 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

Petre Lăzăroiu

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ioana Marilena Chiorean

- magistrat asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Constantin Biţă în Dosarul nr. 8.659/99/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 767D/2014.
2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, Constantin Biţă. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esenţă, că suspendarea plăţii indemnizaţiilor prevăzute de Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 este neconstituţională.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 342 din 17 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Decizia nr. 298 din 6 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.659/99/2013, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Constantin Biţă în cadrul soluţionării apelului declarat împotriva sentinţei civile prin care s-a respins acţiunea privind obligarea Casei Teritoriale de Pensii Iaşi la recalcularea şi la acordarea indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 341/2004 pentru anii 2011-2013.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile de lege criticate, "care prelungesc numai pentru revoluţionari starea de criză economică", aduc atingere dispoziţiilor art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 22 alin. (2), art. 44, art. 47 şi art. 53 din Constituţie. Astfel, critică dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 "sub aspectul modului de calcul al indemnizaţiei lunare rămase în vigoare din anul 2012 şi în continuare". Susţine că se impune lămurirea sub aspectul constituţionalităţii a modului de calcul al indemnizaţiilor rămase în plată pentru revoluţionari şi pentru anii 2012, 2013 şi 2014.
7. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 nu contravin prevederilor constituţionale criticate.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în Decizia nr. 342 din 17 iunie 2014.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în actul de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: "Prevederile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013." Din susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese că ceea ce se critică este soluţia legislativă de prelungire a suspendării acordării indemnizaţiei prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, soluţie cuprinsă în conţinutul normativ al art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, lege publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, cu următorul conţinut:
"Art. II
Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]
Art. 18
În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă."
13. Aşadar, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011. Aceste prevederi de lege au avut o aplicabilitate temporară, în cursul anului 2013, însă, cu toate acestea, continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestora.
14. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 alin. (2) privind interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia critică, în principal, dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 sub aspectul modului de calcul al indemnizaţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 341/2004 pentru anii 2012, 2013 şi 2014. Or, această critică nu poate fi primită, deoarece dispoziţiile de lege criticate suspendă în anul 2013 acordarea indemnizaţiilor reparatorii lunare prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, şi nu reglementează modul de calcul al celorlalte indemnizaţii prevăzute de Legea nr. 341/2004.
16. Dispoziţiile de lege prin care - în anii 2012, 2013 şi 2014 - s-a suspendat plata indemnizaţiilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 au făcut obiect al controlului de constituţionalitate, fiind analizate aceleaşi critici ca şi cele invocate în prezenta cauză, spre exemplu, prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013, prin Decizia nr. 373 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 25 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, şi prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că textul de lege criticat stabileşte că, temporar, nu se mai acordă indemnizaţiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004. De aceste indemnizaţii, calculate prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea asigurărilor sociale de stat, beneficiau persoanele care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, numai dacă acestea aveau un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizau venituri din motive neimputabile lor.
17. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie privind egalitatea în faţa legii, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Curtea nu a putut reţine această critică, deoarece persoanele vizate de textul de lege criticat sunt cele enumerate de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, respectiv cele care au obţinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizau venituri, din motive neimputabile lor. Or, aceste categorii de persoane se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de cea a celorlalte categorii de persoane beneficiare ale Legii nr. 341/2004, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Cu atât mai mult nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări între destinatarii Legii nr. 341/2004 şi beneficiarii unor indemnizaţii în temeiul altor acte normative, criteriile de acordare a diferitor beneficii fiind evident diferite.
18. Referitor la critica privind încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, menţionată anterior, că, deşi indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reglementarea legală criticată prevede doar suspendarea pentru anul 2012 a plăţii acestor indemnizaţii, măsură cu aplicare limitată în timp, fără a afecta însă substanţa dreptului.
19. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 47 din Constituţie, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente. În acest context, Curtea a reţinut că legiuitorul este chemat "să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate sociala, dreptul la muncă - condiţie principală pentru un trai decent - dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecţia sănătăţii şi altele asemenea, dar şi prin drepturi care nu au o consacrare constituţională şi care tind către acelaşi obiectiv. În acelaşi spirit, Constituţia consacră, în chiar art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligă statul, prin dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, iar prin art. 41 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaţilor, respectiv al cetăţenilor, şi la alte măsuri de protecţie socială şi de asistenţă socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege.
Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetăţenilor şi obligaţii corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi".
20. Referitor la art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut că drepturile a căror plată s-a suspendat prin dispoziţiile de lege criticate fee parte dintr-un ansamblu de măsuri pe care Legea nr. 341/2004 le-a instituit în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989. În ceea ce priveşte prevederile actului normativ criticat vizând limitarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a unor drepturi ce nu sunt consacrate la nivel constituţional, neavând în consecinţă un caracter fundamental, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale. Totodată, Curtea a constatat că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
21. Prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, Curtea a subliniat că, "deşi autorităţile au dreptul de a dispune cu privire la acordarea drepturilor băneşti pretinse de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, restrângerea ori suspendarea acestor drepturi şi în viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, aşa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp, respectiv vizând durata unui an calendaristic, măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi".
22. De asemenea, prin Decizia nr. 314 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 21 iulie 2014, Curtea a precizat că "măsura suspendării anuale a plăţii drepturilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, măsură adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012, 2013 şi 2014, nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proporţionalitatea măsurii".
23. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea.
24. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 22 alin (2) din Constituţie, privind interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, Curtea reţine că acestea nu au legătură cu dispoziţiile de lege criticate.
25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Biţă în Dosarul nr. 8.659/99/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 27 noiembrie 2014.
-****-

PREŞEDINTE

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 21 din data de 12 ianuarie 2015